Decizia civilă nr. 3197/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA C., DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR.3197
Ședința publică din 13 septembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. P.
JUDECĂTORI : A.-A. I.
C. I. GREFIER : M. ȚÂR
S- a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul formulat reclamanta SC F. S. P. S. C. N. împotriva sentinței civile nr.4431 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al T. C. în contradictoriu cu intimatul P. M. C. N. având ca obiect obligare emitere act administrativ - autorizație și orar de funcționare.
Se constată că mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 06 septembrie 2011, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 4431 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC F. S. P. S. în contradictoriu cu pârâtul P. municipiului C. - N.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că potrivit art.1 alin.1 coroborat cu art.18 alin.3 din L. 5., persoana vătămată poate solicita instanței de contencios administrativ repararea pagubei ce i-a fost cauzată printr-un act administrativ, acțiunea în răspundere patrimonială fiind un accesoriu al acțiunii în anularea actului administrativ atipic reprezentat în speță de refuzul de eliberare a autorizației - acțiune admisă irevocabil. Sarcina probei într-o astfel de cerere revine reclamantului, în conformitate cu prevederile art.1169 C.civ., care trebuie să probeze toate elementele răspunderii civile delictuale, respectiv caracterul ilicit al faptei pârâtului, pe care acesta s-o fi săvârșit cu vinovăție, existența prejudiciului material încercat, precum și legătura clară de cauzalitate dintre prejudiciul respectiv și faptă.
Repararea integrală a prejudiciului presupune înlăturarea consecințelor faptei ilicite și culpabile, pierdere cuantificabilă și dovedită și nu statuată în echitate.
De asemenea, în cauzele conexe Brasserie de pecheur c. R. F. G. și The Q.c. S. of S. for Transport, ex parte Factortame ș.a., C - 46/93 și C - 48/93, Curtea de Justiție a C. E. a statuat, prin hotărârea pronunțată în data de 5 martie 1996, faptul că în vederea determinării prejudiciului reparabil, instanța națională poate verifica dacă persoana lezată a făcut dovada unei diligențe rezonabile pentru a evita prejudiciul sau pentru a-i limita întinderea.
Raportat la circumstanțele speței, instanța a reținut, în primul rând, că prezenta acțiune în răspundere patrimonială este un accesoriu al acțiunii ce a făcut obiectul dosarului nr.(...), în care, prin admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la eliberarea autorizației și a orarului de funcționare pentru spațiul în litigiu, s-a constatat implicit refuzul nejustificat exprimat de pârât de a elibera cele două acte. A., deși acesta a indicat prevederile legislative în justificarea soluției date cererii reclamantei, argumentele sale au fost înlăturate de instanțe, care au considerat irevocabil că primarul trebuia să elibereze autorizația și orarul de funcționare solicitate, astfel că refuzul apare ca fiind nejustificat în sensul art.1 alin.2 din L. 5..
Mai departe, instanța a analizat coroborat îndeplinirea condiției existenței prejudiciului și a legăturii de cauzalitate, reținând că nu se poate susține că investițiile efectuate în imobil sunt pierderi concrete ce trebuie reparate prin restituirea valorii acestora. Prin recuperarea acestor sume de bani de la pârât, reclamantul ar rămâne și cu investițiile pe care le poate solicita în vederea recuperării pe alte căi și cu sumele de bani echivalente, incluse ca atare în valoarea imobilului și pot fi considerate, cel puțin parțial, îmbunătățiri. Mai mult, investițiile, inclusiv suma achitată fostului chiriaș, chiria achitată și serviciile de pază sunt cheltuieli au fost efectuate în vederea deschiderii afacerii, prin asumarea unui eventual risc în sensul că afacerea ar fi putut să nu fie profitabilă. D. de a renunța la afacere a fost una pur personală a asociaților, luată în considerarea, poate, și a altor motive decât cele invocate (de exemplu, contextul economic), astfel că această manifestare de voință a reclamantei nu poate transforma investițiile și cheltuielile făcute cu întreținerea spațiului întru-un prejudiciu imputabil exclusiv pârâtului și pe care acesta să îl acopere.
