Decizia civilă nr. 5079/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...) R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Nr. 5079/2011
Ședința de la 24 N. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. M.
Judecător M. D.
Judecător R.-R. D.
G. C. P.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul G. C. și pârâta D. G. A F. P. A J. M. prin A. F. P. A M. B. M. împotriva sentinței civile nr. 2176 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. M., în contradictoriu cu intimații, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de reclamantul G. C. este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 22 lei și timbru judiciar in valoare de 0,15 lei.
Recursul promovat de pârâta D. G. A F. P. A J. M. prin A. F. P. A M. B.
M. este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare. C U R T E A: Prin sentința civilă nr. 2176 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. M., s-au respins excepțiile lipsei procedurii prealabile și excepția de inadmisibilitate invocate de pârâta D. G. a F. P. M. și s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la restituirea taxei de 6.625 lei. S-a admis în parte acțiunea promovată de reclamantul G. C. împotriva pârâtelor D. G. A F. P. M., A. F. P. B. M. și A. F. PENTRU M. și, în consecință, s-a anulat D. nr. 1228/(...) emisă de D. G. a F. P. M. și D. de calcul nr. 31133/(...), iar pârâtele au fost obligate să restituie reclamantului suma de 2.287 lei, încasată cu chitanța seria TS5 nr. 2174923/(...). Au fost obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 543,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. În baza articolului 137 alin.1 C.Proc.Civ., instanța de fond a soluționat cu prioritate excepțiile invocate. Referitor la excepția inadmisibilității invocată de pârâtă s-a reținut că, prin admiterea excepției inadmisibilității s-ar încălcat art. 13 din CEDO în sensul încălcării dreptului la un recurs efectiv. Convenția garantează un drept de acces în fața judecătorului intern sau în fața oricărei alte autorități competente ce ar putea dispune redresarea situației litigioase. Prin urmare se impune a se verifica dacă aceste demersuri interne să nu fie inutile sau chiar imposibile. Deși se susține că reclamantul putea contesta decizia de calcul a taxei de poluare în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia conform art. 209 alin. 1 lit. b Cod procedură fiscală, pârâtele nu au depus dovada existenței unei jurisprudențe în această materie, în sensul că acea cale de atac ar fi una efectivă și accesibilă, și că prin exercitarea ei se pot valorifica drepturi recunoscute de convenție și conferite în cazuri similare de instanțele de judecată. Existența unei practici previzibile a organelor administrative (în sensul nerestituirii taxei de poluare) îndreptățește reclamantul să caute un remediu efectiv direct în fața instanțelor de judecată. În acest sens s-a pronunțat Curtea de A. C. prin D. civilă nr. 2292/(...), pronunțată în Dosar nr. (...). Excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la restituirea sumei de 6.625 lei a fost admisă ca urmare a împlinirii termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de D. nr. 1. cu privire la restituirea taxei de înmatriculare în cuantum de 6.625 lei achitată în iulie 2007 cu chitanța seria TS3B 16051. Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat două autoturisme marca Volkswagen și marca Ford, în anul 2008 și 2010 din state membre ale U. E., iar în vederea efectuării primei înmatriculări in România a solicitat pârâtei, A. F. P. B. M. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul a taxei speciale de primă înmatriculare pentru autovehicule reclamantul achitând taxa stabilită. Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul G. C. prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii și cu privire la obligarea pârâtei A. B. M. la restituirea sumei de 6.625 lei reprezentând taxă specială de primă înmatriculare precum și respingerea excepției prescripției dreptului la acțiuni cu privire la restituirea taxei în cuantum de 6.625 lei. Cu cheltuieli de judecată. În motivarea recursului, reclamantul a arătat că taxă specială de primă înmatriculare stabilită în sarcina sa încalcă dreptul la libera circulație a mărfurilor în cadrul C. și principiul nediscriminării între produsele comunitare și cele naționale, concluzionând că O. nr. 5. cu modificările ulterioare aduse prin O. nr. 1. încalcă prev. art.90 din Tratatul de I. a C. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs și pârâta D. G. A F. P. A J. M. prin A. F. P. A M. B. M., prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare în garanție a A.F.M. și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiuneareclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală. S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O. nr. 5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului. Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă. De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al U. E. își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.. Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, ca nefondat. Analizând recursul pârâtei, Curtea reține următoarele: Referitor la fond: În prezent, compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui. Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 5. aplicabilă în prezentul litigiu. Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarealor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare. Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008. Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc). Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal). Referitor la cererea de acordare a dobânzilor: Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate. Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință. Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului. În privința recursului formulat de D. G. A F. P. M., Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare. Referitor la recursul reclamantului, prin care se critică respingerea capătului de cerere privind restituirea taxei de primă înmatriculare, achitată cu chitanța nr. 2116051/2007 (f.14), în valoare de 6625 lei, Curtea reține următoarele: În privința acestui capăt de cerere instanța de fond a admis excepția prescripției, reținând tardivitate demersului judiciar al reclamantului. Referitor la excepția tardivității, Curtea reține următoarele: Constatarea caracterului neconform al taxei de primă înmaticulare s-a realizat prin intermediul instanțelor judecătorești. Practica judiciară s-a consolidat și a fost nevoie de un interval de timp mai îndelungat pentru ca aceasta, odată consolidată, să devină și notorie, respectiv cunoscută de către cei interesați. Desigur, atât procedura fiscală, cât și cea specifică contenciosului administrativ cunoaște termene fixe, cu repere temporale stricte. A aplica, cu strictețe atât dispozițiile Codului de procedură fiscală, cât și cele ale Legii nr. 554/2004 ar presupune o împiedecare a accesului efectiv la justiție, în condițiile în care cristalizarea practicii judiciare într-o anumită direcție s-a realizat într-un anumit interval de timp.(art. 6 CEDO) Această curgere a timpului, ce a putut genera împlinirea termenelor legale, nu îi poate fi imputată reclamantului. În speță, singurul reper temporal, corect avut în vedere și de către instanța de fond, este data depunerii cererii de restituire. Primind refuzul de restituire reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată cu respectarea dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004. Pe cale de consecință, în temeiul art. 312 C.pr.civ., rap. la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite recursul declarat de reclamantul G. C. împotriva sentinței civile nr. 2176 din (...), pronunțată în dosarul numărul (...) al T. M. pe care o va casa în parte și va trimite cauza spre rejudecare în ceea ce privește obligarea la restituirea sumei de 6625 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de reclamantul G. C. împotriva sentinței civile nr. 2176 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. M. pe care o casează în parte și trimite cauza spre rejudecare în ceea ce privește obligarea la restituirea sumei de 6625 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare. Menține restul dispozițiilor sentinței. Respinge recursul D. G. A F. P. A JUD. M. împotriva aceleiași sentințe. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 24 noiembrie 2011. Red.D.M. Dact.H.C./2 ex./ (...). Jud.fond. M.P..
| ← Sentința civilă nr. 367/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5726/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
