Decizia civilă nr. 3380/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr.(...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 3380

Ședința publică din 22 septembrie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. M.

JUDECĂTORI : R.-R. D.

L. U.

G.: M. ȚÂR

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul M. F. împotriva Sentinței civile nr.5161 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al T.ui M. în contradictoriu cu intimații D. G. A F. P. M.,A. F. P. S., A. F. PENTRU M. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 21,5 lei și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea intimatei, D. M. în nume propriu și pentru Șomcuta M. - întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului ca nefundat și menținerea ca legală și întemeiată a sentinței recurate.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă raportat

și la dispozițiile art.8 și art. 10 alin.2 din Legea nr.554/2004 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.5161 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M., s-a respins cererea formulată de reclamantul M. F., în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. S., D. G. A F. P. M., și A. F. PENTRU M.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că taxa de poluare în formă de la data achitării taxei pe poluare de către reclamant este compatibilă cu normele comunitare, astfel că se impune respingerea acțiunii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul M. F. solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței T.ui M. în sensul admiterii acțiunii, a anulării deciziei nr.599 din (...) emisă de pârâta D. G. a F. P. M., a se constata nelegalitatea deciziei de calcul a taxei de poluare nr.3617/(...) emisă pentru înmatricularea autoturismului marca Volkswagen tip Passat, cu nr.de identificare WVWZ(...)214314 și obligarea pârâtelor la restituirea către reclamant a sumei de 4.397 lei achitată cu chitanța seria T S4A nr.1048797/(...) precum și dobânda legală aferentă acesteia calculată de la data achitării și până la restituirea efectivă.

Reclamantul arată că taxa pe poluare încalcă prevederile art.110 din

TFUE și această situație se deduce din Jurisprudența relevantă a Curții de

Justiție a C. E.

D. G. a F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. Șomcuta M. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat susținând compatibilitatea normei naționale cu norma comunitară, faptul că dobânda fiscală nu este datorată întrucât sunt aplicabile prevederile OG 9/2000, iar în lipsa culpei procesuale nu pot fi acordate cheltuielile de judecată.

Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea rețineurmătoarele:

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J. că art. 110 din T.ul privind funcționarea U. E. (TFUE) și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător în spațiul U. E. are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din (TFUE) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab intio,, trebuie insa enunțată starea de fapt care sta la baza demersului dedus judecății și plecând de la aspectele concrete ale speței, trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul U. E.

Reclamantul a achiziționat un autoturism marca Volkswagen, pentru a cărui înmatriculare a achitat în baza deciziei de calcul a taxei pe poluare cu nr.3617 din (...) emisă de A. F. P. S., o sumă de 4397 lei.

Așa cum rezultă din dispozițiile legale pertinente taxa pe poluare se datorează la prima înmatriculare a vehiculului (art. 4 lit. a din OUG nr. 5.) încât dreptul intern aplicabil raportului juridic de drept material se circumscrie normelor juridice în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare.

Instanța de recurs, urmărind modificările succesive ale O. 5., constată faptul ca solicitarea de înmatriculare a autoturismului și refuzul autorității administrative de a înmatricula acel autoturism, în absenta dovezii de achitare a taxei de poluare, a avut loc după data modificării O. 5. prin O. 2. și respectiv OUG 7.. În consecință, compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE, incidente trebuie analizata prin raportare efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M.

F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Chiar dacă din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 5., este necesar ca în lumina celor statuate să se deceleze dacă argumentele utilizate de Curtea de Justiție sunt valabile și față de normele juridice care reglementau obligativitatea plății taxei pe poluare în vigoare la data emiterii deciziei de calcul a taxei pe poluare.

Or, Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Aceste statuării sunt valabile în opinia Curții de A. și în cauza de față cu atât mai mult cu cât reglementarea aplicabilă în această cauză prevede plata unei taxe pe poluare mai mare ca și cuantum decât cea reglementată în forma inițială. Și este așa, deoarece raționamentul CJUE din cauza T. este valid și în legătură cu reglementările succesive primei forme a OUG nr. 5..

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Astfel fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din TFUE.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății.

Or, statuând astfel Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum

și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).

În ceea ce privește acordarea dobânzii fiscale prevăzută de art.124 C., ea nu este justificată. Încălcarea dreptului comunitar este o faptă ilicită care atrage în cazul constatării acestei fapte obligația organului fiscal la plata despăgubirilor pentru reținerea unei sume cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar, astfel că prevederile legale sunt cele menționate în OG

9/2000 respectiv acordarea dobânzii legale în materie civilă.

De asemenea, inadmisibiltiatea invocată ca urmare a tardivității procedurii prealabile se impune a fi respinsă pentru că încălcarea dreptului comunitar nu a fost previzibilă pentru reclamant la data emiterii deciziei de calcul.

Din această perspectivă, Curtea urmează ca în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 rap. la 312 C. să admită recursul, și să modifice sentința atacată în sensul de a admite cererea de chemare în judecată, a dispune anularea deciziilor 599/2010 și 3617/2008 emise de pârâtă cu obligarea pârâților să restituie reclamantului suma de 4397 lei cu dobânda legală de la data plății și până la data restituirii.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul M. F. împotriva sentinței civile nr.5161 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M. pe care o modifică în sensul căa dmite cererea de chemare în judecată.

Dispune anularea deciziilor 599/2010 și 3617/2008 emise de pârâte. Obligă pârâții să restituie reclamantului 4397 lei reprezentând taxă de poluare achitată de către reclamant cu chitanța TS4A nr. 1048797/(...) cu dobânda legală de la data plății și până la data restituirii.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 22 septembrie 2011.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI G .

D. M. R. R. D.

L. U.

M. ȚÂR

red.RRD/AC

2 ex. - (...)jud.fond.H. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3380/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal