Decizia civilă nr. 42942011/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 42942011
Ședința data de 02 N. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR M. B. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul T. M.-T. împotriva sentinței civile nr. 1420 din data de (...) pronunțată de Tribunalul
Cluj în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâtul P. M. C.-N., având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (L. Nr.1.).
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Recursul declarat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 2 lei, achitată cu chitanța nr. 2061834 din (...), aflată la fila 21 din dosar și timbru judiciar de 0,15 lei.
Se constată că recursul este declarat în termen iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art. 10 al. 2 din L. nr.554/2004, art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și art. 105, 106, 109 din L. nr.118/1999, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar. CURTEA Prin sentința civilă nr. 1420 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a respins cererea de suspendare. S-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul T. M.-T. în contradictoriu cu pârâtul P. M.C. N., având ca obiect anularea D. P. mun. C.-N. nr.3200/(...) și plata drepturilor salariale. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținuturmătoarele: În speță au fost depuse la dosarul cauzei dispoziția contestată precum și datele referitoare la modalitatea de calcul a drepturilor salariale ale reclamantului atât în luna decembrie 2009, anterior reîncadrării cât și ulterior reîncadrării, în luna ianuarie 2010. Se reține că reclamantul este funcționar public în cadrul P. mun. C.- N., iar prin D. nr.3200/(...) emisă de P. mun. C.-N. s-a modificat dispoziția P. nr.1043/(...) în sensul că începând cu data de 01 ianuarie 2010drepturile salariale cuvenite reclamantului sunt compuse doar din salariul de bază, spor de vechime și spor pentru condiții periculoase, fiind eliminate din drepturile salariale sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate. La baza emiterii dispoziției contestate au stat D. 2142/(...), privind modificarea statului de personal al primăriei și al serviciilor publice din subordinea C.ui Local al mun. C.-N. precum și a dispozițiilor / deciziilor de reîncadrare a personalului acestora, adresa nr. 386/R/(...) a Agenției J. de P. S. C., O. comun al M. M., F. și protecției S. și al Misterului F. P. nr.(...) privind monitorizarea și controlul aplicării prevederilor L. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice la nivelul instituțiilor și autorităților publice ale administrației locale. Modul de calcul al drepturilor salariale, potrivit dispoziției contestate, a fost făcut în baza prevederilor art. 30 din L. 3. și OUG 1., fără a se mai acorda indemnizația de dispozitiv și sporul de stabilitate. Cu referire la primul motiv de nelegalitate al dispoziției contestate, și anume cel care se referă la nulitatea absolută a acesteia, se reține că aceasta nu încalcă principiul neretroactivității deoarece a fost emisă în baza O. (...), menționat mai sus, și în baza căruia Agenția Națională de P. S. C., căreia i s-au acordat atribuții de control asupra modalității de stabilire a drepturilor salariale potrivit L. 3., a fost îndrituită să verifice drepturile salariale acordate funcționarilor publici în baza acestei legi care se referă la salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, și în conformitate cu care, începând cu data de 01 ianuarie 2010, toți funcționarii publici trebuie reîncadrați pe categorii de personal, funcție de prevederile acestei legi. Referitor la abrogarea O. (...) intervenit la (...) prin O. comun al M. și MFP NR. 727/(...) , emis în aplicarea acestei legi, reține că în materie de abrogare ca formă de încetare în timp a unui act normativ, este un principiu general cunoscut și necontestabil acela că norma juridică activează atâta timp cât este în vigoare. În speță, acest ordin fost anulat prin S. civilă nr. 2. mai 2010 a C. de A. C., sentință nedefinitivă și care potrivit art. 23 din L. 554/2004 a contenciosului administrativ are putere numai pentru viitor. Mai apoi, reținem că în baza acestui ordin Agenția Județeană de P. S. C. a efectuat controlul sus amintit în cadrul P. M.C.-N., iar în urma controlului această agenție a emis adresa nr. 386/R/(...) prin care a încunoștințat instituția primarului că există nereguli la reîncadrarea personalului propriu, în legătură cu modul de stabilire a salariilor în primul an de aplicare a L. 3., în sensul că sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate, nefiind prevăzute în legislația salarizării, aplicabilă până la (...), sunt nelegale, motiv pentru care nu mai pot fi acordate în anul 2010, începând cu data intrării în vigoare a L. - cadru 3.. În baza acestei adrese, P. mun. C.-N. a emis dispoziția 2142/(...) prin care a fost modificat statul de personal al P. mun.C.-N. și al serviciilor publice aflate în subordinea C.ui Local al mun.C.-N. Din cronologia actelor sus expuse rezultă că D. 2142/(...) a fost emisă în intervalul în care O. (...) producea efecte, nefiind abrogat și tocmai în scopul respectării prevederilor L. 3., lege declarată constituțională în urma controlului de constituționalitate declanșat în condițiile legii. Apoi, cu referire la problema de fond a speței, și anume dacă reclamanta este îndreptățită sau nu la acordarea sporului de dispozitiv și sporului de stabilitate, respectiv dacă dispoziția contestată este nelegală în contextul în care a eliminat aceste două sporuri fără un temei legal, se rețin următoarele: Cu referire la sporul de dispozitiv, se reține că în cauză a fost pronunțată și o decizie de recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv D. 3. prin care s-a stabilit că acest drept salarial se acordă doar funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul MAI și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de I. Potrivit art. 10 din OUG 1. dată în aplicarea L. 3., se arată că „înconformitate cu prevederile art. 30 din L. - cadru 3., la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 01 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L. - cadru 3.";. Prin urmare, în raport de acest text de lege, rezultă că trebuie a se analiza dacă drepturile salariale stabilite anterior intrării în vigoare a L. 3. erau legale sau nu la momentul emiterii lor. Apreciază că în condițiile în care prin D. I. nr. 3. a stabilit în mod obligatoriu că acest spor era reglementat prin lege numai pentru personalul din instituțiile din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, acest drept salarial nu mai poate fi acordat începând cu data intrării în vigoare a L. 3.. Mai apoi, chiar dacă nu ar fi fost această decizie de recurs în interesul legii, trebuie să ne raportăm la temeiul invocat de reclamantă pentru acordarea acestui spor cât și a sporului de stabilitate, și anume, acordul colectiv de muncă încheiat la nivelul P. mun. C.-N., nr. 224076/(...). Reclamantul este funcționar public și în acest context îi sunt aplicabile dispozițiile L. 1. în conformitate cu care, respectiv în conformitate cu art. 31 din această lege, se stabilește că salariul funcționarului public este compus din salariul de bază și sporul pentru vechime în muncă, iar funcționarii publici mai pot beneficia și de alte drepturi salariale doar în condițiile legii. Urmează deci să analizăm dacă cele două sporuri solicitate de reclamantă și care nu sunt prevăzute de L. 1. pot fi negociate printr-un acord colectiv de muncă. Apreciază că aceste sporuri nu pot fi negociate printr-un atare acord deoarece potrivit art.29 din aceeași lege organizațiile sindicale ale funcționarilor publici pot să aibă ca scop doar protejarea intereselorprofesionale, iar potrivit art. 72 din aceeași lege 1., autoritățile și instituțiilepublice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele funcționarilor publici, care să cuprindă doar măsuri referitoare la: constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă; sănătatea și securitatea în muncă; programul zilnic de lucru; perfecționarea profesională; alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere al organizațiilor sindicale. În concluzie, acordurile colective de muncă ale funcționarilor publice pot viza doar măsurile sus menționate și nici într-un caz nu se pot referi la drepturile salariale. Acest aspect rezultă și din interpretarea art. 12 din L. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, potrivit căruia acesta sepoate încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă se stabilește în mod imperativ că nu se poate negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. În raport de toate considerentele anterior expuse, rezultă că funcționarii publici nu își pot negocia drepturile salariale, drepturile acestea și compunerea lor, fiindu-le stabilite prin lege. Așa fiind, deși art.30 alin.5 din L. 3. arată că în anul 2010 personalul aflat în funcție la (...) își va păstra salariul avut, acest text de lege trebuie raportat la condițiile stabilite de aceeași lege pentru reîncadrarea legală a personalului din instituțiile publice, în speță din cadrul P. mun. C.-N. Cu referire la cererea de suspendare a dispoziției primarului contestată, în condițiile în care s-a stabilit pe fond că această dispoziție este legală și temeinică, este evident că s-a respins cererea de suspendare, neexistând nici un caz bine justificat și nici pagubă iminentă care să determine suspendarea acesteia, măsura eliminării celor două sporuri de către P. mun.C.-N. fiind legală și temeinică. Așa fiind, în temeiul art. 15 din L. 554/2004, a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă . Totodată, în raport de considerentele sus menționate, a respins și pe fond cererea de anulare a dispoziției contestate precum și plata drepturilor salariale compuse din cele două sporuri începând cu luna aprilie 2010. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul T. M. T.solicitând admiterea recursului declarat și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii actiunii și dispunerii anulării D. P. municipiului C.-N. nr.3200/(...), ca nelegală și netemeinică și implicit, menținerea dispoziției inițiale de reîncadrare nr. 1043 din (...), cu plata tuturor drepturilor salariale de care a fost privat. În motivare s-a arătat că: Prin S. civilă nr.1420/(...) contestată, instanța de fond s-a pronunțat și a dispus respingerea acțiunii reclamantului. În motivare, instanța a analizat prezenta cauză, în mod superficial și eronat, pronuntandu-se asupra unor cereri ce nu au fost cerute in actiune, respectiv cererea de suspendare a dispozitiei primarului, desi nu a solicitat prin vreun capat de cerere acest lucru, ba mai mult nu s-a pronuntat cu privire la extinderea de actiune pe care a atasat-o actiunii principale, care privea diminuarea drepturilor salariale cu 25% si fata de care nu a primit nici macar o intampinare din partea paratei. Aceste erori grave nu au decat un singur rationament elementar, instanta a copiat pur si simplu o motivare data intr- o speta similara, altfel nu ar fi putut sa omita niste niste elemente atat de importante, fapt ce atrage dupa sine o alterare grava a actului de justitie, increderea in stabilirea unui act de dreptate pălind cu desavarsire. Nu cred ca instantei ii face cinste aceasta atitudine si cred ca nici omului din spatele titlului de magistrat. Nu cred ca i-ar place sa fie tratat astfel, intr-o situatie similara. Este inadmisibil sa te "joci" cu destinele unui om, a carei existenta depinde de niste venituri fara de care nu-si poate intretine familia, sa-și educe copii si sa-și plateasac dările catre stat sau catre banci. A. totusi motivarea dată, cu gravele erori facute de instanță, aceasta a retinut faptul că D. P. municipiului C.-N. nr.3200/(...), ce modifică D. inițială de reincadrare nr.1043/(...), a fost emisă în urma controlului și a Adresei nr.386/R/(...) a Agenției de P. J. C., control efectuat în baza O. comun al M. M., F. și P. S. și a M. F. P. nr. (...), și are ca temei aceste acte. În acest sens atentionează că, Controlul A. a fost și este unul înafara legii, A. neavând niciun fel de atribuții legale de control asupra activității și asupra actelor autorităților adminsitrației publice locale. Mai mult, la dataadoptării D. P. municipiului C.-N. nr.3200/(...) privind modificarea reîncadrării și drepturilor sale salariale O. nr.(...) indicat ca temei legal era abrogat și anulat prin D. nr.1622/(...) a Î. C. de C. și J. prin care S. civila 2. a ramas irevocabila. Astfel că, Agenția Județeană de P. S. C., așa cum admite și pârâtul, a efectuat un control asupra modului de aplicare a L. nr. 3. și de reincadrare a personalului și stabilire a drepturilor salariale, în baza unor atribuții conferite prin O. nr. (...), a M. și M. Acest ordin a fost emis în aplicarea L. nr. 3., în speță a art. 10, text care dispune: "Monitorizarea și controlul aplicării prevederilor legale privind salarizarea personalului bugetar se realizează de către G., prin M. M., F. și P. S. și Ministerul Finanțelor Publice, potrivit atribuțiilor din domeniul de activitate al acestora". Acest text este valabil pentru sectorul bugetar, dar nu și pentru adminsitrația publică locală, deoarece aceste două instituții, M. și MFP nu au nicidecum atribuții de acest fel În domeniul lor de activitate. A. actele normative ce reglementează organizarea și funcționarea celor două ministere, În special art. 2 și 3 din H.G. nr. 11/2009 și art. 2 și 3 din H.G. 34/2009 privind atribuțiile MMFP și respectiv MFP, rezultă că niciuna dintre acestea nu prevăd atribuții de control asupra activitătii autorităților publice locale, organigramei sau bugetului local. Atât Carta europeană a autonomiei locale ratificată de R. prin L. nr. 1., În art. 6, cât și L. nr. 215/2001 a administrației publice locale, în art. 81 alin. (2) lit. d) și lit. e), prevăd în mod expres și neechivoc că autoritățile publice locale au competențe exclusive în a-și stabili organigrama, numărul de personal, structura administrativă internă, și respectiv bugetul alocat În vederea adaptării la nevoile specifice și asigurării unei gestiuni eficiente. Iar controlul de legalitate al actelor administrative este atributul exclusiv al Prefectului, conform normelor constituționale, atribut neexercitat in privința dispoziției inițiale nr.1043/(...). De remarcat, este că la data emiterii D. P. nr.3200/(...), O. nr. (...), avut și indicat ca temei în considerentele dispoziției, era abrogat. Prin ordinul comun al M. și MFP nr. (...), publicat in Monitorul Oficial al R. la (...), a fost abrogat O. nr. (...). Astfel, la art. 3 se prevede În mod expres că "La data publicării În Monitorul Oficial al R., Partea 1, a prezentului ordin se abrogă O. ministrului muncii, familiei și protectiei sociale și al ministrului finantelor publice nr. 32/42/20 I O pentru monitorizarea și controlul aplicării prevederilor L.-cadru nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice la nivelul institutiilor și autoritătilor publice ale administratiei locale, publicat În Monitorul Oficial al R., Partea 1, nr. 31 din 15 ianuarie 20 I O." De asemenea in sustenabilitatea actiunii, invoca ca probă nouă neprezentata in prima instanta, D. nr.1622/(...) a Î. C. de C. și J. (vezi anexa), pronunțată irevocabil cu privire la anularea O. nr.32/(...) care a stat la baza emiterii D. nr.3200/(...), consfintiind astfel nelegalitatea acestui ordin si implicit a prvederilor emise in temeiul acestui ordin, la nivelul institutiilor si autoritatiilor publice ale administratiei locale. Este astfel neechivoc faptul ca prin S. civila 2. ramasa irevocabila prin decizia Î. C. de C. și J., anterior amintită, acest ordin a fost emis peste limitele de exercitare a atributiilor institutiilor emitente(M. și MFP), fara legitimitate legala la nivelul autoritatiilor administratiei locale, deoarece monitorizarea viza bugetul local, iar atributiile în acest sens revin exclusivautoritatiilor locale, tocmai in vederea asigurarii autonomiei loeale si descentralizării, motiv pentru care Instanta Supremă a decis anularea lui. De asemenea solicită a observa faptul ca nici unul din cele doua sporuri, respectiv sporul de stabilitate și cel de dispozitiv nu exced prevederilor L. nr. 3., dimpotrivă ele sunt confirmate de notele de la anexa 1/2 și I. pentru salariații personal contractual, respectiv funcționari publici, din administrația publică din municipii reședință de județ, cum este Municipiul C.-N. Astfel, în măsura în care un salariat a beneficiat în luna decembrie 2009 de aceste două sporuri, inclusiv în baza contractului sau acordului colectiv de muncă, ori în baza unui act administrativ, acestea trebuiau incluse în salariul de bază, în temeiul art. 3 lit. c), art. 7 alin. (2), art. 30 alin. (5) coroborat cu notele de la anexa 1/2 și 1. din legea nr. 3., texte reiterate și de art. 5 alin. (1) lit. a)și art. 10 din OUG nr. 1., și mai ales confirmate de D. C. C. a R. nr. 1.. Acesta era obiectul acestei cauze, iar faptul că instanța de fond a statuat cu privire la legalitatea acordului colectiv de muncă fără a fi învestită cu acest obiect litigios, constituie o încălcare clară a principiului disponibilitătii procesului civil. R. faptul că acordul colectiv de muncă a fost adoptat de C. Local al M. C.-N. prin HCL nr. 5., iar conform L. nr. 215/2001 și a L. nr. 554/2004, aceste acte normative, dacă încălcau prevederile legale, puteau fi atacate de prefectul județului C. sau de orice persoană interesată, fapt care nu s-a produs. Instanța de fond a fost investită să aprecieze legalitatea și temeinicia D. P. municipiului C.-N. nr.3200/(...) , prin raportare la aceste dispoziții legale, respectiv prin raportare la salariul avut în plată de reclamant la data de 31 decembrie 2009, și cel stabilit În urma reîncadrării de această dispoziție, prin eliminare celor două sporuri. De asemenea, ceea ce instanța de fond a "omis" să observe sub acest aspect al "Încheierii și negocierii celor două sporuri după publicarea În Monitorul Oficial al legii nr. 3.", este că la nivelul P. municipiului C. N., sporul de stabilitate și respectiv cel de dispozitiv existau și erau prevăzute și anterior, în actele de negociere colectivă, ultimul fiind C. colectiv de muncă nr. 1193/(...) (inregistrat la D. C. la data 17.1l.2006 și în vigoare până la data de 1..2009, respectiv (...) când a fost încheiat (pentru continuitate, de altfel) acest nou contract și acord, cu clauze similare, dacă nu chiar identice. Mai mult, legalitatea contractului colectiv de muncă și respectiva sporului de stabilitate au fost confirmate încă din 2003, prin S. civilă nr. 1. a T. C. - hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. De asemenea, acordarea sporului de dispozitiv a fost stabilită încă din 2007, prin actul administrativ de autoritate reprezentat de HCL nr. 61/(...) prin care s-a aprobat în mod expres acordarea sporului de dispozitiv personalului din Primăria municipiului C.-N. Cât privește argumentul invocat de către prima instanță În sensul că nu se poate negocia salariul sau acordarea unor diverse sume de bani cu caracter de prime sau sporuri neprevăzute de lege pentru categoria respectivă de funcționari publici,salariile fiind stabilite de legiuitor și nu pot fi negociate, arată că practica I. C. de C. si J. și a C. C. (a se vedea D. CCR nr. 380/2004 și D. I. nr. 46/2008) a concluzionat faptul că toate convențiile colective cuprind prevederi prin care salariații beneficiază de unele drepturi suplimentare celor expres prevăzute de lege, drepturi având ca temei juridic principiul negocierilor colective, în funcție de posibilitățile financiare ale fiecărei instituții care realizează venituri proprii. În aceste condiții, interpretând sistemic și per a contrario dispozițiile art. 8 si 12 din L. nr. 130/1996, ținând seama si de principiile care stau la baza raporturilor demunca, rezultă că personalul din instituțiile bugetare poate negocia, prin acorduri/contracte colective de muncă, clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale. Un alt argument în susținerea validității rationamentului expus vine și din interpretarea teleologică a dispozițiilor legale mentionate. Astfel, scopul vizat de legiuitor a fost acela de a limita posibilitatea de negociere a drepturilor salariale prin acorduri/contracte colective de munca exclusiv În privința drepturilor a căror acordare este stabilită prin dispoziții legale, inclusiv sub aspectul cuantumului. Apoi, pe aceeași linie logica, trebuie reținut că salarizarea personalului din instituțiile publice este reglementată de dispozițiile art. 31 din L. nr. 1. privind statutul funcționarilor publici și respectiv art. 155 și următ. din L. nr. 53/2003 privind Codul muncii, potrivit cărora, salariul ( este compus din salariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în sporuri și alte drepturi suplimentare. Concluzionând, din interpretarea tuturor textelor legale citate, rezultă ca personalul din instituțiile publice are dreptul de a negocia, prin acorduri/contracte colective de munca, acele drepturi suplimentare a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale. În același sens a fost și soluția T. C. încă din 2003 - sentința civilă nr. 1.. D. P. municipiului C.-N. nr.3200/(...) modifică drepturilor sale salariale, prin eliminarea celor două sporuri, ceea ce conduce la o diminuare a drepturilor salariale care i se cuvin. Solicită a observa că la momentul intrării în vigoare a L. nr. 3., sporul de dispozitiv și cel de stabilitate erau recunoscute prin acte de negociere colectivă, prin acte administrative cu putere de lege la nivel local, consfințite ca drepturi contractual și printr-o hotărâre judecătorească, și în consecință se impun ca drepturi câștigate, sau cel puțin ca o ". legitimă", la plata lor către salariați pentru munca prestată și obligațiile instituite în raporturile de muncă în sarcina lor. Curtea Europeană a D. O. de la S. s-a pronunțat în mod expres în sensul că salariul reprezintă un "bun" în sensul art. 1 alin. 1 din Primul protocol. În acest sens, sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate, ca drepturi personale patrimoniale câștigate și ca "bunuri patrimoniale" se bucură și de protecția juridică europeană, motiv pentru care solicită a reține că încălcarea acestor drepturi fundamentale nu poate fi justificată prin opinia (nelegală și nesusținută) exprimată de o instituție cum este Agenția Județeană de P. S. C. O. A., pe de-o parte, și respectiv însăși D. nr. 3196/(...) contestată conduc la diminuarea drepturilor salariale ale reclamantului și reprezintă o veritabilă ingerință în dreptul de proprietate al salariaților și o restângere nejustificată și de neadmis în respectarea și protecția bunurilor, prin prisma P. nr. 1 la C. Un alt aspect nelegal al D. P. mun.C.-N. nr.3200 din (...), care încalcă prevederile art. 15 din Constituția R. (principiul neretroactivității), este acela că potrivit conținutului său aceasta iși va produce efectele începând cu data de (...) . Conform principiul neretroactivității efectelor actelor administrative, actele administrative produc efecte numai pentru viitor, astfel că este inadmisibilă și nelegală nesocotirea acestui principiu prin care s-a stabilit retroactiv, printr-un act administrativ (D. nr.3200), emis la data de (...), că efectele privind modificările salariale ale acestui act, se vor produce începând cu data de (...), deci cu cinci luni în urmă. În concluzie, D. P. municipiului C. - emisă în baza unui act normativ abrogat a negat două drepturi salariale câștigate prin negociere colectivă,consfințite prin acte administrative și chiar judecătorește, ceea ce a condus la diminuarea drastică a drepturilor salariale ale reclamantului. Prin urmare, solicită Onoratei C. admiterea recursului formulat și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de anulare a D. P. municipiului C.-N. nr.3200/(...) și implicit, menținerea dispoziției inițiale de reîncadrare nr. 1043 din (...), cu plata tuturor drepturilor salariale de care a fost privat. Deliberând asupra prezentului recurs, Curtea constată următoarele: Instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a textelor legale incidente în speță și a pronunțat astfel o hotărâre legală și temeinică, nefiind dat astfel motivele de recurs încadrate de recurent la art. 304 pct. 9 C.pr.civ. În ceea ce privește critica conform căreia instanța de fond a statuat cu privire la legalitatea acordului colectiv de muncă fără a fi învestită cu acest obiect, Curtea reține că raportat la natura actului administrativ supus cenzurii, ținând seama de starea de fapt și normele de drept invocate în partea introductivă a acestuia instanța a examinat corect raportul de dreptul funcției publice dedus judecății. Nu trebuie omis că actul administrativ contestat în litigiu rectifică dispoziția nr.1043 din (...) în sensul că începând cu data de (...) drepturile salariale cuvenite reclamantului sunt compuse din salariul de bază, care cuprinde și sporul de vechime avut în luna decembrie 2009 la care se adaugă sporul pentru condiții periculoase (toxicitate) eliminându -se practic sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate avute în luna decembrie 2009. Reîncadrarea în funcție publică a reclamantului și stabilirea nivelului de salarizare începând cu data de (...) sunt generate de dispozițiile L. nr. 3. privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional și de dispozițiile OUG nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar. Astfel conform art. 30 din L. nr. 3.: Începând cu 1 ianuarie 2010,sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale G., și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, însoldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrarecorespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere. Acest text legal trebuie însă corelat în aplicare și interpretare cu dispozițiile art. 10 din OUG nr. 1. conform cărora: În conformitate cu prevederile art. 30 din L.-cadru nr. 3., la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L.-cadru nr. 3.. Așadar, cu prilejul reîncadrării în funcție a funcționarului public, ca operațiune legală în sarcina autorității publice, aceasta era în drept să cenzureze și apoi să stabilească care sunt drepturile salariale ce urmează a fi plătite funcționarului respectiv, fiind expres autorizată de lege să nu includăîn salariu acele drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L.-cadru nr. 3.. Din această perspectivă, dacă autoritatea publică ca parte a raportului de serviciu a fost autorizată de lege să facă o atare operațiune de verificare a legalității acordării drepturilor salariale aflate în plată în luna decembrie 2009 cu atât mai mult este abilitată instanța de contencios administrativ să facă o atare verificare în cadrul contenciosului de legalitate al actului administrativ contestat. Astfel fiind, Curtea constată că instanța de fond a statuat corect și legal asupra acțiunii îndeplinindu-și astfel rolul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. f) și g) din L. contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 1 din L. nr. 303/2004 coroborat cu art. 2 din L. nr. 304/2004. Împrejurarea că aceste sporuri au fost stabilite prin negociere ori prin altă modalitate nu are relevanță dacă nu concordă cu ordinea de drept în materia stabilirii drepturilor salariale în cadrul raportului de funcție publică. Din această perspectivă, aprecierile, statuările și rezolvările date de instanța de fond sunt la adăpost de orice critică. Astfel, instanța de fond corect a stabilit că atât sporul de dispozitiv cât și sporul de fidelitate nu au bază legală pentru a putea fi legal stabilite de angajator. Astfel, sporul de dispozitiv nu poate fi recunoscut și acordat funcționarilor publici raportat la efectele D. nr. 3. pronunțate de Î.-SU în recurs în interesul legii iar sporul de fidelitate nu poate fi validat din perspectiva limitelor imperative de stabilire pe cale contractuală a unor componente ale salariului funcționarilor publici prevăzute de art. 72 din L. nr. 1.. Astfel fiind, din această perspectivă statuările instanței de fond sunt la adăpost de orice critică de nelegalitate ori netemeinicie. Chiar dacă dispoziția criticată pentru nelegalitate în prezenta pricină a avut la bază, între altele adresa nr.386/R/2010 a A. și cu toate că O. comun al M. și MFP nr.(...) a fost anulat irevocabil de instanța de contencios administrativ acest element prin sine însuși nu conduce la reținerea nelegalității actului administrativ contestat. Curtea notează că ordinul specificat anterior a fost anulat pe considerentul că A. nu i se putea atribui prerogativa de control a aplicării L. nr. 3. dar aceasta nu exclude ca autoritatea publică, parte în raportul juridic de funcție publică, să examineze legalitatea actului administrativ de reîncadrare în funcție a funcționarului public independent de analiza legalității actului emis de A. C. Altfel spus, afirmata nelegalitate a acestuia nu influențează legalitatea actului administrativ supus cenzurii în speța de față. Pe fondul cauzei sub aspectul analizei legalității acordării celor două sporuri instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale pertinente incidente în materia analizată așa încât din această perspectivă nu sunt date motivele de recurs expuse de recurent și încadrate la art. 304 pct. 9 C.pr.civ. Cu toate că sporul de stabilitate și de dispozitiv au fost stabilite la nivelul P. C.-N. prin A. colectiv de muncă aplicabil la data de (...), aceasta nu înlătură, așa cum s-a afirmat și în precedent, posibilitatea stabilirii legalitățiiacordării acestor sporuri cu prilejul operațiunii de reîncadrare în funcție în aplicarea dispozițiilor L. nr. 3. coroborată cu OUG nr. 1.. Chiar dacă aceste drepturi au născut o speranță legitimă titularilor, această speranță nu se poate fundamenta decât pe o bază juridică temeinică în dreptul intern în acord cu întreaga ordine de drept. Practica judiciară a C. E. a D. O. validează doar acele drepturi patrimoniale care au o suficientă bază legală în sistemul intern de drept, or L. nr. 3. și OUG nr. 1. sunt acte normative accesibile, previzibile și predictibile și ca atare îndeplinesc exigențele de calitate a legii în materie așa cum a fost interpretată în sens autonom această sintagmă de C. (a se vedea în special, cauza Sunday Times contra Regatului Unit, cauza Aurel R. împotriva R.). O altă critică de nelegalitate este legată de faptul că prima instanță ar fi omis să analizeze extinderea de acțiune, prin care reclamantul a contestat și reducerea drepturilor sale salariale cu 25%, începând cu luna iulie 2010, în baza art. 1 din L. nr. 118/2010, pe același considerent, al încălcării dreptului său de proprietate, respectiv a dreptului la un „., în înțelesul acestei noțiuni, dezvoltată în jurisprudența C.. Deși este real că tribunalul nu s-a pronunțat explicit asupra acestei chestiuni, Curtea constată că ea a fost dedusă judecății într-un context mai larg, în cadrul căruia reclamantul a solicitat instanței să verifice legalitatea modului în care i s-au acordat drepturile salariale pe întreg parcursul anului 2010, astfel încât se apreciază că acest neajuns poate fi acoperit prin complinirea considerentelor primei instanțe, cu atât mai mult cu cât cele mai sus expuse, referitoare la relevanța jurisprudenței C. în cauză, sunt pe deplin aplicabile. Cu alte cuvinte, din moment ce considerentele relevate în susținerea acestui petit în extinderea de acțiune se suprapun parțial peste cele care s- au apreciat a fi incidente și în privința petitelor inițiale, o astfel de modalitate de soluționare a cauzei a fost apreciată ca respectând exigențele dreptului la judecata cauzei într-un termen rezonabil, reclamantului fiindu-i respectate toate drepturile procesuale, în cauză neputând fi incident textul art. 312 alin. 5 C.pr.civ., tribunalul intrând în cercetarea fondului. Aceasta cu atât mai mult cu cât, din modul în care a fost formulat recursul rezultă fără dubiu că solicitarea adresată instanței de recurs a fost aceea de modificare a sentinței, cu singura consecință a anulării dispoziției nr. 3200/2010, iar nu casare, cel puțin parțială, cu trimitere spre rejudecare. În acest context, se reține, în primul rând, că reclamantul nu a înțeles să atace un act al autorității prin care s-a dispus această reducere, dar nici nu s-a relevat de către pârât că un astfel de act, posibil a fi contestat în cadrul mai larg al raportului de funcție publică, ar fi fost emis. Așa fiind, cu privire la problema de fond, se constată că această reducere a fost pusă în practică în aplicarea dispozițiilor art.1 alin.1 din L. nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial nr.441 din 30 iunie 2010, conform cărora:"Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.-cadru nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorulbugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%." Or, raportat la prev. art. 78 din Constituția R., nu se poate susține că această măsură ar avea caracter retroactiv, referindu-se la o perioadă de timp trecută, deoarece a fost luată în aplicarea unei legi care a intrat în vigoare începând cu data de 3 iulie 2010, dată de la care au operat reducerile salariale pentru întreg personalul bugetar. Cu referire la alegațiile conform cărora L. nr.118/2010 ar încălca prevederile C.i pentru Apărarea D. O. și Libertăților Fundamentale, se constată că reducerea salariului reclamantului cu un procent de 25%, pentru o perioadă determinată, nu reprezintă o ingerință ce să aibă ca efect privarea acestuia de bunul său, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al art. l din Protocolul nr.1, ci doar o restrângere temporară a drepturilor. Potrivit jurisprudenței C. E. a D. O., privarea de un bun, prevăzută de art. 1 din Protocolul adițional la C., poate fi făcută pentru realizarea unor interese generale de ordin economico-social, ceea ce este de natură să confere statelor semnatare o anumită marjă de apreciere, întotdeauna aflată sub controlul C. E. a D. O.; totodată, privarea de un bun trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit. De asemenea, se arată că restrângerea dreptului este contrară C.i numai dacă este discriminatorie și insuficient motivată (Cauza Beyeler împotriva Italiei, 2000). Or, în cauza de față, se observă că restrângerea exercițiului drepturilor menționate este prevăzută de lege, este luată pe o perioadă determinată, până la data de 31 decembrie 2010 și este justificată de salvarea securității naționale, concept constituțional definit prin art. 1 din L. nr. 51/1991 privind siguranța națională a R.. Potrivit acestei definiții, un element esențial al securității/siguranței naționale îl constituie starea de echilibru și de stabilitate economică. În plus, este de remarcat că dispozițiile legale criticate vizează restrângerea exercițiului dreptului și nu a substanței dreptului (la muncă, la pensie sau la șomaj), din moment ce acesta continuă să fie recunoscut și respectat în deplinătatea sa. Totodată, potrivit jurisprudenței C. E. a D. O., legea nu garantează un anumit cuantum al dreptului patrimonial, ci doar plata acestuia ca drept câștigat: "Convenția nu conferă dreptul de a continua să încasezi un salariu într-un cuantum determinat" (Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei (nr. 63235/00, Marea Cameră, hotărârea din 19 aprilie 2007, par. 94). M. de restrângere luate sunt nediscriminatorii, reducerile salariale aplicându-se tuturor salariaților din instituțiile și autoritățile publice, indiferent de regimul de finanțare. M. propuse sunt obiective, rezonabile și proporționale cu amploarea și impactul consecințelor crizei economice cu care se confruntă R.. Totodată, se arată că, în absența acestor măsuri, statul ar urma să fie lipsit de sursele de finanțare necesare supraviețuirii sale ca stat de drept și democratic. L. nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar îndeplinește condițiile menționate anterior, fiind un act normativ accesibil, precis și previzibil, nediscriminatoriu și motivat în sensul jurisprudenței C. E. a D. O. de la S. Soluția legislativă cuprinsă în art.1 din L. nr.118/2010 a fost determinată, așadar, de apărarea securității naționale, astfel cum rezultă și din expunerea de motive a G. S. națională nu implică numai securitatea militară, ci are și o componenta socială si economică. Nu numai existențaunei situații manu militari atrage aplicabilitatea noțiunii "securitate națională", ci și alte aspecte din viața statului, precum cele economice, financiare, sociale, care ar putea afecta însăși ființa statului prin amploarea și gravitatea fenomenului. Situația de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării și, implicit, securitatea națională. Asigurarea stabilității economice a țării și apărarea siguranței naționale sunt noțiuni care se circumscriu celor de "scop legitim de interes general" și de "cauză de utilitate publică". Este de subliniat că jurisprudența împotriva R. (Cauza Mureșanu contra R.; Hotărârea din 15 iunie 2010, cauza Aurelia P.a contra R., Hotărârea din 26 ianuarie 2010) privește numai ipoteza neexecutării unor hotărâri judecătorești și nu vizează situația diminuării, prin lege, a cuantumului salariului funcționarilor publici. Dacă în cazurile privind neexecutări ale unor creanțe salariale există un temei clar stabilit al obligației de plată - hotărârea judecătorească - în schimb, în cazul reducerii printr-o lege, pentru viitor, a salariilor, temeiul existenței "bunului" este mult mai puțin clar. În această privință, Curtea Europeană a D. O. face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești, pe viitor, un salariu intr-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată (Lelas contra Croației, Hotărârea din 20 mai 2010, par. 58). S-a mai statuat în sensul în care „O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 dacă are o bază suficientă în drept intern, de exemplu dacă este confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor de judecată"; (Hotărârea Marii Camere în cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie 2007, par. 94). De asemenea, în Hotărarea Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005: (...) este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare ... ." (par. 23). Ca atare, statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale in acest domeniu. Curtea a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei, hotărâre din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, hotărâre din 19 decembrie 1989, Series A nr. 169, par. 53). De altfel, într-o hotărâre relativ recentă - Aizupurua Ortiz c. Spaniei-, pierderea unei pensii complementare a fost analizată de către Curte din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor, situația reducerii pensiilor sau salariilor nefiind încadrată în categoria "privării de proprietate". În consecință, lipsa despăgubirii pentru ingerință nu conduce, eo ipso, la încălcarea art. 1 al P. nr. 1. Trebuie avută în vedere marja mare de apreciere pe care Curtea o lasă statelor în stabilirea propriilor politici în această materie. Putem aprecia că această marjă este și mai mare atunci când necesitatea intervenției statului rezultă din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar. Așadar, s-ar putea lua în discuție o încălcare a art. 1 din Protocolul adițional numai în măsura în care angajatul din sistemul public a fost lipsitîn totalitate de salariu (Kjartan Asmundsson contra Islandei, hotărârea din 12 octombrie 2004, par. 39), funcționarul și familia sa au fost lipsiți în totalitate de mijloace de subzistență (Azinas contra Ciprului, par. 44) sau măsura este discriminatorie (Kjartan Asmundsson c. Islandei, citată mai sus, par. 39). În concluzie, trebuie valorificată jurisprudenta C. E. a D. O. in materie, care nu garantează dreptul de a continua să primești un salariu într-un anumit cuantum. De altfel, aceste aspecte au fost dezvoltate și de către Curtea Constituțională, prin D. nr. 872 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 433/(...), prin care instanța de contencios constituțional a constatat că dispozițiile art. 1 - 8 și cele ale art. 10 - 17 din L. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt constituționale, iar dispozițiile art. 9 sunt neconstituționale. Motivând soluția adoptată, Curtea a constatat că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei) și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului. Curtea a observat, de asemenea, că reducerea de 25% este aplicată in mod nediscriminatoriu tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod. Curtea a reținut totodată că legea criticată nu aduce atingere substanței dreptului, fiind respectate condițiile prevăzute la art. 53 din Constituție. Drept consecință, validarea pretențiilor formulate de către reclamant ar fi de natură nu numai să contrazică liniile directoare dezvoltate în jurisprudența C. și cea a instanței de contencios constituțional, dar ar însemna și o nesocotire a D. CCR nr. 838 din 27 mai 2009, care s-a pronunțat în sensul în care numai legiuitorul - respectiv puterea legislativă - poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi, condițiile și cuantumul acestor drepturi; instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente, care au girul puterii legislative. Pentru toate aceste motive, Curtea reține că recursul reclamantului nu este fondat, sens în care în temeiul art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 corelat cu 109 din L. nr. 1. se va respinge ca nefondat. Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE Respinge recursul declarat de reclamantul T. M. T. împotriva sentinței civile nr. 1420 din (...), pronunțată în dosarul nr. 4(...) al T. C. pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 02 noiembrie 2011. Red.M.B./dact.L.C.C. 2 ex./(...) Jud.fond: A. M. B.
| ← Decizia civilă nr. 2147/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 4655/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
