Decizia civilă nr. 2860/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 2860/2011
Ședința publică de la 30 I. 2011
PREȘEDINTE L. U.
Judecător D. M.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul formulat de reclamantul I. B., împotriva sentinței civile nr. 4. pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr, (...), în contradictoriu cu intimata C. DE A. DE S. I., având ca obiect anulare act administrativ.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că la data de (...) s-au depus la dosar concluzii scrise.
Se constată totodată faptul că prin încheierea de ședință din data de (...) s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4183 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C., a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul I. B. în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. I.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Așa cum rezultă din actele depuse la filele 9-17, reclamantul este avocat și obține venituri din activități independente, impozitate conform art. 46 și următoarele Cod fiscal. La începutul anului 2010 și-a stabilit domiciliul în mun. C.-N., anterior locuind și exercitându-și profesia în jud. I., starea de fapt sus expusă nefiind contestată de pârâtă.
Urmare a schimbării domiciliului, în condițiile în care a solicitat CAS I. să aprobe transferarea dosarului său la CAS C., urmând ca aici să achite contribuția de asigurări sociale de sănătate, i s-a pus în vedere, pentru aprobarea acestei cereri, de către pârâtă să achite pentru anul 2009 o contribuție de asigurări sociale de sănătate de 6,5% din venitul net estimat iar nu de 5,5 %, așa cum a achitat pe baza declarației de venit estimat, înregistrată la CAS I. nr. 1270 din 02 martie 2009.
Prin urmare, s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de a achita
1% din venitul net estimat pe 2009, respectiv suma de 1040 lei. Această sumă a fost achitată cu chitanța nr. 2211 din (...).
În cauză, reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă formulând cerere de restituire, înregistrată la CAS I. cu data de 30 martie 2010, însă pârâta, cu adresa nr. 4280 E din (...) a respins această solicitare cu motivarea că în realitate cota de asigurări sociale pe anul 2009 este de 6,5%.
S-a constatat că în speța de față se pune problema interpretării art.1 din OUG 226/30 decembrie 2008 privind unele măsuri financiar bugetare care reglementează cota de contribuție pentru asigurările de sănătate pentru anulfinanciar 2009, reclamantul dând o interpretare acestui text legal, iar pârâta dând o altă interpretare.
L. 9. privind reforma în domeniul sănătății, în forma în vigoare la momentul introducerii acțiunii prezente, prevede la art.257 alin.2 o cotă generală de contribuție pentru asigurările de sănătate de 6,5%. Art. 258/1 din aceeași lege reglementează posibilitatea modificării cotei de contribuție prin legea bugetului de stat, care în mod evident produce efecte numai în interiorul exercițiului financiar 01 ianuarie - 31 decembrie a anului pentru care se emite. Prin urmare, prin legea bugetului de stat se stabilesc excepții care se aplică temporar pe durata unui an bugetar.
Pentru anul 2009 modificarea cotelor de contribuție a fost prevăzută de art. 1 din OUG 2..
Din textul de lege anterior menționat s-a statuat că pentru anul financiar
2009 modificarea cotelor de contribuție la 5,5 % se referă la alte categorii de venituri decât cele din activități independente, referindu-se doar la calitatea de angajat. Cum angajatul are calitatea de salariat este evident că , cota de 5,5% se aplică pentru anul 2009 la veniturile salariale, obținute de angajați, și nu se referă la persoane fizice autorizate, pentru aceste categorii de persoane cota de contribuție pentru veniturile de la art.257 alin.2 lit. „b"; - „f"; fiind cea reglementată în legea de bază, adică 6,5 %.
S-a considerat că reclamantul interpretează în mod greșit art. 1 din OG
2. la momentul la care apreciază că, cota de 5,5 % se stabilește pentru toate categoriile de persoane asigurate prevăzute la art. 257 , care trebuie să achite această cotă de contribuție pentru asigurările de sănătate pentru anul 2009.
Dacă într-adevăr în anul 2008 prin L. 3. s-a stipulat fără dubii că modificarea cotei de contribuție vizează toate categoriile menționate la art. 257 din L. 9., pentru anul 2009 legiuitorul a vizat diminuarea cotei doar pentru angajat, categorie prevăzută în mod expres la art. 257, însă nu a folosit noțiunea de persoană asigurată pentru a se înțelege că este vorba de toate categoriile de persoane asigurate prevăzute la acest text de lege.
În concluzie, s-a apreciat că în mod legal pârâta a respins cererea de restituire a sumei de 1040 lei formulată de reclamant, pentru anul 2009 reclamantul având obligația să achite o cotă de contribuție de asigurări sociale de sănătate în cuantum de 6,5% din venitul net estimat.
Așa fiind, în temeiul art. 8-18 din L. 554/2004 instanța a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul I. B. în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. I.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul I. B. solicitândmodificarea în întregime a sentinței recurate, în temeiul art.312 raportat la art.304 pct.9 C.pr.civ., cu aplicarea art.3041 C.pr.civ. și, în rejudecare, admiterea acțiunii cu obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.040 RON, cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate prevalate nelegal,; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale în materie fiscală prevăzut de art.124 alin.2 raportat la art.120 alin.7 C.pr.civ., de la data de (...) și până la data restituirii efective a sumei de 1.040 RON și obligarea la plata cheltuielilor de judecată în fond și în recurs. În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a arătat că, chestiunea litigioasă o constituie cota de asigurări sociale de sănătate aplicată în anul 2009 persoanelor fizice care desfășoară activități independente. Astfel, reclamantul susține că această cotă este de 5,5%, iar pârâta apreciază că această cotă este de 6,5%. Pe această chestiune litigioasă se grefează litigiul principal. Tribunalul Cluj a soluționat acest litigiu în favoarea pârâtei C. de A. de S. C., apreciind că în anul 2009 această cotă a fost redusă doar pentru angajat. Reclamantul apreciază că soluția pronunțată este nelegală, în raport de următoarele: 1. Aserțiunea Casei de A. de S. I., preluată de instanță, în sensul că în anul 2009 legiuitorul ar fi redus de la 6,5% la 5,5% doar cota de contribuție pentru angajați (art. 257 alin. 2 lit. a din L. nr. 9.) este contrazisă chiar de către textul legal redat fidel de pârâtă, . face referire la „. ... prevăzută de art. 257 din L. nr. 9. ...";. Prin urmare, dacă legea însăși prevede faptul că reducerea se aplică pentru toate categoriile de venituri prevăzute de art. 257, este interzis interpretului să limiteze sfera de aplicare a legii doar la veniturile prevăzute de art. 257 alin. 2 lit. a) din L. nr. 9.. Așa cum spuneau romanii, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. În mod evident, dacă legiuitorul ar fi dorit să facă o asemenea limitare, exigențele previzibilității legii îi impuneau o mențiune expresă în acest sens. 2. În al doilea rând, chestiunea litigioasă trebuie discutată și în ambianța principiului european al securității juridice, cu privire la care ne îngăduim câteva considerații teoretice. În doctrină s-a spus că noțiunea de „. juridică"; evocă, cel puțin pentru juriști, chestiuni familiare precum retroactivitatea, teoria aparenței, legalitatea incriminării și a pedepsei sau chiar obscuritatea textelor de lege. În esență, ceea ce caracterizează acest principiu este faptul că el trebuie să protejeze cetățeanul „contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei in securități pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze";. S-a sugerat în context că o noțiune mai potrivită decât cea de "securitate juridică" ar fi cea folosită de doctrina olandeză - Rechtzekerheid - „flabilitatea dreptului";. 3. Inițial, securitatea juridică și-a găsit expresia clasică în neretroactivitatea legii, consacrată de pildă în art. 2 din Codul civil N. (1804): "L. nu dispune decât pentru viitor; ea nu are niciun efect retroactiv". Din momentul în care s-a observat însă că legea nu este în măsură să regleze toate situațiile apărute în practică, a fost invocat principiul securității juridice". Practic, exigențele acestui principiu nu se limitează la interzicerea retroactivității legii, ci ele sunt mult mai largi și implică: a) Accesul la legislația aplicabilă și previzibilitate a acestei legislații. Cu alte cuvinte, contribuabilul trebuie să aibă în primul rând acces la reglementările care îi sunt aplicabile, pentru a lua cunoștință de conținutul acestora. În acest context, în dreptul european se vorbește despre o veritabilă publicitate în materie fiscală5, care este de natură să întărească considerabil securitatea juridică în acest domeniu și să amelioreze raporturile dintre administrația fiscală și cetățeni. Pe de altă parte, legea aplicabilă trebuie să fie previzibilă. Contribuabilul are în mod indubitabil dreptul de a fi informat în avans asupra consecințelor actelor pe care le efectuează, într-o manieră care să-i permită să se comporte în deplină cunoștință de cauză. Sub acest aspect, trebuie admis că adagiul "Nimeni nu poate invoca necunoașterea legii" este din ce în ce mai greu de aplicat în condițiile unei inflații legislative evidente în materie fiscală, dublată de un vocabular care ar putea fi uneori caracterizat drept ezoteric". Simplu spus, contribuabilul trebuie să cunoască legislația de așa manieră încât să poată acționa preventiv. b) Obligația administrației fiscale de a-și defini în mod clar exigentele și de a-și respecta angajamentele luate. Sub acest aspect, principiul securitățiijuridice se identifică sub unele aspecte cu principiul încrederii legitime. De pildă, în jurisprudența instanțelor belgiene, dreptul contribuabilului la securitate juridică a fost afirmat consecvent: • Prin hotărârea pronunțată de Curtea de C. la 27 martie 1992 în cauza Van Apers s-a decis în favoarea contribuabilului care și-a fundamentat comportamentul pe o aparență născută din comportamentul administrației față de el; • De asemenea, prin hotărârea din 3 iunie 2002 în cauza C.M și HF. s-a decis că "după ce administrația fiscală a acceptat caracterul probant al unor documente contabile, ea nu poate reveni a posteriori asupra acestei soluții fără a aduce atingere principiilor generale de bună administrare care implică dreptul la securitate juridică" și că "cetățeanul trebuie să aibă încredere în ceea ce n-ar putea percepe altfel decât o regulă fixă de conduită a administrației, serviciile publice fiind ținute să onoreze previziunile justificate cărora le-au dat naștere ele insele". c) Dreptul la interpretarea unitară a legii. În fine, există o anumită marjă de incertitudine generată și de puterea de interpretare a legii de către instanțele de judecată, precum și de evoluția jurisprudenței acestor instanțe. Mai ales într-un "domeniu favorit" al insecurității juridice, materia fiscală, o jurisprudență unitară, solidă, argumentată, este cu atât mai importantă. 4. Principiul securității juridice a fost consacrat pe cale jurisprudențială la nivel european. Astfel, la nivel comunitar, Curtea de Justiție E. a indicat faptul că principiul securității juridice face parte din ordinea juridică comunitară și trebuie respectat atât de instituțiile comunitare"", cât și de statele membre, atunci când acestea își exercită prerogativele conferite de directivele comunitare. Pentru ca principiul securității juridice să fie respectat, este necesar ca, în lipsa unei prevederi contrare, orice situație de fapt să fie apreciată în lumina regulilor de drept care îi sunt contemporane. Curtea a statuat în mod constant că în general principiul securității juridice interzice ca o măsură comunitară să producă efecte înainte de publicarea ei. În mod excepțional, Curtea a decis că se poate deroga de la această regulă atunci când scopul măsurii impune acest lucru și dacă încrederea legitimă a celor interesați este respectată. Această jurisprudență este aplicabilă chiar și atunci când retroactivitatea nu este expres prevăzută de actul normativ în cauză, ci este rezultatul aplicării conținutului actului. De asemenea, Curtea a indicat faptul că o măsură comunitară trebuie să fie certă, neechivocă, iar aplicarea ei trebuie să fie previzibilă pentru cei cărora li se adresează. Amânarea intrării în vigoare a unei măsuri de aplicare generală, deși data inițială a intrării în vigoare a trecut, este în măsură să submineze acest principiu. Dacă scopul amânării este acela de a priva particularii de remediile legale ce le-ar fi fost conferite de intrarea în vigoare a normei juridice, se pune chiar problema validității legii care amendează prevederea inițială. Pentru materia fiscală prezintă o importanță deosebită o constatare a Curții de Justiție E. asigurarea securității juridice trebuie observată cu mai mare strictețe în cazul regulilor susceptibile să producă consecințe financiare, astfel încât cei vizați de aceste reguli să cunoască precis întinderea obligațiilor impuse de asemenea reguli. În dreptul european al drepturilor omului, principiul securității juridice este analizat de obicei în contextul dreptului de acces la o instanță și este considerat de Curtea E. a D. O. unul dintre elementele fundamentale alepreeminenței dreptului. S-a decis astfel că securitatea raporturilor juridice civile impune ca soluția dată în mod definitiv de către tribunale unui litigiu să nu fie repusă în discuție; de asemenea, un sistem judiciar național care permite președintelui Curții Supreme și Procurorului General să atace în permanență, pe calea unui recurs în anulare ("protest") o hotărâre judecătorească definitivă, a fost considerat incompatibil cu principiul securității juridice; este contrară acestui principiu curgerea termenului de recurs de la data pronunțării unei hotărâri judecătorești, cât privește părțile care nu au participat la judecarea cauzei și la pronunțarea hotărârii. 5. În fine, unele instanțe naționale au procedat la o recunoaștere explicită a principiului securității juridice. C. C. francez a recunoscut implicit existența principiului securității juridice, prin decizia nr. 4.. În Belgia, Curtea de arbitraj a proclamat acest principiu printr-o decizie din 11 februarie 1993, iar Curtea de C. a confirmat această orientare . 6. În opinia reclamantului, pe baza acestor elemente trebuie analizată chestiunea litigioasă, având în vedere faptul că: • L. prevede faptul că în anul 2009, cota de 5,5% se aplică persoanelor menționate la art. 257 din L. nr. 9.. • Conduita Casei de A. de S. I., în cursul anului 2009, a fost aceea a acceptării declarației speciale și a încasării contribuțiilor la nivelul de 5,5%. Această conduită a vizat în fapt toate casele de asigurări de sănătate din România și toate categoriile de persoane care desfășurau activități independente. • La nivelul Casei de A. de S. I., această conduită s-a schimbat doar în anul 2010 și, în opinia funcționarilor acestei instituții, această interpretare poate fi aplicată retroactiv. • La baza interpretării retroactive nu stă vreo modificare a legislației sau vreo interpretare a Comisiei fiscale centrale (conform Codului fiscal, interpretul oficial al legislației fiscale), ci o misterioasă adresă a Casei Naționale de A. de S. Toate aceste elemente nu pot să conducă decât la o singură concluzie: în speță, prin aplicarea retroactivă a unei interpretări a textului de lege, defavorabilă contribuabilului, se încălcă principiul european al securității juridice. 7. Raportat la aceste elemente, chiar dacă s-ar decide că în speță reducerea cotei de contribuție ar fi operat doar pentru angajați, este evident faptul că o re interpretare a legislației nu poate fi acceptată. În acest sens, în lumina art. 148 (2) din Constituția României și a jurisprudenței Simmenthal, judecătorul național, în calitatea sa de prim judecător european, este obligat să dea eficiență principiului securității juridice la concurența cu legislația națională. 8. Efectele acestei prevalențe a dreptului european vizează direct acțiunea principală, care trebuia admisă sub toate aspectele ei, însemnând: obligarea C.A.S I. la restituirea sumei de 1.040 RON; obligarea C.A.S I. la plata dobânzii legale aferente acestei sume și obligarea C.A.S I. la plata cheltuielilor de judecată. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 20 iunie 2011, pârâta C. DE A. DE S. I. a solicitat respingerea recursului și menținerea dispozițiilor sentinței atacate. În motivare, pârâta a arătat din punct de vedere procedural că: Cel mai important atribut al recursului este acela de a constitui o cale extraordinară de atac. O altă caracteristică importantă a recursului este aceea că este o cale de atac nedevolutivă întrucât nu determină o rejudecare în fond acauzei, tăcând totodată imposibilă extinderea limitelor judecării cauzei astfel cum acestea au fost trasate cu prilejul soluționării pe fond a speței. În fapt, recurentul a formulat pe calea contenciosului administrativ și fiscal o cerere introductivă de instanță având ca obiect restituirea sumei de 1040 lei cu titlul de contribuție de asigurări sociale de sănătate prelevată nelegal, obligarea la plata de dobânzi legale în materia fiscală și la plata cheltuielilor de judecată. Temeiul solicitării restituirii sumei "prelevate nelegal" l-a constituit incorecta aplicare de către CAS lași a cotei de contribuție de 6,5% și nu a cotei de 5,5%. În mod temeinic și legal instanța de fond a T. C. a respins cererea reclamantului I. B., arătând faptul că "L. 9. privind reforma în domeniul sănătății, în forma în vigoare la momentul introducerii acțiunii prezente, prevede la art. 257 alin. 2 o cotă generală de contribuție pentru asigurările de sănătate de 6,5%. Art. 258/1 din aceeași lege reglementează posibilitatea modificării cotei de contribuție prin legea bugetului de stat, care în mod evident produce efecte numai în interiorul exercițiului financiar 01 ianuarie-31 decembrie a anului pentru care se emite. Prin urmare, prin legea bugetului de stat se stabilesc excepții care se aplică temporar pe durata unui an bugetar.(...) apreciază că pentru anul financiar 2009 modificarea cotelor de contribuție de 5,5% se referă la alte categorii de venituri decât cele din activități independente, referindu-se doar la calitatea de angajat. Cum angajatul are calitatea de salariat este evident că, cota de 5,5% se aplică pentru anul 2009 la veniturile salariale obținute de angajați și nu se referă la persoanele fizice autorizate, pentru aceste categorii de persoane cota de contribuție pentru veniturile de la art. 257 alin 2 lit. b-f fiind cea reglementată în legea de bază, adică 6,5%.".(s.n.). Subliniază faptul că instituția consideră că aceste considerente reținute de către instanța de fond sunt pertinente, iar transparența textelor legale este rară echivoc. Prin calea de atac formulată, recurentul consideră că Tribunalul Cluj a făcut o greșită aplicare a legii, indicând și explicitând pe larg principiul teoretic al securității juridice în plan european. Omite însă a indica în concret care este motivul de nelegalitate pentru care este criticabilă sentința pronunțată în fond. La fel de omisivă este citarea textelor legale de către recurent si încercarea de extindere a dispozițiilor legale și asupra cotei sale de contribuție datorate. Pârâta mai arată că însăși literatura și practica de specialitate română consideră abuzivă și nu permite citarea și alipirea de norme legale astfel încât din interpretarea acestora să rezulte un alt text care să se îndepărteze în mod evident de litera și spiritul instituite de legiuitor. Mai mult, invocarea selectivă a unor principii teoretice ale dreptului european, precum și a jurisprudenței belgiene nu este de natură a justifica și susține în mod pertinent motivarea unei căi extraordinare de atac cum este cea a recursului. 2. Cât privește fondul cauzei, pârâta invocă excepția inadmisibilității formulării prezentei cereri introductive de instanță. Arată instanței că excepția inadmisibilității este o excepție de procedură, peremptorie și de ordine publică, care poate fi invocată în fața oricărei instanțe și în orice etapă procesuală. Conform Legii nr. 554/2004, în art. 7 se prevede obligativitatea îndeplinirii unei proceduri prealabile, doar ulterior efectuării acesteia putând fi formulată cererea introductivă adresată instanței de contencios administrativ competente. Astfel, potrivit articolului menționat "Înainte de a se adresainstanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. "(s.n.). Potrivit dispozițiilor ar" 8 alin. 1 din aceleași lege a contenciosului administrativ "Persoana vătămata într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumita de răspunsul primit la plângerea prealabila adresata autorității publice emitente sau daca nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului( ... )"(s.n.). Din simpla lecturare a acestui text legal poate fi desprinsă lesne concluzia că petentul nu avea posibilitatea formulării unei "acțiuni în contencios administrativ" în fata T. C. fără a respecta procedura prealabilă stabilită în mod obligatoriu de legea specială a contenciosului administrativ. Consideră că în nici un moment depunerea unui înscris denumit "C. de restituire" peste termenul de 30 de zile nu poate suplini procedura prealabilă în contencios administrativ. Cu atât mai mult este inadmisibilă acțiunea introductivă de instanță având ca obiect "anulare act administrativ" cu cât procedura prealabilă se raportează la chitanța de plată a sumei de 1.040 lei, instrument de plată emis în urma achitării benevole care nu poate constitui sub nici o formă "act administrativ unilateral" în sensul contenciosului administrativ. Dacă se are în vedere acest aspect, se poate considera cu certitudine că procedura prealabilă nu este numai tardivă depusă, dar este și lipsită de obiect. Pârâta solicită să se observe și faptul că recurentul-contestator face numeroase referiri la "materia fiscală" atât prin acțiunea introductivă de instanță, cât și prin calea de atac promovată. Subliniază faptul că, nici chiar dacă ar categorisi prezenta speță ca fiind una întemeiată pe legislația procedural fiscală nu s-ar găsi în vreo cauză de admisibilitate, întrucât contestația în materie fiscală presupune la rândul ei respectarea anumitor termene procedurale și îndreptarea criticilor împotriva unui titlu de creanță ori a unui alt act administrativ fiscal. Or, în prezenta speță recurentul-contestator nu face alte referiri decât la chitanța de plată a sumei de 1040 lei, iar chitanța nu reprezintă nici titlu de creanță și nici alt act administrativ fiscal. Pentru toate aceste considerente, pârâta solicită admiterea excepției invocate și respingerea prezentului recurs ca fiind în mod nelegal și netemeinic formulat, respingerea acordării de dobânzi în materie fiscală și respingerea acordării cheltuielilor de judecată. Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele: 1. Cu privire la excepția invocată Curtea reține următoarele: Acțiunea în contencios administrativ fiscal cu care a fost sesizată instanța de fond a fost precedată de o cerere de restituire a unei sume de bani constituind o creanță fiscală pretins prelevată nelegal. Or, din acest punct de vedere reclamantul a urmat procedura prevăzută de O. nr. 1. pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal. Astfel fiind, Curtea constată că reclamantul a înregistrat la pârâtă cererea de restituire (f. 12-13 dos. fond) primită la data de (...) așa cum rezultă din dovada de confirmare de primire (f. 14 dos. fond). La această cerere pârâta a răspuns prin adresa nr. 4280 E din 30 aprilie 2010 (f. 17 dos. fond) prin care s-a respins cererea de restituire pe considerentul că temeiul legal invocat de petent este incorect actualizat invocând în acest sens ca și argument prevederile art. 257 alin. 2 din L. nr. 9.. De altfel această constatare a fost făcută și de instanța de fond fără ca pârâta să invoce excepția în fața acesteia. Așa fiind, Curtea apreciază că procedura prealabilă a fost urmată în cauză chiar dacă reclamantul nu a mai urmat și procedura prevăzută la art. 205 și urm. C.pr.fisc., sens în care va respinge excepția invocată. 2. Sub aspectul motivelor de recurs, Curtea reține următoarele: Problema ridicată în speță sub aspectul primului motiv de recurs este aceea de a ști dacă instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale pertinente incidente în materie, mai precis dacă a stabilit corect că recurentul reclamant datorează suma de 1040 lei cu titlu de diferență contribuții la fondul național unic de asigurări de sănătate. Curtea apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică. Astfel, aferent anului fiscal 2009 pentru stabilirea regimului și cotei de contribuție la asigurările de sănătate se pune problema interpretării dispozițiilor OUG nr. 226 din 30 decembrie 2008. OUG nr. 2. privind unele măsuri financiar bugetare a fost declarată constituțională prin D. nr. 1166 din 28 septembrie 2010 pronunțată de Curtea Constituțională publicată în Monitorul Oficial nr. nr. 750 din 10 noiembrie 2010. Conform art. 2581 alin. 1 din L. nr. 9. privind reforma în domeniul sănătății cotele de contribuții prevăzute la art. 257 si 258 se pot modifica prin legea bugetului de stat. Astfel prin art. 1 din OUG nr. 2. s-a prevăzut că: 1) Pentru anul 2009, cotele de contribuții pentru asigurările de sănătate, prevăzute de nr. 9. privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc după cum urmează: a) 5,5% pentru cota datorată de angajat, prevăzută la 257 din L. nr. 9., cu modificările și completările ulterioare; b) 5,2% pentru cota datorată de angajatori, prevăzută la 258 din L. nr. 9., cu modificările și completările ulterioare; c) 10,7% pentru cota datorată de persoanele prevăzute la 259 alin. (6) din L. nr. 9., cu modificările și completările ulterioare. (2) Cotele prevăzute la alin. (1) se aplică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2009. Așa cum s-a constat anterior această ordonanță de urgență a fost constituționalizată, jurisdicția de contencios constituțional reținând în esență că: „În ceea ce privește critica de neconstituționalitate privind emiterea Ordonanței de urgență a G. nr. 2. cu încălcarea dispozițiilor art. 115 din Constituție, întrucât G.ul nu este abilitat să emită ordonanțe de urgență prin care să afecteze dreptul la o indemnizație de asigurări sociale, se observă că interdicția emiterii de ordonanțe în baza unei legi de abilitare în domenii ce fac obiectul legilor organice privește numai ordonanțele simple. În temeiul dispozițiilor art. 115 alin. (4) din Constituție, "G.ul poate adopta ordonanțe de urgență în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora". Curtea constată că,în preambulul ordonanței în discuție, legiuitorul a motivat temeinic caracterul de urgență al acesteia, astfel încât, sub aspectul extrinsec al dispozițiilor de lege criticate, nu ne aflăm în prezența unor cauze de neconstituționalitate."; Prin urmare și ținând seama de motivarea expusă de G. în preambulul ordonanței de urgență conform căruia intervenția legislativă era imperios necesară fiind determinată „ …de necesitatea stabilirii cotelor de contribuții de asigurări sociale care se vor utiliza începând cu anul 2009 și a cuantumului ajutorului de deces, dat fiind faptul că legea bugetului de stat și legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe acest an, prin care se prevedea nivelul acestora, nu sunt încă adoptate…"; Curtea constată că modificarea cotelor de contribuții pentru asigurările de sănătate stabilite pentru anul 2009 este legală. Curtea remarcă faptul că reclamantul invocă practic o diferență de tratament între angajați și celelalte persoane care datorează această cotă. Această distincție este clar precizată în art. 1 alin. 1 lit. a) din OUG nr. 2. și se aplică pe anul fiscal 2009. Mai precis cota de contribuție la asigurările de sănătate se datorează de exclusiv angajați la cota de 5,5 % iar pentru restul persoanelor cota de contribuție fixată de lege era de 6,5 % norma de modificare a art. 257 vizând exclusiv modificarea cotelor de asigurări de sănătate datorate de angajați adică de persoanele care prestează munca în temeiul unui contract individual de muncă. Noțiunea de angajat are aceeași semnificație cu noțiunea de salariat prevăzută de art. 10 din L. nr. 53/2003 privind Codul muncii. Cum reclamantul recurent nu face parte din categoria ori sfera angajaților care prestează munca în temeiul unui contract individual de muncă și obțin venituri în calitate de salariați ci face parte din categoria persoanelor care desfășoară activitate independentă și obține venituri exclusiv din această activitate acesta datorează contribuția la asigurări de sănătate la cota de 6,5 %. Aparent confuzia poate părea pertinentă și aceasta este și apărarea susținută de recurent. Așa cum corect a statuat instanța de fond, în anul 2008 prin L. nr. bugetului de stat nr. 3. au fost stabilite cu titlu general toate cotele de contribuții la asigurări de sănătate la cota de 5,5 %, legea nefăcând nicio distincție între categoriile de contribuabili (art. 9 alin. 3 alin. 2 lit. b). Or, spre deosebire de L. bugetului de stat din anul 2008 care a privit cotele de contribuții aferente semestrului al II-lea al anului fiscal 2008, pentru anul fiscal 2009 cotele de contribuții s-au modificat doar în ceea ce-i privește pe angajați. Așa fiind, primul motiv de recurs este nefundat, instanța de fond a aplicat și interpretat corect legea la raportul de conflict dedus judecății. 3. Cât privește invocarea principiului european al securității juridice, Curtea reține la nivel de principiu că analiza acestui principiu trebuie să aibă în vedere dispozițiile art. art. 2581 alin. 1 din L. nr. 9. privind reforma în domeniul sănătății introdus de pct. 1 al IV din Ordonanța de urgență nr. 88 din 20 noiembrie 2006 pentru modificarea si completarea unor acte normative prin care se acorda drepturi sociale, precum si unele masuri in domeniul cheltuielilor de personal, publicata în Monitorul Oficial nr. 941 din 21 noiembrie 2006, potrivit căruia cotele de contribuții prevăzute la art. 257 si 258 se pot modifica prin legea bugetului de stat. OUG nr. 88/2006 a fost aprobată cu o completare prin L. nr. 1. publicată în Monitorul Oficial nr. 299 din 4 mai 2007, fără să fie afectată dispoziția legală analizată. Astfel fiind, cel puțin începând cu anul fiscal 2008 și până în prezent cotele de contribuții la asigurările de sănătate se stabilesc anual prin legea bugetului de stat ceea ce a devenit o constantă în materie. Astfel fiind, contribuabilul are acces la norma legală care stabilește cota de contribuție la asigurările de sănătate norma legale fiind redactată cu suficientă precizie ca acesta să își poată regla conduita astfel încât să fie în măsură să respecte pe deplin legea. Chiar dacă în acest interval prin mai multe acte normative succesive s- au modificat cotele de contribuție, dispozițiile legale au fost redactate cu suficientă claritate astfel încât atât autoritatea publică cât și contribuabilii să poată înțelege și aplica legea. Împrejurarea că în practica administrativă au fost generate diferențe de interpretare și aplicare aceasta nu se datorează în principal legislației incoerente ci altor factori care nu pot fi opuși de reclamantul recurent pentru a dobândi un drept pe care legea nu i-l recunoaște. Față de cele ce precedă, Curtea urmează a respinge recursul cu consecința menținerii în tot a sentinței recurate. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge recursul declarat de reclamantul I. B. împotriva sentinței civile nr. 4183 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C., pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 30 iunie 2011 { F. | PREȘEDINTE, L. U. JUDECĂTOR, D. M. JUDECĂTOR, R.-R. D. GREFIER, M. T. } Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./(...) Jud.fond. A. M. B.
| ← Decizia civilă nr. 15/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 2241/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
