Decizia civilă nr. 2970/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2970/2011
Ședința din data de 19 I. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE G.-A. N.
JUDECĂTOR M. B. JUDECĂTOR F. T.
G. D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. PENTRU M.-D. V., împotriva sentinței civile nr. 2234 din data de (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamanta SC F. I. S., având ca obiect - suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen recurs.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct. 2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004, art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Curtea, raportat la data comunicării sentinței recurate și la data promovării prezentei căi de atac, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. art. 301, art. 101, art. 102 C.pr.civ. invocă excepția tardivității declarării recursului și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 2234 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, excepția lipsei competenței materiale a tribunalului de soluționare a cererii de suspendare a titlului executoriu nr. 2/2010. S-a admis cererea precizată de reclamanta SC F. I. S. în contradictoriu cu A. F. pentru M. și, în consecință: În temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, s-a suspendat executarea deciziei de impunere nr. 242 emisă de pârâta A. F. pentru M., până la pronunțarea instanței de fond. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. PENTRU M., recursul fiind înregistrat la data de (...), cu luarea în considerare a prev. art. 104 C.pr.civ.(f. 5) După cum rezultă din dovada de la fila 105 (dosar fond), motivarea sentinței i-a fost comunicată pârâtei la data 24 mai 2011, iar termenul de recurs prev. de art. 14 alin. alin. 4 din Legea nr. 554/2004, calculat potrivit art. 101 C. pr. civ., a expirat la data de 30 mai 2011. Conform art. 102 alin. 1 C.pr.civ., termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. 1 C.pr.civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. Drept urmare, în baza considerentelor mai sus reținute și a textelor legale invocate, recursul pârâtei va fi respins ca tardiv, păstrându-se în întregime sentința atacată. Recursul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de recurs privind fondul cauzei. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge ca tardiv recursul declarat de A. F. PENTRU M. B. împotriva sentinței civile nr. 2234 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 19 iulie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. A. M. B. F. T. N. Aflat în C.O. semnează V icepreședintele Curții de A. C. D. L. B. G. D. C. Red.M.B./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: V. I.
← Decizia civilă nr. 640/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 71/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|