Decizia civilă nr. 3478/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA C.Ă, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 3478/2011

Ședința publică din (...) Completul compus din: PREȘEDINTE: D. P. JUDECĂTOR: A.-I. A. JUDECĂTOR: C. I.

GREFIER: V. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta A. N. PENTRU R. ȘI M. A. P. - A., împotriva sentinței civile nr. 2923 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C., cauza privind și pe intimații SC C. S. S. și C. LOCAL AL C. T., având ca obiect litigiu privind achizițiile publice - constatarea nulității contractului de asociere în participațiune.

La apelul făcut în cauză, la a doua strigare, s-a prezentat pentru recurentă, consilier juridic S. M. E., lipsă fiind intimații.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de (...) s-a înregistrat la dosar din partea reprezentantului ales al recurentei, consilier juridic S. M. E. o cerere prin care solicită strigarea cauzei la sfârșitul dezbaterilor, întrucât se deplasează cu avionul de la B. și este posibil să aibă întârziere.

Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ. astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2. constată că, este competentă să judece recursul în temeiul O. nr. 3.. Reprezentanta recurentei arată că, nu are de formulat cereri în probațiune.

Curtea, în urma deliberării, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, casarea sentinței și reținerea cauzei pentru judecarea pe fond, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată. S-a încălcat principiul contradictorialității, nu li s-a comunicat adresa de la O. S-a încheiat contratul de achiziție publică fără parcurgerea etapelor prevăzute de O. nr. 3.. Susține că, aceasta este ultima acțiune de acest rol dintr-un nr. de 100 aflate pe rolul instanțelor din țară.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 2923 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) de Tribunalul Cluj, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. N. PENTRU R. SI M. A. P., în contradictoriu cu pârâtele S. C. S. S. C.-N. și C. LOCAL AL C. T.

Trecând prin mai multe cicluri procesuale, cauza a fost reînregistrată pe rolul T. C., iar la termenul de judecată din data de (...), tribunalul a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâta SC C. S. S. (f. 86 dosar fond) și a prorogat pronunțarea asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a SC C. S. S..

Referitor la această din urmă excepție, instanța a dispus efectuarea din oficiu a unei adrese către ORC de pe lângă Tribunalul Cluj solicitând informații despre cele două societăți - SC C. S. S. și SC C. S.. Din răspunsul primit de la această instituție

(f.92 dosar fond) a rezultat faptul că aceste două societăți sunt diferite, nefiind una și aceeași societate, motiv pentru care în ședința publică din data de (...) instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SC C. S. S..

În acest context în care reclamanta solicită în instanță anularea contractului de asociere în participațiune nr. 701 din (...) încheiat între pârâtele SC C. S. S. și C. LOCAL AL C. T., iar din analiza acestui contract rezultă că acesta a fost încheiat între SC C. S. (nu SC C. S. S.) și C. LOCAL AL C. T., reclamanta neînțelegând să se judece pentru anularea acestui contract în contradictoriu cu SC C. S., tribunalul a respins acțiunea introductivă de instanță, în considerarea faptului că pentru a se pronunța asupra nulității acestui contract cu care a fost investită instanța, cererea de chemare în judecată trebuia formulată în contradictoriu cu adevăratele părți contractante, anterior menționate.

Așa fiind, admițându-se excepția lipsei calității procesuale pasive a SC C. S. S., s-a respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu această pârâtă urmare a admiterii excepției, iar față de C. LOCAL AL C. T. s-a respins ca nefondată pe considerentul că nu a fost chemată în judecată și cealaltă parte contractantă din contractul de asociere în participațiune nr. 701/(...). Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. N. PENTRU R. ȘI M. A. P. - A. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea cu reținere și pe fond, admiterea cererii sale de chemare în judecată, respectiv constatarea nulității contractului de asociere în participațiune nr. 701 din (...) încheiat între C. Local al com. T. și S. C. S.R.L, întemeiat pe dispozițiile art. 3041, art. 312 alin. 4 și 5 C.pr.civ.

Criticile formulate de reclamantă în dezvoltarea motivelor de recurs, vizează aspectul legat de împrejurarea că, la termenul din data de 10 iunie 2011, instanța de fond, din oficiu, a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a S. C. S. S., aspect care nu a fost pus în discuția părților. A. în vedere acest aspect, reclamanta apreciază că prima instanță a încălcat principiul contradictorialitătii, motiv pentru care se impune casarea hotărârii, deoarece în virtutea acestui principiu, judecătorul trebuie să asculte deopotrivă pe cel care a sesizat instanța cât și pe cel care se apără. De asemenea, fiecărei părți trebuie să i se ofere posibilitatea să-și exprime punctul de vedere asupra chestiunilor de fapt și de drept invocate de instanță din oficiu în scopul aflării adevărului și pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. Instanța este obligată să dea cuvântul părtilor asupra oricărei cereri si să-si întemeieze hotărârea numai pe acele elemente care au format obiectul dezbaterilor contradictorii. În argumentarea acestei poziții, reclamanta a invocat deciziile nr. 18527/2002 și nr. 3233 ale C.S.J. precum și dispozițiile art. 129 alin. (4) din C.proc.civ.. În concluzie, având în vedere argumentele prezentate, reclamanta apreciază sentința pronunțată de prima instanță ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât excepția invocată din oficiu nu a fost pusă în discuția părților, astfel că nu a avut posibilitatea formulării apărărilor.

Pe fondul cauzei, reclamanta a arătat că la data de (...), între C. Local al C. T. și S. C. S., s-a încheiat contractul nr. 701/(...) având ca obiect "realizarea unor acțiuni care au ca scop mărirea siguranței rutiere, reducerea evenimentelor rutiere și întărirea respectării regulilor de circulație, iar într-o fază ulterioară gestionarea mai eficientă a traficului rutier și respectarea ordinii publice", valabil 3 ani din momentul semnării, fără parcurgerea procedurii prevăzute de O. nr. 3..

Cu ocazia controlului pe care reclamanta l-a efectuat a constatat că actul a cărui nulitate se solicită a fost încheiat cu eludarea prevederilor imperative ale O. nr. 3., și așa cum rezultă din situația de fapt, acest contract ar fi trebuit să se supună rigorilor legislației în materia achizițiilor publice.

A., autoritatea contractantă, C. Local al C. T., deși este o instituție publică, fiind chemată să manifeste o grijă sporită în ceea ce privește modul de cheltuire a fondurilor publice alocate, a încheiat contractul susmenționat fără aplicarea unei proceduri dincele prevăzute de art. 18 și art. 20 din O. nr. 3., respectiv licitația deschisă, licitația restrânsă, dialogul competitiv, negocierea cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare, negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare și cererea de oferte precum și obligativitatea atribuirii contractul de achiziție publică prin aplicarea procedurilor de licitatie deschisă sau licitatie restrânsă. Pe cale de consecință, regula în materia achizițiilor publice o reprezintă faptul că orice procedură de achiziție publică se va finaliza cu încheierea unui contract, după parcurgerea publicării prealabile a unui anunț de participare, astfel încât să se poată asigura o concurență reală între toți operatorii economici capabili să îndeplinească cerințele autorității contractante. Or, în speță, contractul a fost încheiat fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, în mod direct cu societatea privată semnatară a actului menționat.

A., încheierea unui contract fără aplicarea unei proceduri și fără publicarea unui anunț de participare, contravine principiilor achizițiilor publice și se sancționează cu nulitatea absolută a contractului în conformitate cu art. 2961 din OU.G. nr.3..

Mai mult, D. 2007/66/CE a Parlamentului European și a C.ui din 11 decembrie

2007 de modificare a D. 8. și 9. ale C.ui în ceea ce privește ameliorarea eficacității căilor de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice, stabilește concret modalitățile de asigurare a transparenței în cazul contractelor de achiziții publice. A., pentru fiecare procedură este imperios necesară asigurarea transparenței prin publicarea unui anunț sau a unei invitații de participare, D. reglementând inclusiv anunțul de transparență ex ante pentru procedurile care nu obligă autoritățile contractante la publicarea unui anunț/invitații de participare.

Prin urmare, D. susmenționată acordă o deosebită importanță principiului transparenței, principiu esențial în domeniul achizițiilor publice, motiv pentru care temeiul acțiunii în constatarea nulității absolute este în principal art. 2961 alin. (1) litera a) și în subsidiar prevederile art. 2961 alin. (1) lit. e) din O. nr. 3., cu referire la art. 3 lit. s) din aceeași ordonanță

Prin urmare, neparcurgerea acestor etape atrage nevalabilitatea contractului și anularea acestuia în temeiul acestei acțiuni. Mai mult, prin încheierea acestui contract, a fost încălcat unul din principiile pe baza cărora funcționează sistemul de achiziții publice din România, principiu imperativ reglementat în O. nr. 3. și Directivele europene, (principiul transparenței) consacrat în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. c) și alin. (2) lit. d) din același act normativ.

