Decizia civilă nr. 3440/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.(...)
D. CIVILĂ NR. 3440
Ședința publică din 23 septembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: AL H. S. JUDECĂTORI : I.-M. I.
A.-G. N.
G.: M. ȚÂR
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul F. G. împotriva Sentinței civile nr.190 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al T.ui M. în contradictoriu cu intimata I. P. J. M. - S. P. C., R. P. DE C. ȘI Î. V. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea intimatei- întâmpinare prin care reiterează poziția procesuală susținută în fața instanței de fond și lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.
La data de (...) se înregistrează din partea recurentului un script prin care solicită acordarea de cheltuieli de judecată, conform înscrisului atașat.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591 alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.21 din Constituție, art.8 și 10 alin.2 din Legea nr.554/2004 și art.3 pct.3 din C.pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 190 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al T.ui M., s-a respins ca neîntemeiată acțiunea promovată de reclamanta F. G., în contradictoriu cu pârâta I. P. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a V. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru U.E. autovehiculul menționat mai sus, iar urmare cererii acestuia formulată și înregistrată la (...) prin care a solicitat înmatricularea în România fără plata taxei de poluare, pârâta i-a comunicat că acest lucru nu este posibil, prin adresa 1351/(...). Potrivit dispozițiilor art. 3 din OUG 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M (1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin O. ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003. Conform art. 4 lit. a, autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei de poluare în sensul art. 3 alin. 2 și art. 9 alin. 1, iar obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România nu și pentru cele aflate deja în circulație și înmatriculate în țară. Din analiza prevederilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de poluare în vigoare la data de (...), instanța consider că norma de drept intern nu este neconformă cu art. 90 din TCE, actual nr. 110 TFUE. Astfel, potrivit normelor OUG 5., astfel cum au fost modificate prin OUG 1. care a abrogat, cu începere de la 1 ianuarie 2010, scutirea acordată în temeiul OUG 2., obligația de plată a taxei revine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără a se face nici un fel de diferențiere pe criterii de proveniență a autovehiculului, iar din sumele colectate se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului. R. în acest mod, tribunalul a apreciat că taxa de poluare nu mai apare a fi destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second- hand deja înmatriculate într-un alt stat membru. Scopul general al art. 90 TCE, în prezent art. 110 din T.ul de funcționare a U. E., este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării C., respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne, ceea ce nu este cazul în speță, concluzie la care a ajuns însăși Comisia E.peană în urma numeroaselor sesizări pe acest aspect. Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse, instanța de fond a considerat că taxa pe care reclamantul este obligat să o achite pentru înmatricularea autoturismului său, nu apare ca fiind neconformă cu art. 110 din TFUE, situație în care acțiunea a fost apreciată ca neîntemeiată și a fost respinsă ca atare ținând seama de art. 18 al. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul F. G., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate si rejudecând cauza în fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, întemeiat pe dispozițiile art. 304, 3041 și art. 312 C.pr.civ. . În motivarea recursului, reclamantul a arătat că în mod nelegal instanța de fond a respins cererea sa de înmatriculare fără plata taxei de poluare a autovehiculului marca Opel, seria șasiu W0L0TGF7522176452, fără a avea în vedere că dispozițiile OUG nr. 5. sunt contrare art. 90 din T.ul de instituire a CE, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-ar achita taxa de poluare în acest litigiu (Italia), favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autovehiculelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegea consumatorilor. Pe de altă parte, reclamantul a apreciat că decizia dată de către instanța de fond este nelegală și din perspectiva faptului nu se poate aprecia că norma la care se face referire, respectiv OUG nr.1., este neconformă cu art. 90 din TCE până în data de 15 decembrie 2010, iar din 16 decembrie 2010 fără să mai existe vreo modificare, să se respingă acțiunile având acest obiect. Mai susține reclamantul că se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare șidin perspectiva faptului că în mod neîntemeiat instanța de fond a apreciat că în acest mod taxa de poluare nu mai apare a fi destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculatei într-un alt stat membru, în condițiile în care este cunoscut că s-a redus drastic importul de autoturisme second-hand în România tocmai motivat de cuantumul taxei de poluare ce pune justițiabilul în imposibilitatea de a o plăti. In ceea ce privește petitul subsidiar, reclamantul apreciază sentinta atacata nelegală din perspectiva faptului că este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Astfel, autovehiculul a fost achiziționat dintr-un stat membru al U. E., fiind înmatriculat pentru prima dată acolo. Consideră că, întrucât această taxa trebuie plătită la prima înmatriculare în România a acestui autovehicul, se păstrează conceptul de "taxa de prima înmatriculare" instituit initial prin prevederile art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 Cod fiscal care au fost declarate de instanțele românești ca fiind neconforme cu dispozitiile art. 110 TFUE (fost 90 TCE). Așadar nici taxa de poluare prev.de OUG nr. 5. nu este conforma cu T.ul UE, respectiv cu art. 25, 28 si 90 ale tratatului, si aceasta, pentru că taxa de poluare se percepe numai pentru autoturismele înmatriculate în Uniunea E.peana si reînmatriculate pentru prima data în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o noua înmatriculare taxa nu mai este perceputa. Din cuprinsul dispozițiilor art. 4 alin 1 din OUG nr. 5., rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în tară. Mai mult, a susținut reclamantul, scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, iar acest articol se refera la impozitele si taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, in comparație cu produsele interne. De asemenea, jurisprudența Curții de Justiție E., prin D. în cauza Costa/Enel (1964), CJE a stabilit ca legea care se îndepărtează de T. nu poate să ducă la anularea lui, fără ca baza L. a C. însăși sa fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar si în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa pe poluare a fost introdusa în legislația internă de abia în anul 2008. Ca urmare a principiului aplicării directe a reglementarii comunitare, analizând dispozițiile OUG nr. 5. cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare daca a fost anterior înmatriculat tot in România. Dar se percepe aceasta taxa de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Deci, taxa pe poluare se percepe exclusiv pentru un autovehicul second-hand care ce înmatriculează pentru prima dată în România fiind achiziționat dintr-un stat membru si reînmatriculat în România - de asemenea stat membru - după aducerea lui în tară, însă această taxă pe poluare nu mai este perceputa pentru autovehiculele second-hand cumpărate din România și reînmatriculate tot în România, cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează ca această taxă pe poluare se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare si este taxă cu echivalent taxelor vamale la import. Practic, a mai învederat reclamantul, prin instituirea taxei de poluare, indiferent de modalitatea de determinare a ei conform art. 6 din OUG nr. 5. și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatricularea unui autoturism în România,reprezentând în fapt, o taxă similară taxei de primă înmatriculare stabilite din art. 214 alin. 1-3 din codul fiscal, singura diferență fiind denumirea, modificată din taxă specială de primă înmatriculare în taxă de mediu. R. în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea in România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. In condițiile impozitării discriminatorii a autovehiculelor, impozitare care favorizează autovehiculele noi din producția internă, reclamantul a precizat că trebuie reținut caracterul întemeiat al acțiunii sale si încălcarea art. 90 din T.ul instituind Comunitatea E.peană prin instituirea scutirii prevăzute de art. III din Ordonanța de U. nr. 2.. Chiar modificată această ultimă OUG nr. 2. prin OUG nr. 1., sunt exceptate de la plata taxei de poluare numai anumite autoturisme noi. Conform acestei reglementari, au fost introduse scutiri de la plata taxei de poluare pentru autovehiculele MI cu norma de poluare E. 4 a căror capacitate cilindrica nu depășește 2.000 cmc, precum si pentru toate autovehiculele NI cu norma de poluare E. 4 care se înmatriculează pentru prima data in România sau in alte state membre ale U. E. in perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 ((...)) inclusiv. În altă ordine de idei, a mai arătat reclamantul, discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG nr. 5. rezultă că s-a urmări asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implica instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate in trafic, potrivit principiului "poluatorul plătește". In acest context se remarcă un alt tip de discriminare, respectiv între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterioare datei de (...) si cele care înmatriculează autovehicule ulterior datei de (...), doar aceste din urma persoane plătesc taxa de poluare deși este evident că poluează si autovehiculele primei categorii de persoane, cele înmatriculate ulterior. Așadar, OUG nr. 5. este contrară art. 90, 25 și 28 din T.ul de I. a C. E., întrucât este destinată să diminueze introducerea in România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate intr-un alt stat membru UE, precum cel în speță, favorizând astfel vânzarea autoturisme lor second-hand deja înmatriculate în România si, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse in România. Or, în opinia reclamantului, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atât timp cat norma fiscală naționala diminuează sau este susceptibila sa diminueze, chiar si potențial, consumul produselor Importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. În final, a învederat reclamantul, se remarcă un alt tip de discriminare: între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterioare datei de (...) și cele care înmatriculează autovehicule ulterior: doar aceste din urmă persoane plătesc taxa de poluare, deși este evident că poluează și autovehiculele primei categorii de persoane, cele înmatriculate ulterior. Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG nr. 5. rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unor taxe de poluare pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește";. Prin întâmpinarea depusă, pârâta I. P. J. M. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. a învederat faptul că are obligația înmatriculării vehiculelor cu respectarea actelor normative în vigoare din dreptul intern care reglementează acest domeniude activitate , iar în situația în care O. nr. 5. nu este în concordanță cu legislația comunitară, nu este abilitat să înlăture aceste neconcordanțe și, cu atât mai mult nu poate fi făcut răspunzător pentru existența acest neconcordanțe. Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-aapreciat ca fiind fondat din următoarele considerente: In cazul concret dedus judecații, reclamantul-recurent a solicitat înmatricularea autoturismului la data de (...), data la care era in vigoare ultima formă a O. nr. 5., după modificările introduse prin O. nr. 2. si prin O. nr. 7.. La data de (...), (f. 3 din dosarul de fond) intimata I. P. J. M. - S. P. C. R. P. de C. si Î. a A. a respins solicitarea reclamantului, cu motivarea că prima înmatriculare a vehiculelor în România se poate efectua doar dacă sunt respectate dispozițiile art. 3 și 4 din O. nr. 5.. În conformitate cu dispozițiile art. 4 lit. a din OUG nr. 5. taxa pe poluare se datorează la prima înmatriculare a vehiculului. Cu titlu preliminar, trebuie subliniat faptul că începând cu data de 7 aprilie 2011 Curtea de A. C. a revenit asupra jurisprudenței pe care a adoptat-o în ce privește modul de soluționare a cererilor de înmatriculare a autoturismelor fără plata taxei de poluare înregistrate la I. P. după data de 15 februarie 2010 ca urmare a concluziei exprimate de Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C- 402/09 cunoscută sub denumirea C. T. împotriva Statului Român. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O. nr. 5. în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008. Întrucât O. nr. 5. în forma aplicabilă după data de 15 februarie 2010 nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare (semnificativ mai mare), concluzia incompatibilității taxei de poluare cu dreptul comunitar se impune și pentru intervalul de timp ulterior datei de 15 februarie 2010. Prin hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, s-a stabilit că: „ articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională";. Curtea de Justiție a conchis că introducerea taxei de poluare prin OUG nr. 5. a avut ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre de vreme ce vehiculele de ocazie importate, caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, sunt supuse unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a mai adăugat că obiectivul protecției mediului menționat de guvernul român putea fi realizat mai coerent prin instituirea unei taxe anuale rutiere aplicabilă oricărui vehicul care a fost pus în circulație în România, fără a se favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate, respectându-se totodată și principiul „poluatorul plătește";. Din moment ce Curtea de Justiție a U. E. a constatat că, de la 1 iulie 2008, O. nr. 5. în forma inițială este incompatibilă cu art. 110 TFUE, rezultă cu prisosință că prelevarea taxei de poluare este rezultatul unei aplicări eronate a prevederilor legale, iar în temeiul art. 148 alin. (4) din Constituția României,instanțele au obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, respectiv art. 110 TFUE, așa cum a fost acesta interpretat în C. T.. Întrucât Guvernul român nu a solicitat limitarea efectelor temporale ale hotărârii Curții, interpretarea oferită de instanța europeană în C. T. produce efecte începând cu data de 1 iulie 2008, data de intrare în vigoare a OUG nr. 5., act normativ care a introdus taxa de poluare. Prin urmare de această interpretare trebuie să se țină seama și în prezenta cauză pendinte. Aceste statuări sunt valabile în opinia Curții de A. și în cauza de față cu atât mai mult cu cât la data formulării cererii de înmatriculare, nivelul taxei pe poluare percepută în noile condiții legale era mai mare ca și cea stabilită ca datorată în prima variantă a OUG nr. 5.. Ca atare se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă înmatriculării unui vehicul importat menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Pentru toate aceste considerente, în baza art. 304 alin. 1 pct. 9 C.p.c., recursul declarat de reclamantul F. G. va fi admis, iar sentința civilă nr. 190 din 17 ianuarie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. va fi modificată în tot în sensul admiterii acțiunii reclamantului și obligării pârâtei I. P. J. M. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A A. la înmatricularea autoturismului marca Opel, seria șasiu W0L0TGF7522176452, în favoarea reclamantului, fără plata taxei de poluare. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de reclamantul F. G. împotriva sentinței civile nr. 190 din 17 ianuarie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o modifică în tot în sensul că admite acțiunea reclamantului și obligă pârâta I. P. J. M. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A A. la înmatricularea autoturismului marca Opel, seria șasiu W0L0TGF7522176452, fără plata taxei de poluare. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 23 septembrie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, AL H. S. I.-M. I. A.-G. N. Dact.M.I.I./(...) Dact.H.C./3 ex./ Jud.fond: S.O.; G., M. ȚÂR
← Decizia civilă nr. 3561/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5895/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|