Decizia civilă nr. 3582/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR.3582/2011
Ședința din data de 03 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. S.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: A. C.
GREFIER: L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta D. G. împotriva sentinței civile nr. 889 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C., în contradictoriu cu intimatul P. M. C. N., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (L. Nr.1.).
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
P. de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut cauzei, după care Curtea, procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art.1591 alin.4 C.pr.civ., constată că, întemeiat pe dispozițiile art.8 și art.10 din L. nr.554/2004, este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 889 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. s-a respins cererea de suspendare. S-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta D. G., în contradictoriu cu pârâtul P. MUN.C.-N. având ca obiect anularea Dispoziției P. mun. C.-N. nr. 2759/26 mai 2010 și plata drepturilor salariale. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta este funcționar public în cadrul P. mun. C.-N., iar prin D. 2759 din 28 mai 2010 emisă de P. mun. C.-N. s-a modificat dispoziția P. nr. 575 din (...) în sensul că începând cu data de 01 ianuarie 2010 drepturile salariale cuvenite reclamantei sunt compuse doar din salariul de bază, spor de vechime și spor pentru condiții periculoase, fiind eliminate din drepturile salariale sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate. Cu referire la primul motiv de nelegalitate al dispoziției contestate, și anume cel care se referă la nulitatea absolută a acesteia, tribunalul a reținut că aceasta nu încalcă principiul neretroactivității deoarece a fost emisă în baza O. (...), menționat mai sus, și în baza căruia Agenția Națională de P. S. C., căreia i s-au acordat atribuții de control asupra modalității de stabilire a drepturilor salariale potrivit L. 3., a fost îndrituită să verifice drepturilesalariale acordate funcționarilor publici în baza acestei legi care se referă la salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, și în conformitate cu care, începând cu data de 01 ianuarie 2010, toți funcționarii publici trebuie reîncadrați pe categorii de personal, funcție de prevederile acestei legi. Referitor la abrogarea O. (...) intervenit la (...) prin O. comun al M. și MFP NR. 727/(...), emis în aplicarea acestei legi, tribunalul a reținut că în materie de abrogare ca formă de încetare în timp a unui act normativ, este un principiu general cunoscut și necontestabil acela că norma juridică activează atâta timp cât este în vigoare. În speță, acest ordin fost anulat prin sentința civilă nr. 2. mai 2010 a Curții de A. C., sentință nedefinitivă și care potrivit art. 23 din L. 554/2004 a contenciosului administrativ are putere numai pentru viitor. Mai apoi, iar că în baza acestui ordin Agenția Județeană de P. S. C. a efectuat controlul sus amintit în cadrul P. Mun.C.-N., iar în urma controlului această agenție a emis adresa nr. 386/R/(...) prin care a încunoștințat instituția primarului că există nereguli la reîncadrarea personalului propriu, în legătură cu modul de stabilire a salariilor în primul an de aplicare a L. 3., în sensul că sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate, nefiind prevăzute în legislația salarizării, aplicabilă până la (...), sunt nelegale, motiv pentru care nu au mai putut fi acordate în anul 2010, începând cu data intrării în vigoare a L. - cadru 3.. În baza acestei adrese, P. mun. C.-N. a emis dispoziția 2142/(...) prin care a fost modificat statul de personal al P. mun.C.-N. și al serviciilor publice aflate în subordinea Consiliului Local al mun.C.-N. Din cronologia actelor sus expuse rezultă că D. 2142/(...) a fost emisă în intervalul în care O. (...) producea efecte, nefiind abrogat și tocmai în scopul respectării prevederilor L. 3., lege declarată constituțională în urma controlului de constituționalitate declanșat în condițiile legii. Apoi, cu referire la problema de fond a speței, și anume dacă reclamanta este îndreptățită sau nu la acordarea sporului de dispozitiv și sporului de stabilitate, respectiv dacă dispoziția contestată este nelegală în contextul în care a eliminat aceste două sporuri fără un temei legal, instanța a reținut următoarele: Cu referire la sporul de dispozitiv, în cauză a fost pronunțată și o deciziede recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv D. 3. prin care s-a stabilit că acest drept salarial se acordă doar funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul MAI și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de I. Potrivit art. 10 din OUG 1/2010 dată în aplicarea L. 3., se arată că „în conformitate cu prevederile art. 30 din L. - cadru 3., la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 01 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L. - cadru 3.";. Prin urmare, în raport de acest text de lege, rezultă că trebuie a se analiza dacă drepturile salariale stabilite anterior intrării în vigoare a L. 3. erau legale sau nu la momentul emiterii lor. În condițiile în care prin D. I. nr. 3. a stabilit în mod obligatoriu că acest spor era reglementat prin lege numai pentru personalul din instituțiile din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, acest drept salarial nu mai poate fi acordat începând cu data intrării în vigoare a L. 3.. Mai apoi, chiar dacă nu ar fi fost această decizie de recurs în interesul legii, tribunalul s-a raportat la temeiul invocat de reclamantă pentru acordarea acestui spor cât și a sporului de stabilitate, și anume, acordul colectiv de muncă încheiat la nivelul P. mun. C.-N., nr. 224076/(...). Reclamanta este funcționar public și în acest context îi sunt aplicabile dispozițiile L. 1. în conformitate cu care, respectiv în conformitate cu art. 31 din această lege, se stabilește că salariul funcționarului public este compus din salariul de bază și sporul pentru vechime în muncă, iar funcționarii publici mai pot beneficia și de alte drepturi salariale doar în condițiile legii. T. a analizat dacă cele două sporuri solicitate de reclamantă și care nu sunt prevăzute de L. 1. pot fi negociate printr-un acord colectiv de muncă. Aceste sporuri nu pot fi negociate printr-un atare acord deoarece potrivit art.29 din aceeași lege organizațiile sindicale ale funcționarilor publici pot să aibă ca scop doar protejarea intereselor profesionale, iar potrivit art. 72 din aceeași lege 1., autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele funcționarilor publici, care să cuprindă doar măsuri referitoare la: constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă; sănătatea și securitatea în muncă; programul zilnic de lucru; perfecționarea profesională; alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere al organizațiilor sindicale. În concluzie, acordurile colective de muncă ale funcționarilor publice pot viza doar măsurile sus menționate și nici într-un caz nu se pot referi la drepturile salariale. Acest aspect rezultă și din interpretarea art. 12 din L. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, potrivit căruia acesta se poate încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă se stabilește în mod imperativ că nu se poate negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. În raport de toate considerentele anterior expuse, rezultă că funcționarii publici nu își pot negocia drepturile salariale, drepturile acestea și compunerea lor, fiindu-le stabilite prin lege. Așa fiind, deși art.30 alin.5 din L. 3. arată că în anul 2010 personalul aflat în funcție la (...) își va păstra salariul avut, acest text de lege trebuie raportat la condițiile stabilite de aceeași lege pentru reîncadrarea legală a personalului din instituțiile publice, în speță din cadrul P. mun. C.-N. Cu referire la cererea de suspendare a dispoziției primarului contestată, în condițiile în care s-a stabilit pe fond că această dispoziție este legală și temeinică, este evident că s-a respins cererea de suspendare, neexistând nici un caz bine justificat și nici pagubă iminentă care să determine suspendarea acesteia, măsura eliminării celor două sporuri de către P. mun. C.-N. fiind legală și temeinică. Așa fiind, în temeiul art. 15 din L. 554/2004, a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă . Totodată, în raport de considerentele sus menționate, a respins și pe fond cererea de anulare a dispoziției contestate precum și plata drepturilor salariale compuse din cele două sporuri începând cu luna aprilie 2010. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D. G., solicitând transpunerea dosarului la instanța competentă, admiterea recursului declarat și casarea sentinței recurate, ori în subsidiar modificarea acesteia însensul admiterii acțiunii și dispunerii anulării Dispoziției P. municipiului C.- N. nr.2759, ca nelegală și netemeinică. În motivarea recursului recurenta invocă necompetenta instanței de fond, motiv prevăzut de arte 304 pct. 3 ori pct. 5 și interpretarea si aplicarea eronată a prevederilor legale incidente în cauză, caz circumscris de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă. Prin acțiunea introductivă de instanța, recurenta a solicitat, ca prim capăt de cerere, anularea Dispoziției P. municipiului C.-N. nr.2759, privind modificarea și completarea art. 2 din D. nr.575/2010, privind reîncadrarea sa și stabilirea salariului de bază și a sporurilor începând cu data de (...). Prin sentința civilă nr.8. contestată, instanța de fond s-a pronunțat și a dispus respingerea acțiunii sale. Raportat la competenta instanței, apreciază că instanța de fond, nu a observat că este încadrată personal contractual, și nu ca funcționar public, sens în care instanța competentă trebuia să fie formată dintr-un complet specializat pe litigii de muncă, și nu unul specific contenciosului administrativ, cum a fost în cauză. Conform dreptului comun, respectiv legislației muncii, art. 281 și următoarele din L. nr. 53/2003 privind Codul muncii este explicit în privința competenței secției specializate de litigii de muncă în cazul personalului contractual. Obiectul prezentului dosar este contestarea unui act ce îi modifică raportul de muncă și implicit contractul individual de muncă, fiind un litigiu de muncă în temeiul art. 281 "Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă ... " și următoarele din L. nr. 53/2003 privind Codul muncii coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. c) din Codul de P. civilă "T. judecă în primă instanță ...conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe", indiferent de denumirea actului contestat (decizie, dispoziție). Ori, conform art. 36, alin. (3) din L. nr. 304 /2004 privind organizarea judiciară, care arată că "În cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, (... ) cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale (. .. ) " . Având în vedere cele două texte de lege, precum și faptul că recurenta este încadrată ca personal contractual, cu contract individual de muncă și nu funcționar public, instanța competentă în soluționarea prezentei cauze este Tribunalul Cluj, Secția mixtă, completul de litigii de muncă, iar nu completul de contencios administrativ, litigiul nefiind unul de funcționar public, iar competenta instanței de contencios administrativ este una restrictivă și de excepție, stabilită de L. nr. 1. privind statutul funcționarilor publici care la art. 109 prevede în mod expres că, "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe." În acest context, invocă art. 304 pct. 3 și respectiv pct. 5 din Codul de procedură civilă, solicitând casarea Sentinței civile nr. 8. ca fiind dată de un complet necompetent, cu consecința prevăzută de arte 312 alin. (6), respectiv trimiterea prezentului dosar spre judecare instanței competente potrivit legii. Pe fond, recurenta a arătat că în motivare instanța a analizat prezenta cauză în mod superficial și eronat de altfel, deși motivele acțiunii au fost multiple, atât de formă cât și de fond, detaliind criticile formulate. Analizând sentința recurată prin prisma dispozițiilor art.304 și art.3041 C.pr.civ., instanța constată că recursul este întemeiat pentru următoareleconsiderente: Instanța de fond și-a dezvoltat raționamentul plecând de la premisa că reclamanta este funcționar public, însă, potrivit înscrisurilor depuse de ambele părți în primă instanță, reclamanta face parte din categoria personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al P. municipiului C. - N. Prin urmare, apare ca fiind întemeiată critica referitoare la necompetența funcțională a primei instanțe, în sensul că, potrivit art.34 alin.4 din L. 3. care face trimitere la instanța competentă potrivit legii, în speță cererea de chemare în judecată trebuia soluționată de un complet specializat în materia litigiilor de muncă, conform art.284 alin.1 din Codul muncii, art.2 pct.1 lit.c C.pr.civ. și art.36 alin.3 din L. 304/2004. Având în vedere considerentele expuse, curtea apreciază că în cauză este incident motivul prevăzut de art.304 pct.3 C.pr.civ., astfel că, în temeiul art.312 alin.6 C.pr.civ., va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare T. C. în complet specializat în materia litigiilor de muncă. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E: Admite recursul declarat de D. G. împotriva sentinței civile nr.889 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T. C. pe care o casează și trimite cauza spre competentă soluționare T. C. - complet specializat în materia litigiilor de muncă. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER M. S. C. P. A. C. L. F. Red. C.P./Dact.GC 2 ex/(...) Jud. primă instanță: A.M. B.
| ← Decizia civilă nr. 4910/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 463/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
