Decizia civilă nr. 3431/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr.(...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 3431

Ședința publică din 23 septembrie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: AL H. S. JUDECĂTORI : I.-M. I.

A.-G. N.

G.: M. ȚÂR

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul B. I. împotriva Sentinței civile nr.5509 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al T.ui M. în contradictoriu cu intimata I. P. J. M. - S. P. C., R. P.

DE C. ȘI Î. V. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Recursul promovat este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea intimatei-întâmpinare prin care reiterează poziția procesuală susținută în fața instanței de fond și lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.21 din Constituție, art.8 și 10 alin.2 din L. nr.554/2004 și art.3 pct.3 din C.pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.

C U R T E A P rin sentința civilă nr. 5509 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a respins cererea formulată de reclamantul B. I. în contradictoriu cu pârâta I. P. J. M. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținuturmătoarele:

Reclamantul deține un autoturism, anterior înmatriculat într-un stat membru al U. E. (Italia) iar pentru înmatricularea în România i s-a solicitat de către pârâtă să facă dovada achitării taxei de poluare în temeiul OUG nr.

5., urmare a cererii sale formulate la data de (...).

Pârâta a respins cererea reclamantului, invocându-se prevederile legale referitoare la condițiile de înmatriculare fără plata taxei în care acesta nu s-ar fi încadrat.

Instanța a constatat că potrivit O.. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselorutilizate la acestea, aprobate prin O. ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 (art. 3). Autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare (art. 3 alin. 2 și art. 9 alin. 1), iar obligația de plată a taxei intervenite cu ocazia primei înmatriculări a unui a unui autovehicul în România (art. 4 lit. a), nu și pentru cele aflate deja în circulație și înmatriculate în țară.

Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de poluare în vigoare la data de (...), instanța a apreciat că norma de drept intern este conformă cu art. 90 din TCE, actual art. 110 TFUE.

Potrivit OUG nr. 5., astfel cum au fost modificată prin OUG nr. 1. care a abrogat începând de la 15 februarie 2010 scutirea acordată în temeiul OUG nr. 2., obligația de plată a taxei revine cu ocazia primei înmatriculări unui autovehicul în România, fără a se face nici un fel de diferențiere pe criterii de proveniență a autovehiculului, iar din sumele colectate se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului.

Așa cum rezultă din cuprinsul OUG nr. 5. (varianta în vigoare la momentul solicitării înmatriculării autoturismului,adică ulterior modificărilor aduse prin OUG nr. 1.), actul normativ român respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful I din T.ul CE.

Determinarea taxei de poluare se realizează conform art. 6 pe baza unor criterii obiective precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea din punct de vedere al poluării, luându-se în considerare și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși în anexa 4. Cota fixă de reducere prevăzută în această anexă este stabilită în funcție de vechimea autovehiculului, de rulajul mediu anual, de starea tehnică și nivelul de dotare iar cu ocazia calculului taxei se acordă reduceri suplimentare față de cota fixă, în funcție de abaterile de la situația standard a elementelor care au stat la baza stabilirii cotei fixe, în condițiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență.

Potrivit art. 8 alin. 1 și 2 din OUG nr. 5. „Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România, potrivit prevederilor alin. (2).

Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național";.

Î. taxa de poluare percepută pentru prima înmatriculare se restituie atunci când autovehiculul respectiv este scos din parcul auto național, nu se poate reține o discriminare față de autoturismele pentru care această taxă nu s-a perceput deoarece existau în parcul auto național la data adoptării actului normativ, atâta timp cât pentru acestea taxa nu a fost plătită și evident nici nu se poate pune problema restituirii ei.

Analizând acest aspect Curtea E. de J. a considerat că o comparație cu vehiculele deja existente în parcul auto național nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale întrucât art. 90 din TCE ( actualul art. 110

TFUE)nu interzice unui stat membru să impună taxe noi sau să modifice baza sau cota de impunere a unor taxe deja existente(cauzele conexe Nadasdi-Nemeth).

În consecință, instanța a reținut că taxa de poluare reglementată de

OUG nr. 5. (varianta în vigoare la momentul cererii de înmatriculare formulată de reclamant) nu poate fi caracterizată ca fiind contrară art. 90paragraful I din T.ul CE și se poate așadar concluziona că OUG nr. 5. respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful I din T.ul C. E.

Scopul general al art. 90 din TCE (art. 110 din TFUE) este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării C., respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne, ceea ce nu este cazul în speță.

De altfel, la această concluzie a ajuns însăși Comisia E. în urma numeroaselor sesizări pe acest aspect, prin propunerea de clasare a plângerii nr. 2009/2002 care se referă la taxa de poluare din România

(propunere publicată în Jurnalul Oficial al U. E. nr. C 29/8 din 5 februarie

2010, clasarea referindu-se la forma actuală a OUG 5., aplicabil în speță).

Pentru aceste considerente instanța a respins cererea.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B. I. solicitând admiterea recursului si modificarea hotărârii atacate, în temeiul art. 312rap. la art. 304 pct. 9 si art. 3041 C.Proc.Civ.; admiterea actiunii si Î. fără plata taxei de poluare a autovehiculului în favoarea reclamantului.

În motivare s-a arătat că:

Sunt incidente prevederile art. 304 pct 9 C.Proc.Civ., solicitând să se analizeze cauza sub toate aspectele în conditiile art. 3041 C.Proc.Civ.

Astfel, a invocat nelegalitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr.

5. cu modificările ulterioare, ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare, prioritară fată de dreptul national. Acesta rezultă din următoarele argumente:

Potrivit art.148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Presedintele R., Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la indeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului 2 (alin. 4). De altfel, prin L. nr. 1. de ratificare a T. de aderare a R. si B. la U. E., statul nostru si-a asumat obligatia de a respecta dispozitiile din tratatele originare ale C., dinainte de aderare.

Prin Decizia în cauza Costa/Enel (1964), ClE a stabilit că legea care se îndepărtează de T. - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală si specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară si fără ca baza legală a C. însăsi să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeasi decizie a definit relatia dintre dreptul comunitar si dreptul national al statelor membre arătănd că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar si în fata dreptului national ulterior or, în spetă, taxa specială de poluare a fost introdusă în legislatia internă prin OUG nr. 5..

De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul national este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau astepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constitutionale.

Conform art. 90 par. 1 din T.ul Constitutiv al U. E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor nationale similare.

Conform hotararii CJE in cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulatii a mărfurilor Între statele comunitare în condiii normale de concurentă, prin eliminarea oricărei forme de protectie care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii fată de produsele provenind din alte state membre.

Asadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate si cele similare autohtone.

Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse si reînmatriculate în tara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare si reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, ne găsim în prezenta unei diferente de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal si contravine dispozitiilor mentionate din T.ul CEE. A. dispozitii se opun unei taxe speciale cu ocazia primei înmatriculări pentru achizitiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul national, altfel incalcandu-se principiul libertatii circulatiei mafurilor - adica se dezavantajeaza, direct sau indirect, masinile din celelalte tari membre UE, in competitia cu produsele similare autohtone.

În speta dedusă judecătii, reclamantul a cumpărat din Italia autovehiculul marca AUDI, serie sasiu WAUZZ8LZWA037519, pentru a-I înmatricula în România.

Achizitionarea s-a făcut prin contractul de vânzare-cumpărare depus în probatiune în fata primei instante. Astfel, conform certificatului de înmatriculare anexat în traducere, autovehiculul au fost înmatriculat pentru prima dată în Italia la (...) si a fost achizitionat din acest stat de către reclamant de la detinătorul legal, conform actelor de provenientă anexate prezentei. Pârâta a refuzat prin functionarii săi primirea documentatiei pentru înmatricularea autovehiculului până la prezentarea dovezii de achitare a taxei de poluare. În acest sens, prin adresa nr. R. din (...), pârâta a impus necesitatea depunerii dovezii privind plata taxei de poluare prev. de OUG 5., cu modificările ulterioare.

Solicită a constata că taxa nu este datorată potrivit legislatiei comunitare si să se dispună înmatricularea autovehiculului.

Cum pârâta a refuzat înmatricularea în lipsa achitării taxei arătate, acest refuz, materializat prin adresa nr. R. din (...), constituie un act administrativ cenzurabil pe calea contenciosului administrativ în conditiile art. 2 alin 2 din L. 554/2004.

Faptul de a nu putea Înmatricula autovehiculul îl pune În situatia de a nu putea circula cu acesta si îi creează prejudicii si aduce atingere dreptului său de proprietate garantat atât prin C. R. cât si prin P. 1 art. 1 la C. E. a D. O. Curtea E. (HOTĂRÂRE din 24 mai 2006 În Cauza Weissman și alții Împotriva R.(Cererea nr. 63.945/00) Strasbourg) amintește că art. 1 din P. nr. 1 garantează În esență dreptul de proprietate sub toate aspectele sale, inclusiv acela de a beneficia de dreptul de folosintă În sensul ca proprietarul să se poată bucura de prerogativele care decurg din calitatea sa de proprietar.

Considerentele avute în vedere de instanța de fond în sentința atacată cu referire la dispozițiile art.8, alin.1 și 2 din OUG 5. nu sunt întemeiate și nu prezintă nici un fel de relevanță în speța supusă judecății. Din faptul că, potrivit acestor dispoziții, valoarea reziduală a taxei de poluare se poate restitui solicitantului, atunci când acesta ar scoate autovehiculul din parcul auto național,instanța trage greșit concluzia că " nu se poate reține odiscriminare față de autoturismele pentru care această taxă nu s-a perceput deoarece existau în parcul auto național la data adoptării actului normativ, atâta timp cât pentru acestea taxa nu a fost plătită și evident nici nu se poate pune problema restituirii ei". Instanța scapă din vedere faptul că nu s- a pus niciodată problema discriminării cu privire la posibilitatea sau imposibilitatea restituirii valorii reziduale a taxei de poluare, întrucât scopul achizitionării autoturismului nu este acela de a-l revinde în afara teritoriului național, aceste dispoziții din Ordonanță aplicându-se doar în situații de excepție, însă nu este și cazul speței de față.

Soluția dată de instanța de fond prin sentința recurată este nelegală și netemeinică, generând un sentiment de insecuritate și neîncredere în obiectivitatea și corectitudinea completului de judecată, mai ales din următoarele motive:

Dosarul nr. (...) al T.ui M. in care s-a pronuntat sentinta atacata cu prezenta cerere de recurs a avut dezbaterea fondului in sedința din (...). In fața aceluiași complet au fost supuse judecății și dezbătute și dosarele cu nr. (...), nr.(...), nr. (...), dosare având același obiect- obligația de a face înmatriculare fără plata taxei de poluare, inclusiv același mandatar ca reprezentant al reclamanților și același avocat. În aceste trei dosare au avut loc dezbaterile pe fond in (...) și instanța s-a pronunțat În sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei la Î. fără plata taxei de poluare. A. trei dosare sunt doar câteva din sutele de dosare identice admise de instanța de fond, existând o practică constantă de peste un an în acest sens. Surprinzător, însă, fără apariția nici unei legi noi de imediată aplicare, fără nici un fel de modificare apărută între cele două ședințe de judecată, instanța pronunță sentința atacată prin care respinge acțiunea reclamantului și toate argumentele care au stat la baza admiterii în urmă cu câteva zile a celorlalte acțiuni identice, peste noapte și-au pierdut, în opinia instanței, valabilitatea. Pentru ilustrarea acestei situații depune în copie semnată pentru conformitate, Sentința civ. nr. 4795 pronuntata in Dos. Nr. (...) a T.ui M., de același complet, cu aceeași componență, la (...), definitivă și irevocabilă prin nerecurare de către pârâtă. În toate celelalte dosare cu acest obiect în care sentințele s-au pronunțat înainte de (...), soluțiile sunt de admitere și motivările sunt aproape identice, toate bazându-se pe aplicarea cu precădere a art. 90 din T.ul CE și a art. 110 din T.ul privind funcționarea U. uuropene

( TFUE), față de normele din OUG 5., cu toate modificarile ulterioare. Solicită a lua în considerare faptul că propunerea de c1asare a plângerii nr.2009/2002 , pe care instanța de fond o folosește ca principal motiv de respingere a cererii reclamantului, emisă de un departament al C. E. este publicată Încă din 5 februarie 2010 în Jurnalul Oficial al U. E. nr.C

29/8, așadar cu mult anterior datei la care în celelalte trei dosare date ca exemplu aceeași instanță, prin același complet, dă sentințe de admitere a unor cereri identice. Această propunere, care în esență se referă doar la un anumit aspect din OUG 2. care într-adevăr a fost corectat prin articolul unic al OUG 1., propunere care are doar un caracter prealabil, adresata C., care încă nu s-a pronunțat definitiv cu privire la legalitatea taxei de poluare din România ( și nici Curtea E. de J., sesizată în acest sens), nu poate PRODUCE SCHIMBĂRI RADICALE ÎN INTERPRETAREA LEGALITĂȚII TAXEI DE POLUARE de către instanță.

Referitor la susținerile instanței de fond potrivit cărora ulterior modificărilor aduse OUG 5. prin aplicarea OUG 1. " actul normativ român respectă exigențele de compatibilitate cu art.90, paragraful 1 din T.ul CE" si că la data la care reclamantul a solicitat pârâtei înmatricularea norma dedrept intern " nu este neconformă cu art. 90 din TCE, actualul art.ll0 TFUE", consideră că sunt netemeinice și nelegale, în sprijinul acestei afirmații aducând, pe lângă toate celelalte motive invocat pe larg în prezenta cerere, și un citat din Sent. Civ. Nr. 4795 pronuntata in Dos. Nr. (...) a T.ui M., de același complet de judecată, la data de (...), într-o cauză identică, în care s-a solicitat aceleași pârâte inmatricularea fără taxă a unui autoturism la data de (...), deci tot ulterior datei de la care se aplică OUG 1.:

" OUG 5. este contrara art.90 din fostul T. de I. a C. E., Î. este destinată să diminueze introducerea În România a unor autoturisme second-hand deja Înmatriculate Într-un alt stat membru UE, favorizând vânzarea autoturismelor second-hand Înmatriculate În România și vânzarea autoturismelor noi produse În România"

De asemenea, citează din aceeași sentință" Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse OUG 5., taxa de poluare Î. prevederile art.90 din T.ul de I. a C. E."

Solicită Onoratei Instanțe de recurs să țină seama și de poziția procesuală adoptată de pârâtă pe întreg parcursul instrumentării prezentului dosar, și în general în toate dosarele cu același obiect, în fața instanței de fond. Prin întâmpinarea depusă, NU SE OPUNE ADMITERII

ACȚIUNII RECLAMANTULUI, fiind de acord ca instanța să dispună înmatricularea fără taxa de poluare, pârâta invocând lipsa prevederilor legale naționale care să-i permită ei acest lucru în faza procedurii prealabile, văzând posibilă soluționarea cereri doar de către instanțele competente. De asemenea pârâta nu a atacat cu recurs nici una din sutele de sentințe de admitere a înmatriculării fară taxă pronunțate de instanța de fond, nici măcar în cazul celor comunicate după data de (...), dată de la care s-a schimbat fara temei practica instanței.

Consideră că în acest fel i se încalcă dreptul la un proces echitabil și liberul acces la justiție, iar în cazul rămânerii irevocabile a acestei sentințe este decis să se adreseze Curții E. a D. O.

Prevederile OUG nr.5O/2008 cu modificările si completările ulterioare au caracter discriminatoriu în conditiile în care aplică un tratament juridic si fiscal diferit unor situatii identice concretizate în achizitionarea de către o persoană a unui autovehicul. În conditiile în care un autovehicul este achizitionat din orice stat al U. E. urmează a fi achitată taxa de poluare pe când în situatia în care se achizitionează din România, stat membru al U. E., un autovehicul cu aceleasi caracteristici constructive si nivel de poluare, este impusă achitarea unei taxe intitulată "de poluare".

De altfel, la data de 26.06.09 Comisia E. a trimis o scrisoare de somare R. prin care îi cerea să modifice legislatia în privinta taxei de poluare, considerată ca având caracter discriminatoriu. Această solicitare a fost transmisă sub forma unei scrisori de somare, prima etapă a procedurii de încălcare a dreptului comunitar, prevăzută de art. 226 din T.ul CE.

În acest sens în scrisoare (anexat extras www.avocatnet.ro) se arată:

Intr-adevar, in urma aplicarii cerintei de ". inmatriculare", toate masinile noi inmatriculate in perioada stabilita de legislatia romaneasca, care intra direct pe piata masinilor de ocazie din aceasta tara, circula fara sa fie supuse acestei taxe. Pe de alta parte, masinile de o calitate asemanatoare, care urmeaza sa fie inregistrate in R.ia in aceeasi perioada, dar nu pentru prima data, si care intra in concurenta directa cu produsele nationale, vor fi supuse unei taxe substantiale", concluzioneaza CE.

Potrivit CE, in conformitate cu jurisprudenta Curtii de J. E., statele membre pot prevedea taxarea diferentiata a unor produse similare, cuconditia ca aceasta sa se bazeze pe criterii obiective si sa nu aiba ca efect protejarea productiei nationale.

In opinia C., criteriul "primei inmatriculari" nu este o cerinta pe deplin obiectiva, deoarece nu tine seama de calitatea intrinseca a masinilor.

Pe lângă discriminarea constatată de C. între autoturismele noi, exceptate pentru un an de la plata taxei de poluare, și autoturismele rulate, persistă situtia discriminatorie prin faptul că taxa de poluare nu este perceputa pentru autoturismele deja inmatriculate in R.ia, fiind perceputa exclusiv pentru autoturismele inmatriculte in celelalte state comunitare si reinmatriculate in R.ia dupa aducerea lor in tara. Pentru autovehiculele deja inmatriculate in R.ia, taxa nu se mai percepe cu ocazia vanzarii ulterioare, ceea ce demonstreaza ca aceasta taxa de poluare se aplica doar ca urmare a achizitiilor intracomunitare si este o taxa cu efect echivalent taxelor vamale de import.

De asemenea, potrivit jurisprudentei Curtii E. de J., notiunea de taxa cu efect echivalent consta in orice taxa pecuniara, impusa unilateral asupra marfurilor in temeiul faptului ca trec frontiera, oricare ar fi denumirea si modul de aplicare a acesteia, iar un sistem de taxare care sa fie considerat compatibil cu art. 90 CE trebuie sa excluda orice posibilitatea ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decat produsele similare nationale si sa nu produca in nici un caz efecte discriminatorii.

Ca urmare a numeroaselor actiuni judiciare SI a unei practici judecatoresti constante, autoritatile romane au recunoscut nelegalitatea taxei de prima inmatriculare stabilita initial prin C. fiscal- art 214 (1-3), au abrogat respectivele articole prin OUG nr.5., insa aceasta taxa ramane in fapt aceeasi, singura diferenta fiind denumirea, modificata din taxa speciala de prima inmatriculare in taxa de mediu.

In speta, OUG nr.50/(...) stabileste potrivit dispozitiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu si se gestioneaza de A. fondului pentru mediu, in vederea finantarii programelor si proiectelor pentru protectia mediului, iar potrivit art. 4, obligatia de plata interna cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in R.ia.

Intr-adevar, determinarea taxei de poluare se realizeaza conform art.6 din OUG nr. 5. pe baza unor criterii obiective (tipul motorului, capacitatea cilindrica) si capacitatea din punct de vedere al poluarii, luandu-se in considerare si deprecierea autoturismului, conform coeficientilor descrisi in anexa 4.

Aceasta taxa de poluare nu este perceputa pentru autoturismele deja inmatriculate in R.ia stat comunitar de la (...), fiind perceputa exclusiv, pentru autoturismele inmatriculate in celelalte state comunitare si reinmatriculate in R.ia, dupa aducerea lor in tara. Pentru autovehiculele deja inmatriculate in România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vanzarii ulterioare, ceea ce demonstreza ca aceasta taxa de poluare se aplica doar ca urmare a achizitiilor intracomunitare si este o taxa cu echivalent taxelor vamale la import.

Potrivit normelor comunitare:

- art.25 C.E. "intre statele membre sunt interzise taxele vamale la import si la export sau taxele cu efect echivalent. Acesta interdictia se aplica, de asemenea, taxelor vamale cu caracter fiscal".

- art.28 C.E. "intre statele membre sunt interzise restrictiile cantitative la import, precum si orice masuri cu efect echivalent".

Conform jurisprudentei Curtii E. de J., notiunea de taxa cu echivalent consta in orice taxa pecuniara impusa unilateral asupra marfurilor in temeiul faptului ca trec frontiera, oricare ar fi denumirea si modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care sa fie considerat compatibil cu art.90 din T.ul Cominitaii E., trebuie sa excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decat produsele similare, nationale si sa nu produca in nici un caz efecte discriminatorii.

Practic, prin instituirea taxei de poluare, indiferent de modalitatea de determinare a ei conform art. 6 din OUG nr. 5O/2008 si clasificarea din punct de vedere al poluarii, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la inmatricularea unui autoturism in R.ia, reprezentand in fapt, o taxa similara taxei de prima inmatriculare stabilite din art. 214 alin.I-3 din C. fiscal, singura diferenta fiind denumirea, modificata din taxa speciala de prima inmatriculare in taxa de mediu.

Textul art.90 T.ul CE. se refera la produsele provenind din alte state membre si supuse unor impozite interne, de orice natura, superioare celor care se aplica direct sau indirect produselor nationale similare, ori S. roman nu percepe taxa de poluare produselor nationale similare, respectiv pentru autovehiculele deja inmatriculate in R.ia(second-hand) cu ocazia vanzarilor ulterioare.

În sprijinul celor sustinute mai sus face trimitere și la literatura de specialitate și reproduce mai jos un extras dintr-un articol intitulat "TAXA DE POLUARE PENTRU AUTOVEHICULE. REGLEMENTARE ȘI EFECTE JURIDICE" publicat în nr. 5 din (...) al Revistei române de drept al afacerilor, în care se analizează în profunzime natura juridică a taxei de poluare:

"După cum se poate cu ușurință observa, noua taxă introdusă prin O. nr. 5. are o sferă de aplicabilitate restrânsă și taxează poluarea produsă de autoturismele înmatriculate în România după data de 1 iulie 2008, potrivit criteriilor alese pentru determinarea acestei taxe. Dacă instituirea unei taxe de mediu reprezintă un aspect cu siguranță pozitiv, în măsura în care fondurile colectate sunt destinate protejării mediului înconjurător, modalitatea în care se aplică această taxă este cu siguranță criticabilă.

Din păcate, taxa de poluare are un caracter discriminatoriu, ea aplicându-se diferit unor situații juridice identice, fără a exista vreo justificare obiectivă pentru acest lucru. De pildă, trebuie comparată situația juridică a unei persoane care deține un autoturism înmatriculat în România în anul 2006 și situația juridică a unei persoane care înmatriculează un autoturism identic în România după data de 1 iulie 2008.

Ambele mașini circulă în România și este evident că, în principiu, având aceleași caracteristici, ambele mașini poluează în egală măsură. Potrivit O. U G nr. 5. însă, principiul ""poluatorul plătește" este aplicat doar în cazul autoturismului înmatriculat după 1 iulie 2008, al cărui proprietar datorează taxa de poluare, devenind astfel principiul "unii poluatori plătesc". În schimb, deși autoturismul său poluează, proprietarul autoturism ului înmatriculat în 2006 nu plătește nimic.

S-ar putea replica că pentru autoturismul înmatriculat în anul 2006 s-au achitat TVA, accize și taxe vamale. Acest argument nu este pertinent însă din moment ce renunțarea la asemenea impozite indirecte s-a produs, cu începere de la 1 ianuarie 2007, ca urmare a aderării R. la U. E. și nu ca urmare a vreunei modificări legislative interne, în sensul înlocuirii acestor prevederi cu taxa de primă înmatriculare și apoi cu taxa de poluare.

Natura juridică a acestei taxe de poluare în esență a rămas aceeași si în urma modificărilor ulteriore aduse textului OUG 5. , cu toate că la fiecaremodificare preambul urile actelor normative modificatoare încearcă să dea o falsă nuanță de protejare a mediului acestei taxe, în scopul de a justifica oportunitatea aplicării ei. Din păcate aceste preambuluri rămân doar simple declarații, fără a se reflecta în modul de calcul și aplicare a taxei. Cu toate că

,în urma reacției C. E. după apariția OUG 218 din 2008,( în preambulul căreia Guvernul declara expres că obiectivul aplicării acestei taxe este protejarea producției interne de autoturisme), în modificările ulterioare declarațiile din preambul uri sunt mai meșteșugit redactate, în esență rolul protecționist al aplicării acestei taxe rezultă din însuși modul de gestionare a fondurilor obținute din încasarea taxei de poluare. În proporție covârșitoare aceste fonduri se direcționează către P.ul de reînnoire a parcului auto național, asa numitul P. R., a cărui principali beneficiari sunt producătorii interni și distribuitorii de autoturisme noi, care încasează de la F. de M.

3800 lei pentru fiecare tichet valoric.

În concluzie, solicită admiterea recursului si modificarea hotărârii atacate, în temeiul art. 312 rap. Ia art. 304 pct. 9 si art. 3041 C.Proc.Civ. și admiterea actiunii si înmatricularea fără plata taxei de poluare a autovehiculului marca AUDI, serie sasiu WAUZZ8LZWA037519, în favoarea reclamantului, F. C. DE J..

Pârâta intimată I. P. J. M. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. a formulat întâmpinare prin care arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, Curteaconstată următoarele:

În prezent, compatibilitatea O.. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului

234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că:

A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Chiar dacă din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 5., este necesar ca în lumina celor statuate să se deceleze dacă argumentele utilizate de Curtea de Justiție sunt valabile și față de normele juridice care reglementau obligativitatea plății taxei pe poluare în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare.

Trebuie notat că la data formulării cererii de înmatriculare ca efect al OUG nr. 1. a încetat efectul art. III introdus prin OUG nr. 2. și ca atare practic s-a revenit la forma inițială de calcul și stabilire a taxei pe poluare cu mențiunea că nivelul taxei pe poluare percepută în noile condiții legale era mai mare ca și cea stabilită ca datorată în prima variantă a OUG nr. 5..

Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.

Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din C. R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de J. (cauza Simmenthal).

Din această perspectivă, Curtea urmează ca în temeiul art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 rap. la 312 C. să admita recursul declarat de reclamantul B. I. împotriva sentinței civile nr. 5509 din 29 decembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o va modifica în sensul că va admite acțiunea și va obliga pârâta I. P. J. M. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. să înmatriculeze autoturismului marca AUDI serie sașiu WAUZZ8LZWA037519 fără plata taxei de poluare.

PENTRU A. MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul B. I. împotriva sentinței civile nr. 5509 din 29 decembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modifică în sensul că admite acțiunea formulata de reclamantul B. I. și obligă pârâta I. P. J. M. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. să înmatriculeze autoturismului marca AUDI serie sașiu WAUZZ8LZWA037519 fără plata taxei de poluare.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

AL H. S. I.-M. I. A.-G. N.

G.,

M. ȚÂR R ed.G.A.N./dact.L.C.C.

3 ex./(...) Jud.fond: M. H.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3431/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal