Decizia civilă nr. 2624/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 2624/2011
Ședința data de 08 I. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T.
JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR M. B.
GREFIER D. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta D. G. A F. P. A J. S., în nume propriu și în numele A. F. P. A M. Z. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. împotriva sentinței civile nr. 5080 din data de (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamatul D. O., având ca obiect - anulare act de control taxe și impozite - taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile declarate sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...), intimatul a depus la dosarul cauzei un întâmpinare, în două exemplare.
Se constată că recursul este declarat în termen iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție și a prevederilor OG nr. 9., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 5.080 din data de (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), s-a admis în parte acțiunea reclamantul D. O. și a fost obligată pârâta A. F. P. A M. Z. la plata sumei de 2556 lei, cu dobândă legală aferentă de la data cererii acestei sume (...) și până la restituirea integrală a debitului. S-a respins excepția inadmisibilității acțiunii formulată de D. G. A F. P. A J. S., în nume propriu și pentru A. F. P. Z.. S-a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului de anulare a adresei nr. 45140/(...) și cererea de anulare a adresei nr. 47031/(...) a A. F. P. Z.. Prin aceeași sentință s-a admis cererea de chemare în garanție a A. F. PENTRU M. B., care a fost obligă la restituirea către AFP Z. a sumei de 2556 lei. În final, s-a respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a achitat în contul Trezoreriei municipiului Z. la data de (...) suma de 2556 lei cu titlu de taxă de poluare aspect dovedit prin chitanța seria T. nr. 2504054 (f.7). Prin cererea nr. 34853 din (...) (f. 6), reclamantul a dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe, ca fiind contrară reglementărilor, iar că prin adresa nr. 47031/(...) a A. a municipiului Z. s-a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că suma solicitată nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor (f.5). Potrivit art. 2141 - 214 3 din Codul fiscal și pct. 311 - 312 din Normele Metodologice de aplicare a C. fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru persoane și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state. Conform art. 90 par. 1 din tratatul Constitutiv al U. E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Conform hotărârii CJE în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar, a precizat tribunalul, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici. Prin introducerea art. 2141 - 214 3 din Codul fiscal s-au încălcat prevederile art. 90 din T.C.E., în sensul că a introdus un regim discriminatoriu între autoturismele introduse în România și cele existente în România. Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a C. fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. Instanța de fond a constatat că într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Aceasta rezultă din două argumente: 1. Constituția R.: de la 1 ianuarie 2007, România este un stat membru al U. E.. Potrivit art. 148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin.2) , iar Parlamentul, Președintele R., Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 ( alin.4). De altfel, prin L. nr. 1. de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E., statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare al Comunității, dinainte de aderare. 2. Jurisprudența C. de J. E. Prin D. în cazul Costa / Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de T. - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin L. nr.343/2006 privind Codul fiscal. De asemenea în cauza Simmenthal ( 1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri, constituționale. Chiar dacă hotărârile C. nu au caracter normativ ele sunt obligatorii și produc efecte erga omnes. Și este ușor de observat că toate hotărârile C. susțin ideea că regulile de drept comunitar se aplică de plin drept, cu efecte identice, pe toată suprafața Comunității E., fără ca statele membre să-i poată opune obstacole. Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate în T.ul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre U., în competiția cu produsele similare autohtone. Printre argumentele care au stat la baza adoptării acestei măsuri legislative se află protejarea pieței interne prin „ păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar un loc de muncă în industria constructoare reprezintă patru locuri de muncă în industria furnizoare";, așa cum rezultă din preambulul OUG nr. 218/2008. De asemenea, scopul protejării pieței interne de autovehicule rezultă implicit din faptul că în România, piața este dominată de producătorii autovehiculelor ale căror caracteristici tehnice permit scutirea de la plata taxei de poluare. În această modalitate de reglementare, tribunalul a apreciat că prin modul în care este formulată legislația românească, se urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi. În conformitate cu jurisprudența constantă a C. de J. E., statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. În urma cerinței de „. înmatriculare"; toate mașinile noi, înmatriculate în perioada (...)- (...), care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare. Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare, care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată, și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supune unei taxe substanțiale. Pentru aceste considerente, tribunalul constată că această formă de reglementare națională a taxei de poluare, conform căreia taxa se suspendă pentru anumite autovehicule, însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, încalcă dispozițiile art. 90 alin. 1 din T.ul CE. Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamanta a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Cererea de chemare în garanție a A. F. pentru M. a fost admisă și aceasta a fost obligată la restituirea către D.G.F.P. S. - AFP Z., care a încasat suma reprezentând taxa de poluare având în vedere că această taxă constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M. conform HG nr. 686/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 5., art. 3 alin. 6-8. Excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă pe motiv că reclamantul nu a atacat decizia prin care i s-a stabilit obligația de plată a taxei de poluare a fost apreciată de tribunal ca nefondată întrucât conform dispozițiilor din capitolul I pct. 3 alin. 1 din Ordinul nr. 1899/2004 emis de Ministerul Finanțelor Publice, pentru restituirea sau rambursarea sumelor de la buget, nu se cere efectuarea unor proceduri prealabile, singura condiție fiind depunerea cererii de restituire în cadrul termenului legal de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire. De altfel, în cazul în care o taxa a fost încasata in baza unei legislații interne contrara normelor comunitare, se aplică principiul confirm căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. In astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurala și îmbogățirea fără justa cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite(CJCE,cazul nr.68/79 Hans Just I/S contre Ministere danois des impots et accises precum si cauza conexata nr.C- 290/05 si C-333/05 Akos Nadasdi si Ilona Nemeth parag..61-70). Cererea de anulare a adresei nr. 47031/(...) a fost apreciată ca inadmisibilă în condițiile în care această adresă nu este un act administrativ ce poate fi atacat în instanță, ci exprimă poziția pârâtei și nu cuprinde dispoziții ce urmează a fi aduse la îndeplinire În final, s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât pârâta a emis decizia atacată în îndeplinirea sarcinilor de serviciu și în baza unei legi naționale în vigoare și a activității pe care o desfășoară. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta D. G. A F . P. S. în nume propriu și în numele, A. F. P. Z. și chemata în garanție A. F. PENTRU M.. În recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. S. în nume propriu și înnumele, A. F. P. Z. se solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca inadmisibilă, iar pe fond ca nefondată, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă șiîn considerarea dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ. În motivarea recursului, pârâta a susținut că instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea reclamantului și a dispus obligarea D.G.F.P. - A. Z. la restituirea sumei de 2.556 lei reprezentând taxa de poluare împreună cu dobânda legală aferentă calculată de la data cererii de restituire și până la dataplății efective.De asemenea, consideră că tribunalul a acordat ceea ce nu s-a cerut în sensul că reclamantul a solicitat dobânda fiscală în temeiul art. 117, 120 și 124 C.pr.fiscală,iar instanța a obligat organul fiscal la plata dobânzii legale aferente. Referitor la anularea adresei, pârâta consideră că în mod netemeinic si nelegal instanta a admis acest capăt de cerere, deoarece adresa emisă de A. Z. nu este un act administrativ in sensul definit de art. 2 lit. c din L. nr. 5., generator de efecte juridice, ci doar o simpla operațiune tehnico-materială, stabilirea cuantumului sumei si a obligației plătii taxei de poluare făcându-se în prin decizia de calcul a taxei. În acest context, se arată că prin dispozițiile art. 5 si art. 7 din OUG nr. 5. s-a prevăzut stabilirea, verificarea, colectarea si executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabili, respectiv faptul că aceasta se realizează de către autoritatea fiscală competentă potrivit prevederilor OG nr. 9. privind Codul de procedură fiscală, republicata cu modificarile si completarile ulterioare. Astfel fiind, actul autorității fiscale reprezintă un titlu de creanță si constituie înștiințare de plata conform legii, iar decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii, potrivit dispozițiilor art. 207 alin. 1 din O. nr. 9.. Prin urmare, calea aleasă de reclamant ignoră procedura deschisă de lege pentru contestarea actului de impunere și astfel, dacă s-ar valida, s-ar deturna normele procesual fiscale care guvernează soluționarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. Pe de altă parte, pârâta susține că în mod eronat instanța de fond a dispus anularea deciziei de calcul a taxei de poluare și a obligat organul fiscal la restituirea către reclamant a sumei achitată de acesta cu titlu de taxă de poluare precum și obligarea la plata dobânzii legale calculată la sumele solicitate. În opinia pârâtei, reclamantul a disimulat demersul său de a pune în discuție legalitatea stabilirii și încasării taxei de poluare prin prisma apelării la procedura administrativă de drept comun. I. faptul că pentru a se statua asupra acestui conflict, există norme procesuale. Mai mult, reclamantul a plătit voluntar taxa de poluare, supunându-se astfel normei interne aplicate de organul fiscal. Prin urmare, calea aleasă de reclamant ignoră procedura deschisă de lege pentru contestarea actului de impunere și astfel, dacă s-ar valida, s-ar deturna normele procesual fiscale care guvernează soluționarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. Între conditiile de exercitare a actiunii directe în contencios administrativ se numără si acelea ca actul atacat sa fie un act administrativ, tipic sau asimilat, astfel cum este el definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) si art. 2 alin. (2) al L. nr. 5. si, respectiv, ca acest act să vatăme un drept subiectiv sau un interes legitim privat ori public. Având în vedere aceste dispoziții legale, demersul judiciar al reclamantului nu se încadrează în prevederile textelor legale precizate, aceasta urmărind repararea unei pagube fără însă ca în prealabil, actul administrativ cauzator al pagubei să fi fost desfiintat. Practic obiectul acțiunii este restituirea unei sume reținute în prealabil în temeiul legii, iar aceasta nu poate fi soluționată de instanța de contencios administrativ care esențialmente este chemată să cenzureze acte administrative emise de autorități publice. Fără a analiza actul administrativ prin care s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații fiscale, pârâta a opinat că instanța nu putea trece direct la a dispune restituirea sumei astfel achitată. Mai mult, pârâta apreciază că deși reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile L. nr. 5., prin obiectul său, cauza nu este de contencios-administrativ, aceasta având drept finalitaterestituirea unei sume. În concluzie, din coroborarea dispozițiilor L. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare, rezultă că pentru sesizarea instanței de contencios administrativ, este necesar ca situație premisa, fie existența unui act administrativ susceptibil prin efectele sale să vatăme un drept ori un interes legitim, fie existența unui refuz de soluționare a unei cereri sau nesoluționarea acesteia în termenul legal, ceea ce nu s-a constatat în cauză. Pe fondul cauzei, pârâta solicită instanței respingerea acțiunii ca nefondată, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. Referitor la admiterea de către instanta a capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale de la data cererii de restituire și până la data restituirii efective, în condițiile în care s-au solicitat majorări de întârziere de 0,1 % pe zi, pârâta apreciază că aceasta s-a făcut fără nici o justificare legală și fără a se avea în vedere că taxa a fost încasată de către organele fiscale în temeiul O.U.G. nr. 5., act normativ care este în vigoare și pe care Curtea Constituțională, în numeroasele decizii emise cu ocazia soluționării excepției de neconstituționalitate a disp. O.U.G. nr. 5., l-a declarat ca fiind pe deplin constituțional. În recursul declarat de chemata în garanție A. F. PENTRU M. (AFM), întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. s-a solicitat admiterea acestuia, casarea în întregime a hotărârii atacate și pe cale de consecință, rejudecând cauza pe fond, respingerea acțiunii reclamantului. În primul rând se solicită suspendarea cauzei în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. până la soluționarea dosarului ce se află pe rolul C. de J. a U. având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminarii în cauza C-402/09 cu privire la compatibilitatea reglementărilor naționale referitoare la taxa pe poluare cu dreptul comunitar, înregistrată la C. ca urmare a demersului T.ui S.. În speță, a apreciat pârâta, acțiunea este nelegală și netemeinică, fiind dată cu fără temei legal, motivat de faptul că reclamantul ar fi trebuit să atace un act administrativ și să îndeplinească procedura prealabilă a recursului grațios, conform dispozițiilor legale, în termen de 30 de zile, fiind incidente astfel dispozițiile art. 7 alin. 1 din L. nr. 5.. De asemenea, pârâta a precizat că decizia de calcul a taxei pe poluare reprezintă un act administrativ fiscal, condiții în care constatarea acesteia se face în limita termenelor și a procedurii speciale prev. de O. nr. 9. privind C.pr.fiscală, iar prin art. 206, 207 și 209 din acest act normativ se arată în mod expres forma și conținutul contestației, termenul de depunere a acestuia și organul competent de a o soluționa. Din această perspectivă, pârâta a susținut că O.U.G. nr. 5., în vigoare la momentul achitării de către reclamant a taxei, stabilește măsuri care corespund pe deplin prev. art. 90 parag. 1din T.ul C.E., taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal și mai mult, Comisia E. a recunoscut că această taxă corespunde normelor comunitare. Prin urmare, argumentele instanței de fond privind incompatibilitatea taxei de poluare achitată de acesta, cu domeniul de aplicare al art. 110 (fost art. 90) din T.ul CE, nu sunt justificate pentru motivele mai sus evocate. O ultimă critică formulată de pârâtă se referă la obligarea sa la plata dobânzii legale de la data plății, considerând că nu poate fi obligată la plata acesteia, în primul rând pentru că nu a stabilit suma de plată reprezentând taxa pe poluare, respectiv nu a emis actul administrativ - decizia de calcul - nu este titulara vreunei obligații în raport de contribuabil și, în al doilea rând, pentru faptul că virarea sumelor în bugetul F. pentru M. se face în temeiul O.U.G. nr. 5., neputând fi reținută vreo culpă în sarcina sa. Totodată, pârâta a susținut că dispozițiile C. de pr. fiscală și ale Ordinului nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire, prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 124 alin. 1 și art. 70 alin. 1 și 2 din O. nr. 9.. Astfel, conform Cap. I pct. 2 din Ordinului M.F. nr. 1899/2004 restituirea către contribuabil se efectuează în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării cererii acestuia, prin urmare nu se cuvine plata daunelor începând cu data plății taxei, așa cum a solicitat reclamantul. În concluzie, pârâta a apreciat că acordarea și calcularea dobânzii, în mod legal ar trebui să se facă potrivit O. nr. 9. privind C.pr. fiscală, adică după ce contribuabilul a formulat cerere de restituire la organul fiscal competent și acesta i-a respins-o, se adresează instanței care acordă dobânda începând cu data respingerii cererii de restituire de către organul fiscal. Față de toate aceste argumente, pârâta a susținut că interpretarea dată de prima instanță O.U.G. nr. 5. excede atât interpretărilor oficiale și jurisprudenței CE/CEJ dar și a textului propriu-zis al T. C.E. Intimatul D. O. a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitatrespingerea recursurilor ca nefondate, cu consecință menținerii ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, deoarece taxa de poluare stabilită în sarcina sa încalcă dreptul la libera circulație a mărfurilor în cadrul C.E. și principiul nediscriminării între produsele comunitare și cele naționale. În argumentare, sunt invocate prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția R., respectiv art. 90 parg.1 din T.ul constitutiv al Comunității E. (TCE). Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, potrivit dispozițiilor art. 304, 304 ind. 1 Codproced. civilă, Curtea constată următoarele: Reclamantul a achiziționat autoturismul second-hand, iar în cadrul demersurilor în vederea înmatriculării în România a plătit suma de 2556 lei cu titlu de taxă de poluare prin chitanța T. nr. 2504054/(...). În ceea ce privește admisibilitatea acțiunii, se omite a se avea în vedere hotărârea din 4 mai 2000 in cauza Rotaru impotriva R., prin care Curtea E. de J. a statuat: Conform art. 13: "Oricare persoana ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta conventie au fost incalcate are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale." Interpretand art. 13 in lumina propriei jurisprudente, Curtea a stabilit ca art. 13 solicita ca in fiecare tara sa existe un mecanism care sa permita persoanei remedierea in plan national a oricarei incalcari a unui drept consacrat in conventie. Aceasta dispozitie solicita deci o cale interna de atac in fata unei "autoritati nationale competente" care sa examineze orice cerere intemeiata pe dispozitiile conventiei, dar care sa ofere si reparatia adecvata, chiar daca statele contractante se bucura de o anume marja de apreciere in ceea ce priveste modalitatea de a se conforma obligatiilor impuse de aceasta dispozitie. Calea de atac la care art. 13 face referire trebuie sa fie "efectiva" atat din punct de vedere al reglementarii, cat si al rezultatului practic (Hotararea Wille impotriva Liechtenstein [GC]m nr. 28396/95, alin. 75, CEDO 1999-III). "Autoritatea" la care se refera art. 13 nu trebuie sa fie neaparat o instanta de judecata. Totuși atribuțiile si garanțiile procesuale oferite de o astfel de autoritate prezintă o deosebită importanță pentru a determina caracterul efectiv al caii de atac oferite (Hotărârea Klass si alții mai sus citata, pag. 30, alin. 67). Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere faptul că se contestă refuzul nejustificat de restituire astfel încât apărările recurentelor sunt nefondate. În prezent, compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui. Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare. Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008. Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc). Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a C. de J. (cauza Simmenthal). Greșită însă este susținerea instanței de fond cu privire la dobândă deoarece prin demersul său, reclamantul a solicitat aplicarea dobânzii fiscale. Nu sunt incidente în speța prevederile art. 124 alin 1 Cod proced. fiscală pentru a putea vorbi despre eventuale dobânzi fiscale, singura modalitate de acoperire integrală a prejudiciului fiind recurgerea la instituția dobânzilor legale, consacrată în OG 9/2000. În această privință Curtea are în vedere că repararea integrală a prejudiciului suferit prin lipsirea de folosința banilor nu se poate realiza decât prin acordarea dobânzii legale civile în condițiile OG nr.9/2000, pretenții pe care reclamantul intimat nu le-a formulat formulat. In acest sens, devind incidente prevederile art. 304 pct. 6 Cod proced. civilă, instanța acordând altceva decât i s-a cerut. Față de aceste considerente, în baza art. 312 Cod proced. civilă, art. 20 din L.5., Curtea va admite recursul declarat de D. G. A F. P. S., în nume propriu și pentru A. F. P. Z. și A. F. PENTRU M. împotriva sentinței civile nr. 5.080 din 21 octombrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. pe care o va modifica în parte, în sensul că va înlătura dispoziția referitoare la obligarea pârâtei A. Z. la plata dobânzii legale aferente de la data cererii acestei sume, (...) și până la restituirea integrală a debitului. Vor fi menținute restul dispozițiilor. Fără cheltuieli de judecată. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. L. D E C I D E : Admite recursurile declarate de D. G. A F. P. S., în nume propriu și pentru A. F. P. Z. și A. F. PENTRU M. împotriva sentinței civile nr. 5.080 din 21 octombrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. pe care o modifică în parte, în sensul că înlătură dispoziția referitoare la obligarea pârâtei A. Z. la plata dobânzii legale aferente de la data cererii acestei sume, (...) și până la restituirea integrală a debitului. Menține restul dispozițiilor. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința de la 08 I. 2011. Red.M.H. Dact.L.C.C./3 ex./(...). jud.fond:K. M.
| ← Decizia civilă nr. 635/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 2123/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
