Decizia civilă nr. 2671/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 2671/2011
Ședința publică din 14 iunie 2011
Completul compus din: PREȘEDINTE: C. I. JUDECĂTOR: D. P. JUDECĂTOR: A.-I. A. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de reclamanta L. M. M., împotriva sentinței civile nr. 3981 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C., cauza privind și pe intimatul P. M. C. - N., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (L. Nr. 1.) reîncadrare în funcția anterioară.
În data de (...), s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatului prin care s-a solicitat respingerea recursului.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de (...), încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 3981 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C., s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta L. M. M., în contradictoriu cu pârâtul P. M. C. - N.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin D. nr. 1018/(...), primarul municipiului C. - N. a dispus reîncadrarea reclamantei începând cu data de (...) în aceeași funcție publică deținută anterior, cu următoarele drepturi salariale: salariu de bază 4128 lei, care cuprindea indemnizația de conducere, salariul de merit, sporul de vechime, spor de dispozitiv și sporul de stabilitate avute în luna decembrie 2009, precum și spor de toxicitate, stabilit distinct, neinclus în salariul de bază, de 243 lei. Temeiul legal indicat de pârât pentru emiterea dispoziției este L. 3. - art.30 și 34, OUG
1., precum și art. 63 alin.5 lit.e și art.68 din L. 2..
Ulterior, ca urmare a unei adrese primite de la A. J. pentru P. S. C. cu privire la unele nereguli în legătură cu modul de stabilire a salariilor în primul an de aplicare a L.
3., mai exact cu acordarea unor sporuri, primarul a emis o nouă dispoziție, nr.
2490/(...), prin care a eliminat sporul de stabilitate și sporul de dispozitiv, începând cu data de (...), salariul de bază fiind stabilit la 3035 lei, care includea indemnizația de conducere, sporul de vechime, salariu de merit. Î. reclamanta a apreciat că această din urmă dispoziție este nelegală, a formulat contestație în termenul legal de 5 zile de la data luării la cunoștință, contestație ce a fost respinsă.
Principalele motive invocate atât în cuprinsul contestației, cât și în cuprinsul cererii de chemare în judecată sunt nerespectarea obligației angajatorului de a menține în anul 2010 veniturile salariale efective acordate la (...), precum și neacordarea de eficiență caracterului obligatoriu al convențiilor colective de muncă legal încheiate și în vigoare. De asemenea, se mai invocă faptul că O. comun nr.(...) al M. M., F. și P. S. și al M. F. P. ce a stat la baza emiterii dispoziției a fost abrogat și ulterior anulat în primă instanță de Curtea de A. C.
Instanța de fond reținut ca fiind relevante în speță următoarele dispoziții legale:
Art.30 alin.1 din L. 3. - Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivitlegii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere;
Art.4 alin.1 din OUG 1. - Începând cu luna ianuarie 2010, întregul personal din sectorul bugetar încadrat în autoritățile și instituțiile publice prevăzute la 2 alin. (1) și (3) din L.-cadru nr. 3. va fi reîncadrat corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute la 31 decembrie 2009;
Art.5 alin.1 din OUG 1. - Începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la 10 din L. nr.
329/2009, care se calculează după distincțiile arătate la literele a și b;
Art.10 din OUG 1. - În conformitate cu prevederile art. 30 din L.-cadru nr. 3., la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L.- cadru nr. 3.;
Analizând aceste dispoziții legale, instanța de fond a reținut faptul că în anul
2010, ca prim an de aplicare etapizată a legii unitare de salarizare, nu puteau fi acordate (fie prin introducerea în salariul de bază, fie prin acordarea lor distinct într-un cuantum ce nu depășește 30% din suma salariilor de bază) decât acele sporuri/drepturi salariale care erau stabilite anterior prin acorduri colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii și care nu excedează prevederilor legii - cadru.
Astfel, aspectul esențial care trebuie lămurit în prezenta speță este dacă sporul de stabilitate prevăzut în acordul colectiv nr. 2./ (...) și aflat în plată la data de (...) era legal acordat, prin prisma art. 10 din O.U.G. 1.. Din acest punct de vedere, este lipsită de relevanță susținerea reclamantei conform căreia acordul colectiv nu a făcut obiectul vreunei obiecții de nelegalitate a prefectului sau a altei autorități, fiind corectă susținerea aceleiași reclamante conform căreia instanța de judecată este singura abilitată și chiar obligată de prevederile art.10 din OUG 1. să analizeze legalitatea acordului.
Pentru a stabili deci legalitatea acordării sporului prin acordul colectiv, instanța va avea în vedere dispozițiile imperative ale art.31 din L. 1. privind statutul funcționarilor publici, care prevede că pentru activitatea prestată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariu de bază, sporul de vechime, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
Acest text legal trebuie coroborat cu dispozițiile art. 72 din L. 1., care statuează că acordurile colective de muncă pot cuprinde numai măsuri referitoare la aspecte de ordin social, ale condițiilor de muncă, sănătății și perfecționării funcționarilor publici, precum și cu cele ale art.22 din HG 833/2007. Nu se regăsește printre acestea posibilitatea negocierii salariilor sau acordării unor diverse sume de bani cu caracter de prime sau sporuri neprevăzute de lege pentru categoria respectivă de funcționari publici, întrucât, din punctul de vedere al L. 1., salariile sunt stabilite de legiuitor și nu pot fi negociate. Negocierea este o instituție specifică raporturilor de muncă, iar funcționarii publici ale căror raporturi de serviciu se nasc și se exercită în baza unui act administrativ de numire emis în condițiile L. 1. nu pot negocia prestații suplimentare.
Această concepție a fost preluată și de L. 3., care prevede expres în anexa III care sunt sporurile/alte drepturi salariale acordate funcționarilor publici (de remarcateste că sporul de stabilitate nu se regăsește printre acestea). De altfel, acordul colectiv reprezintă legea părților numai în situația în care se respectă dispozițiile legale în vigoare, esențial fiind faptul că sporul în litigiu nu era prevăzut pentru funcționarii din primării în actele normative în vigoare la data încheierii acordului colectiv. Instanța a reținut și că acordurile colective și contractele colective de muncă diferă în mod esențial ca instituții juridice din punctul de vedere al conținutului, al părților care le încheie, precum și al condițiilor de validitate prevăzute de actele normative care le reglementează. Prin urmare, instanța de fond a apreciat că sporul de stabilitate prevăzut în acordul colectiv menționat este lipsit de temei legal și nu poate fi avut în vedere la stabilirea drepturilor salariale în anul 2010.
Aceleași argumente sunt deopotrivă valabile și în cazul sporului de dispozitiv, care nu putea fi acordat funcționarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al primarului, astfel cum s-a stabilit prin D. nr.37/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă I. cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.47 din L. nr.138/1999, raportat la art. 13 din același act normativ, cu referire la posibilitatea acordării indemnizației de dispozitiv lunare în cuantum de 25% din salariul de bază tuturor funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea in domeniul administrației publice locale. Prin decizia amintită s-a statuat că dispozițiile articolelor menționate se interpretează în sensul că indemnizația de dispozitiv se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul MAI și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de I., situație inaplicabilă în speță.
Plecând de la această concluzie, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.30 alin.5 din L. 3. și nici cele ale art.7 alin.2 din L. 3., întrucât acestea nu pot valida sporuri nelegal stabilite doar pentru simplul fapt că se aflau în plată la finalul anului 2009. În caz contrar, o astfel de interpretare a L. 3. ar permite permanentizarea unor sporuri nelegale, chiar dacă aceste sporuri ar fi stabilite chiar cu câteva zile înainte de intrarea în vigoare a legii, cunoscându-se prevederile acesteia (de altfel, acordul colectiv invocat a fost încheiat în data de (...), două zile după publicarea legii în Monitorul Oficial).
Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că, raportat la (...), salariul de bază al reclamantei a fost majorat prin includerea sporului de vechime în bază, astfel cum prevede L. 3., iar acordarea celorlalte sporuri (de doctor/toxicitate) nu face obiectul litigiului. Din acest punct de vedere, nu este întemeiată susținerea reclamantei conform căreia trebuie menținut în anul 2010 venitul salarial efectiv, raportat și la faptul că sporul care se solicită a fi menținut nu a fost legal stabilit.
Mai departe, instanța a înlăturat și argumentele invocate referitoare la retroactivitatea actului administrativ - dispoziția contestată, precum și cele referitoare la abrogarea/anularea actului administrativ în baza căruia a fost aceasta emisă (O. comun nr.(...)), pentru următoarele considerente:
D. contestată este, într-adevăr, un act administrativ emis de persoana care are competența numirii în funcție - primarul, și care este emis în executarea L. 3., în vigoare începând cu data de (...). Prin acest act nu se nasc drepturi noi, ci numai se aplică în concret, în persoana fiecărui funcționar public din aparatul de specialitate al primarului, dispozițiile legii referitoare la reîncadrarea acestuia și la drepturile sale salariale. Prin urmare, actul recunoaște existența și întinderea unor drepturi/obligații ce au luat naștere anterior, la data de (...), direct în temeiul L. 3., având astfel caracter recognitiv/declarativ și fiind firesc a produce efecte retroactive. Din aceeași perspectivă, faptul că alte acte administrative cu forța juridică superioară emise de alte autorități publice dar tot în aplicarea L. 3. au fost abrogate/anulate nu prezintă importanță și nu lipsește de efecte actul în litigiu, acesta fiind legal emis în baza și în vederea executării în concret a L. 3.. Prin urmare, instanța a apreciat că dispozițiacontestată este emisă în conformitate cu dispozițiile legale, iar cererea reclamantei de anulare a acesteia urmează a fi respinsă.
Referitor la cererea de suspendare a executării dispoziției, instanța de fond a reținut următoarele: potrivit art. 15 alin.1 din L. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată pentru motivele prevăzute la art. 14 (în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art.7, a autorității publice care a emis actul) și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea actului. În acest caz, suspendarea se poate dispune până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
Rezultă, așadar, că, pentru suspendarea executării unui act administrativ, pe lângă cerința inițierii procedurii de anulare a actului administrativ (care se poate afla fie în faza administrativă prealabilă, fie în faza judiciară), este necesar a fi întrunite, cumulativ, alte două condiții, verificându-se astfel numai aparența dreptului. Suspendarea este o măsură de excepție, și numai motive bine întemeiate referitoare la o îndoială puternică cu privire la legalitatea sa, precum și numai dacă ar conține dispoziții a căror îndeplinire ar produce consecințe greu sau imposibil de înlăturat s-ar putea înlătura efectul său executoriu din oficiu prin dispunerea suspendării executării.
În speță, reclamanta nu a adus elemente prin care să probeze una din condițiile ce se cer a fi îndeplinite cumulativ, respectiv paguba iminentă, care constă în pretinsul prejudiciu material care ar fi greu sau imposibil de înlăturat ulterior dacă s-ar dovedi că actul este nelegal sau în perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Susținerea reclamantei potrivit căreia prin lipsirea de salariu s-ar ajunge la producerea unui prejudiciu cert în patrimoniul său nu este suficientă pentru a demonstra existența celei de-a doua condiții, întrucât eventuala producere a unei pagube trebuie să fie o consecință a executării, iar nu însăși executarea actului administrativ atacat. Cu alte cuvinte, paguba ar trebui să constea, în cazul de față, într- o împrejurare determinată de neplata salariului, iar nu în suma de bani ce constituie efectiv salariul. Altfel, s-ar ajunge la concluzia că cerința referitoare la iminența producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act administrativ, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative.
Mai mult, fiind vorba de drepturi salariale, dacă s-ar constata ulterior că dispozițiile primarului sunt nelegale, sumele de bani cu care le-au fost diminuate veniturile funcționarilor publici le vor putea fi restituite. Dimpotrivă, dacă acțiunea lor ar fi respinsă pe fond, sumele de bani primite ca urmare a suspendării executării dispoziției ar trebui ulterior restituite, ceea ce ar duce la o reducere temporară și mai accentuată a veniturilor lunare.
Împotriva acestei sentințe, reclamanta L. M. M. a declarat recurs, solicitând instanței admiterea acestuia,, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii sale și dispunerii anulării dispoziției P.ui mun. C.-N. nr. 2490/(...) ca nelegală și netemeinică, întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1-3 C.pr.civ.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că instanța de fond a interpretat și aplicat eronat prevederile legale incidente în cauză și astfel în mod neîntemeiat a constatat că sporul de stabilitate și cel de dispozitiv exced prevederilor L. nr. 3. și, pe cale de consecință, nu pot fi luate în considerare la stabilirea salariului de bază, deși în cuprinsul hotărârii recurate sunt invocate dispozițiile art. 22 ale anexei 1/3 din L. nr. 3.. făcut o analiză eronată
În continuarea motivării recursului, reclamanta a prezentat detaliat modul în care i s-au stabilit inițial drepturile salariale, prin includerea în salariul de bază a sporurilor care s-au acordat în decembrie 2009 și care sunt prevăzute în notele din anexele la lege, conform art. 30 alin. 1 din L. nr. 3., a art. 5 alin. (1) lit. a) și art. 10 din OUG 1.. Pe lângă sporul de vechime, indemnizația de conducere, salariul de merit au fost incluse în salariul de bază și sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate. Mai apoi, ca urmare a emiterii O.ui comun al M. M., F. și P. S. și M. F. P. nr. (...) și a unei adreseemise de A. J. pentru P. S. C., primarul a revenit asupra dispoziției inițiale, eliminând orice alte sporuri în afară de cel de vechime.
În opinia reclamantei prin emiterea acestei dispoziții s-a dispus reîncadrarea și stabilirea drepturilor sale salariale în mod nelegal prin încălcarea drepturilor prevăzute de legislația muncii și legislația salarizării în vigoare și garantate de C. R., având drept consecință nerespectarea obligației angajatorului de a menține în anul 2010 veniturile salariale efective acordate la 31 decembrie 2009, precum și neacordarea de eficiență juridică caracterului obligatoriu al convențiilor colective în materie de muncă, legal încheiate și în vigoare.
În plus, clauzele contractului și acordul colectiv de muncă încheiate la nivelul P. mun. C.-N. au fost consfințite și prin acte administrative cu putere de lege la nivel loca, prin hotărâri de consiliu, respectiv H. nr. 5. de aprobare a drepturilor salariale prev. în ele încă din 2007 - H. nr.61/2007 - privind acordare indemnizației de dispozitiv, acte administrative necontestate și neatacate de P. jud.C., singurul în măsură să conteste legalitatea actelor administrative ale autorităților publice locale.
În continuare, reclamanta a detaliat motivele invocate în susținerea acestor argumente, făcând referire în mod special la caracterul obligatoriu al acordului colectiv de muncă încheiat, la faptul că veniturile sale au fost diminuate, precum și la faptul că actele administrative în temeiul cărora a fost emisă dispoziția contestată sunt nelegale.
Totodată, reclamanta a motivat îndeplinirea condițiilor legale pentru suspendarea executării actului contestat.
În drept, au fost invocate prevederi relevante din L. 554/2004, C. muncii, L.
130/1996, L. 1., acordul colectiv de muncă, HCL 5., L. 3., OUG 1., L. 2., C. R., C. de procedură civilă, C. O. I. a M.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente:
Prin dispoziția 2490 din (...) emisă de primarul municipiului C.-N. s-a eliminat sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate al reclamantei fiind stabilit salariul fără includerea acestor sporuri, modificându-se astfel dispoziția inițială de reîncadrare
1018/(...). Potrivit acordului colectiv de muncă încheiat la nivelul P. municipiului C.-N., aceste sporuri au fost negociate pentru funcționarii publici și pentru personalul contractual, situație confirmată și prin hotărâri ale C.ui local al municipiului C.-N. A. acte normative și acordul colectiv de muncă nu au fost atacate în justiție însă din punct de vedere al instanței de recurs , tribunalul a aplicat în mod corect prevederile stipulate în art.10 din OUG 1. în conformitate cu prevederile art. 30 din L. cadru 3.. A. prevederi arată că începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturile salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contractele individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierilor sau prin alte acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care exced prevederilor L. cadru 3.. În accepțiunea textului enunțat, nelegalitatea nu trebuie constatată printr-o hotărâre judecătorească de anulare a acordului colectiv de muncă.
Prin lege s-a stabilit nevalabilitatea unor astfel de acorduri și unor acte administrative, astfel că tribunalul a procedat în mod corect neluând în considerare aceste acte, din moment ce a constatat că sporurile au fost stabilite contrar prevederilor legale în vigoare. De asemenea, chiar dacă O. (...) a fost abrogat de O. (...), actele emise în baza acestui ordin rămân în vigoare fiind emise și în raport cu prevederile L. 3. și OUG 1..
În acest sens, sunt și prevederile art. 71 din L. 1. și ale art. 22 din HG 833/2007 care stabilesc faptul că acordurile colective de muncă cuprind aspecte de ordin social privitor la condițiile de muncă, sănătate și perfecționare profesională, fără să dea posibilitatea negocierii salariilor sau acordării unor prime sau sporuri neprevăzute de lege.
Așa fiind, doar sporurile legal stabilite care se aflau în plată la finalul 2009 urmează să fie acordate și nu cele care au fost stabilite contrar dispozițiilor legale pentru că în sensul acesta sunt prevederile legale ale L. 3..
Curtea relevă că în speță sunt incidente pe de o parte prevederile art.30 alin.1 din L. nr.3., ale art.4 alin.1 din OUG nr.1., art.5 alin.1 și respectiv art.10 din același OUG nr.1.. Coroborând aceste dispoziții legale rezultă că în anul 2010 ca prim an de aplicare etapizată a L. unitare de salarizare nu puteau fi acordate (fie prin introducerea în salariul de bază, fie prin acordarea lor distinct într-un cuantum ce nu depășește 30% din suma salariilor de bază) decât acele sporuri/drepturi salariale care erau stabilite anterior prin acorduri colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor și care nu exced legii cadru de salarizare.
Așa cum a arătat și prima instanță aspectul esențial de lămurit în prezenta cauză este de a ști dacă sporul de stabilitate prevăzut în acordul colectiv nr. 2. din (...) și aflat în plată la data de (...), era legal acordat, legalitate pe care instanța era obligată să o cerceteze în raport de prevederile art. 10 din OUG nr.1.. Așa fiind, criticile recurentei conform cărora A. colectiv de muncă nu a făcut obiectul vreunei analize de nelegalitate a prefectului sau a altei autorități, este lipsită de relevanță deoarece instanța de judecată este singura abilitată și chiar obligată în raport de prevederile art.10 din OUG nr.1. să analizeze legalitatea acestui acord.
Prin urmare, urmând a avea de stabilit legalitatea acordării sporului prin A. colectiv, prima instanță în mod corect s-a raportat la dispozițiile imperative ale art. 31 din L. nr.1. privind statutul funcționarilor publici, potrivit căreia pentru activitatea prestată funcționarii publici au dreptul la un salariul compus din salariu de bază, sporul de vechime, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii. Această dispoziție legală trebuie coroborată cu prev. art.72 din L. nr.1. care statuează că acordurile colective de muncă pot cuprinde numai măsuri referitoare la aspecte de ordin social, ale condițiilor de muncă, sănătății și perfecționării funcționarilor publici, precum și cu cele ale art.22 din HG 833/2007.
Așadar, din aceste dispoziții legale Curtea relevă că nu se regăsește printre acestea posibilitatea negocierii salariilor sau acordării unor diverse sume de bani cu caracter de prime sau sporuri neprevăzute de lege pentru categoria respectivă de funcționari publici, deoarece din punctul de vedere al L. nr.1., salariile sunt stabilite de legiuitor și nu pot fi negociate. De altfel negocierea este o instituție specifică raporturilor de muncă, iar funcționarii publici ale căror raporturi de serviciu se nasc și se exercită în baza unui act administrativ de numire emis în condițiile L. nr.1. nu pot negocia prestații suplimentare.
Nu în ultimul rând această concepție a fost preluată și de L. nr. 3. atunci când prevede expres în anexa 3 care sunt sporurile și alte drepturi salariale acordate funcționarilor publici. Cât privește sporul de stabilitate potrivit acestei legi, el nu se mai regăsește printre acestea. Prin urmare, sporul de stabilitate prevăzut în Contractul colectiv menționat este lipsit de temei legal și nu poate fi avut în vedere la stabilirea drepturilor salariale în anul 2010.
Nu poate fi reținut faptul că prima instanță a încălcat principiul disponibilității atunci când a analizat legalitatea A.ui colectiv de muncă deși nu a fost investită în mod expres, și el a fost menținut de C. local al M. C.-N. prin H. nr. 5., deoarece instanța era obligată să o cerceteze în raport de prevederile art. 10 din O.U.G. nr. 1..
Nici susținerea potrivit căreia legalitatea contractului colectiv de muncă și respectiv a sporului de stabilitate au fost confirmate încă din 2003 prin sentința civilă nr. 1. a T. C., deoarece de la acea dată au survenit o serie de acte normative cu aplicare imediată și care au determinat schimbarea situației juridice a funcționarilor publici.
Susținerile recurentei în sensul că dispoziția primarului ce constituie obiectul acțiunii a fost emisă în urma controlului efectuat de A. de P. județene C., control care este unul în afara legii, este irelevantă în cazul concret analizat. Independent deresortul care a determinat emiterea dispoziției primarului, legalitatea acesteia trebuie examinată prin prisma incidenței acelorași dispoziții legale, analizate în prezenta decizie.
Aceleași argumente Curtea le apreciază ca fiind pe deplin valabile și în cazul sporului de dispozitiv care nu putea fi acordat funcționarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al primarului, astfel cum s-a stabilit prin decizia nr.37/2009 pronunțată de I. în examinarea recursului în interesul legii declarat cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din L. nr.138/1999, raportat la art. 13 din același act normativ, cu referire la posibilitatea acordării indemnizației de dispozitiv lunare în cuantum de 25% din salariul de bază tuturor funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice locale.
Potrivit acestei decizii s-a statuat că dispozițiile articolelor menționate se interpretează în sensul că indemnizația de dispozitiv se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul M.A.I. și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de interne. Cum dispozițiile legale care permit acordarea acestui spor doar anumitor categorii de funcționari publici nu sunt aplicabile recurentei, în mod întemeiat s-a apreciat că acest spor nu poate fi acordat.
S-a mai statuat în mod legal că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 30 alin. 5 din L. nr. 3. și nici cele ale art. 7 alin. 2 din aceeași lege, întrucât acestea nu pot valida sporuri nelegal stabilite pentru simplul fapt că se aflau în plată la finalul anului
2009. S-a mai criticat soluția primei instanțe prin interpretarea greșită a dispozițiilor L.
3. din perspectiva salariului de bază al reclamantei raportat la data de (...) care a fost majorat prin includerea sporului de vechime în bază astfel cum prevede L. unică de salarizare, iar acordarea celorlalte sporuri nu fac obiectul litigiului, așa încât critica potrivit căreia trebuie menținut în anul 2010 venitul salarial efectiv raportat și la faptul că sporul care se solicită a fi menținut nu a fost legal stabilit, nu poate fi primită.
În mod corect prima instanță a înlăturat argumentele referitoare la retroactivitatea actului administrativ (dispoziția contestată) precum și referitoare la abrogarea/anularea actului administrativ în baza căruia a fost acesta emis (ordinul comun nr.(...)). D. contestată este un act administrativ emis de persoana care are competența numirii în funcție (primarul), în executarea L. 3. în vigoare începând cu data de (...). Prin acest act nu se nasc drepturi noi, ci numai se aplică în concret, în persoana fiecărui funcționar public din aparatul de specialitate al primarului, dispozițiile legii referitoare la reîncadrarea acestuia și la drepturile sale salariale. Cu alte cuvinte, actul recunoaște existența și întinderea unor drepturi/obligații ce au luat naștere anterior, la data de (...), direct în temeiul L. 3. având astfel caracter declarativ și fiind firesc a produce efecte retroactive.
Recurenta a formulat și o cerere de suspendare a executării dispoziției, în cadrul acțiunii, întemeiată pe prevederile art. 15 alin. 1 din L. contenciosului administrativ, cerere care în mod corect a fost respinsă de primă instanță, în condițiile în care nu au fost probate cerințele impuse de textul legal, respectiv paguba iminentă și existența unei îndoieli puternice a legalității actului administrativ.
Față de toate considerentele mai sus expuse în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 C.proc.civ. urmează a respinge ca neîntemeiat recursul declarat de reclamanta B. M.
PENTRU A. MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de L. M. M. împotriva sentinței civile nr. 3.981 din 19 noiembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. pe care o menține în întregime.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 iunie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. P. A. A. I. C. I.
V. D.
GREFIER,
Red.A.A.I. Dact.H.C./3 ex./ (...) Jud.fond: C.P.;
| ← Sentința civilă nr. 699/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5097/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
