Decizia civilă nr. 3215/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 3215/2011

Ședința ta de 14 septembrie 2011

Instanța constituită din : PREȘEDINTE M. B.

JUDECĂTOR F. T.

JUDECĂTOR M. H.

GREFIER D. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 692 din data de (...), pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamantul S. V. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 pct. 2 C. pr.civ.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

CURTEA

Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.692 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al

T.ui S. a fost admisă în parte acțiunea reclamantului S. V. împotriva pârâtelor D. G. a F. P. S. și A. F. P. Z. și în consecință au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 5353 lei taxa poluare; admisă excepția invocată și respinsă ca inadmisibilă cererea pentru anulare adresă; admisă cererea de chemare în garanție și obligată A. F. pentru M. să avanseze pârâtei sumele necesare efectuării plății.

Pentru a dispune astfel instanța a reținut că analiza în cauză trebuie începută prin prelevarea scopului urmărit de G. R. prin adoptarea ordonatei de urgenta.

A., in preambului ordonantei de urgenta analizate se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesara avand in vedere: ,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională;

- faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare,,

Este lipsit de echivoc faptul ca intentia legiuitorului nu mai are are nici o legatura cu scopul declarat al adoptarii O. 5., care potrivit enuntului din preambulul acestui act normativ urmarea initial ,,asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de J. a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,.

Schimbarea de intentie declarata expres de catre legiuitor este evidenta si nu lasa loc vreunei interpretari. A., de la necesitatea sustinerii unor programe de protectie a mediului prin imbunatatirea calitatii aerului si pentru incadrarea in valorile limita prevazute de legislatia comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O. 5. s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si pastrarea locurilor de munca angrenate in productia de autovehicule.

Trebuie enuntat in acest context si faptul ca, desi initial taxa de poluare era datorata la prima inmatriculare a autoturismelor in Romania, indiferent daca este vorba despre autoturisme noi sau second hand, prin actul normativ enuntat, O. 2., o anumita categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. A. ,,autovehiculele M1 cu norma de poluare E. 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale U. E. în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor <LLNK 12008 50180

301 0 46>Ordonanței de urgență a G. nr. 5.,,. Intr-un mod deloc intamplator, categoria de autoturisme exceptata de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autorismelor produse in Romania, o noua dovada a intentiei clare de protejare a industriei interne in detrimentul produselor importate.

Pentru aceste argumente, prin ultimele modificari aduse O. 5., taxa de poluare incalca prevederile art. 90 din Tratatul de I. a C. E.

A., in jurisprudenta referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție E. a explicat care sunt conditiile in care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele nationale si produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala nationala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influentand astfel alegerea consumatorilor. In consecinta, atunci cand produsele interne si produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale nationale se creaza o discriminare, astfel incat consumatorii suntdescurajati sa aleaga produsele importate in vederea realizarii unui scop declarat de protejare a industriei nationale si a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala nationala contrara art. 90 trebuie inlaturata de la aplicare.

Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusa in discutie si prin lansarea unei proceduri de ,,infringement,, de catre

C. E., la data de (...), in temeiul art. 226 din Tratatul CE. A., prin declansarea acestei proceduri, C. considera ca prevederile legislatiei romanesti conform carora taxa de poluare se suspenda pentru anumite autovehicule insa creste pentru anumite masini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor masini de ocazie, protejand industria nationala a autovehiculelor noi. C. se refera astfel la ultima forma a taxei de poluare, conform modificarilor introduse prin OUG 2..

Împotriva soluției arătate a declarat recurs D. G. a F. P. S. în nume propriu și pentru A. F. P. Z. solicitând admiterea acestuia, admiterea cererii de chemare în garanție, menținerea deciziei de calcul.

În susținere se arată că nu au fost retinute dispozițiile OUG nr.5. ce stabilesc că taxa se constituie venit la fondul pentru mediu și se gestionează de administrația fondului de mediu; că instanța a adăugat un nou caz de scutire de plata taxelor în condițiile în care cadrul legislativ prevede că taxa de poluare se datorează iar actul normativ intern nu este incompatibil cu normele comunitare.

Totodată arată recurenta că nu sunt întrunite cerințele cerute termenului pentru acordare dobândă.

Analizând recursurile declarate de D. G. a F. P. în nume propriu și pentru A . F. P. Curtea reține următoarele:

Acțiunea reclamantului se referă la faptul că a achiziționat după data de

01 iulie 2008, dintr-un stat membru al U. E. un autovehicul second - hand, pentru care a fost obligat să plătească, cu ocazia primei înmatriculări în

România, o taxă pe poluare, conform legislației interne, respectiv O. nr.5.

În prezent, compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M..

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A.

1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate

și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale

U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.

Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern.

Prin urmare față de cele arătate reținerile instanței cu privire la restituirea taxei nu pot fi considerate greșite.

Cu privire la critica vizând chemarea în garanție , Curtea reține că este nefondată de vreme ce prin hotărâre se relevă și admiterea cererii de chemare în garanție.

Așadar față de cele arătate în temeiul art.312 C.pr.civ. coroborat cu art.20 din Legea nr.554/2004 Curtea va da o soluție de respingere a recursului declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN N. LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de D. G. a F. P. S. în nume propriu și pentru A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr.692 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 14 septembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. B. F. T. M. H.

GREFIER D. C.

Red.F.T./S.M.D.

2 ex./(...) Jud.fond.P. R.a

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3215/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal