Decizia civilă nr. 3695/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR. 3695/2011
Ședința din 11 octombrie 2011
Completul compus din: PREȘEDINTE: C. I. JUDECĂTOR: D. P. JUDECĂTOR: A.-I. A. GREFIER: V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta C. D. - I., împotriva sentinței civile nr. 1152 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C., cauza privind și pe intimatul P. M. C. - N., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (L. Nr. 1.).
La apelul făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni. Procedura de citare este îndeplinită. Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se reține că, recurenta prin memoriul de recurs a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ. astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2. constată că, este competentă să judece recursul în temeiul art. 10 din L. nr. 554/2004. În baza actelor și a probelor de la dosar apreciază cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 1152 din data de 04 martie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta C. D. I., în contradictoriu cu pârâtul P. MUN.C. N., având ca obiect anularea Dispoziției P. mun.C.-N. nr.3. mai 2010 și plata drepturilor salariale. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în speță au fost depuse la dosarul cauzei dispoziția contestată precum și datele referitoare la modalitatea de calcul a drepturilor salariale ale reclamantului atât în luna decembrie 2009, anterior reîncadrării cât și ulterior reîncadrării, în luna ianuarie 2010. A mai reținut că reclamanta este funcționar public în cadrul P. mun. C.-N., iar prin D. 3. mai 2010 emisă de P. mun. C.-N. s-a modificat dispoziția P. nr. 1112/(...) în sensul că începând cu data de 01 ianuarie 2010 drepturile salariale cuvenite reclamantei sunt compuse doar din salariul de bază, spor de vechime și spor pentru condiții periculoase, fiind eliminate din drepturile salariale sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate. La baza emiterii dispoziției contestate au stat D. 2142/ (...), privind modificarea statului de personal al primăriei și al serviciilor publice din subordinea Consiliului Local al mun. C.-N. precum și a dispozițiilor / deciziilor de reîncadrare a personalului acestora, adresa nr. 386/R/(...) a Agenției J. de P. S. C., O. comun al M. M., F. și protecției S. și al Misterului F. P. nr.(...) privind monitorizarea și controlul aplicării prevederilor L. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice la nivelul instituțiilor și autorităților publice ale administrației locale. Modul de calcul al drepturilor salariale, potrivit dispoziției contestate, a fost făcut în baza prevederilor art. 30 din L. 3. și OUG 1/2010, fără a se mai acorda indemnizația de dispozitiv și sporul de stabilitate. Cu referire la primul motiv de nelegalitate al dispoziției contestate, și anume cel care se referă la nulitatea absolută a acesteia, instanța de fond a reținut că aceasta nu încalcă principiul neretroactivității deoarece a fost emisă în baza O. (...), menționat mai sus, și în baza căruia A. Națională de P. S. C., căreia i s-au acordat atribuții de controlasupra modalității de stabilire a drepturilor salariale potrivit L. 3., a fost îndrituită să verifice drepturile salariale acordate funcționarilor publici în baza acestei legi care se referă la salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, și în conformitate cu care, începând cu data de 01 ianuarie 2010, toți funcționarii publici trebuie reîncadrați pe categorii de personal, funcție de prevederile acestei legi. Referitor la abrogarea O. (...) intervenit la (...) prin O. comun al M. și MFP NR. 727/(...), emis în aplicarea acestei legi, tribunalul a reținut că în materie de abrogare ca formă de încetare în timp a unui act normativ, este un principiu general cunoscut și necontestabil acela că norma juridică activează atâta timp cât este în vigoare. În speță, acest ordin fost anulat prin S. civilă nr. 2. mai 2010 a C. de A. C., sentință nedefinitivă și care potrivit art. 23 din L. 554/2004 a contenciosului administrativ are putere numai pentru viitor. Mai apoi, a reținut instnața, în baza acestui ordin A. J. de P. S. C. a efectuat controlul sus amintit în cadrul P. Mun.C.-N., iar în urma controlului această agenție a emis adresa nr. 386/R/(...) prin care a încunoștințat instituția primarului că există nereguli la reîncadrarea personalului propriu, în legătură cu modul de stabilire a salariilor în primul an de aplicare a L. 3., în sensul că sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate, nefiind prevăzute în legislația salarizării, aplicabilă până la (...), sunt nelegale, motiv pentru care nu mai pot fi acordate în anul 2010, începând cu data intrării în vigoare a L. - cadru 3.. În baza acestei adrese, P. mun. C.-N. a emis dispoziția 2142/(...) prin care a fost modificat statul de personal al P. mun.C.-N. și al serviciilor publice aflate în subordinea Consiliului Local al mun.C.-N. Din cronologia actelor sus expuse rezultă că D. 2142/(...) a fost emisă în intervalul în care O. (...) producea efecte, nefiind abrogat și tocmai în scopul respectării prevederilor L. 3., lege declarată constituțională în urma controlului de constituționalitate declanșat în condițiile legii. Cu referire la sporul de dispozitiv s-a reținut că în cauză a fost pronunțată și o decizie de recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv D. 3. prin care s-a stabilit că acest drept salarial se acordă doar funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul MAI și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de I. Potrivit art. 10 din OUG 1/2010 dată în aplicarea L. 3., se arată că „în conformitate cu prevederile art. 30 din L. - cadru 3., la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 01 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L. - cadru 3.";. Prin urmare, în raport de acest text de lege, rezultă că trebuie a se analiza dacă drepturile salariale stabilite anterior intrării în vigoare a L. 3. erau legale sau nu la momentul emiterii lor. A apreciat tribunalul, că în condițiile în care prin D. I. nr. 3. a stabilit în mod obligatoriu că acest spor era reglementat prin lege numai pentru personalul din instituțiile din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, acest drept salarial nu mai poate fi acordat începând cu data intrării în vigoare a L. 3.. Mai apoi, chiar dacă nu ar fi fost această decizie de recurs în interesul legii, trebuie să ne raportăm la temeiul invocat de reclamantă pentru acordarea acestui spor cât și a sporului de stabilitate, și anume, acordul colectiv de muncă încheiat la nivelul P. mun. C.-N., nr. 2./(...). Reclamanta este funcționar public și în acest context îi sunt aplicabile dispozițiile L. 1. în conformitate cu care, respectiv în conformitate cu art. 31 din această lege, se stabilește că salariul funcționarului public este compus din salariul de bază și sporul pentru vechime în muncă, iar funcționarii publici mai pot beneficia și de alte drepturi salariale doar în condițiile legii. În continuare, tribunalul a analizat dacă cele două sporuri solicitate de reclamantă și care nu sunt prevăzute de L. 1. pot fi negociate printr-un acord colectiv de muncă. Astfel, s-a apreciat că aceste sporuri nu pot fi negociate printr-un atare acord deoarece potrivit art.29 din aceeași lege organizațiile sindicale ale funcționarilor publici pot să aibă ca scop doar protejarea intereselor profesionale, iar potrivit art. 72 din aceeași lege 1., autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele funcționarilor publici, care să cuprindă doar măsuri referitoare la: constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă; sănătatea și securitatea în muncă; programul zilnic de lucru; perfecționarea profesională; alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere al organizațiilor sindicale. În concluzie, acordurile colective de muncă ale funcționarilor publice pot viza doar măsurile sus menționate și nici într-un caz nu se pot referi la drepturile salariale. A. aspect rezultă și din interpretarea art. 12 din L. 1. privind contractul colectiv de muncă, potrivit căruia acesta se poate încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă se stabilește în mod imperativ că nu se poate negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. În raport de toate considerentele anterior expuse, rezultă că funcționarii publici nu își pot negocia drepturile salariale, drepturile acestea și compunerea lor, fiindu-le stabilite prin lege. Așa fiind, deși art.30 alin.5 din L. 3. arată că în anul 2010 personalul aflat în funcție la (...) își va păstra salariul avut, acest text de lege trebuie raportat la condițiile stabilite de aceeași lege pentru reîncadrarea legală a personalului din instituțiile publice, în speță din cadrul P. mun.C.-N. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta C. D.-I. solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii actiunii și anularea Dispoziției P. municipiului C.-N. nr. 3167/(...), ca nelegală și netemeinică, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 și 3 C.pr.civ. În motivarea recursului, reclamanta critică hotărârea instanței de fond pentru aplicarea eronată a prevederilor legale incidente în cauză, apreciind că în mod eronat tribunalul a reținut că cererea sa nu este fondată rezumându-se, în esență, la motive în funcție de care a interpretat și aplicat în mod eronat și necoroborat dispozițiile legale incidente în cauză. Astfel, contrar argumentelor instanței de fond, reclamanta consideră că nici unul din cele două sporuri, respectiv sporul de stabilitate și cel de dispozitiv nu exced prevederilor L. nr. 3., dimpotrivă ele sunt confirmate de notele de la anexa 1/2 și 1. pentru salariații personal contractual, respectiv funcționari publici, din adminsitrația publică din municipii reședință de județ, cum este Municipiul C.-N. În concret, în măsura în care un salariat a beneficiat în luna decembrie 2009 de aceste două sporuri, inclusiv în baza contractului sau acordului colectiv de muncă, ori în baza unui act administrativ, acestea trebuiau incluse în salariul de bază în temeiul art. 3 lit. c), art. 7 alin. (2), art. 30 alin. (5) coroborat cu notele de la anexa I/2 și I. din legea nr. 33012009, texte reiterate și de art. 5 alin. (1) lit. a)și art. 10 din OUG nr. 1., și mai ales confirmate de D. C. C. a R. nr. 1.. În acest context, reclamanta arată că instanța de fond a fost investită să aprecieze legalitatea și temeinicia Dispoziției P. municipiului C.-N. nr. 3167/(...), prin raportare la aceste dispoziții legale, respectiv prin raportare la salariul avut în plată de reclamantă la data de 31 decembrie 2009, și cel stabilit în urma reîncadrării de această dispoziție, prin eliminarea celor două sporuri. Pe de altă parte, a precizat reclamanta, la nivelul P. mun.C.-N., sporul de stabilitate și cel de dispozitiv existau și erau prevăzute și anterior L. nr. 3., în actele de negociere colectivă, ultimul fiind contractul de muncă 1193/(...), înregistrat la D. C. la data de (...). Mai mult, legalitatea contractului colectiv de muncă și respectiv a sporului de stabilitate au fost confirmate încă din 2003, când instanța de judecată prin S. civilă nr. 1. a T. C. - hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, a statuat legalitatea clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul P. municipiului C.-N. și că "contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor constituie legea părților". Deasemenea, acordarea sporului de dispozitiv a fost stabilită încă din 2007, prin actul administrativ de autoritate reprezentat de HCL nr. 61/(...) prin care s-a aprobat în mod expres acordarea sporului de dispozitiv personalului din Primăria municipiului C.-N. Cât privește argumentul invocat de către prima instanță în sensul că acordarea sporului de dispozitiv si stabilitate contravine dispozițiilor art. 12 alin. (2) din L. nr. 1. privind contractul colectiv de muncă, reclamanta invocă practica Inaltei Curti de C. si J. și a C. C. care a concluzionat faptul că toate convențiile colective cuprind prevederi prin care salariații beneficiază de unele drepturi suplimentare celor expres prevăzute de lege, drepturi având ca temei juridic principiul negocierilor colective, în funcție de posibilitățile financiare ale fiecărei instituții care realizează venituri proprii. Apoi, a precizat reclamanta, trebuie reținut că salarizarea personalului din instituțiile publice este reglementată de dispozițiile art. 31 din L. nr. 1. privind statutul funcționarilor publici și respectiv art. 155 și următ. din L. nr. 53/2003 privind Codul muncii, potrivit cărora, salariul este compus din salariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în sporuri și alte drepturi suplimentare. Concluzionând, din interpretarea tuturor textelor legale citate, rezultă ca personalul din instituțiile publice are dreptul de a negocia, prin acorduri/contracte colective de muncă, acele drepturi suplimentare a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale. În același sens a fost și soluția T. C. încă din 2003 - sentința civilă nr. 1.. În consecință, reclamanta apreciază că în mod eronat instanța de fond a respins acțiune sa raportându-se la prevederile L. nr. 1. privind contractul colectiv de muncă. În ceea ce privește motivele de nelegalitate și netemeinicie a Dispoziției P. municipiului C.-N. nr. 3167/(...), reclamanta arată că din punct de vedere procedural formal această dispoziție, care modifică D. inițială de reîncadrare nr. 1112, a fost emisă în urma controlului și a Adresei nr. 386/R/(...) a Agenției de P. J. C., control efectuat în baza O. comun al M. M., F. și P. S. și a M. F. P. nr. (...), ȘI are ca temei aceste acte. Referitor la O. M. și MFP nr. (...) și la A. nr. 386/R/(...) a A., reclamanta susține că A. a efectuat un control în afara legii, neavând niciun fel de atribuții legale de control asupra activității și asupra actelor autorităților administrației publice locale. Mai mult, la data adoptării Dispoziției P. municipiului C.-N. nr. 3. privind modificarea reîncadrării și drepturilor sale salariale, O. nr. (...) indicat ca temei legal era abrogat. A. J. de P. S. C., așa cum admite și pârâtul, a efectuat un control al modului de aplicare a L. nr. 3. și de reîncadrare a personalului și stabilire a drepturilor salariale, în baza unor atribuții conferite prin O. nr. (...), al M. și M. A. ordin a fost emis în aplicarea L. nr. 3., în speță a art. 10, text valabil pentru sectorul bugetar, dar nu și pentru administrația publică locală, deoarece aceste două instituții, M. și MFP nu au nicidecum atribuții de acest fel în domeniul lor de activitate. A. actele normative ce reglementează organizarea și funcționarea celor două ministere, în special art. 2 și 3 din H.G. nr. 11/2009 și art. 2 și 3 din H.G. 34/2009 privind atribuțiile MMFP și respectiv MFP, rezultă că niciuna dintre acestea nu prevăd atribuții de control asupra activității autorităților publice locale, organigramei sau bugetului local. În argumentare, reclamanta a invocat și dispozițiile Cartei europene a autonomiei locale ratificată de R. prin L. nr. 1., în art. 6, cât și art. 81 alin. (2) lit. d) și lit. e) din L. nr. 215/2001 a administrației publice locale. Mai mult, controlul de legalitate al actelor administrative este atributul exclusiv al P.ui, conform normelor constituționale. În același sens a reținut și Curtea de A. C., care sesizată cu cerere de anulare a acestuia, a anulat O. nr. (...), declarându-l nelegal, tocmai pe acest considerent al lipsei de atribuții de control a M. și MFP, implicit a instituțiilor subordonate acestora, asupra actelor administrației publice locale. Actele administrative ale autorităților locale sunt supuse exclusiv controlului de legalitate al P. În acest sens, reclamanta precizează că D. inițială de reîncadrare, nr. 1053 din data de (...), dinaintea controlului A., nu a fost contestată de către P. judetului C. Apoi, la data emiterii Dispoziției P. nr. 3167, respectiv la data de (...), O. nr. (...), avut și indicat ca temei în considerentele dispoziției, era abrogat. Prin ordinul comun al M. și MFP nr. (...), publicat in Monitorul Oficial al R. la (...), a fost abrogat O. nr. (...). O altă critică formulată de reclamantă se referă la conținutul adresei nr. 386/R/(...) emisă de A., susținând că sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate erau acordate unor categorii de personal la (...), în baza contractului colectiv de muncă și a acordului colectiv de muncă, legal încheiate și înregistrate, conform legii, și cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la acea dată. De asemenea, cele două sporuri nu exced legii-cadru, ele fiind recunoscute de anexele la aceasta. A., în opinia sa, acest text de lege este tocmai cel care recunoaște valabilitatea și aplicabilitatea contractelor și acordurilor colective de muncă încheiat în conformitate cu dispozițiile legii. Mai mult, drepturile câștigate prin negociere și prevăzute în contractele și acordurile colective nu pot fi înlăturate atâta timp cât clauzele referitoare la ele nu au fost declarate nule de către o instanță judecătorească, la cererea uneia dintre părți, în procedura specială. În speță, nu a fost inițiată niciun fel de acțiune în nulitatea acestor clauze și nici măcar nu a fost contestată legalitatea lor în vreun fel. În plus, clauzele contractului și acordului colectiv de muncă încheiate la nivelul P. municipiului C.-N. au fost consfințite și prin acte administrative cu putere de lege la nivel local, prin hotărâri de consiliu - HCL nr. 5. de aprobare a drepturilor salariale prevăzute în ele și încă din 2007 - HCL nr. 61/2007 - privind acordarea indemnizației de dispozitiv, acte administrative necontestate și neatacate de P. județului C., singurul în măsură să conteste legalitatea actelor administrative ale autorităților publice locale. Efectul implicit al Dispoziției nr. 2142/2010 este practic suspendarea unilaterală a efectelor unui contract / acord colectiv legal încheiat și înregistrat, respectiv reținerea unor drepturi câștigate prin negociere colectivă. Ori, conform art. 32 din L. nr. 130/19996 privind contractul colectiv de muncă și a art. 246 din L. nr. 53/2003 privind Codul M., aplicarea convenției colective de muncă poate fi suspendată prin acordul de voință al părților, pe timpul grevei, ori în caz de forță majoră, deci în niciun caz în mod unilateral și fără declararea nulității clauzelor de către o instanță de judecată competentă, legal investită în acest sens. În ceea ce privește forța juridică a acestei Adrese A. nr. 386/R/2010, reclamanta consideră că nu reprezintă nici măcar un act administrativ în sensul legii contenciosului administrativ, ci este o simplă operațiune tehnică, sancțiunea nerespectării indicațiilor ei fiind una de pur șantaj, respectiv controlul C. de C. Față de aceste considerente, reclamanta învederează că instanta de fond a omis cu desăvârșire aceste aspecte de legalitate a actului contestat, considerând legală o dispozitiei emisă în baza unui text abrogat și a unei recomandări a unei institutii locale fără atributii în acest sens, în detrimentul unei dispozitii legal emisă, cea anterioară, din februarie 2010, emisă în temeiul L. nr. 3.. Pe fond, reclamanta arată că D. P. municipiului C.-N. nr. 3. prin care se impune modificarea Dispoziției inițiale nr. 1112/(...) privind reîncadarea sa și stabilirea drepturilor sale salariale, prin neincluderea în salariul de bază a sporului de dispozitiv și a sporului de stabilitate, încalcă mai multe principii, respectiv: că la trecerea la noul sistem de salarizare nicio persoană să nu înregistreze vreo diminuare a venitului de care beneficiază potrivit reglementărilor aplicabile în decembrie 2009 (art. 7 alin. (2) din L. nr. 3.); principiului luării în considerare a tuturor sporurilor, indemnizatiilor sau altor drepturi de natură salarială recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a acestei legi prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă și prin acte specifice autoritătilor locale (art. 3 lit. c) din L. nr. 33012009); principiile generale, constituționale și internaționale ale tratatelor și pactelor internaționale la care R. este parte, și care se aplică în mod obligatoriu și direct în dreptul intern, precum și retinerile obligatorii ale forurilor internaționale competente, în speță ale C. Europene de J. (CEDO) privind garantarea și respectarea dreptului de proprietate privată și protectia bunurilor, reglementate de D. U. a D. O. (art. 17, art. 23, art. 25), de C. pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale la care U. E. prin T. de la L. a aderat și care a fost ratificată de R. prin L. nr. 30 din 18 mai 1994, și de art. 1 din Primului Act Adițional la C. În privința dispoziția P. municipiului C.-N. nr. 3., reclamanta a mai menționat că aceasta modifică drepturile sale salariale, prin eliminarea celor două sporuri, ceea ce conduce la o diminuare a drepturilor salariale care i se cuvin, deși la momentul intrării învigoare a L. nr. 3., sporul de dispozitiv și cel de stabilitate erau recunoscute prin acte de negociere colectivă, prin acte administrative cu putere de lege la nivel local, consfințite ca drepturi contractuale și printr-o hotărâre judecătorească, și în consecință se impun ca drepturi câștigate, bucurându-se și de protecția juridică europeană, prin prisma P. nr. 1 la C. În continuarea recursului, reclamanta a prezentat temeiurile legale ale acordării acestor sporuri, respectiv sporul de stabilitate și cel de dispozitiv în decembrie 2009: - HCL nr. 61/(...) prin care s-a aprobat în mod expres acordarea sporului de dispozitiv pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului C.-N. - prevederea în contractul colectiv de muncă, și acordul colectiv de muncă, negociate, încheiate și înregistrate conform legii, aplicabile și în vigoare la decembrie 2009, necontestate și neanulate (Contractului colectiv de muncă nr. 2., încheiat la nivelul P. municipiului C.-N. și înregistrat la D. C. sub nr. 256/(...), a Acordului colectiv de muncă nr. 2., înregistrat conform legii la C. paritară). În concluzie, raportat la prevederile art. 32, art. 41 și art. 246 din Codul M., P. municipiului C.-N. nu poate suspenda unilateral și fără declararea nulitătii clauzelor contractuale de către o instantă printr-o hotărâre judecătorească, aplicarea contractului respectiv acordului colectiv de muncă și nu poate modifica în mod unilateral drepturile salariale, ca și componentă esentială a contractului individual de muncă și a raportului de serviciu. - sentința civilă nr. 1. a T. C. - hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, prin care s-a statuat legalitatea clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul P. municipiului C.