Decizia civilă nr. 2889/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2889/2011

Ședința publică de la 04 I. 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. M.

Judecător R.-R. D.

Judecător L. U.

Grefier M. T.

S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâta D. G. A F.

P. A J. S. ÎN NUME P. ȘI ÎN N. A. F. P. Z. și chemata în garanție A. F. PENTRU M.-M. M., împotriva sentinței civile nr. 6., pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamantul M. I. V., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr.

554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursurile sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 6., pronunță de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), a fost admisă acțiunea reclamantului M. I. V. în contradictoriu cu D. G. A F. P. A J. S. ȘI A. F. P. Z. și chemata în garanție A. F. PENTRU M.-M. M., care au fost obligați să restituie reclamantului suma de 1853 lei, reprezentând taxa pe poluare achitată, cu dobânda legală de la data achitării taxei și până la restituirea efectivă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că taxa de poluare achitată în baza OUG nr. 5. cu modificările sale succesive este contrară art. 90 din T.ul Comunității E. astfel încât, se impune aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar și obligarea organului fiscal la restituirea taxei achitată de reclamant.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs D. G. A F. P. A J. S. ÎN

NUME P. ȘI ÎN N. A. F. P. Z. solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii recursului și respingerii acțiunii, iar în subsidiar admiterea cererii de chemare în garanție a A. F. pentru M..

Recurentele arată că soluția legală pe care trebuia să o pronunțe Tribunalul Sălaj trebuia să fie în raport de noile modificări ale OUG nr. 5., prin care legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei și nu restituirea integrală a acesteia. De asemenea, această taxă este conformă cu normele comunitare, nefiind încă adoptată o directivă europeană care să impună taxarea autovehiculelor pe baza unor criterii unice.

Totodată, se susține faptul că organul fiscal este cel care percepe taxa însă aceasta se face venit în bugetul chematului în garanție și că nu sunt îndeplinite condițiile pentru restituirea sumelor și acordarea dobânzilor legale.

A. F. pentru M. a declarat recurs împotriva aceleiași sentințe, apreciind că actul normativ, respectiv OUG nr. 5. este în conformitate cu normele europene și cu practica Curții E. de J.

În acest sens, arată că nu a emis decizia de calcul și din moment ce virarea sumelor în bugetul fondului se face în temeiul unui act normativ nu poate fi reținută vreo culpă, deci nu poate fi obligată la plata dobânzii și a cheltuielilor de judecată.

Intimatul M. I. V. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, arătând că în mod întemeiat s-a constat de către Tribunalul

Sălaj încălcarea legislației comunitare.

Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea va reține următoarele:

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J. că art. 110 din T.ul privind funcționarea U.

E. (TFUE) și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător în spațiul U. E. are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din (TFUE) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab initio,, trebuie insa enunțată starea de fapt care sta la baza demersului dedus judecății și plecând de la aspectele concrete ale speței, trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul U. E..

Așa cum rezultă din dispozițiile legale pertinente taxa pe poluare se datorează la prima înmatriculare a vehiculului (art. 4 lit. a din OUG nr. 5.) încât dreptul intern aplicabil raportului juridic de drept material se circumscrie normelor juridice în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare.

În consecință, compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE, incidente trebuie analizata prin raportare efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din

18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M..

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Chiar dacă din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 5., este necesar ca în lumina celor statuate să se deceleze dacă argumentele utilizate de Curtea de Justiție sunt valabile și față de normele juridice care reglementau obligativitatea plății taxei pe poluare în vigoare la data achitării acesteia de către reclamant.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Aceste statuării sunt valabile în opinia Curții de A. și în cauza de față cu atât mai mult cu cât reglementarea aplicabilă în această cauză prevede plata unei taxe pe poluare mai mare ca și cuantum decât cea reglementată în forma inițială. Și este așa, deoarece raționamentul CJUE din cauza T. este valid și în legătură cu reglementările succesive primei forme a OUG nr. 5..

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Astfel fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din TFUE.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății.

Or, statuând astfel Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).

Referitor la faptul că reclamantul nu a urmat procedura administrativ fiscală prevăzută de art. 205-218 C. Pr. F., Curtea va reține că doar de la momentul pronunțării unei hotărâri de către Curtea E. de Justiție s-a stabilit jurisprudențial că taxa de poluare reglementată de OUG nr. 5. încalcă art. 110 din TFUE. La acel moment părțile nu mai erau în măsură să urmeze această procedură, ca urmare a expirării termenului prescris de lege.

Așa fiind, reclamantul a avut posibilitatea formulării doar a unei cereri de restituire în conformitate cu art. 117 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură fiscală pentru repararea pagubei cauzate prin aplicarea unor norme contrare dreptului comunitar. N. dreptului comunitar este o faptă ilicită a organului fiscal în măsură să ducă la repararea în întregime a pagubei și ca atare la aplicarea unei dobânzi în materie civilă conform OG nr. 9/2000 și nu a dobânzii prevăzută de art. 124 C. Pr. F..

Din această perspectivă, Curtea urmează ca în temeiul art. 304 pct. 9

C. Pr. Civ, raportat la 312 C. să admită recursul cu consecința respingerii cererii de obligare a organului fiscal la plata dobânzii fiscale și a obligării chematului în garanție la plata aceleiași dobânzi, către organul fiscal, menținând restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII D ECIDE

Admite recursurile declarate de pârâta D. G. A F. P. A J. S. ÎN

NUME P. ȘI ÎN N. A. F. P. Z. și chemata în garanție A. F. PENTRU M.-M. M., împotriva sentinței civile nr. 6892 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o modifică în parte, în sensul că respinge cererea de obligare la plata dobânzii fiscale.

Menține restul dispozițiilor sentinței. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 04 I. 2011.

{ F. |

PREȘEDINTE,

D. M.

JUDECĂTOR,

R.-R. D.

JUDECĂTOR,

L. U.

GREFIER, M. T.

}

Red. /Dact. RRD/MT (...)/2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2889/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal