Decizia civilă nr. 2973/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2973/2011
Ședința din data de 19 I. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE G.-A. N. JUDECĂTOR M. B. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. a J. C. împotriva sentinței civile nr. 2980 din data de (...), pronunțată de Tribunalul
Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamanta SC M. E. G. S., având ca obiect - suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimata- reclamantă prin avocat B. T. V., în baza împuternicirii avocațiale nr. C. din data de (...), aflată la fila 11 din dosar, lipsind recurenta.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) intimata-reclamantă a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004, art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Reprezentantul intimatei-reclamante învederează instanței că nu are de formulat alte cereri sau de invocat excepții. Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în combaterea recursului. Reprezentantul intimatei-reclamante solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 2980 din data de (...), pronunțată de Tribunalul Cluj și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca temeinică și legală, considerând că instanța de fond în mod corect a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 al. 1 din Legea nr. 554/2004, respectiv că există un caz bine justificat precum și iminența unei pagube. Cu privire la condiția cazului justificat, apreciază că prima instanță a considerat că motivele de nelegalitate formulate de către reclamantă ar putea fi întemeiate, a constat îndeplinită această condiție, fără a prejudeca fondul. Arată că organele fiscale au invocat în motivarea emiterii deciziei de impunere contestate dispozițiile art. 11 al. 1 Cod fiscal, în sensul că la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerarea o tranzacție care nu are un scop economic și astfel aucalificat mai multe tranzacții efectuate cu SC Armtech Smart S. București între anii 2008 - 2010 ca neavând un scop economic. Prin argumentele și actele depuse în probațiune, reclamanta a dovedit scopul economic, comercial al tranzacțiilor încheiate cu societatea din București. Față de condiția pagubei iminente susține că derularea formelor de executare silită ar determina perturbarea gravă a activității societății, blocarea conturilor conducând la imposibilitatea plății furnizorilor, achitării impozitelor și taxelor către stat, putând chiar să conducă la o stare de încetare de plăți care să prefigureze intrarea societății reclamante în insolvență. Totodată, reprezentantul intimatei-reclamantei învederează instanței că nu solicită acordarea cheltuielilor judiciare. După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. C U R T E A P rin Sentința civilă nr. 2980 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis cererea formulată de reclamanta SC M. E. G. S. împotriva pârâtei A. N. DE A. F. - D. G. A F. P. C.. S-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere F-CJ 401/(...) emisă de A.-D. C. până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținuturmătoarele: Potrivit dispozițiilor art. 14, 15 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate solicita suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la soluționarea acțiunii în fond. Pentru a fi admisibilă o asemenea cerere, reclamanta trebuie să facă dovada urgenței și a pagubei iminente. De asemenea, în niciun caz instanța nu poate prejudeca fondul în soluționarea unei cereri de suspendare. Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că aceste condiții sunt îndeplinite în prezenta speță. Astfel, prin decizia contestată, a fost stabilită în sarcina reclamantei obligatia de plată a sumei de 132.772 lei reprezentând TVA lunar și majorări de întârziere de 84.293 lei, reprezentând obligatii stabilite suplimentar. Deși în această fază procesuală tribunalul nu poate analiza legalitatea sau nelegalitatea actului administrativ atacat, anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept pot fi de natură să creeze anumite suspiciuni în privința actului administrativ. Or, raportat la motivele de nelegalitate invocate de către reclamantă referitoare la formalitatea încheierii în scris a unor contracte si la posibilitatea ca pârâta să fi stabilit anumite obligatii de plată cu nerespectarea prev. art. 21 al. 4 C.pr.fisc, există posibilitatea ca acestea să fie considerate ca întemeiate, situatie in care s-ar ajunge la anularea acestei decizii. În orice caz, aceste susțineri nu pot face obiectul prezentei analize, ele urmând a fi analizate la soluționarea pe fond a cauzei. Cu toate acestea, existând cel puțin o aparență în favoarea reclamantei, tribunalul a apreciat că aceasta a făcut dovada atât a urgenței cât și a pagubei iminente, care ar putea consta în blocarea activității sale,prin imposibilitatea reclamantei de a plăti obligatiile la bugetul de stat, salariile si furnizorii si chiar de a o pune în stare de încetare de plăți. Pentru considerentele expuse anterior, apreciind că cererea formulată este fondată, tribunalul a admis-o și a dispus în consecință. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. a F. P.a judetului C. solicitând admiterea recursului, modificarea in totul asentintei atacate cu consecinta respingerii cererii de suspendare a executarii deciziei de impunere nr. 401/(...). În motivare s-a arătat că: Prin sentinta in prezent recurata, s-a admis cererea formulata de reclamanta M. E. G. S. si pe cale de consecinta s-a dispus suspendarea executarii deciziei de impunere nr. 401/(...). Pentru a dispune astfel, in esenta, instanta de fond, antepronuntandu- se retine si motiveaza ca raportat la motivele de nelegalitate invocate de: reclamanta referitoare la formalitatea incheierii in scris a unor contracte si la posibilitatea ca parata sa fi stabilit anumite obligatii de plata cu nerespectarea prev. art. 21 al 4 C.pr. fisc. exista posibilitatea ca acestea sa fie considerate intemeiate, situatie in care s-ar ajunge la anularea acestei decizii. Inainte de toate, trebuie sa precizam ca instanta nu a mentionat daca in speta s-a achitat cautiunea legala, prevazuta de dispozitiile art. 215 din OG nr. 92/2003 privind codul de procedura fiscala, reglementari conform carora, (1) Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendâ executarea actului administrativ fiscal. (2) Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, in temeiul cu modificările ulterioare. Instanta competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cautiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar in cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil in bani, o cautiune de până la 2.000 lei. Instanta de fond, apreciaza ca formal, sunt indeplinite conditiile pentru a se dispune in speta suspendarea executarii deciziei de impunere in discutie, pentru simplu fapt ca exista cel putin o aparenta in favoarea reclamantei in ceea ce priveste urgenta si paguba iminenta. Pârâta nu este de acord cu solutia instantei de fond intrucat, potrivit cerintelor art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea executarii unui act administrativ, pe langa initierea procedurii de anulare a actului administrativ, este necesar a fi intrunite cumulativ alte doua conditii, verificandu-se astfel numai aparenta dreptului. Cele doua conditii, prin modul restrictiv-impereativ de reglementare " denota caracterul de exceptie al masurii suspendarii executarii actului administrativ, presupunand asadar, dovedirea efectiva a unor imprejurari conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care; sa fie de natura a argumenta existenta "unui caz bine justificat" si a " iminentei poducerii pagubei". Suspendarea, este o masura de exceptie, un instrument juridic pus la dispozitia particularilor care se pretind vatamati, precum si o garantie impotriva efectelor vatamatoare care ar putea fi irepetabile; numai motive bine intemeiate referitoare la o indoiala puternica cu privire la legalitatea sa, precum si numai daca ar contine dispozitii a caror indeplinire ar produce consecinte greu sau imposibil de inlaturat s-ar putea inlatura efectul sau executoriu din oficiu prin dispunerea suspendarii executarii. In speta, reclamanta, nu a adus elemente prin care sa probeze una din conditiile ce se cer a fi indeplinite cumulativ. In mod evident insa, punerea in executare a deciziei de impunere este generatoare de paguba pentru patrimoniul reclamantei dar aceasta imprejurare nu este suficienta pentru a demonstra existenta celeilalte conditii si anume paguba iminenta intrucat executarea actului administrativ atacat poarta doar riscul de a pune in dificultate financiara reclamanta. Cu alte cuvinte, paguba ar trebui sa constea, in cazul de fata, intr-o imprejurare determintata si dovedita efectiv, si nu doar presupusa. Altfel, s- ar ajunge la concluzia ca cerinta referitoare la iminenta producerii unei pagube este presupusa in toate cazurile executarii unui act administrativ, ceea ce ar contraveni caracterului de exceptie al institutiei suspendarii executarii actelor administrative. In temeiul celor ce preced, solicita admiterea recursului asa cum a fost formulat. Intimata reclamantă SC M. E. G. S. a formulat întâmpinare prinintermediul căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Asupra cauzei de față curtea constată următoarele R eclamanta M. E. G. S.R.L a solicitat suspendarea parțială a executării actului administrativ - decizia de impunere nr. F-CJ 401/(...) emisă de A. - D. C., până la pronunțarea instanței de fond în ceea ce privește următoarele sume: - suma de 58.462 lei cu titlu de impozit pe profit la care se adaugă majorările de întârziere aferente; - suma de 92.118 lei cu titlu de TVA, la care se adaugă majorările de întârziere. Prin Sentința civilă nr. 2980 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis cererea formulată de reclamanta SC M. E. G. S. împotriva pârâtei A. N. DE A. F. - D. G. A F. P. C. si s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere F-CJ 401/(...) emisă de A.-D. C. până la pronunțarea instanței de fond. Din această perspectivă recursul formulat este fondat, instanța acordând mai mult decât s-a solicitat. Curtea observă că în cauză sunt întrunite condițiile impuse de art 14 din Legea nr 554/2004 referitoare la cazul bine justificat și la paguba iminentă. Notiunea de caz bine justificat are o definitie legala reglementata prin dispozitiile art. 2 alin. 1 lit. t din Legea 554/2004 care prevede ca, prin caz bine justificat se inteleg ,,împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ,,. În concret, pentru analiza acestei condiții este necesar să se identifice argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ din litigiu. În alți termeni, pentru a interveni suspendarea pe cale judecătorească a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate, care să creeze o îndoială rezonabilă privind prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ, fără a fi necesar a răsturna această prezumție - răsturnare care se poate petrece în fața instanței care examinează cererea în anularea actului administrativ. Tocmai prin creearea unei îndoieli serioase a prezumției de nelegalitate de care se bucură actul administrativ se justifică suspendarea efectelor actului contestat. Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el însuși titlu executoriu. Principiul legalității actelor administrative presupune însă, atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată. Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului. Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-și producă efectele asupra celor vizați. În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalității actului administrativ și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie însă, o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege. Existența cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei. Curtea făcând un examen de aparență a legalității actului administrativ contestat cât prin prisma motivelor evocate către reclamant și prin prisma apărărilor formulate de pârât, reține că actul ce face obiectul cererii de suspendare este susceptibil să satisfacă exigența impusă de lege. Altfel spus, din prezentarea motivelor care ar justifica suspendarea executării actului, Curtea a identificat împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Față de cele ce preced curtea potrivit art 14 din Legea nr 554/2004 si art 304 pct 6 și art 312 cod pr civ va admite recursul declarat de D. G. A F. P. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 2980 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. pe care o va modifica în parte în sensul că va admite cererea formulată de către SC M. E. G. S. și dispune suspendarea parțială a executării actului administrativ - decizia de impunere nr. F-CJ 401/(...) emisă de A. - D. C., până la pronunțarea instanței de fond în ceea ce privește următoarele sume: - suma de 58.462 lei cu titlu de impozit pe profit la care se adaugă majorările de întârziere aferente; - suma de 92.118 lei cu titlu de TVA, la care se adaugă majorările de întârziere. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de D. G. A F. P. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 2980 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. pe care o modifică în parte în sensul că admite cererea formulată de către SC M. E. G. S. și dispune suspendarea parțială a executării actului administrativ -decizia de impunere nr. F-CJ 401/(...) emisă de A. - D. C., până la pronunțarea instanței de fond în ceea ce privește următoarele sume: - suma de 58.462 lei cu titlu de impozit pe profit la care se adaugă majorările de întârziere aferente; - suma de 92.118 lei cu titlu de TVA, la care se adaugă majorările de întârziere. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică azi, (...). Red.G.A.N./dact.L.C.C. 3 ex./(...) Jud.fond: I. P.
← Decizia civilă nr. 4912/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3478/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|