Decizia civilă nr. 3245/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...) R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3245/2011
Ședința publică de la 16 S. 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G.-A. N. JUDECĂTOR S. AL H. JUDECĂTOR M.-I. I. GREFIER A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. B. N. împotriva sentinței civile nr. 7. pronunțată de T. B.-N., în contradictoriu cu intimatul M. L., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către învederează} faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Se mai învederează faptul că la data de 16 septembrie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare, prin care se solicită respingerea recursului.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 7. din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N. s-a admis acțiunea formulată de reclamantul M. L., împotriva pârâtei D. G. A F. P. B.-N. și, în consecință, s-a dispus anularea ca nelegal a refuzului de restituirea taxei de primă înmatriculare emis de pârâta D. B.-N. sub nr. 8026/(...) și restituirea către reclamant a sumei de 3.256 lei reprezentând diferență dintre suma achitată de 5.296 lei, cu chitanța TS2A nr. 5626457 și suma de 2.040 lei restituită prin decizia nr. 169/(...), cu dobânda legală de la data refuzului de restituire și până la restituirea efectivă. În final, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 293,30 lei onorariu de avocat și taxă de timbru. Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că în ce privește fondul cauzei, potrivit disp.art. 2l4/l - 2l4/3 Cod fiscal (Legea nr. 57l/2003), în vigoare de la 0., reclamantului i s-a impus plata taxei speciale de primă înmatriculare în România pentru un autoturism second-hand achiziționat dintr-un alt stat membru al UE în cursul anului 2007, respectiv din Franța. Esențial pentru rezolvarea problemelor de drept este incidența disp.art. l48 alin.2 și 4, rap.la art. ll din Constituția R. și analizarea disp.art. 90 paragraf l din T.ul C. E. invocat de reclamant. Conform art. l48 alin.2 din Constituția R., „ ca urmare a aderării, prevederilor tratatelor constitutive ale U. E., precum și celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare"; (prin Legea nr. l57/2005, România a ratificat tratatul privind aderarea la U. E.); Potrivit alin.4 al art. l48 din Constituție , autoritatea judecătorească (alături de P., P. R. și G.), garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prev.alin.(2) iar prin disp.art. ll alin.l din Constituție, S. Român s-a obligat să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Așadar, în raport cu dispozițiile menționate din Constituția R., aplicarea dispozițiilor din legile interne ale S.ui Român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul U. E., respectiv din dreptul comunitar, începând cu data aderării, respectiv 0.. Din această perspectivă, tribunalul constată că disp.art. 2l4/l - 2l4/3 din Codul fiscal, începând cu data de 0., contravin disp.art. 90 paragraf l din T.ul C. E. care se referă la o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate „ produselor altor State membre „ și „ impozitele interne de orice natură care se aplică , direct sau indirect, produselor naționale similare"; . Discriminarea la care face referire acest text din dreptul comunitar are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale U. E. în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Românie. In conformitate cu prev.art. 2l4/l din Codul fiscal taxa de primă înmatriculare se aplică numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România, indiferent de unde provin, chiar dacă au fost înmatriculate într-un alt stat al U.E. In acest fel, perceperea taxei, determinată de traversarea graniței de către autoturismul importat dintr-o țară comunitară, este interzisă de prev.art. 90 paragraf l din tratat și care trebuie respectate și de către S. R. Diferența de aplicare a taxei de primă înmatriculare introduce un regim juridic fiscal discriminator pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea E. în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, nu se percepe o asemenea taxă. Având în vedere principiul supremației dreptului comunitar și abilitatea autorității judecătorești dată de art. l48 alin.2 și 4 din Constituția R., instanța constată că disp.art. 2l4/l - 2l4/3 din Codul fiscal român, în vigoare de la 0., nu sunt în concordanță cu prev.art. 90 paragraf l din T.ul constitutiv al U. E. ce trebuie respectat de toate statele membre, astfel că acțiunea reclamantului va fi admisă ca întemeiată, constatând că taxa de primă înmatriculare este nelegală, urmând să fie obligată pârâta să restituie reclamantului suma încasată cu titlu de taxă auto specială de primă înmatriculare. Din probatoriul ce s-a administrat a reieșit că s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a taxei speciale de primă înmatriculare de 3863 lei, sumă ce a fost achitată cu chitanța seria TS2A nr. 5656289 din l(...) (f.l3 dosar fond). Urmare intrării în vigoare la l.07.2008 a OUG nr.5. privind taxa de poluare, în temeiul art.ll din acest act normativ a solicitat intimatei AFP B-ța restituirea diferenței din taxa specială de primă înmatriculare achitată și taxa depoluare stabilită prin acest din urmă act normativ, solicitare ce a fost admisă prin decizia de restituire cu nr. ……….l7.844 din 29.l2.2008 emisă de D. BN , prin care i s-a restituit reclamantului suma de 2.357 lei din totalul achitat de 3.863 lei. Prin urmare, suma pe care reclamantul o solicită a fi restituită, obiect a prezentei acțiuni în contencios administrativ, este de l.506 lei reprezentând diferența dintre taxa specială de primă înmatriculare și cea restituită în temeiul OUG nr.5. cu dobânzile legale aferente. Referitor la natura acestei sume, instanța a reținut că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile conform principiului „tempus regit actum „ normele de drept aplicabile în materie fiscală, norme ce au fost găsite ca neconforme cu prevederile art.90 paragraf l din T.. Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispozițiile legale contrare normelor comunitare, sens în care s-a pronunțat Curtea de Justiție, care a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. De aceea instanța a apreciat că nu se poate reține justificat că S. Român are un temei legal în reținerea unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de l iulie 2008, pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal, în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială, cu atât mai mult cu cât noua taxă instituită prin OUG nr.5. cu modificările ulterioare este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și o altă destinație. Sub acest aspect urmează a se pune problema aplicării noului act normativ, respectiv OUG nr.5., și pentru trecut respectiv taxa specială încasată nelegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ ce nu exista la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, aspect ce contravine flagrant principiului neretroactivității legii consacrat de disp.art.l5 alin.l din Constituție. Sunt considerente pentru care instanța a apreciat că acțiunea reclamantului este întemeiată pentru a obține obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3256 lei, ce reprezintă diferența dintre suma total achitată de 5296 lei cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare și suma restituită voluntar de către pârâtă de 2040 lei prin decizia de restituire arătată. Î.ucât reclamantul a fost lipsită în mod nelegal de suma ce i s-a perceput, pârâta datorează și dobânzile legale aferente până la data plății efective numai în acest fel prejudiciul putând fi considerat reparat integral, potrivit cu disp.art. l084 rap.la art. l082 C.civ. ………. Deși pârâta a susținut în întâmpinare că pentru plata eventualelor dobânzi se aplică prev.art. l24 rap.la art.ll7 (2) sau art.70 din Codul de procedură fiscală, tribunalul a înlăturat aceste susțineri, apreciind că în cazul stabilirii nelegalității taxei și obligarea la restituire prin hotărâre judecătorească, nu își au aplicarea prevederile menționate din Codul de procedură fiscală . A fost respinsă ca fiind neîntemeiată excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâtă D. BN, cu motivarea că nu a încasat suma ce reprezintă taxă de poluare, instanța de fond apreciind că această pârâta are calitate procesual pasivă prin prisma deciziei de restituire nr. l7.844 din 29.l2.2008 și care provine de la această instituție. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâta D. G. A F. P. B.-N.,solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii caneîntemeiată și menținerea adresei nr. 8026/(...) privind refuzul de restituire a taxei speciale de primă înmatriculare emis de D. B.-N. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 9 și art. 3041 C.pr.civ., pârâta a criticat soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, apreciind că în mod greșit instanța a procedat la anularea adresei nr. 8026/(...), întrucât aceasta nu este un act administrativ în sensul disp. art. 43 din O.G. nr. 92/2003. De asemenea, în mod greșit a apreciat instanța că acțiunea reclamantului este întemeiată prin prisma supremației dreptului comunitar în raport cu dreptul intern, în ceea ce privește analiza disp. art. 2141-3 Cod fiscal. În acest context, se arată că Legea nr. 5. privind Codul fiscal a suferit de la data intrării în vigoare mai multe modificări și completări prin acte normative. Astfel, prin dispozițiile art. 2141-3 ale L. nr. 5. coroborate cu prev. art. 311-2 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a L. nr. 5. s-a reglementat obligația fiscală de plată a taxei de primă înmatriculare, situație în care în mod evident autoturismul reclamantului este supus aplicării acestei taxe. A mai arătat pârâta că potrivit reglementărilor mai sus menționate, taxa specială se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, atât în cazul celor noi cât și în situația celor rulate. De asemenea, această taxă se aplică și autoturismelor noi produse în țară sau în străinătate, legea nefăcând nicio deosebire cu privire la vechimea sau proveniența autoturismului, taxa specială fiind aplicabilă în situația în care autoturismul se înmatriculează pentru prima dată în România. Astfel, prin noul act normativ, respectiv O. nr. 5. care a intrat în vigoare începând cu data de (...) și a abrogat dispozițiile art. 2141-3 din Codul fiscal s-a stabilit un nou sistem de taxare care urmărește promovarea vehiculelor cu consum redus de carburant și nivel redus de emisii, în spiritul politicii europene în domeniul energiei și a mediului, astfel că dispozițiile O. nr. 5. au fost adoptate în concordanță cu reglementările comunitare, cu prevederile actului de aderare, nefiind încălcat principiul libertății circulației mărfurilor. S-a învederat și faptul că taxa pe poluare, este un instrument având ca principal scop modificarea comportamentului de deteriorare a mediului. Prin urmare, pârâta a apreciat că dispozițiile art. 2141-3 din Codul fiscal modificate și completate au fost adoptate în concordanță cu reglementările comunitare și cu prevederile actului de aderare, iar prin introducerea acestor dispoziții legale nu a fost încălcat principiul liberei circulații a mărfurilor, motiv pentru care se impune respingerea ce neîntemeiate a acțiunii formulate de reclamant. Intimatul M. LAUREȚIU a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitatrespingerea recursului formulat de pârâtă ca nefondat și, pe cale de consecință menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, deoarece taxa de poluare stabilită în sarcina sa încalcă dreptul la libera circulație a mărfurilor în cadrul C.E. și principiul nediscriminării între produsele comunitare și cele naționale. În argumentare, sunt invocate prevederile art. 128 din Constituția R., respectiv art. 23, 30 și art. 90 parg.1 din T.ul constitutiv al C. E. (TCE). Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciatparțial fondat pentru următoarele considerente: Verificând hotărârea recurată sub toate aspectele și prin raportare la toate apărările invocate de recurentă atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de recurs, împrejurare permisă de dispozițiile art. 3041 C.proc.civ. în condițiile în care sentința atacată nu este supusă apelului, Curtea constată că instanța de fond în mod greșit a reținut că înscrisul intitulat adresă și înregistratsub nr. 8.026 din data de 26 aprilie 2010 este un act administrativ fiscal și, ca atare, a dispus anularea acestuia. Definiția actului administrativ fiscal este dată de art. 41 din Codul de procedură fiscală, în conformitate cu care prin act administrativ fiscal se înțelege actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale. Adresa nr. 8.026 din data de 26 aprilie 2010 (f. 10 dosar fond) a cărei anulare s-a solicitat nu întrunește caracteristicile enunțate anterior pentru a putea fi calificat drept un act administrativ fiscal întrucât acesta nu este emis de către organul fiscal competent cu scopul stabilirii, modificării sau stingerii drepturilor și obligațiilor fiscale, fiind doar expresia materială a refuzului autorității administrativ-fiscale de a recunoaște un drept legitim al reclamantului. Cu toate acestea nu este mai puțin adevărat că art. 8 alin. 1 teza finală din Legea nr. 554/2004 prevede că se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana care se consideră vătămată într-un drept al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. În cauză reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii). Art. 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale. Atât timp cât reclamantul este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev. de art. 1 al. 1 din Legea 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente. Așadar, sub acest aspect se impune admiterea recursului și modificarea hotărârii pronunțate de instanța de fond în sensul înlăturării mențiunii referitoare la anularea actului administrativ, respectiv adresa nr. 8.026 din data de 26 aprilie 2010 emis de pârâta D. B.-N., fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc civ, respectiv prima instanță a interpretat în mod greșit natura actului juridic dedus judecății. În schimb, în ce privește admiterea cererii reclamantului de restituire a sumei de 3.256 lei, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică. În cauza de față, tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din T.ul de instituire a C. E.). Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Cum România este stat membru al U. începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția R. conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. Jurispudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporata într-un autovehicul național similar (A se vedea Decizia Curtii de J. a C. E. în C. C-3. N. T., par. 20). Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru, iar valoarea taxei este determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valorii reziduale a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile normele T.ului de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de T. și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Recurenta susține că acțiunea reclamantului nu poate fi admisă pe considerentul că prin efectul adoptării OUG nr. 5. au fost abrogate dispozițiile art. 2141-2143 din Codul fiscal care au instituit obligația de plată a taxei speciale de primă înmatriculare, iar noua reglementare stabilește cadrul juridic cu privire la instituirea taxei de poluare, pe care reclamantul o datorează în continuare. Curtea reține că începând cu data de 1 ianuarie 2007, prin dispozițiile art. 2141-2143 din Codul fiscal s-a instituit regimul unei noi taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule datorată pentru prima înmatriculate a unui autovehicul sau autoturism în România, indiferent dacă acesta era nou sau folosit. Aplicarea aceste dispoziții legale în dreptul intern a determinat încălcarea dispozițiilor art. 90 parag. 1 din T.ul de instituire a C. E. constatată de jurisdicțiile interne. Această incompatibilitate a fost reținută și de C. E. care a declanșat procedura prevăzută de art. 226 din T. (procedura de infrigement). Pentru a pune de acord legislația internă cu normele T.ului și a înceta procedura de constatare a încălcării T.ului demarată de C. E., G. a adoptat OUG nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în vigoare de la 1 iulie 2008. Pentru a verifica dacă sunt incidente în speță prevederile art. 11 din OUG nr. 5. se impune a se stabili care sunt efectele juridice ale acestei ordonanțe de urgență asupra situațiilor juridice născute anterior datei de 1 iulie 2008. Conform dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 5. taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6.. Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia atunci când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar, acesta este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea normelor comunitare. Din această perspectivă reclamantul intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Ca atare, nu se poate reține justificat că S. Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială. Curtea mai reține că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară și are alt mod de calcul precum și altă destinație. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Pe de altă parte la nivelul U. E. s-a decis că taxa de poluare ce se percepe prin aplicarea dispozițiilor O. nr. 5. este contrară T.ului, astfel că nu există nicio justificare pentru respingerea cererii reclamantului . Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse. În ceea ce privește critica privind acordarea dobânzilor legale solicitate începând cu data solicitării restituirii și până la data plății, Curtea reține următoarele: Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are dreptul să i se restituie doar suma plătită fără bază legală. Dacă s-ar admite teza recurentei, conform căreia indiferent de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal, aceasta este ținută să plătească dobânzi doar din momentul formulării cererii de chemare în judecată ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință. Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului. Pe de altă parte, dacă am accepta teza recurentei, s-ar eluda însuși principiile statornicite în practica Curții de J. care au fost mai sus redate, respectiv obligația impusă statelor membre de a asigura rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, Curtea de Justiție a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite. Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței atacate. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E: Admite recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. B.-N. împotriva sentinței civile nr. 7. din 12 ianuarie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., pe care o modifică în parte, în sensul că respinge cererea de anulare a refuzului de restituire nr. 8.026 din data de 26 aprilie 2010 emis de D. B.-N. Menține celelalte dispoziții. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 16 S. 2. F. Președinte, G.-A. N. Judecător, S. Al H. Judecător, M.-I. I. Grefier, A. B. } Red.M.I.I./(...) Dact.H.C./3 ex./ Jud.fond: P. I.;
| ← Decizia civilă nr. 2682/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5617/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