F. de cele arătate mai sus, reclamanta a învederat instanței că O. nr. 3. transpune prevederile D. europene din domeniul achizițiilor publice, iar C. Local al C. T. în calitate de autoritate contractantă, avea obligația promovării concurentei între operatorii economici prin aplicarea uneia din procedurile de achiziție publică prevăzute la art. 18 din ordonanță. De asemenea, conform ghidului pentru implementarea proiectelor de concesiune de lucrări și servicii în România aprobat prin O. A. și MFP nr. (...) privind aprobarea Ghidului pentru implementarea proiectelor de concesiune de lucrări publice și servicii în România s-a ales înlocuirea noțiunii de parteneriat public- privat cu cele de concesiune de lucrări publice și concesiune de servicii ca forme particulare ale acestui concept, definite mult mai concret la nivelul acquis-ului comunitar (Directivele 17/204/EC si 18/2004/EC)".

Cadrul legal relevant referitor la contractele de concesiune de lucrări și servicii îl reprezintă O. nr. 3., H.G. nr. 71/2007, H.G. nr. 95/2006, H.G. nr. 1660/2006, acte normative în vigoare la data încheierii contractului de concesiune servicii nr. 701/(...), încheiat între C. Local al C. T. și S. C. S.

În opinia reclamantei, contractul de asociere în participațiune încheiat între C. Local al C. T. și S. C. S. este un contract de concesiune de servicii având în vedere și dispozițiile art. 6 alin. (1), art. 3 lit. h) din O. nr. 3.. A., serviciile care fac obiectul contractului a cărui nulitate o solicită reclamanta sunt servicii de monitorizare a traficului, codul CPV 74321100-6 incluse în Anexa 2A din O. nr. 3., la categoria 12unde figurează toate serviciile de inginerie specializată codificate de la 7431000-5 la

74323100-0. Codul 74321100-6 Servicii de monitorizare a traficului este prevăzut în Regulamentul (CE) nr. 2151/2003 al Comisiei din 16 decembrie 2003 de modificare a R. (CE) nr. 2195/2002 al Parlamentului European și al C.ui privind Vocabularul comun privind achizițiile publice (CPV). Regulamentul era în vigoare la data încheierii contractului nr. 841 din (...), vocabular ce a fost modificat prin regulamentul (CE) nr.

213/2008 al Comisiei din 28 noiembrie 2007 de modificare a R. (CE) nr. 2195/2002 al Parlamentului European și al consiliului privind Vocabularul comun privind achizițiile publice (CPV) și a D. 2004117/CE și 2004118/CE ale Parlamentului European și ale C.ui în ceea ce privește procedurile de achiziții publice.

În final, reclamanta a învederat că în conformitate cu art. 8 alin. 3 teza II din O.G. nr. 2/2001 încasările din venitul local se fac venit la bugetul local devenind venituri publice, cheltuirea acestor venituri se poate realiza numai în temeiul unui contract atribuit în urma unei proceduri concurențiale, proceduri prevăzute în O. nr. 3. cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, legea sancționează în mod expres cu nulitatea acele acte juridice (indiferent dacă este vorba despre contracte sau acte adiționale la contracte) încheiate fără respectarea obligațiilor referitoare la publicarea unui/unei anunț/invitații de participare. F. de cele precizate anterior, reclamanta solicită, în temeiul art. 2961 alin. (1) lit. a) și e) din O. nr. 3. cu modificările și completările ulterioare, casarea sentinței recurate și rejudecând cauza în fond să se constate nulitatea absolută a contractului încheiat între pârâtele C. Local al C. T. și S. C. S.

Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:

Trebuie precizat ,,ab initio,, faptul că, în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost soluționată prin admiterea unei excepții, iar prima instanță s-a desesizat subsecvent admiterii acestei excepții imperative și peremptorii, instanța de recurs poate analiza sentința recurată doar prin prisma manierei în care prima instanță a analizat această excepție, chiar dacă recurenta prin motivarea căii de atac declarate antamează în principal chestiuni de fond.

A., modul în care prima instanță a analizat și soluționat excepția invocată de către pârâta S. C. S. S. este pe deplin legal și temeinic, deoarece reclamanta, în concretizarea principiului disponibilității nu a stabilit un cadru procesual în conformitate cu datele contractului a cărui nulitate o solicită.

A., s-a reținut în mod legal și temeinic faptul că societatea comercială chemată în judecată nu este parte în contractul încheiat cu C. Local al C. T. și s-a produs o eroare evidentă între S. C. S. și S. C. S. S. Eroarea nu este în nici un caz una scuzabilă în condițiile în care reclamanta deținea contractul a cărui anulare a dedus-o judecății, contract pe care l-a depus în copie la dosar.

Mai mult, nu se poate accepta ideea că asemănarea de denumire a produs o confuzie deoarece o societate comercială deține multe alte elemente de identificare pe lângă firmă, care înlătură orice posibilitate de confuzie: sediul sociaL, codul unic de înregistrare în registrul comerțului, numărul de înmatriculare în registrul comerțului, contul bancar, etc. Și potrivit acestor elemente precizate în cererea de chemare în judecată și care permit o identificare lipsită de echivoc, societatea comercială chemată în judecată este lipsită de calitate procesuală pasivă deoarece este o societate comercială total diferită de cea care a încheiat contractul de asociere nr. 701/(...) cu C.

Local T. (f. 9 dosar fond), având cu totul alte elemente de identificare. A., S. C. S., societatea comercială care a încheiat contractul de asociere nr. 701/(...) cu C. Local T. este înmatriculată la ORC C. sub numărul J(...), are CUI R15269423 și IBAN (...)L (...)

74xx deschis la B. T., sediul social este în C.-N., strada D. nr. 28, jud. C. iar S. C. S.

S., societatea comercială chemată în judecată este înmatriculată la ORC C. subnumărul J(...), are CUI R16085399 și IBAN (...)L (...) 71xx deschis la B. T., sediul social este în C.-N., strada C. V., nr. 1, jud. C..

În baza rolului activ prima instanță a dispus efectuarea din oficiu a unei adrese către ORC de pe lângă Tribunalul Cluj solicitând informații despre cele două societăți - SC C. S. S. și SC C. S.. Din răspunsul primit de la această instituție (f.92 dosar fond) a rezultat fără echivoc faptul că aceste două societăți sunt diferite, nefiind una și aceeași societate, motiv pentru care în ședința publică din data de (...) instanța a admis în mod legal și temeinic excepția lipsei calității procesuale pasive a SC C. S. S..

Instanța de recurs reține că se impunea respingerea acțiunii introductive de instanță, în considerarea faptului că pentru a se pronunța asupra nulității acestui contract cu care a fost investită instanța, cererea de chemare în judecată trebuia formulată în contradictoriu cu adevăratele părți contractante, anterior menționate.

Criticile formulate de reclamantă în dezvoltarea motivelor de recurs sunt total neîntemeiate deoarece în primul rând excepția lipsei calității procesuale pasive nu a fost invocată din oficiu de către instanță ci fost invocată atât de către C. Local al C. T. prin întâmpinarea depusă la (...) (f. 6 din dosarul înregistrat la Tribunalul Comercial Cluj) cât și de către pârâta S. C. S. S. printr-un înscris depus la dosarul cauzei la data de (...). Mai mult, excepția a fost pusă în discuția contradictorie a părților, în ședința publică din (...) (a se vedea încheierea de ședință care constituie practicaua sentinței recurate) iar pentru soluționarea legală și temeinică a cauzei instanța din oficiu a procedat la administrarea unui probatoriu dispunând în acest sens amânarea cauzei mai multe termene.

În consecință, instanța a depus toate diligențele procedurale pentru asigurarea contradictorialității și a dreptului la apărare al părții, iar recurenta se face vinovată de nerespectarea dispozițiilor art. 129 alin. 1 C.p.c. conform cărora ,,Partile au indatorirea ca, in conditiile legii, sa urmareasca desfasurarea si finalizarea procesului…..,, Prin prisma acestui text procedural recurenta nu poate susține cu succes că a fost surprinsă de admiterea unei excepții care a fost invocată cu mai mult de un an anterior soluționării acesteia și dezinvestirii instanței.

Pentru toate aceste motive, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.p.c. instanța va respinge recursul declarat de reclamanta A. N. PENTRU R. ȘI M. A. P. - A., împotriva sentinței civile nr. 2923 din 10 iunie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. pe care o menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de reclamanta A. N. PENTRU R. ȘI M. A. P. - A., cu sediul în B., B-dul D. G., nr. 38, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 2923 din 10 iunie

2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 27 septembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

D. P. A. I. A. C. I.

V. D.

GREFIER Î n concediu medical,semnează grefier șef M .lena T.

Red. A.A.I Dact.H.C./2 ex/(...) Jud.fond:A.M.B..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3478/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal