Decizia civilă nr. 3378/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 3378
Ședința publică din 22 septembrie 2011
I. constituită din: PREȘEDINTE: D. M.
JUDECĂTORI : R.-R. D.
L. U.
G.: M. ȚÂR
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâta D. G. A F. P. A J. M. PRIN A. F. P. B. M., reclamantul L. V. și chematul în garanție A. F. PENTRU EMDIU împotriva Sentinței civile nr. 57 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al T.ui M. având ca anulare act de control taxe și impozite locale.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
P. de citare este legal îndeplinită.
Recursurile promovate sunt scutite de plata taxelor de timbru, recursul promovat de către reclamant este timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 21,5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea intimatei, D. G. a F. P. a J. M. prin A. F. P. B. M. - întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului reclamantului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă raportat și la dispozițiile art.8 și art. 10 alin.2 din L. nr.554/2004 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 57 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul L. V. în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. M. - A. F. P. B. M. și M. M. - A. F. pentru M. B. și, în consecință: S-a dispus anularea Deciziei nr.47586/(...) emisă de pârâta A. F. P. B. M., precum și a Deciziei nr.111 din (...) emisă de pârâta D. G. a F. P. a J. M.. S-a constatat nelegalitatea încasării sumei de 2811 lei reprezentând taxă de poluare, achitată cu chitanța seria TS6 nr.4561841 din data de (...). Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 2811 lei, cu dobânda legală, de la data achitării și până la restituirea efectivă a sumei precum și la plata sumei de 43,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al U. E. autovehiculul menționat mai sus pe care a dorit să-l înmatriculeze, fără plata taxei de poluare, însă pârâta A. F. P. B. M., prin D. nr. 47586 din (...) a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 2811 lei. Conform prevederilor art. 90 par. 1 din T.ul Constitutiv al U. E., nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. T. a considerat că, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, R. este stat membru al U. E., iar potrivit art. 148 din Constituția R., ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum si celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, P., P. R., G. și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat. De asemenea, prin L. nr. 1. de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E., statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare. Taxa speciala ce face obiectul prezentei cauze, încasată în baza OUG nr. 5. modificată, este contrară normelor comunitare, astfel că se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia iar actele administrativ fiscale atacate sunt nelegale. Din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare precum și a dobânzii legale prevăzute de art. 3 din O.G. nr. 9/2000, calculată de la data solicitării restituirii sumei și până la plata efectivă a acesteia. Constatând că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, dat fiind faptul că autoturismul reclamantului a mai fost înmatriculat într-un stat membru U., tribunalul consideră că taxa trebuie restituită plătitorului, situație în care decizia prin care s-a stabilit taxa de poluare este nelegală. Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea reclamantului a fost admisă în temeiul prevederilor art. 4 raportat la art. 18 din L. nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, conform dispozitivului. Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamantul L. V., cât și pârâtele A. M. prin A. F. P. B. M. și A. F. pentru M. B.. Prin recursul declarat de reclamantul L. V. s-a solicitat modificarea în parte a sentinței primei instanțe, în sensul obligării pârâtelor la plata în solidar a cheltuielilor de judecată către reclamant. În motivare, reclamantul a arătat că acțiunea a fost admisă în tot și astfel pârâtele erau obligate la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial și taxă de timbru. I. de fond a admis doar cheltuielile de judecată privind taxa de timbru, fără să-i acorde cheltuielile de judecată privind onorariul avocațial, ori potrivit art.274 C.pr.civ., se impunea obligarea pârâtelor și la plata cheltuielilor de judecată privind onorariul avocațial. Prin recursul declarat de pârâta D. G. a F. P. M. prin A. F. P. B. M. s-asolicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului. În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta a arătat cu privire la anularea actelor administrativ fiscale că sentința este netemeinică întrucât criticile aduse împotriva acestora nu vizează modul de calcul și stabilire a taxei ci însăși instituirea taxei în sistemul fiscal al statului. Asupra acestui aspect organul fiscal nu are prerogativa de a face aprecieri cu consecința restituirii taxei, iar instanța verificând condițiile de fond și de formă a acestor acte, în mod greșit a statuat în sensul anulării lor; cel mult putea face abstracție de existența acestor acte fără a se impune anularea lor. În cazul în care se va menține sentința cu privire la celelalte capete de cerere, pârâta solicită instanței să aibă în vedere că organul fiscal a avut doar atribuții în calculul taxei pe poluare, taxa fiind virată în contul A. F. de M. conform Normelor metodologice emise în aplicarea O. nr.5., iar restituirea taxei pe poluare (și dobânda legală) ar trebui să se facă tot de la bugetul A. F. de M., conform art.124 alin.2 C.ă. Nu se poate reține vreo culpă procesuală în sarcina organului fiscal, prin urmare nici dobânda legală nici cheltuielile de judecată nu pot fi suportate de acesta. În plus, dobânda legală fiscală pe care o solicită reclamantul nu se circumscrie situațiilor prevăzute de art. 117 C., astfel încât nici reclamanta nu a făcut plata în temeiul unui titlu de creanță care să fi avut un termen scadent de plată și care, prin nerespectarea lui să atragă impunerea de majorări de întârziere. D. însă instanța de recurs are în vedere acordarea de despăgubiri sub forma dobânzii legale, aceasta nu poate fi acordată altfel decât ca daune interese prevăzute de art.1088 alin.2 C.civ. de la data cererii de chemare în judecată. În urma notificărilor emise de C. E. către Guvernul României și a consultărilor în vederea alinierii noului act normativ cu legislația comunitară, noua taxă a fost calificată ca o taxă de mediu, ceea ce conferă legitimitate reglementărilor naționale în raport cu dispozițiile dreptului comunitar, având în vedere că în domeniul proiecției mediului, C. E. exercită doar competențe de coordonare, statele membre putând să adopte reglementări proprii derogatorii de la normele dreptului comunitar. În nota de fundamentare a noului act normativ s-a arătat că în statele membre ale U. E., taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, iar această realitate juridică are drept implicație la nivel național faptul că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. E.luarea conformității O. nr.5. cu normele comunitare trebuie efectuată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracterul adecvat și proporțional al taxei, și nu prin raportare la un anumit model european de reglementare sau altul. Ori, O. nr.5. este în conformitate cu principiile jurisprudenței europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unor valori reale de piață și care, în plus, pot fi contestate de contribuabil dacă autovehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată de grila fixă. În privința comparației cu autovehiculele deja existente în parcul auto național, C.E.J s-a pronunțat ca o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale, deoarece art.90 din T.ul C.E. nu este menit să împiedice un stat membru să introducă taxe noi sau să schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente (decizia CEJ în cauzele conexate C- 290/05 și 333/05 Akos Nadasdi și Ilona Nemeth parag.49). În recursul declarat de chemata în garanție A. F. PENTRU M. (AFM) se solicită admiterea acestuia, casarea în întregime a hotărârii atacate și, pe cale de consecință, rejudecând cauza pe fond, respingerea acțiunii reclamantului, având în vedere dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. În primul rând, se solicită suspendarea cauzei în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. până la soluționarea dosarului ce se află pe rolul C. de Justiție a U. având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminarii în cauza C-402/09 cu privire la compatibilitatea reglementărilor naționale referitoare la taxa pe poluare cu dreptul comunitar, înregistrată la C. ca urmare a demersului T.ui S.. O primă critică formulată de pârâtă se referă la faptul că acțiunea reclamantului trebuia respinsă ca inadmisibilă, deoarece acesta trebuia să atace un act administrativ și să îndeplinească procedura prealabilă a recursului grațios conform dispozițiilor legale, în termen de 30 de zile, fiind astfel incidente dispozițiile art. 7 alin. 1 din L. nr. 554/2004 cu referire și la disp. O. nr. 9. pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pe poluare pentru autovehicule și la cele ale art. 206, 207 și 209 din C.ă, texte care arată în mod expres forma și conținutul contestației, termenul de depunere a acesteia și organul competent de a soluționa. Pe fondul cauzei, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., pârâta a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii și fără temei legal, deoarece instanța de fond nu s-a referit la practica C. relevantă cu privire la înțelesul și întinderea art. 110 din T.ul C.E. în materie taxării interne, în genere, și a autovehiculelor, în special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea română cu privire la cea comunitară. Astfel, pârâta a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii și fără temei legal, deoarece taxa de poluare reglementată de OUG nr. 5. nu poate fi caracterizată ca fiind contrară art. 90 paragraf 1 din T.ul CE. Drept urmare, recurenta a apreciat că instanta fondului a dat o interpretare ce excede atât interpretărilor oficiale și jurisprudențiale ale CE/CEJ, dar și textului propriu-zis al T. CE. Pe de altă parte, disp. art. 1 din O. nr. 5. stabilesc coordonatele pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule care constitui venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A., în vedere finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Totodată, acest act normativ a creat posibilitatea restituirii sumelor în plus pentru taxa de primă înmatriculare față de valoarea mult mai redusă a taxei de poluare în prima variantă, așa încât plătitorii își pot recupera diferența dintre cele două taxe plătite în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008. Prin urmare, pârâta consideră că atâta timp cât taxa pe poluare percepută pentru prima înmatriculare a autoturismului este egală cu valoarea reziduală a taxei pentru un autoturism identic cu cel cumpărat de reclamant, scos din parcul auto național în aceeași zi cu cea în care s-a solicitat înmatriculare a primului, exigențele stipulate de C. cu ocazia soluționării acțiunii preliminare în cauzele reunite C-290/2005 Nadasdi și C-333/2005 Nemeth sunt respectate. O altă critică formulată de pârâtă privește soluția primei instanțe cu privire la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale, considerând că în mod nelegal s-a dispus obligarea la plata către reclamant a acestora, deoarece în speță au prioritate prev. O.G. nr. 92/2003. Acest nivel al dobânzii prevăzut de art. 124 Cod P. F. se poate acorda doar în situatia în care s-ar depăsi termenul de 45 de zile de la înregistrarea cererii prev. de art. 70 alin. 1 C.ă. prin urmare, nu se cuvine plata daunelor începând cu data plății, așa cum ahotărât instanța de fond. Pe de altă parte, a apreciat că nefiind titulara vreunei obligații în raport de contribuabil, suma aferentă taxei pe poluare fiind virată în contul său de către organul fiscal care calculează și încasează taxa în temeiul legii, nu poate fi obligată la plata vreunei dobânzi. În final, consideră că nu poate fi obligată la plata acestora în primul rând pentru că nu a stabilit suma de plată reprezentând taxa pe poluare, respectiv nu a emis actul administrativ decizia de calcul și, în al doilea rând, pentru că virarea sumelor în bugetul F. pentru mediu se face in temeiul O.G nr. 5., nefăcând nicio operațiune legată de acestea și nefiind titulara vreunei obligații în raport de contribuabil, astfel încât nu poate fi obligată la plata unei dobânzi legale. Drept urmare, recurenta a apreciat că instanta fondului a dat o interpretare ce excede atât interpretărilor oficiale și jurisprudențiale ale CE/CEJ, dar și textului propriu-zis al T. CE, impunându-se modificarea sentinței și respingerea acțiunii. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate ladosar, Curtea de apel constată că este fondat pentru următoarele considerente: Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Referitor la excepția inadmisibilității, derivată din neexercitarea de către reclamant a procedurii administrative prealabile reglementată de art. 205 și următoarele din O.G. 93/2003, excepție invocată in fața instanței de fond de pârâta A. F. pentru M., Curtea a reținut următoarele: Aspectul legat de obligativitatea procedurii prealabile în domeniul contenciosului fiscal trebuie analizată mai ales prin prisma efectelor produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din R., primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.. Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O. 5. are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă cu libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. În urma acestei decizii instanța reține că a dispărut cu efect retroactiv temeiul juridic în baza căruia taxa de poluare a fost percepută reclamantei iar actul administrativ fiscal anterior enunțat este total lipsit de temei legal. Trebuie precizat în acest context faptul că C. nu limitează efectele deciziei analizate doar pentru viitor, iar în lipsa oricărei precizări și limitări în timp a efectelor acestei decizii, consecințele se răsfrâng și pentru trecut (ex tunc), încă de la momentul adoptării actului normativ. Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea R. la U. E., taxa trebuie restituită de către S. Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de către despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de R. prin aderarea la acest spațiu. În lipsa unei reacții a legiuitorului la decizia pronunțată în cauza nr. C - 402/09 T. împotriva R., reacție prin care să fie armonizată taxa de poluare cu concluziile C. de Justiție a U. E., judecătorul național nu are la îndemână criteriile în baza cărora să aprecieze care ar fi cuantumul care trebuie restituit din taxa percepută și care ar fi cuantumul care poate fi menținut fără riscul de a afecta libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. O. apreciere în acest moment ar fi una pur subiectivă care ar afecta previzibilitatea actului de justiție, iar în lipsa unor repere obiective care nu pot fi trasate decât de legiuitor taxa trebuie restituită integral. În acest context instanța apreciază că procedura prealabilă administrativă reglementată de art. 205 și următoarele din Codul de procedură fiscală își găsește rațiunea și justificarea în condițiile în care există o minimă îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ fiscal. În cazul concret analizat, subsecvent deciziei în cauza T. împotriva R., actul administrativ fiscal în baza căruia taxa a fost percepută este lipsit de orice suport normativ prin efectul deciziei C. de Justiție a U. E., așa încât nu există nici o îndoială cu privire la nelegalitatea acestuia, dispărând cu efect retroactiv temeiul legal în baza căruia actul administrativ a fost emis. Prin maniera și contextul în care este invocată, procedura prealabilă administrativă reglementată de art. 205 și următoarele din Codul de procedură F. este pe deplin denaturată de la scopul său legal și firesc. Astfel, această procedura nu mai este privită de către organul fiscal ca o modalitate în sprijinul contribuabilului prin care se o feră șansa administ rației să -și revoce a ctul administrativ fiscal nelegal total sau parțial ci este invocată ca o barieră în calea restituirii unei taxe percepută cu încălcarea dreptului comunitar, taxă c are ar trebuie restituită din oficiu de către organul administrației care a perceput-o subsecvent deciziei în cauza T. împotriva R.. P. administrativă este justificată din mai multe puncte de vedere. Din punctul de vedere al administrației se dă posibilitatea organului emitent sau al celui ierarhic superior să-și repare eventualele greșeli, asigurându-se astfel o cale mai rapidă de restabilire a legalității. Recursul prealabil este un mijloc de protecție al autorității publice emitente, evitând chemarea sa în judecată ca pârât, suportarea unor cheltuieli de judecată, plata unor daune mai mari particularului lezat în dreptul său și chiar lezarea principiului său în pierderea unui proces public prin care s-a dovedit nu numai ca vătămat în particular dar și că a rămas pasivă în înlăturarea acestei vătămări. În același timp, procedura prealabilă are ca scop și protecția particularului, el având posibilitatea de a obține corelarea actului sau admiterea lui printr-o procedură administrativă, simplă, rapidă, scutită de taxă de timbru. Pe de altă parte, dacă administrația răspunde negativ la recurs fiind considerate neîntemeiate, acesta va avea posibilitatea să-și evalueze obiectiv șansele de a câștiga procesul și va putea opta în cunoștință de cauză pentru această cale de drept. La aceste scopuri se mai pot adăuga și cel privitor la degrevarea instanțelor de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluționate pe cale administrativă. Curtea admite că, de lege lata, accesul la justiție, în cazul exercițiului drepturilor derivate din legislația comunitară este limitat de reguli procedurale. Rămâne însă să stabilească dacă, dreptul autorității de a invoca excepția de inadmisibilitate întemeiată pe neparcurgerea acestor proceduri, poate fi calificat ca excesiv, nerezonabil ori disproporționat. Admitem că, în mod tradițional, autoritatea poate să formuleze apărări întemeiate pe excepția de inadmisibilitate, atât timp cât o procedură prealabilă a fost instituită pentru a asigura coerența ordinii juridice, protejarea intereselor generale ale comunității și valorizarea principiului securității ordinii juridice. Cu toate acestea, instanța apreciază că această apărare a fost făcută prin deturnarea, ignorarea de la scopul pentru care dreptul a fost recunoscut și garantat, având ca unic efect blocarea posibilității contribuabilului de a-și recupera taxa percepută cu încălcarea dreptului comunitar. În ceea ce privește fondul raportului juridic litigios Curtea reține următoarele : I. de recurs, urmărind modificările succesive ale O. 5., constată faptul ca achitarea sumei în litigiu a avut loc sub imperiul ultimei forme a taxei pe poluare, la data de (...). Compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE, incidente trebuie analizată prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 (ulterior pronunțării prezentei decizii) de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din R., prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M. amintită în precedent. Nu în ultimul rând, Curtea are în vedere și recenta hotărâre pronunțată de aceeași instanță de la L. care a întărit practic soluția din prima hotărâre citată. Astfel, prin hotărâre pronunțată la data de 7 iulie 2011 în cauza Iulian Nisipeanu vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și A. F. pentru M. nr. C- 263/10, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Spre deosebire de hotărârea pronunțată în cauza T., în cauza Nisipeanu s- au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2010, situație care este incidentă și în speța de față. Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, O. nr. 5. are ca efect descurajareaimportării și punerii în circulație în R. a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea aplicată în speță produce efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Aceste statuării sunt valabile în opinia C. de A. și în cauza de față cu atât mai mult cu cât reglementarea aferentă anului 2009 în materia taxei de poluare aplicabilă în această cauză prevede plata unei taxe pe poluare mai mare ca și cuantum decât cea reglementată în forma inițială, avută în vedere de către C. la pronunțarea deciziei în speța T.. Și este așa, deoarece raționamentul C. din cauza T. este pe deplin valid și aplicabil și în legătură cu reglementările succesive primei forme a OUG nr. 5.. Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Astfel fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din TFUE. Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății. Or, statuând astfel Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a C. de Justiție (cauza Simmenthal). Așa fiind din această perspectivă recursurile pârâtelor se vădesc a fi neîntemeiate. Cu toate acestea, referitor la obligația de plată a dobânzii, Curtea constată că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii începând cu data de (...) potrivit art. 124 Cod pr. fisc, iar prima instanta a acordat altceva decât s-a solicitat de reclamant, respectiv dobânda legală în materie civilă de la data plății taxei și până la data restituirii sale integrale. Încasarea nelegală a unei taxe produce un prejudiciu prin lipsirea de respectiva sumă de bani pentru perioada cuprinsă între data încasării taxei si data restituirii efective. Normele speciale din materia dreptului fiscal nu reglementează acoperirea acestui prejudiciu, situație în care devin incidente normele dreptului comun. Nu se poate accepta aplicarea prin analogie a dispozitiilor art. 124 alin. 2 raportat la art. 120 alin. 6 si art. 117 C.p.c. deoarece este vorba despre norme de excepție, de stricta interpretare si aplicare doar la situația pe care o reglementează. Prima instanță era ținută a avea în vedere dispozițiile art. 3 alin. 3 din O.G. nr. 9/2000 dacă ar fi fost învestită cu un asemenea petit, or un capăt de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale în materie civilă nu a fost formulat, astfel încât în această privință recursul va fi admis, iar hotărârea instanței de fond urmează a fi modificată în considerarea disp. art. 312 alin. 1- 3 C. pr. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței atacate. În ce privește recursul reclamantului axat numai pe neacordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat, Curtea reține următoarele: Curtea urmează ca în temeiul art. 274 C.pr.civ. să constate că cererea de plată a cheltuielilor de judecată nu este întemeiată, reținând că intimatelor pârâte nu li se poate reține o culpă procesuală în litigiul pendinte. Practic culpa procesuală aparține statului român care prin puterea executivă și legislativă nu a respectat dispozițiile constituționale consacrate la art. 148 alin. 2 și alin. 4 din Constituția R.. Astfel fiind, cheltuielile de judecată se vor putea recupera pe calea prevăzută de art. 998 și art. 999 cod civil printr-o acțiune separată îndreptată împotriva S.ui român prin M. F. în armonie și cu prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice. Astfel fiind, în temeiul art. 274 C.pr.civ. rap. la art. 304 pct. 9 C.pr.civc. și art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 recursul declarat de reclamant se va respinge ca nefondat Da fiind principiul neagravării situației în calea de atac (non reformatio in pejus) consacrat legislativ prin art. 316 rap. la art. 296 teza ultimă C.pr.civ. și a limitelor recursului, soluția de respingerea a recursului nu va afecta soluția instanței de fond de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar aferent. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite recursurile declarate de pârâții D. G. a F. P. M. și A. F. pentru M. B. împotriva sentinței civile nr. 57 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), pe care o modifică în sensul că înlătură obligația de plată a dobânzii legale. Menține restul dispozițiilor sentinței. Respinge recursul reclamantului. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința de la 22 septembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECATORI G. D. M. R.-R. D. L. U. M. ȚÂR R ed.L.U./Dact.S.M 2 ex./(...) Jud.fond.S. O.
| ← Decizia civilă nr. 4240/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 4861/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
