Decizia civilă nr. 3251/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...) R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 3251/2011

Ședința publică de la 16 S. 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE G.-A. N. JUDECĂTOR S. AL H. JUDECĂTOR M.-I. I. GREFIER A. B.

S-au luat în examinare recursurile declarate de D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. C. S., și de către A. F. PENTRU M.-M. M., împotriva sentinței civile nr.685 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj, în contradictoriu cu intimatul P. I., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursurile declarate sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4

C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.

După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 685 din data de (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj s-a admis în parte acțiunea reclamantului P. I., împotriva pârâtelor D. G. A F. P. S. și A. F. P. C. S. și au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 2286 lei, reprezentând taxă poluare, cu dobânda legală aferentă.

S-a admis excepția invocată în cauză și respinge ca inadmisibilă cererea pentru anularea adresei nr. 3673/2010.

Prin aceeași sentință s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva A. F. pentru M. și a fost obligată chemate în garanție să avanseze pârâtei sumele necesare efectuării plății.

În final, s-a respins cererea privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Excepția inadmisibilității a fost admisă de către tribunal deoarece adresa menționată în petit nu reprezintă un act administrativ in sensul art. 2 din L. nr.

544/2004.

C. art. 8 din același act normativ, in materie de contencios administrativ, controlul judecătoresc se exercita împotriva actelor unilaterale cu caracter individual sau normativ emise de o autoritate publica [....] care dau naștere, modifica sau sting raporturi juridice.

Reclamantul a solicitat pârâtei AFP C. S. restituirea taxei de poluare în sumă de 2286 lei, aceasta comunicând refuzul său.

Art. 1 alin. (1) din L. nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată.

Reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.

Asupra cauzei pe fond, tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in R. a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei A. F. P. C. S. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule .

Reclamantul a achitat la T. din cadrul A. F. P. C. S., suma de 2286 lei, cu titlu de taxa de poluare, conform chitanței nr. 7438573/(...). Aceasta taxa a fost stabilita prin aplicarea elementelor de calcul prevăzute de O. nr. 5..

Taxa de poluare a fost instituita prin Ordonanța de Urgență nr. 5. care a abrogat prevederile din Codul Fiscal referitoare la taxa de prima înmatriculare a autovehiculelor.

Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după intrarea în vigoare, modificări ce vor fi arătate mai jos.

Ordonanța de Urgență nr. 50 din 21 aprilie 2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din

25 aprilie 2008, și a intrat în vigoare la data de (...), conform art. 14 din acest act normativ.

Ordonanța de Urgență nr. 5. a fost modificată pentru prima dată prin Ordonanța de Urgență nr. 208 din 4 decembrie 2008, pentru stabilirea unor măsuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 825 din 8 decembrie 2008.

În lipsa oricărei alte precizări privind intrarea în vigoare în cuprinsul Ordonanța de Urgență nr. 2., aceasta a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial (conform art. 11 .alin. 2 din L. nr. 24/2000), respectiv la data de 8 decembrie

2008. (conform art. 11 .alin. 2 din L. nr. 24/2000).

Ordonanța de Urgență nr. 5. a fost modificată pentru a doua oară prin Ordonanța de Urgență nr. 218 din 10 decembrie 2008 privind modificarea Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care a fost publicată în

Monitorul Oficial, Partea I, nr. 836 din 11 decembrie 2008.

La rândul său, primul act de modificare a Ordonanța de Urgență nr. 5., respectiv O. de

U. nr. 2., a fost abrogată prin art. I din Ordonanța de Urgență nr. 2.. C. art. I din Ordonanța de Urgență nr.

2., „. de urgență a G. nr. 2. pentru stabilirea unor măsuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr.

825 din 8 decembrie 2008, se abrogă".

În lipsa oricărei alte precizări privind intrarea în vigoare în cuprinsul Ordonanța de Urgență nr. 2., aceasta a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial (conform art. 11 .alin. 2 din L. nr. 24/2000), respectiv la data de 11 decembrie

2008.

Ordonanța de Urgență nr. 5. a fost modificată pentru a treia oară prin Ordonanța de Urgență nr. 7 din

18 februarie 2009 privind modificarea Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care a fost publicată în

Monitorul Oficial, Partea I, nr. 103 din 19 februarie 2009.

În lipsa oricărei alte precizări privind intrarea în vigoare în cuprinsul Ordonanța de Urgență nr. 7., aceasta a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial (conform art. 11. alin. 2 din L. nr. 24/2000), respectiv la data de 19 februarie

2009.

Ordonanța de Urgență nr. 5. a fost modificată pentru a patra oară prin art. 35 din L. nr.

329 din 5 noiembrie 2009, privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri șirespectarea acordurilor-cadru cu C. E. și Fondul Monetar Internațional, care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 761 din 9 noiembrie 2009.

C. art. 70 din această lege, Capitolul VII - din care face parte art. 35 - a intrat în vigoare la trei zile de la data publicării în Monitorul Oficial (conform art. 11. alin. 1 din L. nr. 24/2000), respectiv la data de 12 noiembrie 2009.

În data de 29 decembrie 2009 a fost adoptata Ordonanța de Urgență nr.117 prin care au fost exceptate de la plata taxei de poluare si autovehiculele M1 cu norme de poluare E. 4, a căror capacitate cilindrica nu depășește 2000 cmc, precum si autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4, înmatriculate pentru prima data intr-un stat membru al U. E. in perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, in condițiile in care acestea se înmatriculează pentru prima data in R. in termen de 45 de zile de la data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta. C. aliniatului 2 al acestui articol unic, termenul de 45 de zile este termen de decădere.

În raport cu diferitele modificări ale Ordonanța de Urgență nr. 5., instanța a constatat că deși taxa de poluare a rămas în vigoare din data de (...) și până în prezent, cuantumul și modul de calcul al acestei taxe a fost modificat în mod esențial începând cu data de (...), prin înlocuirea anexelor la acest act normativ.

Prin cererea introductiva, reclamantul a arătat că reglementarea cuprinsă in O. nr.5. contravine articolelor 25, 28 si 90 din T. de C. a C. E.

Începând cu data de 1 decembrie 2009, a intrat in vigoare T. de la L. In conformitate cu modificările aduse T.ui instituind Comunitatea E. prin T. de la

L., T. a fost redenumit T. privind funcționarea U. E., iar fostul art.90 din T.ui instituind Comunitatea E. a fost renumerotat, devenind art.110 al noului tratat privind funcționarea U. E., cu același conținut. Instanța va face insa referire in continuare la art. 90, respectiv la legislația comunitara in vigoare la data plății taxei de poluare in litigiu.

Instanța a apreciat că o prima precizare care se impune este aceea ca prin L. nr. 1. R. a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria si a R. la U. E.

Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art.148 alin.2 si 4 din

Constituția R., dispoziții conform cărora:

(2)„Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

(4)Parlamentul, Președintele R., G. si autoritatea judecătoreasca garanteazăaducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederilealiniatului 2. „

Prin urmare, începând cu data aderării, 1 ianuarie 2007, este obligatorie pentru statul roman respectarea acquis-ului comunitar, astfel cum este definit prin art.1 din H.nr.1367/2000 privind constituirea si funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordantei dispozitiilor si principiilor Constitutiei R. cu acquis-ul comunitar, in perspectiva aderării R. la U. E., definitie conform căruia acesta include, intre alte acte normative, ";dispozitiile T.ui instituind Comunitatea E., semnat la 25 martie 1957 la R., si ale tratatului privind U. E., semnat la 7 februarie 1992 la M., ambele republicate in Jurnalul Oficial al C. E. nr.C340 din 10 noiembrie 1997.";

Cu privire la competenta instanțelor de judecata de a evalua conformitatea legislației romane din dispozițiile dreptului comunitar, Curtea de Justiție a C. E., a cărei jurisprudența este obligatorie pentru instanțele naționale in interpretarea dreptului comunitar, a decis in cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr.C 106/77 ca „. național însărcinat să aplice, in cadrul competentei sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de aasigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicata orice dispoziție contrara a legislației naționale, chiar ulterioara, fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabila a acesteia pe cale legislativa sau prin orice alt procedeu constituțional.";

Urmărind modificările succesive in timp ale O. 5., rezulta faptul ca solicitarea de înmatriculare a autoturismului si refuzul autorității administrative de a înmatricula acel autoturism de a avut loc după data modificării O. 5. prin O. 2.. In consecință, compatibilitatea O. 5. cu prevederile comunitare incidente trebuie analizata prin raportare la modificările aduse prin OUG 2..

Analiza trebuie începută prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea ordonatei de urgenta. A., in preambulul ordonantei de urgenta analizate se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesara având in vedere: ,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională;

- faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare,,

Este lipsit de echivoc faptul ca intentia legiuitorului nu mai are are nici o legătură cu scopul declarat al adoptarii O. 5., care potrivit enuntului din preambulul acestui act normativ urmarea initial ,,asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de J. a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,.

Schimbarea de intentie declarata expres de catre legiuitor este evidenta si nu lasa loc vreunei interpretari. A., de la necesitatea susținerii unor programe de protectie a mediului prin imbunatatirea calitatii aerului si pentru încadrarea în valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O. 5. s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si pastrarea locurilor de munca angrenate in productia de autovehicule.

Trebuie enunțat in acest context si faptul ca, desi inițial taxa de poluare era datorata la prima înmatriculare a autoturismelor in R., indiferent daca este vorba despre autoturisme noi sau second-hand, prin actul normativ enuntat, O.

2., o anumita categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. A. ,,autovehiculele M1 cu norma de poluare E. 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4, care se înmatriculează pentru prima dată în R. sau în alte state membre ale U. E. în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor <LLNK 12008 50180 301 0 46>Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5.,,. Intr-un mod deloc întâmplător, categoria de autoturisme exceptata de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse in R., o noua dovada a intentiei clare de protejare a industriei interne in detrimentul produselor importate.

Pentru aceste argumente, prin ultimele modificari aduse O. 5., taxa de poluare incalca prevederile art. 90 din T. de I. a C. E.

A., in jurisprudența referitoare la art. 90 din T. CE, Curtea de Justiție E. a explicat care sunt conditiile in care se poate retine aplicarea acestui text: trebuiesa existe o discriminare intre produsele nationale si produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala nationala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. In consecinta, atunci cand produsele interne si produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale nationale se creaza o discriminare, astfel incat consumatorii sunt descurajati sa aleaga produsele importate in vederea realizarii unui scop declarat de protejare a industriei nationale si a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala nationala contrara art. 90 trebuie inlaturata de la aplicare.

Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusa in discutie si prin lansarea unei proceduri de ,,infringement,, de catre C. E., la data de (...), in temeiul art. 226 din T. CE. A., prin declansarea acestei proceduri, C. considera ca prevederile legislatiei romanesti conform carora taxa de poluare se suspenda pentru anumite autovehicule insa creste pentru anumite masini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor masini de ocazie, protejand industria nationala a autovehiculelor noi. C. se refera astfel la ultima forma a taxei de poluare, conform modificarilor introduse prin OUG 2..

C. a mentionat doua aspecte care ridica semne de indoiala asupra compatibilitatii taxei de poluare, in ultima forma a acesteia. A., C. a motivat declansarea procedurii de infringement pe urmatoarele argumente: criteriul primei inmatriculari nu este o cerinta pe deplin obiectiva, deoarece nu tine seama de calitatea intrinseca a masinilor, iar in anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea masinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de alta parte, in urma aplicarii cerintei de prima înmatriculare, toate masinile noi inmatriculate în perioada stabilita de legislatia românească care intra direct pe piata mașinilor de ocazie din aceasta tara, circula fara sa fie supuse acestei taxe, pe de alta parte, mașinile de o calitate asemănătoare care urmează sa fie înregistrate în R. în aceeasi perioada dar nu pentru prima data si care intra in concurenta directa cu produsele nationale, vor fi supuse unei taxe substantiale.

Pentru aceste considerente, tribunalul a obligat pârâta la restituirea sumei de 2286 lei în favoarea reclamantului, încasată cu titlu de taxă pe poluare, constatând pentru argumentele sus prezentate nelegalitatea deciziei de calcul.

În privința cererii de chemare în garanție, tribunalul a precizat că raportat la prevederile H. 6. privind normele metodologice de aplicare a O. 5. taxa de poluare se achită la unitățile T. S., însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtele-recurente D. G. A F. P. S., în nume propriu și în numele A. F. P. C. S. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., solicitând admiterea recursului, modificarea sentințeiîn sensul respingerii acțiunii reclamantului.

În recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și înnumele A. F. P. C. S. se solicită modificarea sentinței pronunțate de Tribunalul S ălaj, cu consecința admiterii cererii de chemare în garanței a A. și menținerea deciziei de calcul a taxei pe poluare emisă de A. C. S.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 1 din O. nr. 5., a admis în mod nelegalacțiunea reclamantei și, de asemenea, în mod eronat a respins cererea de chemare în garanție formulată împotriva A. F. pentru M. - M. M..

Pe de altă parte, pârâta susține că în mod eronat instanța de fond a dispus anularea deciziei de calcul a taxei de poluare și a obligat organul fiscal la restituirea către reclamantă a sumei achitată de aceasta cu titlu de taxă de poluare precum și obligarea la plata dobânzii legale calculată la sumele solicitate de reclamantă.

Sub aspectul respingerii cererii de chemare în garanție a A. F. pentru M., pârâta a arătat că în conformitate cu art. 1 din O. nr. 5. taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru M., iar în conformitate cu art. 3 alin. 2 din ordonanță, taxa se calculează de organul fiscal, dar banii încasați constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de A., astfel că în mod greșit prima instanță a apreciat că suma încasată de la reclamantă este administrată de către M. F. D., urmare, pârâta consideră că instanța de fond a ignorat prevederile imperative reglementate de O. Nr. 5., deoarece această sumă constituind venit la bugetul F. pentru M., fiind gestionata de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului, iar hotărârea astfel pronunțată nu este opozabilă și A. F. pentru M.. In concluzie, nu organul fiscal, obligat prin sentința la restituirea sumei solicitate de reclamantă este beneficiar al plătii, si prin urmare nu are obligația legală de a asigura restituirea sumei solicitate de aceasta.

O altă critică formulată de pârâtă se referă la faptul că prin admiterea acțiunii reclamantei, instanța de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile O. nr. 5., care sunt aplicabile raportat la data plății taxei conform chitanței nr.

7438573/(...). A., taxa nu a fost calculată conform art. 214 Cod fiscal, abrogat la data achitării taxei, ci conform O. nr. 5..

D. urmare, pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

P. a mai criticat și faptul că instanța de fond nu a făcut nici o referire la incidența art. 725 alin. 1 C.pr.civ. invocat în întâmpinarea depusă la fondul cauzei, text de lege ce nu încalcă dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție având în vedere că legea nouă se aplică din momentul intrării ei în vigoare, proceselor începute sub legea veche, dar aflate în curs de judecată (decizia C. C. nr.

628/2006).

Din această perspectivă, pârâta consideră că soluția legală pe care trebuia să o pronunțe prima instanță trebuia să fie în raport de noile dispoziții legale din O. nr. 5. prin care legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada (...) - (...) și nu restituirea integrală a taxei, aceste dispoziții fiind de imediată aplicare și neîncălcând principiul neretroactivității legii civile în timp, așa cum greșit a reținut instanța de fond.

În sprijinul poziției sale, pârâta a făcut trimitere la dispoziții constituționale și la jurisprudența C. C., concluzionând că soluția instanței de fond trebuia pronunțată în raport de noile prevederi ale O. nr. 5., care este compatibilă cu prev. art. 90 din T. de instituire a C., prin noua taxă de poluare asigurându-se condițiile necesare respectării obiectivelor de protecție a mediului, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal, așa cum rezultă și din hotărârile C. E. de J. .

D. urmare, a apreciat pârâta că OUG în forma aflată în vigoare la momentul solicitării înmatriculării autoturismului respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratat.

Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită acordarea dobânzii legale aferentă sumei achitate de reclamantă, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct.

1 sau a celui prev. la C. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor. Din această perspectivă, pârâta menționează că taxa specială de primă înmatriculare a fost calculată și încasată de către organele fiscale în conformitate cu prevederile legale și în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, iar în aceste condiții, nu poate fi reținută culpa procesuală a D.G.F.P. S. pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

În final, pârâta a învederat că a respectat dispozițiile legale privind taxa de poluare care a fost în vigoare până la data de 0(...) precum și dispozițiile art. 117

C.pr.fiscală, situație în care nu poate fi reținută nici o culpă procesuală în sarcina sa pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

În recursul declarat de chemata în garanție A. F. PENTRU M. (AFM) sesolicită admiterea acestuia și modificarea în tot a sentinței pronunțate de instanța de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.

O primă critică formulată de recurenta este sub aspectul determinării corect a dispozițiile din T. C. în raport de care se impune a fi stabilită compatibilitatea O. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. A., în analiza taxei prin prisma art. 90 din T. C., recurenta susține că instanța de fond nu s-a referit la practica CEJ relevantă cu privire la înțelesul și întinderea art. 90 din Tratat în materia taxării interne, în genere, și a autovehiculelor, în special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea română ci la cea comunitară.

A mai învederat recurenta și faptul că art. 1 din O. nr. 5. a stabilit coordonatele pentru instituirea taxei pe poluare care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A., în vederea programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Totodată, această ordonanță a creat posibilitatea restituirii sumelor în plus pentru taxa pe poluare față de valoarea mult mai redusă a taxei pe poluare în prima variantă, pentru cei care dovedesc plata taxei în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008.

Rezultă dintr-o jurisprudență constantă că articolul 90 primul paragraf din Tratat este încălcat atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după metode diferite care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import.

De asemenea, O. nr. 5. este în conformitate cu principiile jurisprudenței europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unor valori reale de piață și care, în plus, pot fi contestate de contribuabil dacă autovehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată în grila fixă.

În plus, se susține că instanța de fond nu a observat că prin art. 8 alin. 1 și 2 din O. nr. 5. s-a prevăzut posibilitatea restituirii valorii reziduale a taxei.

O altă critică formulată de pârâtă privește soluția primei instanțe cu privire la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată, considerând că în mod nelegal s-a dispus obligarea sa la plata către reclamant a acestora, deoarece nu este titulara vreunei obligații în raport decontribuabil, respectiv nu a emis actul administrativ - decizia de calcul - iar virarea sumelor în contul său de se face în temeiul O. nr. 5., neputând fi reținută vreo culpă.

A., atâta timp cât nu ea a stabilit suma de plată reprezentând taxă de poluare, respectiv nu a emis decizia de calcul, iar virarea sumelor la bugetul F. pentru M. se face în temeiul O. nr. 5., nefiind titulara vreunei obligații în raport de contribuabil, nu poate fi reținută vreo culpă în sarcina sa și astfel nu poate fi obligată la plata unei dobânzi legale și a cheltuielilor de judecată.

D. urmare, recurenta a apreciat că instanta fondului a dat o interpretare ce excede atât interpretărilor oficiale și jurisprudențiale ale CE/CEJ, dar și textului propriu-zis al T.ui CE.

Analizând recursurile formulate, raportat la probele administrate în cauză și la dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

1. Reclamantul intimat a achitat potrivit chitanței seria TS3A nr. 7438573 din (...) suma de 2286 lei cu titlu de taxă de poluare. P. A. F. P. C. S. a refuzat restituirea acestei sume, comunicând reclamantului că aceasta este datorată în conformitate cu prevederile OUG nr. 5..

Prima instanță, prin sentința recurată, a verificat compatibilitatea acestei taxe cu prevederile art. 90 din T. de instituire a C. E. și a conchis că taxa de poluare percepută în baza OUG nr. 5., în forma inițială, contravine normelor de drept comunitar.

La aceeași concluzie s-a oprit și Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-

402/09 cunoscută sub denumirea C. T. împotriva S. Român.

Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110

TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O. nr. 5. în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008.

Prin hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din R., s-a stabilit că: „ articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională";.

Curtea de Justiție a conchis că introducerea taxei de poluare prin OUG nr. 5. a avut ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în R. a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre de vreme ce vehiculele de ocazie importate, caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, sunt supuse unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a mai adăugat că obiectivul protecției mediului menționat de guvernul român putea fi realizat mai coerent prin instituirea unei taxe anuale rutiere aplicabilă oricărui vehicul care a fost pus în circulație în R., fără a se favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate, respectându-se totodată și principiul „poluatorul plătește";.

Din moment ce Curtea de Justiție a U. E. a constatat că, de la 1 iulie 2008, O. nr. 5. în forma inițială este incompatibilă cu art. 110 TFUE, rezultă cu prisosință că prelevarea taxei de poluare este rezultatul unei aplicări eronate a prevederilor legale, iar în temeiul art. 148 alin. (4) din Constituția R., instanțele au obligațiade a aplica cu prioritate dreptul comunitar, respectiv art. 110 TFUE, așa cum a fost acesta interpretat în C. T..

Întrucât G. român nu a solicitat limitarea efectelor temporale ale hotărârii

C., interpretarea oferită de instanța europeană în C. T. produce efecte începând cu data de 1 iulie 2008, data de intrare în vigoare a OUG nr. 5., act normativ care a introdus taxa de poluare.

Prin urmare, de această interpretare trebuie să se țină seama și în prezenta cauză pendinte.

De altfel, trebuie subliniat faptul că începând cu data de 7 aprilie 2011

Curtea de A. C. a revenit asupra jurisprudenței pe care a adoptat-o în ce privește modul de soluționare a cererilor de restituire a taxelor de poluare achitate în perioada 1 iulie -14 decembrie 2008 tocmai ca o consecință a concluziei exprimate de Curtea de Justiție a U. E. în cauza T..

2. Critica referitoare la respingerea cererii de chemare în garanție este neavenită deoarece instanța de fond s-a oprit asupra soluției contrare, respectiv cea a admiterii cererii de chemare în garanție, recurenta DGFP S. fiind într-o evidentă eroare la momentul motivării recursului și sub acest aspect.

3. O altă critică adusă de recurente are în vedere dispoziția primei instanțe de acordare a dobânzii legale. S-a obiectat că instanța a obligat pârâta la plata dobânzii legale în favoarea reclamantului, deși nu sunt întrunite cerințele art. 70, 112, 117, 119 și 124 din Codul de procedură fiscală.

Solicitarea de acordare a dobânzii legale este întemeiată întrucât suma de

2286 lei a fost încasată și folosită fără să existe temei legal. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.

Dacă s-ar admite teza conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.

Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.

Pe de altă parte, s-ar eluda înseși principiile statornicite în practica C. de

J. care au fost mai sus redate, respectiv obligația impusă statelor membre de a asigura rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, Curtea de Justiție a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.

Prin urmare, pârâtele datorează reclamantului dobânda legală în materie civilă calculată începând cu data de (...) în conformitate cu prev. OG nr. 9/2000 până la data de 31 august 2011 și în conformitate cu prevederile OG nr.

13/2011 începând cu data de 1 septembrie 2011 și până la data plății.

Cum motivele de recurs invocate de pârâte și chemata în garanție nu au fost găsite întemeiate, sentința pronunțată fiind legală și temeinică în totalitate,în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 teza a II-a C.pr.civ., urmează a fi respinse recursurile formulate de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. C. S., și de către chemata în garanție A. F. PENTRU M.-M. M., cu consecința menținerii în întregime a sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și în numele A. C. S., și de către chemata în garanție A. F. PENTRU M. împotriva sentinței civile nr. 685 din 03 februarie 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 S. 2011.{ F. |

Președinte,

G.-A. N.

Judecător,

S. Al H.

Judecător,

M.-I. I.

Grefier, A. B.

}

Red.M.I.I.(...) Dact.H.C./2 ex./ Jud.fond: P. R.a M.lena;

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3251/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal