Decizia civilă nr. 3173/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 3173
Ședința publică din 13 septembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. I. JUDECĂTORI: C. I.
D. P.
G.: M. ȚÂR
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta I. P. J. M. - S. P. C., R. P. DE C. ȘI Î. V. împotriva Sentinței civile nr.4983 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al T.ui M. în contradictoriu cu intimata Ș. A. E. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. P. de citare este legal îndeplinită. Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru. S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea intimatei, prin fax - concluzii scrise prin care se solicită respingerea recursului ca nefundat și menținerea hotărârii ca fiind legală și temeinică.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.21 din Constituție, art. 10 alin.2 din Legea nr.554/2004 și art.3 pct.3 din C.pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 4983 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al T.ui M. s-a admis acțiunea formulată de către reclamanta Ș. A. E., în contradictoriu cu pârâta I. P. M. - S. P. C. R. P. DE C. SI Î. A A. și, în consecință, a fost obligată pârâta să înmatriculeze autovehiculul marca OPEL VECTRA, serie sașiu WOLOJBF19YI090536, proprietatea reclamantei, fără achitarea taxei de poluare prevăzută de OUG nr. 5., cu modificările și completările ulterioare. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta a achiziționat un autoturism marca OPEL VECTRA, dintr-un stat membru al U. E., respectiv S. P. art. 90 par. I din T. de I. al C. E. prevede: „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare";. Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne. OUG NR. 5. este contrară art. 90 din T. de I. a C. E., întrucât este destinată să diminueze introducerea în R. a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în R. și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în R.. După aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze,chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegea consumatorilor. Pentru considerentele sus menționate acțiunea a fost admisă potrivit dispozitivului cu consecința obligării pârâtei la înmatricularea autoturismului fără achitarea taxei de poluare reglementată prin dispozițiile OUG nr. 5.. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta I. P. J. M. - S. P. C. R. P. DE C. SI I. A V. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulată de reclamant, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 312 rap. la art. 3041 C. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea promovată de reclamant și a dispus înmatricularea definitivă a autovehiculului fără plata taxei de poluare prevăzută de OUG nr.5., cu modificările și completările ulterioare, apreciind că taxa de poluare este contrară art. 90 din T. C., fiind discriminatorie, astfel încât nu se datorează. În opinia pârâtei, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că I.P.J. are obligația înmatriculării vehiculelor cu respectarea actelor normative în vigoare din dreptul intern care reglementează acest domeniu de activitate, respectiv art. 4 lit. a din O. nr. 5.9 pentru instituirea taxei de poluare potrivit cărora taxa se plătește cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculului în R.. Pârâta a învederat faptul că reclamanta nu a făcut dovada că se încadrează în situațiile de exceptare de la plata taxei de poluare, refuzul de înmatriculare fără prezentarea dovezii de achitare a taxei de poluare nu poate fi considerat un refuz nejustificat, în accepțiunea art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004. Referitor la principiul priorității normelor comunitare față de normale naționale, pârâta-recurentă arată că Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească, garantează respectarea și aplicarea principiului priorității normelor comunitare față de normele naționale contrare. Însă, în conformitate cu prevederile art.102 alin.1 din Constituția României, Guvernul asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice. Or, în aceste condiții, rolul Instituției P. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a A. este de a respecta și a pune în executare actele Guvernului. În final, pârâta a învederat că prin conținutul său O. nr. 5. pârâta susține că taxa de poluare datorată la prima înmatriculare a autovehiculelor în R. nu este în dezacord cu art. 90 din T. C. E., această taxă stabilită nefiind asimilabilă impozitelor interne, fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului și fiind rezultatul negocierilor dintre R. și U.E. Mai mult, măsurile stabilite prin O. nr. 5. sunt pe deplin compatibile cu prevederile art. 90 din T. U.E., taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal, așa cum rezultă și din hotărârile Curții E. de J. Un alt aspect ce privește aceeași taxă, este faptul că aceasta nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în R. autoturisme second-hand importate din U.E., ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze un autovehicul, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei. Intimata Ș. A. E., prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea în tot a sentinței atacate, argumentat de faptul că în mod corect a reținut instanța de fond că O. nr. 5. este contrară art. 90 din T. de I. a C., cu cheltuieli de judecată. Pe de altă parte s-a precizat că taxa de poluare introdusă de OUG nr. 5. a suportat mai multe critici atât sub aspectul intrării sale în vigoare cât și sub aspectul aspectelor juridice pe care le-ar putea produce deoarece această taxă este contrară legislației comunitare încălcând libera circulație a mărfurilor. Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente: În cazul concret dedus judecații, reclamanta-intimată a solicitat înmatricularea autoturismului în cursul lunii octombrie 2010, data la care era in vigoare ultima formă a O. nr. 5., după încetarea efectelor modificărilor introduse prin O. nr. 2. si prin O. nr. 7.. La data de (...), (f. 7 din dosarul de fond) intimata I. P. J. M. - S. P. C. R. P. de C. si Î. a A. a respins solicitarea reclamantei, cu motivarea că prima înmatriculare avehiculelor în R. se poate efectua doar dacă sunt respectate dispozițiile art. 3 și 4 din O. nr. 5.. În conformitate cu dispozițiile art. 4 lit. a din OUG nr. 5. taxa pe poluare se datorează la prima înmatriculare a vehiculului, iar potrivit art. 5 alin. 1 taxa de poluare este calculată și percepută de autoritatea fiscală competentă. Cu titlu preliminar, trebuie subliniat faptul că începând cu data de 7 aprilie 2011 Curtea de A. C. a revenit asupra jurisprudenței pe care a adoptat-o în ce privește modul de soluționare a cererilor de înmatriculare a autoturismelor fără plata taxei de poluare înregistrate la I. P. după data de 15 februarie 2010 ca urmare a concluziei exprimate de Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 cunoscută sub denumirea C. T. împotriva Statului Român. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O. nr. 5. în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008. Întrucât O. nr. 5. în forma aplicabilă după data de 15 februarie 2010 nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare (semnificativ mai mare), concluzia incompatibilității taxei de poluare cu dreptul comunitar se impune și pentru intervalul de timp ulterior datei de 15 februarie 2010. Prin hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din R., s-a stabilit că: „ articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională";. Curtea de Justiție a conchis că introducerea taxei de poluare prin OUG nr. 5. a avut ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în R. a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre de vreme ce vehiculele de ocazie importate, caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, sunt supuse unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a mai adăugat că obiectivul protecției mediului menționat de guvernul român putea fi realizat mai coerent prin instituirea unei taxe anuale rutiere aplicabilă oricărui vehicul care a fost pus în circulație în R., fără a se favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate, respectându-se totodată și principiul „poluatorul plătește";. Din moment ce Curtea de Justiție a U. E. a constatat că, de la 1 iulie 2008, O. nr. 5. în forma inițială este incompatibilă cu art. 110 TFUE, rezultă cu prisosință că prelevarea taxei de poluare este rezultatul unei aplicări eronate a prevederilor legale, iar în temeiul art. 148 alin. (4) din Constituția României, instanțele au obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, respectiv art. 110 TFUE, așa cum a fost acesta interpretat în C. T.. Întrucât Guvernul român nu a solicitat limitarea efectelor temporale ale hotărârii Curții, interpretarea oferită de instanța europeană în C. T. produce efecte începând cu data de 1 iulie 2008, data de intrare în vigoare a OUG nr. 5., act normativ care a introdus taxa de poluare. Prin urmare de această interpretare trebuie să se țină seama și în prezenta cauză pendinte. Aceste statuări sunt valabile în opinia Curții de A. și în cauza de față cu atât mai mult cu cât la data formulării cererii de înmatriculare, nivelul taxei pe poluare percepută în noile condiții legale era mai mare ca și cea stabilită ca datorată în prima variantă a OUG nr. 5., avută în vedere la pronunțarea deciziei în cauza T.. Ca atare se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă înmatriculării unui vehicul importat menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normăjuridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Nu pot fi reținute argumentele recurentei conform cărora nu putea dispune înmatricularea contrar dispozițiilor legale incidente și în nici un caz nu se poate vorbi despre un refuz justificat deoarece potrivit art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție și autoritatea publică pârâtă, structură a puterii executive are obligația de a sigura preeminența dreptului comunitar conform obligațiilor asumate de R. prin T. de A. la U. E.. Astfel, conform textului enunțat ,,Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. (4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească g a ran tea ză a d u ce rea la în de p lin ire a ob lig a țiilo r re zu lta te d in a ctu l ad e rării și d in p reve d e rile a l ineatului (2),,. Pentru toate aceste considerente, in baza art. 304 alin. 1 pct. 9 C.p.c., recursul declarat va fi respins si va fi menținută soluția de obligare a pârâtei la înmatricularea autoturismului fără achitarea taxei de poluare reglementată prin dispozițiile O. nr. 5., cu modificările ulterioare. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge recursul declarat de I. P. J. M. - S. P. C. R. P. C. ȘI Î. A V. împotriva sentinței civile nr. 4.983 din 7 decembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 13 septembrie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, A.-I. A. C. I. D. P. G., M. ȚÂR R ed.A.A.I. Dact.H.C./2 ex./(...) Jud.1fond: S.A.;
← Decizia civilă nr. 2080/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Sentința civilă nr. 573/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|