De altfel, în situația în care autorizația ar fi fost emisă de primar la cererea reclamantei, însă afacerea nu ar fi fost profitabilă sau, din alte motive, s-ar fi decis renunțarea, aceleași cheltuieli ar fi fost considerate pierderi pe care reclamanta și le-a asumat si care, parțial, constituiau spor de valoare adus imobilului.
Prin urmare, instanța a apreciat că singura daună certă pe care refuzul nejustificat al pârâtului l-a produs reclamantei este chiar pierderea de șansă, respectiv faptul că asociații reclamantei au luat decizia de a nu se deschide afacerea asupra profitabilității căreia nu se poate decât specula, prejudiciul nefiind cert, cuantificabil.
Referitor la onorariile avocațiale achitate și nesolicitate în cadrul dosarului nr.(...), instanța nu le va acorda, pentru următoarele considerente: suma de
952 lei ce face obiectul chitanței nr.4573517/(...) se referă la un contract cu nr.2. care nu a fost depus, astfel că nu se poate determina dacă asistența juridică a fost acordată în legătură cu aspectele ce au făcut obiectul acelui dosar sau prezentei cauze. De altfel, pentru dosarul nr.(...) a fost prezentat contractul de asistență juridică nr.73/(...), în care se prevede un onorariu de
2.500 lei și, în plus, un onorariu de succes în cuantum de 3.500 lei care a fost solicitat în prezenta cauză, fiind achitat de reclamantă ulterior, cu chitanța
AVCU 217/(...).
În aplicarea prevederilor art.274 alin.3 C.proc.civ. și în concordanță cu practica constantă a C. E. a Drepturilor Omului atunci când hotărăște asupra art.41 din Convenție, partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Din acest punct de vedere, instanța a constatat că în dosarul amintit pârâtul a fost deja obligat la plata cheltuielilor de judecată constând în onorarii avocațiale în cuantum de 3690 lei prin sentința primei instanțe, precum și în cuantum de 1785 lei în recurs, în total
5.475 lei, pe care instanța a apreciat ca fiind rezonabilă și suficientă raportat la complexitatea acelei cauze, inclusiv faptul că a fost soluționată la primul
termen atât la fond cât și în recurs (conform informațiilor furnizate pe site-ul http://noulportal.just.ro/), probațiunea constând exclusiv în înscrisuri, iar problema de drept neimplicând dificultăți deosebite.
Prin urmare, suma de 3.500 lei plătită suplimentar de reclamantă cu titlul de onorariu de succes nu a fost pusă în sarcina părții care a pierdut procesul, o asemenea cheltuială constituind o recompensă suplimentară a muncii efectiv prestate de avocat, cu vădit caracter voluntar și voluptoriu al părții promitente. De altfel, aceasta a fost și motivarea Înaltei Curți de C. și Justiție - Secția C. în D. nr.405 din 4 februarie 2010, prin care a judecat recursul în același dosar în care Tribunalul București, Secția a VI-a C. a pronunțat sentința comercială nr.6111/(...), invocată de reclamantă în notele scrise.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.19 din L. 5., instanța a respins cererea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC F. S. P. S. C.-N. solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a sentinței civile atacate și pe cale de consecință admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, astfel să dispună obligarea intimatului la plata sumei de 149.036,44 lei reprezentând daune rezultate recurentei, a autorizației și orarului defuncționare; obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată din fond și din recurs.
În motivarea recursului a arătat că prin cererea de chemare în judecată precizată a solicitat obligarea intimatului la plata sumei de 1.,44 lei reprezentând prejudiciul suferit în urma refuzului nejustificat al intimatului de a elibera autorizația și orarul de funcționare, compus din: 84.000 lei - daune materiale constând în despăgubirile acordate către SC YUGO CAFFE S. pentru amenajările efectuate de către aceasta în spațiu; 42.121, 24 lei - daune materiale constând în contravaloarea amenajărilor efectuate de către SC F. S. P. S. 22.915,2 lei chiria aferentă celor 4 luni în care plata acesteia a fost suspendată.
Pentru antrenarea răspunderii materiale a unei autorități administrative în cadrul contenciosului administrativ, este necesar existența celor 4 elemente ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, vinovăția autorității, prejudiciul și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu
Referitor la fapta ilicită arată că acesta este un element al răspunderii materiale care deține un caracter specific contenciosului administrativ, deoarece această faptă ilicită nu poate îmbrăca decât formele specifice reglementate de L. 5. a contenciosului administrativ. A., potrivit art.18 alin.(3) din Lege, persoana vătămată în drepturile ei printr-un act ilegal ori prin refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege, are dreptul să pretindă daune materiale și daune morale.
În prezenta speță, prin sentința civilă nr. 1. a T. C., rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1931/(...) a C. de apel C., a fost obligat pârâtul să emită pe numele și în favoarea recurentei a autorizației și orarului de funcționare, așa cum a fost acesta solicitat, constatându-se implicit refuzul nejustificat al P.UI M. C.-N. de a elibera autorizația și orarul de funcționare solicitate.
Vinovăția autorității este un element care prezintă, de asemenea, elemente specifice contenciosului administrativ, în sensul că această vinovăție este prezumată în cazul neîndeplinirii de către o autoritate publică a atribuțiilor sale legale.
De aceea, consideră pe deplin dovedită și existența acestui element al răspunderii, cu atât mai mult cu cât nici instanța de fond și nici pârâtul- intimat nu au negat existența acestui element.
Prejudiciul este un element al răspunderii care nu prezintă particularități față de elementul analog din cadrul răspunderii civile delictuale.
De aceea, pentru a fi susceptibil de reparare, prejudiciul trebuie să fie cert
și nereparat.
În motivarea hotărârii atacate, instanța de fond a considerat în mod greșit că prejudiciul suferit de către recurentă nu este "cert, cuantificabil", acesta fiind motivul principal pentru care a respins cererea cu privire la sumele de
84.000 lei, de 42.121, 24 lei și de 22.915,2 lei.
Acest prejudiciu există deja în patrimoniul societății recurente - deci existența lui este sigură și actuală - și este nu numai cuantificabil, ci chiar cuantificat, întinderea sa fiind pe deplin dovedită în cadrul dosarului de fond, prin înscrisuri și prin martorii audiați în cauză. Precizează că prejudiciul incert (eventual) este întotdeauna viitor.
Este exclus ca un prejudiciu să fie considerat incert (sau eventual) pornindu-se de la existența posibilității ca afacerea să nu fi fost profitabilă sau ca subscrisa să fi renunțat oricum la afacere. In ceea ce privește problema profitabilității afacerii - problemă adusă în atenție de către instanța de fond - această discuție ar fi fost relevantă în condițiile în care ar fi solicitat, cu titlu de daune, beneficiul nerealizat. Î. obiectul prezentului dosar - așa cum acesta a fost stabilit de reclamantă - cuprinde doar prejudiciul efectiv (damnum emergens), iar nu și beneficiul nerealizat (lucrum cessans).
Pe de altă parte, instanța de fond reține că "nu se poate susține că investițiile efectuate în imobil sunt pierderi concrete ce trebuie reparate prin restituirea valorii acestora. Prin recuperarea acestor sume de bani de la pârât, reclamantul ar rămâne și cu investițiile pe care le poate solicita în vederea recuperării pe alte căi și cu sumele de bani echivalente, incluse ca atare în valoarea imobilului și pot fi considerate, cel puțin parțial, îmbunătățiri."
Instanța a considerat, așadar, că este vorba despre un spor de valoare al imobilului, care ar putea fi recuperat de recurentă de la proprietarul căruia îi profită, concluzionând că prejudiciul nu ar putea fi considerat nereparat. Prejudiciul trebuie să fie nereparat și că repararea prejudiciului în cadrul răspunderii delictuale are drept scop înlăturarea integrală a efectelor faptei ilicite, iar nu să constituie o sursă de dobândire a unor venituri suplimentare de către persoana prejudiciată. Cu privire la acest aspect precizează însă că, așa cum reiese din probatoriul administrat în fața instanței de fond (contractele de închiriere, declarația martorului P.), reiese cu claritate că aceste investiții rămân proprietarului imobilului fără ca recurenta să aibă dreptul de a pretinde contravaloarea acestor investiții. Așadar, nu se poate ajunge la concluzia că prejudiciul respectiv ar fi sau ar putea fi recuperat de la proprietar, așa cum a sugerat instanța de fond în considerentele hotărârii atacate.
Referitor la raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, arată că doctrina a precizat că, pentru a stabili dacă într-o speță determinată există sau nu raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat, este vital să se țină seama de faptul că nu întotdeauna raportul cauzal este un raport direct, ci de multe ori acest raport este unul mediat, în sensul că prin fapta ilicită s-a creat o situație care a permis unor factori - umani sau naturali - să acționeze și să producă prejudiciul. Pentru a concretiza arată că, în speță, refuzul pârâtului de a elibera autorizația și orarul de funcționare a atras imposibilitatea recurentei de a demara afacerea la momentul la care această demarare a fost preconizată și astfel, de a da un sens lucrativ și constructiv cheltuielilor efectuate. Datorită faptului că afacerea nu a demarat la momentul preconizat, respectiv la sfârșitul anului 2008 - așa cum s-ar fi întâmplat încazul în care pârâtul și-ar fi respectat obligația legală de a emite autorizația și orarul de funcționare - cheltuielile efectuate de recurentă și-au pierdut sensul lucrativ și constructiv, devenind cheltuieli efectuate fără a avea vreo șansă de recuperare, transformându-se astfel în pagube. Desigur că la producerea acestei pagube au contribuit și alți factori, cum ar fi împrejurarea că societatea reclamantă nu a mai putut susține financiar dezvoltarea afacerii, mijloacele sale materiale fiind epuizate de plata chiriei pe lunile în care s-a desfășurat procesul din dosar (...) al T. C., precum și de plata cheltuielilor de judecată pentru respectivul litigiu.
Acest factor nu ar fi ajuns să aibă nici o influență asupra situației recurentei în condițiile în care pârâtul și-ar fi îndeplinit obligația sa legală.
Nu este de acord nici cu argumentul instanței de fond potrivit căruia nu este sigur faptul că afacerea ar fi fost profitabilă sau că exista posibilitatea ca asociații să fi hotărât, din alte motive, renunțarea la această afacere.
Sub acest aspect consideră că s-a dovedit faptul că asociații recurentei au fost hotărâți să deschidă afacerea - în caz contrar nu ar fi efectuat toate cheltuielile ce se constituie în prezent ca și prejudiciu. Renunțarea la afacere a venit nu ca o manifestare de voință a asociaților, ci ca o consecință directă a faptului că demararea efectivă a afacerii a fost întârziată cu 9 luni - întârziere cauzată exclusiv de refuzul nejustificat al pârâtului-intimat. Din probele administrate în fața instanței de fond reiese cu claritate cuantumul ridicat al cheltuielilor efectuate și creșterea exponențială a acestora pentru aducerea afacerii la punctul unde ar fi adus profit. A depus la dosarul cauzei înscrisuri din care reies creditările repetate ale asociaților, tocmai în vederea deschiderii acestei afacerii, creditări care au constat în sume de bani ce nu pot fi considerate neglijabile, făcându-se cu efort de către asociați, ceea ce demonstrează hotărârea de care aceștia au dat dovadă în demararea și susținerea afacerii.
Pe de altă parte, în ceea ce privește profitabilitatea afacerii, menționează faptul că existau toate premisele necesare dezvoltării unei afaceri profitabile - locația era una foarte bună, în mijlocul unui cartier aglomerat, fără concurență în imediata apropiere, asociații și administratorii firmei având experiență în dezvoltarea de afaceri.
Cât privește criza economică la care face referire instanța de fond în motivare, arată faptul că această criză a lovit în mod principal și cu putere ramura dezvoltării imobiliare a economiei, cuprinzând pe această cale și toate domeniile conexe, cum ar fi producția și vânzarea de materiale de construcții etc. Este adevărat că în mod indirect această criză economică a condus și la o anumită scădere a consumului și a nivelului de trai al populației, influențând astfel și afacerile de tipul celei ce se intenționa a fi desfășurată de către reclamantă, Î. această influență a fost una moderată, neproducându-se zguduiri în domeniul afacerilor privind alimentația publică.
Arată că a luat toate măsurile legale în vederea obținerii autorizației și a legalei funcționări, începând cu demersurile efectuate pe cale administrativă și culminând cu demersurile judiciare efectuate, astfel încât nu înțelege la ce demersuri se referă instanța de fond că ar mai fi putut fi efectuate.
Singura persoana responsabilă pentru producerea prejudiciului în patrimoniul recurentei este intimatul și acesta trebuie să fie obligat la repararea acestuia.
În ceea ce privește onorariile avocațiale, arată următoarele:
Onorariul avocațial în cuantum de 952 lei aferent contractului de asistență juridică nr. 2. a fost depus la dosarul cauzei în cel de-al doilea set deacte, obiectul acestuia fiind, contravaloarea serviciilor de asistență juridică aferente demersurilor efectuate anterior demarării procesului.
Onorariul de succes în cuantum de 3500 lei, este pe deplin justificat și rezonabil, potrivit dispozițiilor art. 134 din Statutul profesiei de avocat, în conținutul cheltuielilor de judecată pot fi incluse onorarii orare, onorarii fixe (forfetare), onorarii de succes.
În conformitate cu prevederile art. 274 C.pr.civ. partea care cade în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Neacordarea onorariului de avocat plătit cu titlu de onorariu de succes, pe motiv ca este prea mare nu înseamnă în cele din urmă decât o îngrădire a accesului la justiție, contrară art.21 din Constituția României.
Consideră că și cu privire la cheltuielile de judecată solicitate că acestea reprezintă prejudicii cauzate de refuzul nejustificat al autorității publice de a emite un act administrativ individual. Într-adevăr, în condițiile în care pârâtul- intimat și-ar fi îndeplinit obligația legală de a emite autorizația și orarul de funcționare în termen de 30 de zile de la solicitare, reclamanta-recurentă nu ar mai fi fost nevoită să facă cheltuielile de judecată în discuție.
Prin refuzul nejustificat al intimatului au fost încălcate drepturile recurentei apărate de A. 1 din Protocolul 1 al Convenției E. a Drepturilor
Omului, care prevede că "Orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale ... "
Prin Hotărârea Gasus Dosier-und Fortdertechnik GmbH împotriva Olandei din 23 februarie 1995, seria A, nr. 306-8, Curtea arată explicit: noțiunea de bunuri din articolul 1 al protocolului nr. 1 are o semnificație autonomă și în mod evident nu se limitează numai la proprietatea asupra unor bunuri corporale: anumite alte drepturi și interese care constituie active pot fi considerate "drepturi de proprietate" și deci "bunuri" în sensul acestei dispoziții" Curtea și Comisia au stabilit câmpul de aplicare al art. 1 din protocolul nr. 1 prin intermediul unei succesiuni de hotărâri, lărgind treptat sfera noțiunii de la drepturi reale, interese economice, bunuri viitoare, drepturi care decurg din politici sociale, drepturi care decurg din exercitarea unei profesii, la drepturi care decurg din exploatarea unor licențe sau autorizații, speranța legitimă de a obține un bun .
Prin comportamentul abuziv și ilegal al pârâtului, manifestat prin refuzul nejustificat de emitere, pe numele și în favoarea recurentei, a autorizației și orarului de funcționare, a pierdut sume considerabile de profitul pe care l-ar fi avut din desfășurarea activității precum și șansa unei afaceri prospere.
În conformitate cu prevederile art. 1, 18, 19 din legea 5. solicită repararea pagubei suferită ca urmare a refuzului nejustificat al intimatului de emitere a autorizației necesare desfășurării activității și achitarea tuturor despăgubirilor pentru daunele suferite de aceasta.
Intimatul P. M. C. N. prin întâmpinare (f.13-15) a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței T. C..
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și având învedere disp.art.304, 3041 C.proc.civ., Curtea constată următoarele:
Acțiunea introductivă de instanță are caracterul unei cereri în despăgubiri reprezentând daune rezultate în urma refuzului nejustificat de emitere a unei autorități, în speță P. M. C.-N. pe numele și în favoarea reclamantei a A. de orarului de funcționare, ceea ce a determinat daune în cuantum de 149.036,44 lei.
În motivarea acțiunii precum și în cadrul motivelor de nelegalitate invocate pe calea recursului se arată de către reclamanta recurentă că sunt îndeplinite în cauză toate cele patru condiții ale antrenării răspunderii civile delictuale aautorității administrative (fapta ilicită, vinovăția, prejudiciul precum și raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu) și de asemenea reclamanta are dreptul de a-și recupera și onorariile avocațiale achitate în vedere efectuării demersurilor anterioare demarării procedurii judiciare, precum și a onorariului de succes, pe deplin justificat în opinia acesteia, astfel cum se arată pe larg în cuprinsul motivelor de recurs.
Prima instanță analizând un vast probatoriu, respectiv atât proba cu înscrisuri cât și declarațiile martorilor, a statuat că în speță nu sunt îndeplinite condițiile existenței vreunui prejudiciu și a legăturii de cauzalitate reținând că prezenta acțiune în răspundere patrimonială este un accesoriu al acțiunii ce a făcut obiectul dosarului (...), în care prin admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la eliberarea autorizației și a orarului de funcționare pentru spațiul în litigiu, s-a constatat implicit refuzul nejustificat exprimat de pârât de a elibera cele două acte. Prin urmare, prima instanță a constatat că investițiile efectuate în imobil nu pot fi considerate pierderi concrete ce trebuie reparate prin restituirea valorii acestora și prin urmare nu se poate vorbi de existența vreunui prejudiciu deoarece prin recuperarea acestor sume de bani de la pârât reclamanta ar rămâne atât cu investițiile pe care le poate solicita în vederea recuperării pe alte căi, cât și cu sumele de bani echivalente, incluse ca atare în valoarea imobilului și pot fi considerate, cel puțin parțial, îmbunătățiri. Mai mult, investițiile, inclusiv suma achitată fostului chiriaș, chiria achitată și serviciile de pază sunt cheltuieli ce au fost efectuate în vederea deschiderii afacerii, prin asumarea unui eventual risc. D. de a renunța la această afacere a fost una pur personală a asociaților, așa încât această manifestare de voință a reclamantei nu poate transforma investițiile și cheltuielile făcute cu întreținerea spațiului într-un prejudiciu imputabil exclusiv pârâtului și pe care acesta să îl acopere. Prin urmare prima instanță a apreciat că singura dauna certă pe care refuzul nejustificat al pârâtului l-a produs reclamantei este chiar pierderea de șansă (obținerea unui eventual profit), respectiv faptul că asociații reclamantei au luat decizia de a nu deschide afacerea și cum asupra profitabilității acesteia nu se poate decât specula, prejudiciul nefiind cert, cuantificabil, nici nu poate fi acordat de instanță.
Cât privește onorariile avocațiale achitate și nesolicitate în cadrul dosar nr.(...), instanța nu le-a acordat, din lipsă de probe. A., suma de 952 lei ce face obiectul chitanței 4573517 din (...) se referă la un contract cu nr.2. care nu a fost depus, astfel că nu se poate determina dacă asistența juridică a fost acordată în legătură cu aspectele ce au făcut obiectul acelui dosar sau prezentei cauze. De altfel, pentru dosarul nr. (...) a fost prezentat contractul de asistență juridică nr.73 din (...) în care se prevede un onorariu de 2500 lei și în plus un onorariu de succes în cuantum de 3500 lei care a fost solicitat în prezenta cauză, fiind achitat de reclamantă ulterior cu chitanța nr.217 din (...).
Un prim aspect de nelegalitate a hotărârii primei instanțe derivă din faptul că, potrivit opiniei recurentei în speță sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale. După cum rezultă din actele dosarului a existat într-adevăr un refuz de eliberarea autorizației și orarului de funcționare solicitate de reclamantă la data de (...) pentru punctul de lucru situat în C.-N. str. Iugoslaviei nr.69 ap.12 și 14. În opinia recurentei acesta constituie un refuz nejustificat respectiv o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție întrucât prin dec.civ.nr.1931/2009 a C. de A. C., P. M. C.-N. a fost obligat să emită în favoarea reclamantei recurente actele administrative solicitate. Pornind de la această hotărâre judecătorească recurenta arată că prin decizia menționată s-a constatat implicit și refuzul nejustificat al pârâtului de a elibera autorizație.
Chiar dacă aparent, instanța de recurs va opina asupra faptului că în speță există un refuz nejustificat prin urmare o faptă ilicită, răspunderea civilă delictuală presupune îndeplinirea cumulativă și a altor trei condiții în afara faptei ilicite. A., instanța de recurs urmează a analiza în ce măsură prin această faptă ilicită, s-a produs un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, prejudiciu săvârșit cu vinovăție, iar între acesta și fapta ilicită să existe un raport direct de cauzalitate.
Referitor la prejudiciul presupus, acesta trebuie să fie cert, adică existența
și întinderea sa să fie sigure, lichid și exigibil. În raport de actele depuse la dosar în susținerea existenței prejudiciului, Curtea costată că în ceea ce privește sumele solicitate a fi recuperate, pentru care s-au depus facturi justificative, pentru unele dintre ele nu s-a dovedit și plata acestora, prin chitanțe, ordine de plată sau alte mijloace de plată, facturile nefiind suficiente în dovedirea unei pagube. Apoi, deși societatea recurentă în cauză arată că s- au făcut o serie de amenajări, pe de o parte din declarația martorului P. G. reiese faptul că spațiul era complet amenajat, chiar pentru funcționarea unui restaurant, și prin urmare amenajările la care se face referire nu sunt justificate, iar pe de altă parte investițiile efectuate în imobil nu pot fi considerate pierderi concrete ce trebuie reparate prin restituirea valorii acestora, de vreme ce recurenta avea posibilitatea continuării afacerii pentru care a solicitat autorizație de funcționare.
Un element esențial în analizarea răspunderii civile delictuale în prezenta speță îl constituie însăși manifestarea de voință a reclamantei care a luat decizia de a renunța la afacere considerând că în actualul context economic aceasta nu ar fi profitabilă. Prin urmare, manifestarea de voință a reclamantei nu poate transforma investițiile și cheltuielile făcute cu întreținerea spațiului într-un prejudiciu imputabil exclusiv pârâtului și pe care acesta să-l acopere. Aceasta deoarece într-o economie de piață, agentul economic își asumă un risc iar în situația în care autorizația de funcționare ar fi fost emisă de primar la cererea reclamantei, însă afacerea nu ar fi profitabilă, aceleași cheltuieli ar fi fost considerate pierderi pe care reclamanta recurentă și le-a asumat și care, parțial constituiau spor de valoare adus imobilului.
Așadar, în mod temeinic și legal, după o justă apreciere a vastului material probator, Curtea constată că prima instanță a apreciat asupra inexistenței prejudiciului, singura daună certă generată de refuzul nejustificat al pârâtului constă în pierderea de șansă, care este un prejudiciu incert și care nu poate fi acordat.
În raport de aceste constatări Curtea reține că în speță nu este îndeplinită nici existența legăturii de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită, așa încât acțiunea în răspundere civilă delictuală în mod întemeiat a fost respinsă ca nefondată de către prima instanță.
Aceeași este situația și cu onorariile avocațiale achitate și nesolicitate în cadrul dosarului (...), prima instanță concluzionând că în lipsa unor probe certe care să justifice acordarea acestora, în raport de prezenta cauză, ele nu pot fi admise. La fel de justă este și concluzia primei instanțe cu privire la onorariul de succes în cuantum de 3500 lei care nu poate fi pus în sarcina părții ce a pierdut procesul deoarece o asemenea cheltuială constituie o recompensă suplimentară a muncii efectiv prestate de avocat, cu vădit caracter voluntar și voluptoriu al părții promitente.
Pentru toate considerentele mai sus expuse, Curtea constată că în speță nu este prezent niciunul din motivele de recurs prev. de art.304 C. așa încât în temeiul disp.art.312 alin.1 C.proc.civ. acesta urmează a fi respins ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC F. S. P. S. împotriva sentinței civile nr.4431 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T. C. pe care o menține în întregime.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 septembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
P. D. A. A. I. I. C.
GREFIER
ȚÂR M.
Red.CI Dact.SzM/2ex. (...)
| ← Sentința civilă nr. 748/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Sentința civilă nr. 112/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