-N., încă din 2003. - HCL nr. 545/(...), art. 8 prin care se aprobă acordul și respectiv contractul colectiv de muncă, precum și alocarea sumelor necesare respectării clauzelor acestora și încadrarea în prevederile bugetare. - HCL nr. 122/(...) de aprobare a bugetului local pe anul 2009 și HCL nr. 30/(...) de aprobare a bugetului local pe anul 2010, prin care sunt alocate și încadrate efectiv în bugetele locale pe anii 2009, respectiv 2010, sumele necesare acordării și sporului de stabilitate și a celui de dispozitiv, după cum reiese și din anexele la aceste hotărâri, respectiv notele de fundamentare. Temeiurile legale ale includerii sporului de stabilitate și sporului de dispozitiv acordate în decembrie 2009 în salariul de bază, începând cu luna ianuarie 2010, sunt: art. 3 lit. c) și art. 7 alin. (2), art. 30 alin. (5) din L. nr. 3. coroborat cu notele de la anexa 1/3, unde este specificat sporul de dispozitiv în administrația publică locală, reiterat și în textul art. 5 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 1/2010, de asemenea, art. 10 din OUG nr. 1/2010 care este explicit în privința luării în considerare la stabilirea drepturilor salariale începând cu (...) a drepturilor stabilite prin contractele și acordurile colective de muncă sau prin acte administrative. Cu atât mai mult cu cât aceste două sporuri nu sunt interzise prin L. nr. 3., ci dimpotrivă sunt menționate printre sporurile specifice funcționarilor publici și personalului contractual din administrația publică locală. În concluzie, a învederat reclamanta, D. P. municipiului C. - emisă în baza unui act normativ abrogat și a unei simple opinii, a negat două drepturi salariale câștigate prin negociere colectivă, consfințite prin acte administrative și chiar judecătorești, ceea ce a condus la diminuarea drastică a drepturilor sale salariale. În drept, se invocă art. 299 și următ., art. 304 pct. 9, art. 312 din Codul de procedură civilă, art. 20 din L. nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ privind soluționarea conflictelor de muncă, precum și orice alte texte invocate. Intimatul P. mun. C.-N. deși legal citat, nu s-a prezentat personal sau prin reprezentat în față instanței și nu a depus întâmpinare prin care să-și exprime poziția procesuală. Deliberând asupra cererii de recurs, Curtea reține următoarele: Prin D. nr. 1112/(...), primarul municipiului C. - N. a dispus reîncadrarea reclamantei începând cu data de (...) în aceeași funcție publică deținută anterior, cuurmătoarele drepturi salariale: salariu de bază care cuprinde și spor de dispozitiv, spor de vechime și spor de stabilitate avute în luna decembrie 2009, spor de toxicitate, stabilit distinct, neinclus în salariul de bază. Temeiul legal indicat de pârât pentru emiterea dispoziției este L. 3. - art.30 și 34, OUG 1/2010, precum și art.63 alin.5 lit.e și art.68 din L. 215/2001. Ulterior, ca urmare a unei adrese primite de la A. J. pentru P. S. C. cu privire la unele nereguli în legătură cu modul de stabilire a salariilor în primul an de aplicare a L. 3., mai exact cu acordarea unor sporuri, primarul a emis o nouă dispoziție, nr. 3167/(...), prin care a eliminat sporul de stabilitate și sporul de dispozitiv începând cu data de (...), salariul de bază fiind stabilit la 1389 lei, care includea și sporul de vechime avut în luna decembrie 2009, precum și spor pentru condiții de muncă periculoase în cuantum de 111 lei, egal cu suma calculată pentru decembrie 2009. Întrucât reclamanta a apreciat că această din urmă dispoziție este nelegală, a formulat contestație în termenul legal de 5 zile de la data luării la cunoștință, contestație ce a fost respinsă. Principalele motive invocate atât în cuprinsul contestației, cât și în cuprinsul cererii de chemare în judecată sunt nerespectarea obligației angajatorului de a menține în anul 2010 veniturile salariale efective acordate la (...), precum și neacordarea de eficiență caracterului obligatoriu al convențiilor colective de muncă legal încheiate și în vigoare. De asemenea, se mai invocă faptul că O. comun nr.(...) al M. M., F. și P. S. și al M. F. P. ce a stat la baza emiterii dispoziției a fost abrogat și ulterior anulat în primă instanță de Curtea de A. C. Conform prevederilor art.30 alin.1 din L. 3. - Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere; Dispozițiile art.4 alin.1 din OUG 1/2010 prevăd că începând cu luna ianuarie 2010, întregul personal din sectorul bugetar încadrat în autoritățile și instituțiile publice prevăzute la 2 alin. (1) și (3) din L.-cadru nr. 3. va fi reîncadrat corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute la 31 decembrie 2009; Art. 5 alin. 1 din O.U.G. 1/2010 stipulează că începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la 10 din L. nr. 329/2009, care se calculează după distincțiile arătate la literele a și b. Potrivit prevederilor art. 10 din OUG 1/2010 la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de Curtea reține faptul că în anul 2010, ca prim an de aplicare etapizată a legii unitare de salarizare, nu puteau fi acordate (fie prin introducerea în salariul de bază, fie prin acordarea lor distinct într-un cuantum ce nu depășește 30% din suma salariilor de bază) decât acele sporuri/drepturi salariale care erau stabilite anterior prin acorduri colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii și care nu exced prevederilor legii - cadru. Sporul de dispozitiv/stabilitate prevăzute în acordul colectiv nr. 2./(...) și aflate în plată la data de (...) nu erau legal acordate fiind lipsită de relevanță susținerea reclamantului conform căreia acordul colectiv nu a făcut obiectul vreunei obiecții denelegalitate a prefectului sau a altei autorități. Organul de jurisdicție este singurul abilitat și chiar obligat de prevederile art.10 din OUG 1/2010 să analizeze legalitatea acordului. Art.31 din L. 1. privind statutul funcționarilor publici prevede că pentru activitatea prestată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariu de bază, sporul de vechime, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii. A. text legal trebuie coroborat cu dispozițiile art. 72 din L. 1., care statuează că acordurile colective de muncă pot cuprinde numai măsuri referitoare la aspecte de ordin social, ale condițiilor de muncă, sănătății și perfecționării funcționarilor publici, precum și cu cele ale art.22 din HG 833/2007. Nu se regăsește printre acestea posibilitatea negocierii salariilor sau acordării unor diverse sume de bani cu caracter de prime sau sporuri neprevăzute de lege pentru categoria respectivă de funcționari publici, întrucât, din punctul de vedere al L. 1., salariile sunt stabilite de legiuitor și nu pot fi negociate. Negocierea este o instituție specifică raporturilor de muncă, iar funcționarii publici ale căror raporturi de serviciu se nasc și se exercită în baza unui act administrativ de numire emis în condițiile L. 1. nu pot negocia prestații suplimentare. Această concepție a fost preluată și de L. 3., care prevede expres în anexa III care sunt sporurile/alte drepturi salariale acordate funcționarilor publici (de remarcat este că sporul de stabilitate nu se regăsește printre acestea). De altfel, acordul colectiv reprezintă legea părților numai în situația în care se respectă dispozițiile legale în vigoare, esențial fiind faptul că sporul în litigiu nu era prevăzut pentru funcționarii din primării în actele normative în vigoare la data încheierii acordului colectiv. Acordurile colective și contractele colective de muncă diferă în mod esențial ca instituții juridice din punctul de vedere al conținutului, al părților care le încheie, precum și al condițiilor de validitate prevăzute de actele normative care le reglementează. Prin urmare, sporul de stabilitate prevăzut în acordul colectiv menționat este lipsit de temei legal și nu poate fi avut în vedere la stabilirea drepturilor salariale în anul 2010. Aceleași argumente sunt deopotrivă valabile și în cazul sporului de dispozitiv, care nu putea fi acordat funcționarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al primarului, astfel cum s-a stabilit prin D. nr.3. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă I. cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.47 din L. nr.138/1999, raportat la art.13 din același act normativ, cu referire la posibilitatea acordării indemnizației de dispozitiv lunare în cuantum de 25% din salariul de bază tuturor funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea in domeniul administrației publice locale. Prin decizia amintită s-a statuat că dispozițiile articolelor menționate se interpretează în sensul că indemnizația de dispozitiv se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul MAI și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înain te d e tran sfe r sa u d e ta șa re din cadrul fostului Minister de I., situație inaplicabilă în speță. Plecând de la această concluzie, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 30 alin. 5 din L. 3. și nici cele ale art. 7 alin. 2 din L. 3., întrucât acestea nu pot valida sporuri nelegal stabilite doar pentru simplul fapt că se aflau în plată la finalul anului 2009. În caz contrar, o astfel de interpretare a L. 3. - în varianta susținută de reclamant - ar permite permanentizarea unor sporuri nelegale, chiar dacă aceste sporuri ar fi stabilite chiar cu câteva zile înainte de intrarea în vigoare a legii, cunoscându-se prevederile acesteia (de altfel, acordul colectiv invocat a fost încheiat în data de (...), două zile după publicarea legii în Monitorul Oficial). Curtea reține că, raportat la (...), salariul de bază al reclamantei a fost majorat prin includerea sporului de vechime în bază, astfel cum prevede L. 3., iar acordarea celorlalte sporuri (de doctorat/toxicitate) nu face obiectul litigiului. Din acest punct de vedere, nu este întemeiată susținerea reclamantei conform căreia trebuie menținut înanul 2010 venitul salarial efectiv, raportat și la faptul că sporurile care se solicită a fi menținute nu au fost legal stabilite. Mai departe, instanța va înlătura și argumentele invocate referitoare la retroactivitatea actului administrativ - dispoziția contestată, precum și cele referitoare la abrogarea/anularea actului administrativ în baza căruia a fost aceasta emisă (O. comun nr.(...)), pentru următoarele considerente: D. contestată este, într-adevăr, un act administrativ emis de persoana care are competența numirii în funcție - primarul, și care este emis în executarea L. 3., în vigoare începând cu data de (...). Prin acest act nu se nasc drepturi noi, ci numai se aplică în concret, în persoana fiecărui funcționar public din aparatul de specialitate al primarului, dispozițiile legii referitoare la reîncadrarea acestuia și la drepturile sale salariale. Prin urmare, actul recunoaște existența și întinderea unor drepturi/obligații ce au luat naștere anterior, la data de (...), direct în temeiul L. 3., având astfel caracter recognitiv/declarativ și fiind firesc a produce efecte retroactive. Din aceeași perspectivă, faptul că alte acte administrative cu forța juridică superioară emise de alte autorități publice dar tot în aplicarea L. 3. au fost abrogate/anulate nu prezintă importanță și nu lipsește de efecte actul în litigiu, acesta fiind legal emis în baza și în vederea executării în concret a L. 3.. Sporul de stabilitate și cel de dispozitiv excede prevederilor legii cadru și nu pot fi luate în considerare la stabilirea salariului de bază al recurentei reclamante deoarece contravin prevederilor art. 12 alin. 2 din L. nr. 1., potrivit cărora nu pot fi negociate prin acorduri contracte colective de muncă la nivelul instituției bugetare, clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Instanța de contencios constituțional a reținut în deciziile (...)/2010 că statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează, însă acestea nu sunt drepturi fundamentale ci drepturi salariale. Curtea prin decizia 1. a mai statuat că dispozițiile art. 41 alin. 5 din Constituție privind caracterul obligatoriu al convențiilor colective nu exclud posibilitatea legiuitorului de a interveni din rațiuni de interes general pentru modificarea unor dispoziții din contractele colective de muncă reglementând soluții care să răspundă nevoilor sociale existente la un moment dat. Sporul de dispozitiv era reglementat prin lege numai pentru personalul din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, motiv pentru care nu putea fi acordat în cazul reclamantului începând cu data intrării în vigoare a legii-cadru nr. 3.. În ceea ce privește sporul de stabilitate, acesta nu era prevăzut de legislația salarizării aplicabile la 31 decembrie 2009, pentru personalul din primării, consilii județene și servicii publice din subordinea acestora, iar acest drept nu putea fi acordat în anul 2010 în baza noii legi de salarizare. Pentru aceste considerente Curtea a apreciat că prima instanță a realizat o corectă aplicare a prevederilor incidente în materia analizată. Actele administrative contestate sunt legale și au fost emise în vederea aplicării corecte a legii. Diminuarea drepturilor salariale ale reclamantului nu reprezintă o ingerință în dreptul său de proprietate și nici o restrângere nejustificată. Dimpotrivă, ea este consecința aplicării corecte a prevederilor L. nr. 3.. În temeiul art. 312 alin. 1 C. proc. civ. recursul exercitat de recurentă urmează să fie respins ca nefondat. PENTRU A.E MOTIVE, IN NUMELE L. D E C I D E: Respinge recursul declarat de C. D. - I., domiciliată în C.-N., str.C. nr. 4, ap. 21, jud.C. împotriva sentinței civile nr. 1152 din 04 martie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C., pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 11 octombrie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, C. I. D. P. A. A. I. GREFIER, Pt. V. D. înconcediu medical semnează G REFIER ȘEF, M. T. Red.A.A.I. Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: A.-M. B.
← Decizia civilă nr. 1166/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 2755/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|