Decizia civilă nr. 2755/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2755/2011
Ședința 22 I. 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE M. B. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H.
G. D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta SC A. S. împotriva sentinței civile nr. 5177 din data de (...) pronunțată în dosarul nr.
(...) al T.ui M., în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. M. și D. R. PENTRU
A. SI O. V. C. având ca obiect - contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru, în valoare de 2 lei, achitată cu chitanța nr. 1829 din (...), aflată la fila 19 din dosar și timbru judiciar de 0,15 lei.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...), intimata D. G. a F. P. M. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în trei exemplare, iar la data de (...) intimata D. R. PENTRU A. SI O. V. C. a depus întâmpinare, în două exemplare originale și două exemplare prin fax.
Se constată că recursul este declarat în termen, iar intimatele au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2
C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591 al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004, art. 218 din OG 92/2003, și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar. CURTEA Prin sentința civilă nr. 5177/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta SC A. S. împotriva pârâtelor D. G. a F. P. a J. M. și D. R. pentru A. și O. V. C.. Pentru a dispune astfel, tribunalul a avut în vedere următoarele: La originea litigiului se află procesul verbal de control din data de (...) încheiat de B. vamal Sighet sub nr.2978, care a stabilit o datorie vamală (taxe și comision) de 36.452 lei pe considerentul că nu a fost dovedită ordinea preferențială a mărfurilor. Actul constatat face trimitere la dispozițiile legale aplicabile pe care le interpretează în sensul celor arătate mai sus. Decizia nr.15/(...) prin care a fost soluționată contestația împotriva deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile fiscale suplimentare nr.13/(...) emisă de B. vamal Sighet în baza procesului verbal nr.2978/(...) menține această datorie vamală pronunțându-se pentru înlăturarea majorărilor de întârziere care au fost calculate. Reclamanta, deși susține că deține înscrisuri doveditoare cu privire la originea comunitară a bunurilor introduse în țară și care au fost exceptate de la plata taxelor vamale, nu arată în concret care sunt acele înscrisuri. Reclamanta SC A. S. a beneficiat de regim tarifar preferențial pentru două importuri de mărfuri efectuare de la firma The N. W. F. Co Ltd din M.a Britanie. A. vamală română a procedat la verificarea dovezii de origine - certificatul de circulație a mărfurilor EUR 1 - adresându-se autorității vamale cu adresa nr.44.803/(...) că exportatorul menționat în caseta 1 nu a prezentat documente pentru a dovedi originea preferențială a mărfurilor acoperite de certificatele de circulație a mărfurilor EUR 1 nr.S5414960 și EUR 1 nr.S5411961, de aceea nu se poate confirma că mărfurile în cauză sunt originare în sensul prevederilor P.ui 4 anexă la A. european. Adresele furnizorilor de origine italiană pot servi la confirmarea originii comunitare a mărfurilor însă nu complinesc lipsa dovezii de „. originare";. În consecință, mărfurile nu pot fi calificate ca având originea în sensul prevederilor P.ui 4 - Anexa la A. E. și nu pot beneficia de regimul tarifar preferențial prevăzut de acord. Stabilirea regimului preferențial ce se acordă de autoritățile vamale are la bază prezentarea unor certificate de origine valide din punct de vedere legal, eliberate cu respectarea procedurilor expres prevăzută din acest acord internațional, situație neîndeplinită de către contestatoare. S. C "A VI VA " S.R.L a declarat recurs împotriva acestei solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile nr.5177/(...) a T.ui M., în sensul admiterii acțiunii formulate de către reclamantă, anulării în parte a deciziei nr. 15/(...) emisă de D. M. precum și a actelor care au stat la baza acesteia și au fost emise de pârâta din rândul 2 și pe cale de consecință înlăturării obligației de plată a sumei de 36.452 lei RON stabilită în sarcina reclamantei și reprezentând datorie vamală compusă din taxe vamale, comision vamal și TVA, inclusiv a majorărilor de Î., întrucât acestea nu sunt datorate. 1.La soluționarea cererii reclamantei instanța de fond se impunea a observa că în raport de documentația insuficientă depusă la dosar de către pârâte nu a existat o informare nouă pentru reglementarea situatiei în sensul art.78 alin.3 din Regulament și care să genereze obligații în sarcina celei dintâi . 2. Instanța de fond, prin hotărârea adoptată s-a rezumat doar la a analiza faptul că exportatorul nu ar fi prezentat documente pentru a dovedi originea preferențială a mărfurilor acoperite de cele două certificate de circulație EUR 1, însă soluția s-a adoptat fără a analiza împrejurările în raport de care aceasta s-a și învestit după efectuarea controlului ,,aposteriori" și față de care ar fi putut constata intervenirea unei noi informări care să impună schimbarea regimului mărfurilor importate. Astfel, din cuprinsul hotărârii pronunțate de instanța de fond se poate lesne observa care au fost considerentele, respectiv susținerile reclamantei expuse prin acțiune care au fost analizate de aceasta și care au condus la soluția adoptată. Dar instanța de fond nu a arătat motivele pentru care a înlăturat adresele furnizorilor de origine italiană care au confirmat origine comunitară a acestora. Prin procesul-verbal de control datat (...) încheiat în sarcina reclamantei urmare a unui control "a posteriori" efectuat în cadrul său s-a stabilit în sarcina acesteia că mărfurile importate la care se face referire prin înscris și însoțite de certificatele EUR 1 cu datele de identificare arătate nu ar beneficia de regimul preferențial prevăzut de A. european întrucât certificatele nu ar îndeplini condițiile de autenticitate și legalitate cerute. In acest sens s-a emis inițial în sarcina reclamantei o decizie pentru regularizare a situației nr.3/(...) și pentru o datorie totală de 78.449 lei. Prin decizia nr.15/(...) emisă de D. - M., urmare a trimiterii contestației depuse de către reclamantă în vederea soluționării pe fond (soluție adoptată în urma rămânerii irevocabile a sentinței civile nr.1738/(...) a T.ui M.) aceasta s-a admis în parte și s-a dispus exonerarea sa de la plata sumei de 41.997 lei RON reprezentând majorări de întârziere calculate la datoria vamală începând cu data tranzitului vamal și până la data efectuării controlului ulterior. Totodată s-a dispus și anularea parțială a deciziei pentru regularizarea situației nr. 13/(...) pentru aceeași sumă, însă s-a menținut la nivelul celei de 36.452 lei reprezentând debit principal. În motivarea deciziei adoptare, pârâta de rând 1 a reținut referitor la debitul principal că întrucât reclamanta nu a prezentat documente care să dovedească caracterul originar al produselor acoperite de certificatele E VR 1 sens în care bunurile nu ar corespunde condițiilor cerute de lege și prin urmare datoria vamală ulterior stabilită nu poate fi anulată. Atât decizia emisă de D. M., dar și D.R.S. nr.13/(...) parțial menținută sunt nelegale și de aici și hotărârea adoptată de instanța de fond in ceea ce privește debitul principal stabilit și menținut în sarcina reclamantei cu titlu de datorie vamală, Întrucât acestea nu sunt datorate marfa achiziționată beneficiind de regimul preferențial prevăzut prin A. E. Contrar susținerilor și argumentelor prezentate de pârâtă prin motivarea deciziei atacate prin prezenta, solicită a reține însă următoarele: - în urma unei verificări ulterioare a dovezii de origine vizând marfa achiziționată de societatea reclamantă și pentru că acestea ar fi prezentat "suspiciuni" s-a întocmit un proces-verbal de control datat (...) prin care s-a stabilit în sarcina acesteia o datorie fiscală reprezentând taxe vamale, comision vamal, majorări taxe vamale la nivelului sumei deja indicate ; - s-a reținut în baza controlului efectuat "a posteriori" ȘI urmare a corespondenței purtate cu autoritatea vamală englezei începând cu data de (...) (a se vedea adresa nr.1008/(...) a B.ui vamal Sighet) că marfa achiziționată ar fi beneficiat în mod nelegal de un tarif preferențial în baza A.ui E. prin scutirea de la plata drepturilor de import datorită faptului că bunurile importate nu ar avea natura de "produse originare", iar certificatele de circulație EUR 1 nu ar întruni cerințele de autenticitate și legalitate în sensul dispozițiilor lcgalc prevăzute prin acest acord. - potrivit art.2 pct.1 lit. "a" din O. U. G. nr. 1/(...) pentru ratificarea P.ui privind definirea noțiunii de "produse originare" și metodele de cooperare administrativă ... următoarele produse sunt considerate originare și anume: produsele obținute în întregime în Comunitate așa cum este și cazul mărfii importate de reclamantă din care rezultă că acestea provin din Italia; - dovada originii produselor din Comunitate conform prevederilor art.16 pct.I lit. "a" din același act normativ se poate realiza la import alternativ, fie prin prezentarea unui certificat de circulație a mărfurilor EUR 1, fie prin întocmirea unei declarații pe factură sau orice document comercial care descrie produsele în cauză suficient de detaliat pentru a permite identificarea lor și care provine de la exportator (denumit tot declarație pe factură conform prevederilor legale). Apoi, este reală împrejurarea că în decursul unei perioade de 5 ani de la momentul tranzitului vamal se poate proceda la efectuarea unui control ulterior și că acesta se desfășoară prin corespondență cu autoritatea vamală străină potrivit art.32 din același act normativ, Pârâta de rând 2 se prevalează doar de teza a-Il-a a acestui alineat și peste dispozițiile legale incidente în desfășurarea controlului, adică într-un termen de doar 5 luni (din luna martie - până luna august) stabilește regimul vamal pentru mărfurile importate de reci amantă infirmând astfel originea comunitară a acestora. Numai cu încălcarea acestor dispoziții legale, a interpretării în favoarea sa a răspunsului provenit de la autoritățile vamale străine a procedat deja la inițierea de forme de urmărire față de reclamantă. Răspunsul comunicat de autoritățile vamale engleze nu este defavorabil reclamantei așa cum apreciază intimata de rând 2, ci din interpretarea stricto sensu a acestuia se poate desprinde concluzia că cel puțin până la acel moment nu s-a primit vreun răspuns din partea exportatorului, însă termenul în care acest lucru se putea realiza era de cel mult 10 luni calculare de la data cererii de control "a posteriori" . Mai mult, mențiunea inserată în cuprinsul adresei nr.44803/TFO/ll.08.2008 a Direcției Tehnici de V. și T. V. în sensul că "exportatorul ... nu a prezentat documente pentru a dovedi originea preferențială a mărfurilor acoperite de aceste certificate" ... și "de aceea nu se poate confirma că mărfurile în cauză sunt originare ... și nu beneficiază de regimul preferențial prevăzut de acord" este nefondată și nejustificată prin dovezi certe constând în înscrisuri care să fi parvenit de la exportator (neaștepându-se de altfel comunicarea unor asemenea date) și chiar contrară prevederilor art.28 din O.U.G. nr.1. privind păstrarea dovezii originii și a documentelor probatorii. Intimatele, legal citate, au depus întâmpinări solicitând respingerea recursului ca nefondat. Deliberând asupra recursului declarat prin prisma dispozițiilorart. 304, 304 ind. 1 Cod proced. civilă, Curtea reține următoarele: Recurenta critică hotărârea instanței de fond invocând motive legate de legalitatea și oportunitatea emiterii actelor administrativ-fiscale de către D. R. pentru A. și O. V. C. - B. V. Sighet. Paragraful 1 al art. 17 din P. IV referitor la definirea noțiunii de „. originare"; prevede că certificatul de circulație a mărfurilor E. este eliberat de către autoritățile vamale ale țării de export pe baza cererii scrise a exportatorului sau, sub răspunderea exportatorului de către reprezentantul său autorizat la autoritatea vamală din țara de export și nu servește la prezentarea certificatului E. în fața autorității vamale din țara de import. În aceste condiții, autoritatea vamală română în mod corect a procedat la verificarea dovezii de origine a bunurilor. În acest sens, prin adresa nr. 44803/(...) Administrația V. Britanică a comunicat A. N. a V. faptul că exportatorul menționat în caseta 1 nu a prezentat documente pentru a dovedi originea preferențială a mărfurilor acoperite de certificatele de circulație E. nr. S 5414960 și E. nr. S 5411961 neputând astfel confirma faptul că mărfurile în cauză sunt originare în sensul prevederilor P.ui IV anexă la A. E. Întrucât răspunsul Administrației V. E. nu poate fi interpretat în sensul arătat de către recurentă, respectiv că nu se infirmă originea comunitară a mărfii, trebuie subliniat din nou faptul că dispozițiile Paragrafului 6 din art. 32 al P.ui sunt de strictă interpretare astfel încât în mod corect B. V. Sighetu-Marmației a procedat la stabilirea datoriei vamale în sarcina reclamantei recurente. Aceasta întrucât A. V. E. prin răspunsul dat nu a confirmat autenticitatea și legalitatea certificatului de circulație a mărfurilor, ci a afirmat că nu au fost prezentate documente care să justifice încadrarea bunurilor în categoria celor supuse unui tratament preferențial. În mod corect a stabilit instanța de fond faptul că recurenta nu a prezentat înscrisuri doveditoare care să probeze originea comunitară a bunurilor și nici dovezi care să infirme răspunsul dat de A. V. E., motivând de ce nu a luat în considerare adresele furnizorilor de origine italiană prin faptul că acestea nu complinesc lipsa dovezii de produse originare a mărfurilor. Trebuie subliniat și faptul că exportatorul care solicită eliberarea unui certificat E. trebuie să păstreze cel puțin 3 ani documentele menționate la art. 17 paragraful 3, obligație stipulată expres la art. 28 paragraful 1 din P. IV. Criticile formulate de către recurentă cu privire la decizia A. V. E. exced cadrului procesual cu care instanța a fost investită, respectiv stabilirea legalității și oportunității actului emis de autoritățile vamale române. La stabilirea datoriei vamale în sarcina reclamantei recurente au fost avute în vedere prevederile art. 100 alin. 1-5 din Legea nr. 86/2006, art. 660 alin. 1 din HG nr. 707/2006, precum și art. 107 din HG nr. 1114/2001. Concluzionând, Curtea constată că mărfurile acoperite de certificatele de circulație E. nu beneficiază de regimul preferențial prevăzut de P. IV anexă la A. E., astfel încât organele fiscale au calculat în mod legal în sarcina reclamantei datoria vamală. Întrucât regimul tarifar preferențial acordat de autoritățile române a fost anulat ca urmare a răspunsului primit de la autoritățile vamale din M.a Britanie, au fost calculate pe de o parte datoria vamală propriu-zisă, iar pe de altă parte majorările de întârziere aferente acestora. Față de aceste împrejurări, în baza art. 312 Cod proced. civilă, Curtea va respinge recursul declarat de reclamanta SC A. S. împotriva sentinței civile nr. 5177 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o va menține în întregime. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E R espinge recursul declarat de reclamanta SC A. S. împotriva sentinței civile nr. 5177 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 22 iunie 2011. Red.M.H./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: S. O.
← Decizia civilă nr. 3695/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3651/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|