Decizia civilă nr. 2980/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...) R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2980/2011

Ședința publică de la 10 A. 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE R.-R. D. JUDECĂTOR M.-I. I. JUDECĂTOR D. M. GREFIER A. B.

{ F.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta P. E. împotriva sentinței civile nr. 1996 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al

Tribunalului C., privind și pe intimata D. G. A F. P. C., având ca obiect suspendare executare act administrativ art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 9 august 2011, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.{ F.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 1996 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al

Tribunalului C. s-a respins cererea de suspendare a efectelor deciziei de impunere nr. 4., emisă de către D. G. a F. P. C.

Pentru a hotărâ astfel instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea sentinței recurate cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului se arată că sunt îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv un caz bine justificat și evitarea producerii unei pagube iminente.

Se mai arată și faptul că hotărârea instanței de fond nu este motivată.

În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.pr.civ.

Pârâta D. G. a F. P. C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului. (f.15)

Analizând recursul, Curtea reține următoarele:

Prin decizia de impunere nr. 4. emisă de către D. G. a F. P. C., f.12, s- au stabiilt în sarcina reclamantei obligații de plată în sumă totală de

402.027 lei din care 197.582 lei TVA și 204.445 lei accesorii.

În esență se reține că reclamanta a vândut, împreună cu mai multe persoane , un număr de 17 de apartamente, construite de către reclamantă și soțul acesteia, activitatea desfășurată fiind apreciată de către organul fiscal ca fiind o activitate economică, în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, intrând astfel în categoria persoanelor impozabile, conf. art. 127 al. 1 și al. 2 din c.fisc.

În condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța competentă să judece fondul cauzei va putea dispune, motivat, suspendarea actului administrativ atacat și potențial vătămător pentru cel interesat.

Condițiile legale, stipulate de art. 14 din actul normativ menționat anterior, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, au fost analizate de către instanța de fond, astfel încât din această perspectivă nu se poate reține că hotărârea instanței de fond nu ar fi motivată.

Curtea constată că aceste două condiții, cumulative sunt îndeplinite în prezenta cauză.

Astfel, în privința condiției existenței unui caz bine justificat, practica judiciară a stabilit că îi este permisă instanței investită cu soluționarea cererii de suspendare să procedeze la o analiză sumară a legalității actului de impunere, din perspectiva susținerilor părților.

Sub acest aspect Curtea reține că acțiunile reclamantei sunt interpretate într-o anumită manieră de către organul fiscal și sunt considerate ca fiind activități comerciale ce au generat un anumit profit comercial pentru reclamantă și asociații ei.

Organul fiscal indică ca temei legal dispozițiile art. 127 al. 1 și al. 2 din c.fisc. Aceste texte legale prevăd următoarele: "Art. 127-

(1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfășoară, de o manieră independentă și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități.

(2) În sensul prezentului titlu, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate….";

Se poate observa că acest text legal nu individualizează activitățile la care se referă, fiind în sarcina organului fiscal să le identifice și să procedeze mai apoi la impunere.

Argumentele reclamantei, referitoare la lipsa de incidență a textelor legale reținute de către organul fiscal, nu au fost încă verificate în condiții de contradictorialitate.

În această situație, cerința cazului bine justificat este îndeplinită, textul legal indicat de către organul fiscal având o aplicabilitate generală și nu specială la activitatea de vânzare de imobile. E. incidență a acestui text se va putea stabili numai cu prilejul soluționării fondului cauzei, cu respectarea cerințelor unei activități jurisdicționale.

Referitor la cerința pagubei iminente, Curtea reține că suma calculată de către organul fiscal este consistentă, în ea fiind inclusă atât debitul cât și accesoriile.

În această situație, eventuala executare silită va avea un caracter prejudiciator.

În consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 c.pr.civ. se va admite recursul formulat, iar în temeiul art. 14 din legea nr. 554/2004 se va admite acțiunea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D ECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta P. E. împotriva sentinței civile nr. 1996 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., pe care o modifică în sensul că admite cererea de suspendare.

Dispune suspendarea deciziei de impunere nr.43208/(...) emisă de D. G. A F. P. C., până la pronunțarea instanței de fond.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 A. 2011

{ F. |

Președinte,

R.-R. D.

Judecător,

M.-I. I.

Judecător,

D. M.

Grefier, A. B.

}

Red./dact.D.M. (...)/3ex J ud.prima instanță G. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2980/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal