Decizia civilă nr. 3092/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...) R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3092/2011
Ședința publică de la 09 S. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE G.-A. N. JUDECĂTOR S. AL H. JUDECĂTOR M. B.
G. A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta I. P. M.-S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. împotriva sentinței civile nr. 3. pronunțată de Tribunalul Maramureș, în contradictoriu cu intimatul M. D. S., având ca obiect înmatriculare fără plata taxei de poluare OUG nr. 5..
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Se mai menționează faptul că la data de 8 septembrie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare, prin care se solicită respingerea recursului.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat. C U R T E A P rin sentința civilă nr. 3692 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea promovată de reclamantul M. D. S. în contradictoriu cu pârâta I. P. M. - S. P. C. R. P. DE C. Î. A V. și în consecință a fost obligată pârâta I. P. M. - S. P. C. R. P. de C. Î. a V. săînmatriculeze autovehiculul marca RENAULT LAGUNA, seria șasiu VF1BG0A0524747064, fără achitarea taxei de poluare prevăzută de O. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Reclamantul a achiziționat autovehiculul marca RENAULT L AGUNA, seria șasiu VF1BG0A0524747064, dintr-un stat membru al U. E.. Potrivit art. 90 par. I din Tratatul de I. al C. E. prevede: „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare";. Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselorprovenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne. O. nr. 5. este contrară art. 90 din Tratatul de I. a C. E., întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. După aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegea consumatorilor. Incompatibilitatea taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusă în discuție prin lansarea unei proceduri de „. de către C. E., la data de (...), în temeiul art. 226 din Tratatul CE. Astfel, prin declanșarea acestei proceduri, C. consideră că prevederile legislației românești conform cărora taxa de poluare se suspendă pentru anumite autovehicule însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria națională a autovehiculelor noi. C. se referă astfel la ultima formă a taxei de poluare. C. a menționat două aspecte care ridică semne de îndoială asupra compatibilității taxei de poluare, în ultima formă a acesteia. Astfel, C. a motivat declanșarea procedurii infringement pe următoarele argumente: criteriul primei înmatriculări nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor, iar în anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de altă parte, în urma aplicării cerinței de primă înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate în perioada stabilită de legislația românească care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din această țară, circulă fără să fie suspuse acestei taxe, pe de altă parte, mașinile de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă dar nu pentru prima dată și care intră în concurența directă cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale. În urma analizei conținutului Hotărârii Curții de Justiție a U. E. în cauza C-402/09 (C. T.), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O. nr. 5., în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial, partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, respectiv cu dispozițiile art. 110 din TFUE, se constată că aceasta are aplicabilitate, directă și obligatorie, în toate cauzele având ca obiect restituirea taxei de poluare achitată de către contribuabili în intervalul (...). De asemenea, având în vedere conținutul identic al dispozițiilor ce reglementează modul de determinare al taxei de poluare în versiunea inițială O. nr. 5. și cel în vigoare începând cu (...), respectiv modificarea intervenită prin L. nr. 3., publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 761/2009, se constată că hotărârea pronunțată în C. T. poate fi reținută ca fiind aplicabilă în acele cauze în care se solicită restituirea taxelor de poluare achitate atât anterior cât și după data de (...). Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta I. P. J. M. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. solicitând admiterea recursului în baza prevederilor art. 304, pct.9 și art. 304 ind. 1 din Codul de procedură civilă; modificarea sentinței civile atacate și, pe cale de consecință, să se respingă acțiunea reclamantului. În motivare s-a arătat că: În fapt, reclamantul a chemat în judecată I. P. J. M. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., solicitând obligarea Instituției P. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a V. la înmatricularea definitivă a autovehiculului achiziționat de reclamant fără plata taxei de poluare stabilită conform O. nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru vehicule. Prin sentința civilă atacată instanța de fond admite acțiunea promovată de reclamant și obligă I. P. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a V. la înmatricularea definitivă a autovehiculului fără plata taxei de poluare prevăzută de O. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare. În ceea ce privește acțiunea reclamantului, promovând o acțiune în contencios administrativ, instanța trebuia să se pronunțe asupra legalității sau nelegalității refuzului S.ui P. C. R. P. de C. și Î. a V. de înmatriculare a autovehiculului în cauză fără prezentarea dovezii de achitare a taxei de poluare prevăzută de OUG nr. 5., cu modificările și completări le ulterioare. Astfel, refuzul de înmatriculare fără prezentarea dovezii de achitare a taxei de poluare nu poate fi considerat un refuz nejustificat în accepțiunea art.2, alin.(l), lit. i) din L. nr. 554/2004 L. contenciosului administrativ atât timp cât potrivit art. 4, lit. a) din O. nr. 5. taxa de poluare se plătește cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculului în România, astfel că la depunerea dosarului de primă înmatriculare este obligatorie prezentarea dovezii de achitare a taxei de poluare, iar cererea reclamantului nu se încadrează în situațiile expres prevăzute de O. nr. 5012008 în care autovehiculele pot fi înmatriculate fară plata taxei de poluare. S. P. C. R. P. de C. și Î. a V. M. are obligația înmatriculării vehiculelor cu respectarea actelor normative în vigoare din dreptul intern care reglementează acest domeniu de activitate, astfel, atât timp cât OUG nr. 5. privind taxa de poluare, modificată și completată, este în vigoare și nu a fost constatată neconstituționalitatea acesteia, punerea în aplicare a dispozițiilor acestui act normativ este o obligație pentru toate autoritățile publice implicate. Referitor la principiul priorității normelor comunitare față de normele naționale arăta că, în conformitate cu prevederile art.1 02, alin.(l) din Constituția României, G.ul asigură realizarea politicii interne și externe a tării și exercită conducerea generală a administrației publice. Această "conducere generală a administrației publice" este realizată de G. prin actele sale, respectiv hotărârile și ordonanțele adoptate, care se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniștrii care au obligația punerii lor în executare, conform prevederilor art. 108 din Constituția României. Ori, în aceste condiții, rolul Instituției P. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a V. este de a respecta și a pune în executare actele G.ului (în speță, O. nr. 5012008), și nu de a da o interpretare jurisdicțională aplicării sau nu a unei dispoziții legale naționale în plină vigoare care ne impune o anumită conduită în domeniul nostru de activitate. În ceea ce privește Hotărârea Curții de Justiție a U. E. în cauza C- 402/09 (C. T.) referitor la compatibilitatea taxei de poluare instituită prin dispozițiile OUG nr. 5. cu dreptul comunitar - art. 110 din TFUE, aceasta are ca obiect prevederile OUG nr. 5. în forma sa inițială. Astfel, efectele Hotărârii Curții de Justiție a U. E. în cauza C-402/09- T. nu sunt incidente în cauzele deduse judecății în care sunt aplicabile formele modificate ale acestei ordonanțe. Acesta este și motivul pentru care Curtea a nu a răspuns întrebării preliminare așa cum a fost formulată de Tribunalul Sibiu care se referă la OUG nr. 5. cu modificările ulterioare reprezentate de OUG nr. 2. și OUG nr. 2., ci a înțeles să se pronunțe asupra OUG nr. 5. în forma sa inițială ca o situație distinctă de celelalte forme ulterioare ale ordonanței. Acesta este și motivul pentru care nu putem generaliza și extinde efectele hotărârii preliminare la raporturi juridice cărora le sunt aplicabile alte prevederi legale decât cele distinct individualizate de C. Mai mult, forma actuală a OUG nr. 5. este rezultatul negocierilor dintre România și C. E., astfel că nu se poate susține că este incompatibilă cu legislația comunitară, dovadă fiind și faptul că împotriva acesteia nu s-a deschis procedura de infringement cum s-a întâmplat în cazul fostei taxe de primă înmatriculare sau în cazul adoptării OUG nr. 2.. Nu există nicio dispoziție a dreptului UE care să interzică statelor membre să instituie un sistem general de impozite interne aplicate potrivit unor criterii obiective unei categorii determinate de bunuri, precum autovehiculele. Existența unei reglementări naționale de introducere a unei taxe aplicate la prima înmatriculare a unui autovehicul în România nu încalcă art. 110 TFUE doar pentru că pe piața națională existau deja vehicule echivalente anterior introducerii taxei, care nu sunt supuse acestei taxe. În consecință, în forma aplicabilă cauzei deduse judecății, taxa de poluare se percepe pentru toate autovehiculele la prima înmatriculare în România, independent de proveniența lor și de cetățenia și naționalitatea proprietarilor și fără a se face vreo distincție nici între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele de ocazie, asigurând același tratament autovehiculelor importate din state membre UE, înmatriculate deja acolo și reînmatriculate mai apoi în România și autovehiculele produse și comercializate în România, înmatriculate pentru prima dată în țara noastră, motiv pentru care solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. În drept își întemeiază susținerile pe dispozițiile art. 275, art. 299, art. 304, pct.9, art. 312, raportat la art. 304 ind. 1 C.Proc.Civ., Constituția României, republicată, actualizată, L. nr. 554/2004, cu modificările și completări le ulterioare, OUG nr.5., cu modificările și completări le ulterioare. Reclamantul intimat M. D. S. a formulat întâmpinare prin care solicitărespingerea recursului și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, Curteareține următoarele: Intimatul reclamant a solicitat recurentei parate inmatricularea fara plata taxei de poluare a autovehiculul marca RENAULT LAGUNA, seria șasiu VF1BG0A0524747064. Prin sentința civilă nr. 3692 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea promovată de reclamantul M. D. S. în contradictoriu cu pârâta I. P. M. - S. P. C. R. P. DE C. Î. A V. și în consecință a fost obligată pârâta I. P. M. - S. P. C. R. P. de C. Î. a V. să înmatriculeze autovehiculul marca RENAULT LAGUNA, seria șasiu VF1BG0A0524747064, fără achitarea taxei de poluare prevăzută de O. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare. Trebuie subliniat faptul că începând cu data de 7 aprilie 2011 Curtea de A. C. a revenit asupra jurisprudenței pe care a adoptat-o în ce privește modul de soluționare a cererilor de inmatriculare fara plata taxei de poluare ca urmare a concluziei exprimate de Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 cunoscută sub denumirea C. T. împotriva Statului Român. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O. nr. 5. în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008. Întrucât O. nr. 5. în forma aplicabilă după data de 15 februarie 2010 nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare (semnificativ mai mare), concluzia incompatibilității taxei de poluare cu dreptul comunitar se impune și pentru intervalul de timp ulterior datei de 15 februarie 2010. Prin hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, s-a stabilit că: „ articolul 110 TFUEtrebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională";. Curtea de Justiție a conchis că introducerea taxei de poluare prin OUG nr. 5. a avut ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre de vreme ce vehiculele de ocazie importate, caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, sunt supuse unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a mai adăugat că obiectivul protecției mediului menționat de guvernul român putea fi realizat mai coerent prin instituirea unei taxe anuale rutiere aplicabilă oricărui vehicul care a fost pus în circulație în România, fără a se favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate, respectându-se totodată și principiul „poluatorul plătește";. Din moment ce Curtea de Justiție a U. E. a constatat că, de la 1 iulie 2008, O. nr. 5. în forma inițială este incompatibilă cu art. 110 TFUE, rezultă cu prisosință că prelevarea taxei de poluare este rezultatul unei aplicări eronate a prevederilor legale, iar în temeiul art. 148 alin. (4) din Constituția României, instanțele au obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, respectiv art. 110 TFUE, așa cum a fost acesta interpretat în C. T.. Aceste statuări sunt valabile în opinia Curții de A. și în cauza de față. Ca atare se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă înmatriculării unui vehicul importat menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Pentru toate aceste considerente, in baza art. 312 cod pr civ va respinge recursul declarat de I. P. J. M. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. V. împotriva sentinței civile nr. 3692 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o menține în întregime. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E R espinge recursul declarat de pârâta I. P. J. M. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. V. împotriva sentinței civile nr. 3692 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...).{ F. | Președinte, G.-A. N. Judecător, S. Al H. Judecător, M. B. G., A. B. } Red.M.H./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: M. P.
← Decizia civilă nr. 3744/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 4029/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|