Decizia civilă nr. 3619/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 3619/2011

Ședința ta de 05 O. 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. B. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta I. P. J. S. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., împotriva Sentinței civile nr. 175 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., în contradictoriu cu reclamantul T. P., având ca obiect - anulare act de control taxe și impozite - înmatriculare auto fără plata taxei de poluare.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Prin S. Registratură, la data de (...) intimatul-reclamant a depus la dosarul cauzei întâmpinare, într-un singur exemplar, fax.

Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct. 2 C.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C., raportat la art.21 din

Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 175 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea reclamantului T. P. și a fost obligată pârâta I. P. J. S. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a A. să înmatriculeze autoturismul marca FIAT, cu număr de identificare Z., fără plata taxei de poluare.

P. a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin adresa nr. 35049/(...) (f. 23), i s-a comunicat reclamantului de către pârâtă faptul că nu poate da curs înmatriculării autovehiculului acestuia fără achitarea taxei de poluare, deoarece acest lucru este prevăzut în O. nr. 50/(...), publicată în M.O. nr. 327/(...), conform art. 3 care prevede

: ˝Intră sub incidența taxei autovehiculele din categoriile M1-M3 și N1-N3 cum sunt definite în RNTR2";, iar conform art. 4 „Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România";.

Din conținutul acestei adrese se deduce însă atitudinea de refuz a pârâtei de a da curs cererii reclamantului, respectiv de a-i înmatricula autoturismul fără plata taxei de poluare.

Taxa de poluare a fost instituita prin Ordonanța de Urgență nr. 5. care a abrogat prevederile din Codul Fiscal referitoare la taxa de prima înmatriculare a autovehiculelor.

Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după intrarea în vigoare, iar din analiza acestora, instanța a ajuns la concluzia conform căreia actul normativ care instituie această obligație este incompatibil cu prev. art. 110 par. 1 din TFUE, scopul declarat al său fiind protejarea industriei interne de autovehicule si pastrarea locurilor de munca angrenate in productia de autovehicule.

Se constată pentru cele ce preced, raportat la data înscrisă în adresa nr. 35049 din (...), că reclamantul nu datorează vreo sumă potrivit legislației comunitare, astfel că refuzul pârâtei de a-i înmatricula mașina fără plata taxei apare nelegal din punctul de vedere al legislației comunitare, sens în care a fost obligată să înmatriculeze mașina reclamantului fără achitarea acestei taxe. Reclamantul nu a solicitat cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta I. P. J. S. - S. P. C. R.

P. DE C. SI I. A V. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și cu ocazia rejudecării în fond, respingerea ca nefondată a acțiunii formulate de reclamant.

În motivarea recursului, pârâta a arătat că prin hotărârea atacată, prima instanță a admis acțiunea formulată și în consecință a obligat serviciul specializat din cadrul P. J. S. la înmatricularea autoturismului proprietate personală, fără achitarea taxei de poluare.

Pârâtul consideră criticabil acest mod de interpretare a legii deoarece O. nr.5. stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care se constituie venit la fondul pentru mediu și se gestionează de A. F. P. M., în vederea finanțării proiectelor și programelor pentru protecția mediului.

Conform art.4 din O. nr.5., obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Analizând compatibilitatea textului citat cu normele dreptului comunitar, apreciază că în speță nu sunt încălcate prevederile art.90 din

T..

Astfel, potrivit dispozițiilor O. nr.5., România, stat membru al Comunității E., nu supune direct sau indirect produsele altor state membre (în speța autovehiculele provenite dintr-un stat membru a U. E.) prețuri sau taxe, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.

Or, taxa pe poluare instituită prin O. nr.5., nu poate fi asimilată impozitelor interne, deoarece această taxă este percepută pentru asigurarea protecției mediului, tuturor proprietarilor de autovehicule care, prin înmatricularea acestora în România, înțeleg să le utilizeze pe teritoriul nostru, contribuind astfel la poluarea mediului.

Pe de altă parte, această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second- hand, importante din Uniunea Europeană, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze un autovehicul, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei.

Caracterul taxei, instituit de O. nr.5. ca fiind unul pe poluare rezultă din dispozițiile art.1 alin.2, în care urmează să fie finanțate urmare a aplicării acestui act normativ. Prin urmare, chiar dacă legislativul nu a găsit o formulă mai potrivită, prin condiționarea înmatriculării autovehiculelor de plata acestor taxe, acest aspect nu este de natură să o transforme într-o taxă de primă înmatriculare, cum era cea prevăzută de dispozițiile art.2141

C.fisc. și apreciată ca nelegală de practica judiciară.

În final, pârâta a mai precizat faptul că instituirea taxei pe poluare a fost rezultatul negocierilor și acordului dintre România și Comisia

Europeană, astfel încât aceasta nu contravine legislației comunitare.

Reclamantul intimat T. P. a formulat întâmpinare solicitând respingerearecursului ca nefondat.

Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-aapreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente:

Prin adresa nr. 35049/(...) i s-a comunicat reclamantului de către pârâtă faptul că nu poate da curs înmatriculării autovehiculului acestuia, achiziționat dintr-un stat membru UE, fără achitarea taxei de poluare.

Prin sentința civilă atacată, instanța de fond admite acțiunea și dispune înmatricularea definitivă a autovehiculului fără plata taxei de poluare prevăzută de O. nr. 5., cu modificările și completările ulterioare.

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J. că art. 110 din T.ul privind funcționarea U. E. (TFUE) și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător în spațiul U. E. are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din (TFUE) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate.

Așa cum rezultă din dispozițiile legale pertinente taxa pe poluare se datorează la prima înmatriculare a vehiculului (art. 4 lit. a din OUG nr. 5.) încât dreptul intern aplicabil raportului juridic de drept material se circumscrie normelor juridice în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare.

Instanța de recurs, urmărind modificările succesive ale O. 5., constată faptul ca solicitarea de înmatriculare a autoturismului și refuzul autorității administrative de a înmatricula acel autoturism, în absenta dovezii de achitare a taxei de poluare, a avut loc după data modificării O. 5. prin O. 2. și respectiv OUG 7.. În consecință, compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE, incidente, trebuie analizata la normele în vigoare la momentul plății taxei, prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-263/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare în procedura privind pe reclamantul I. N.

În această cauză, CJUE a făcut trimitere la jurisprudența sa anterioară în materie, statuând următoarele: „Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea Tatu, citată anterior, o reglementare precum OUG nr. 5. are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, înaceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 5., astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 2., OUG nr. 7. și, respectiv, OUG nr. 117.. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 5. mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii Tatu, citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, înscopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 5., între versiunea inițială a OUG nr. 5. și versiunile ulterioare ale acesteia.";

Prin cele două hotărâri, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un statmembru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Or, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Astfel fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din TFUE.

P. a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății.

Or, statuând astfel Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).

Față de cele ce preced, raportat la considerentele menționate în precedent care înlocuiesc sentința pronunțată de instanța de fond, soluția de admitere a acțiunii și obligare a autorității administrative de resort la îndeplinirea operațiunii administrative de înmatriculare a autovehiculului, fără plata taxei pe poluare, este întemeiată.

Din această perspectivă, Curtea urmează ca în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 rap. la 312 C. să respingă recursul ca nefondat și să mențină în întregime hotărârea recurată.

P. ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E R espinge recursul declarat de I. P. J. S. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. împotriva sentinței civile nr. 175 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al

T.ui S., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința din 05 O. 2011.

Red.M.B./dact.L.C.C.

2 ex./(...) Jud.fond: D. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3619/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal