Decizia civilă nr. 5898/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
D. CIVILĂ Nr. 5898/2011
Ședința publică de la 15 D. 2011
PREȘEDINTE L. U.
Judecător M. D.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta SC D. S., împotriva sentinței civile nr. 3., pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâții D. G. A F. P. C. și D. R. PENTRU A. SI O. V. C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal Decizie de regularizare a situației nr.
30/2009 - obligații suplimentare stabilite la controlul vamal ulterior.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este timbrat, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la dosar s- a depus întâmpinare, comunicată cu reprezentanta recurentei anterior începerii dezbaterilor. Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. CURTEA Prin sentința civilă nr. 3031 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S. D. S. T. în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. C. și D. R. PENTRU A. SI O. V. C., având ca obiect anularea D. nr. 222/(...) emisă de D. C. si anularea D. pentru regularizarea situației nr. 30/(...) emisă de D. J. pentru A. și O. V. C. și anularea implicită a procesului-verbal de control nr. 37/(...). Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Cu privire la cererea de suspendare a executării D. pentru regularizarea situației nr.30/(...) emisă de D. J. pentru A. si O. V. C., instanța s-a pronunțat prin încheierea din ședința publică din (...), încheiere menținută prin D. civilă nr. 1. a C. de A. C. Pe fondul problemei reținem că prin D. nr. 222/(...) emisă de D. C. s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantă împotriva D. pentru regularizarea situației nr. 30/(...) emisă de D. V. C., constatându-se că reclamanta datorează suma de 72.269 lei T. si 7588 lei majorări de întârziere. Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut în esență faptul că petenta datorează drepturile de import calculate la valoarea integrală a bunurilor introduse în țară în baza contractului de leasing extern și că încheierea dinoficiu a regimului de admitere temporară cu exonerare totală de la plata drepturilor vamale s-a efectuat în mod legal de către organele vamale. Instanța a reținut, ca si stare de fapt, faptul că prin procesul-verbal de control nr. 37/(...) care stă la baza emiterii D. pentru regularizarea situației nr. 30/(...) s-au constatat următoarele: in baza autorizației de admitere temporară nr. 169/(...), D. nr. I 17635/(...), a facturii externe nr. 0453003/(...) si a Contractului de leasing nr. ROM 680 HA/SC/(...), reclamanta a importat, la data de (...), în regim de admitere temporară cu exonerare totală de la plata drepturilor vamale un autotractor marca Volvo FM 12-420 si FM 42 TB, serie sasiu YV2J4CFA45B395554 în valoare de 71.700 Euro si o semiremorcă marca Schmitz serie sasiu WKS00000001207602, în valoare de 31.500 Euro pentru care autoritatea vamală a acordat ca termen limită de încheiere a operațiunii, data de (...). Urmare a controlului ulterior efectuat, organele vamale au constatat că termenul aprobat la autoritatea vamală nu a fost respectat, în sensul că S. D. S. nu a solicitat autorității vamale o nouă destinație vamală pentru cele două autovehicule introduse în țară, operațiunea vamală în cauză nefiind încheiată, motiv pentru care s-a procedat la lichidarea, din oficiu a acesteia, pe baza actelor mai sus invocate. Conform dovezilor de origine prezentate la momentul plasării în regim de admitere temporară, bunurile sunt exceptate de la plata taxei vamale. S-a reținut că reclamanta invocă faptul că bunurile care au făcut obiectul autorizației de admitere temporară nr. 169/2005 au fost distruse în totalitate în urma unui accident de circulație, aspect necontestat de nici una dintre părți. Ceea ce se impune a fi lămurit în speța de față este dacă bunurile fiind integral distruse, reclamanta mai datorează sau nu T. sau dacă, în accepțiunea că a avut loc totuși o „achiziție"; a bunurilor mai sus arătate, era necesar să se stabilească T.-ul cel mult la valoarea reziduală a acestora. In acest sens reține faptul că potrivit art. 284 din Legea nr. 86/2006 privind C. V. al R. „operațiunile vamale inițiate sub regimul prevăzut de reglementările vamale anterioare intrării în vigoare a prezentului Cod se finalizează potrivit acelor reglementări";. Pe cale de consecință, operațiunea vamală din speța de față - D. nr. I 17635/(...) intră sub incidența Legii nr. 141/1997 privind C. V. al R. si a Regulamentului de aplicare a acestuia aprobat prin H. nr. 1. coroborate cu prevederile O.G. 5. privind operațiunile de leasing si societățile de leasing. Potrivit art. 119 si art. 120 alin.l din Legea nr. 141/1997, regimul de admitere temporară permite utilizarea pe teritoriul R., cu exonerare totală sau parțială de drepturi de import si fără aplicarea măsurilor de politică comercială, a mărfurilor străine destinate a fi reexportate în aceeași stare, cu excepția uzurii lor normale. Autoritatea vamală fixează un termen în cadrul căruia mărfurile trebuie să fie reexportate sau să primească o nouă destinație vamală. Termenul aprobat trebuie să permită ca scopul utilizării să poată fi realizat iar autoritatea vamală, fixând termenul pentru încheierea regimului vamal suspensiv, trebuie apoi informată de către titularului aprobării asupra oricăror modificări care influențează derularea operațiunii sub regimul vamal aprobat. Regimul vamal suspensiv aprobat se încheie atunci când mărfurile primesc un alt regim vamal, iar când titularul nu finalizează operațiunile acestui regim în termenul aprobat, autoritatea vamală poate dispune din oficiu încheierea regimului vamal suspensiv. In contextul prevederilor sus citate si constatând că la data expirării termenului aprobat de organele vamale pentru încheierea operațiunii vamale suspensive, respectiv (...), reclamanta nu a reexportat bunurile ce fac obiectul contractului de leasing, nu a optat pentru plasarea lor sub alt regim vamal șinici nu a înștiințat autoritățile vamale asupra vreunei modificări intervenite în derularea operațiunii sub regimul vamal aprobat, apreciem că pârâta D. C. a procedat în mod legal la încheierea din oficiu a operațiunii de admitere temporară și la stabilirea drepturilor vamale la valoarea de intrare a bunurilor în țară, în baza documentelor menționate în cuprinsul considerentelor. S-a apreciat astfel că datoria vamală se calculează la valoarea integrală a bunurilor introduse în țară si nu la valoarea reziduală a acestora, chiar dacă reclamanta a făcut dovada distrugerii în totalitate a bunurilor si aceasta deoarece societatea reclamantă nu a solicitat încheierea regimului vamal suspensiv în termenul acordat. Întrucât autovehiculele menționate în cuprinsul acțiunii introductive de instanță au fost distruse în totalitate prin accidentul produs la data de (...), contractul de leasing nu s-a putut finaliza si derula pe perioada prevăzută în contract si în autorizație, astfel că potrivit dispozițiilor art. 93 din Legea nr. 141/1997 privind C. V., petenta avea obligația de a informa, de îndată, autoritatea vamală asupra modificărilor care au intervenit si au influențat derularea operațiunii sub regimul vamal aprobat și a faptului că nu au putut fi îndeplinite condițiile de derulare a regimului, prevăzute în autorizația de admitere temporară (utilizare bunuri pentru transport). Reclamanta nu a ținut cont de prevederile legale mai sus invocate, deoarece deși a arătat că bunurile au fost distruse prin accident la data de (...), termenul încheierii regimului vamal suspensiv fiind aprobat pentru data de (...), nu poate face dovada faptului că s-a prezentat la organele vamale, în termenul aprobat, în vederea încheierii operațiunii vamale suspensive. Pe cale de consecință, deoarece petenta nu a depus la autoritatea vamală competentă în termenul aprobat - (...) - documentația necesară pentru încheierea regimului vamal suspensiv, organele vamale în mod corect si legal au încheiat din oficiu, operațiunea de admitere temporară la valoarea de intrare a bunurilor în țară, bunuri cărora trebuia să li se dea o destinație vamală până la data de (...), dată la care se stabileau, de altfel, si drepturile vamale de import aferente. Pentru ca reclamanta să fi putut beneficia de facilitatea acordată inițial, în sensul calculării datoriei vamale la valoarea reziduală a bunurilor, petenta avea obligația de a depune în cadrul termenului legal aprobat de autoritatea vamală o declarație vamală de import definitiv a bunurilor la această valoare reziduală. Cum societatea nu a depus până la data de (...), documentele necesare la organul vamal competent, în vederea încheierii regimului vamal suspensiv în termen, s-a apreciat că deciziile contestate sunt legale si temeinice. Mai apoi, nu pot fi invocate de reclamantă nici prevederile art. 165 lit.h din Legea nr. 141/1997 în sensul că, deși nu poate face dovada prin înscrisuri a faptului că a adus la cunoștința organelor abilitate situația bunurilor plasate în regim vamal suspensiv, totuși datoria vamală trebuie stinsă. Aceasta deoarece stingerea datoriei vamale operează, potrivit textului de lege sus citat, numai dacă situațiile s-au produs înainte de acordarea liberului de vamă, respectiv înainte ca bunurile vămuite să fie lăsate la dispoziția titularului declarației vamale, în scopul utilizării prevăzut de regimul vamal sub care au fost plasate. Cum distrugerea mijloacelor de transport s-a produs la (...), ulterior acordării liberului de vamă - (...), se constată că stingerea datoriei vamale prin distrugerea bunurilor datorită cazului fortuit era imposibilă, art. 165 alin.l lit.h nefiindu-i aplicabil. In considerarea tuturor argumentelor expuse, s-a apreciat că în mod corect organele vamale si fiscale au emis cele două decizii contestate, motiv pentru care în temeiul art. 8-18 din Legea nr. 554/2004 instanța a respins acțiunea formulată de reclamantă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S. D. S. T., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, cu consecința admiterii în întregime a contestației noastre, anularea D. nr. 222 din data de (...) emisă de către D. generală a F. P. C., ca netemeinică și nelegală, și pe cale de consecință, anularea D. pentru regularizarea situației nr. 30/ (...) privindobligațiile suplimentare stabilite la controlul vamal ulterior, emisă de către pârâta D. J. pentru A. și O. V. C., și anularea implicită a procesului verbal de control nr. 37/ (...) și exonerarea acesteia de la obligația de plată a sumei totale de 79.857 lei constând din 72.269 lei reprezentând TVA și 7.588 lei reprezentând majorări de întârziere aferente; cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului reclamanta a arătat că prin S. civilă nr. 3031 / 2011, instanța de fond a respins acțiune a în contencios administrativ promovată de noi, apreciind că în mod corect organele vamale și fiscale au emis cele două decizii contestate. Consideră netemeinică și nelegală sentința recurată, întrucât adoptând această soluție instanța de fond a validat poziția intimatelor care au tratat în cazul acesta taxa pe valoarea adăugată ca o sancțiune și nu ca un impozit indirect, cum este aceasta în realitate. l. Întreaga argumentație care se regăsește în considerentele sentinței se rezumă doar la aspectul strict formal că nu am adus la cunoștința organului vamal competent situația creată ca urmare a distrugerii bunurilor, înainte de expirarea termenului stabilit pentru finalizarea operațiunii vamale, respectiv înainte de 10 martie 2009, motiv pentru care în realitate au fost obligați la plata TVA cu titlul de sancțiune. Consideră că în mod greșit acțiunea a fost respinsă doar pentru acest argument, întrucât neaducerea la cunoștința organ ului vamal a distrugerii bunurilor nu poate constitui decât o neglijență, pentru care de altfel organul vamal de control a aplicat sancțiunea "Avertisment - atenționare verbală" prin procesul verbal nr. 37 din (...). Dimpotrivă, crede că există argumente întemeiate care însă nu au fost analizate de către instanța de fond. Astfel, reiterează susținerile potrivit cărora societate a reclamantă ar fi trebuit să fie scutită integral de obligația de plată a TVA, pentru că bunurile au fost în întregime distruse, situație în care devin incidente prevederile art. 165 alin.(2) lit. h) din C. V. - "pierderea mărfurilor datorita cazului fortuit.". Apoi, chiar dacă a accepta că a avut totuși loc o "achiziție" a bunurilor mai sus arătate, era necesar să se stabilească TVA cel mult la valoarea reziduală a acestora, întrucât în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (4) din O.G. 5. republicată privind operațiunile de leasing, invocată chiar de către D. C., "în cazul achiziționării bunurilor introduse în țară în condițiile alin.(1) și (2) , utilizatorul este obligat să achite taxa vamală calculată la valoarea reziduală a bunului din momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare, care nu poate fi mai mică de 20% din valoarea de intrare a bunului, în cazul nostru 14.340 euro pentru cap tractor și 6.300 euro pentru remorcă. Chiar dacă în cazul dat nu se poate vorbi despre o "achiziționare" în sens clasic al termenului, așa cum însuși emitentul deciziei a cărei anulare o cerem susține la pag. 10, a avut loc un "transfer al dreptului de proprietate", cu toate că această operațiune juridică a privit doar bunurile distruse și nu bunuri în integralitatea lor. Instanța nu a luat în considerare faptul că, cu privire la încheierea din oficiu de către unitatea vamala a regimului vamal suspensiv de admitere temporară, chiar și în situația în care până la expirarea termenului aprobat nu a solicitat acordarea unui alt regim vamal sau schimbarea destinației vamale, s-au pronunțat chiar D. G. de S. a C. si D. G. de P. si L. privind Veniturile Bugetului General Consolidat - așa cum rezulta din adresele nr. 340263/(...) si 260976/(...) date în spețe similare, acestea exprimându-se în sensul că: "in cazulregimurilor suspensive de admitere temporara acordate in baza unor contracte de leasing derulate pe o perioada mai mare de un an, încheierea din oficiu se poate face la valoarea reziduala […]". 2. În sentința recurată nu se face nicio referire cu privire la excepția de nelegalitate pe care au invocat-o în cursul procesului. Consideră că excepția este întemeiată și se impunea a fi admisă. Art. 155(2) , fraza a doua, din Regulamentul de aplicare a C. vamal al R. aprobat prin R. nr. 1. date în aplicarea art. 95 din Legea nr. 141/ 1997 este nelegal întrucât contravine dispozițiilor codului fiscal, și obligă la suportarea TVA la valoarea integrală a bunurilor introduse în țară, fără a distinge după cum bunurile mai există sau nu în materialitatea lor, încălcându-se astfel dispozițiile art. 125 și 128 alin. (8)din C. fiscal, și mt.11 elin normele de aplicare a codului fiscal. Conform art. 1 alin.(3) din codul fiscal, în materie fiscală, dispozițiile codului fiscal prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispozițiile codului fiscal. Materia taxei pe valoarea adăugată este reglementată prin excelență prin codul fiscal, astfel că, în recurentei, prin reglementări cuprinse în codul vamal nu se poate deroga de la acestea. Taxa pe valoarea adăugată este definită potrivit art. 125 c.fiscal, ca fiind un impozit indirect datorat la bugetul statului, iar la lit. e) se definește "baza de impozitare" ca fiind contravaloarea unei livrări de bunuri sau prestări de servicii impozabile .... ". Contravaloarea livrării de bunuri în cazul acesteia o reprezintă valoarea reziduală a bunurilor distruse în accidentul de circulație, respectiv 23.115 EURO, astfel că cel mult la această valoare ar fi trebuit calculată taxa pe valoarea adăugată aferentă importului în cauză. Pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 128 (8) cod fiscal, nu constituie livrare de bunuri: a). bunurile distruse ca urmare a unor calamități naturale sau a unor cauze de forță majoră, precum și bunurile pierdute ori furate, dovedite legal astfel cum sunt prevăzute în norme, iar potrivit normelor metodologice de aplicare a codului fiscal, prin cauză de forță majoră se înțelege: a). incendiu, dovedit prin documente de asigurare și/sau alte rapoarte oficiale, cu excepția situațiilor în care pagubele sunt imputabile: b). război, război civil,acte de terorism c). orice evenimente care sunt astfel calificate prin C. civil, cu excepția situațiilor în care pagube le sunt imputabile. În situația acesteia, bunul a fost distrus integral în urma unui accident de circulație care întrunește condițiile legale arătate mai sus, nefiind imputabil subscrisei societăți sau prepușilor acesteia, a fost constatat prin înscrisuri oficiale, respectiv proces verbal de cercetare la fața locului din (...), autorizațiile nr. 3. / (...) și 3. / (...) eliberate de I. de P. al județului A.. 3. Instanța nu s-a pronunțat cu privire la data de la care trebuiau să fie calculate penalitățile de întârziere, respectiv la obligațiile accesorii. A arătat că în opinia acesteia acestea trebuiau calculate doar din data de 23 iunie 2009, nu din (...). Potrivit art. 116 din OG nr. 92/ 2003 modificata si republicata, "majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv", iar potrivit art.158 alin.2 din aceeași lege, noua datorie vamală stabilită pentru oricare din elementele sale componente, este adusă la cunoștința debitorului prin actul constatator întocmit de autoritatea vamală. De aceea a susținut că în mod nelegal s-a stabilit în sarcina recurentei obligația de a achita 7.588 lei cu acest titlu începând din data de (...), când de fapt de bitul principal, reprezentând TVA, a fost constatat și individualizat doar la data de 23 iunie 2009 , iar noi am luat cunoștință despre existența debitului principal și a obligației de plată ulterior acestei date. În drept, a invocat prevederile art. 304 pct.9 și 304 ind. 1 c.proc.civ.. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 3 noiembrie 2011, pârâta D. G. a F . P. C. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. În motivare, pârâta a arătat că referitor la motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9, art. 304 ind. 1 Cod procedura civila privind cererea de anulare a D. nr. 222/(...) emisa de D. G. a F. P. a J. consideră motivele neîntemeiate din următoarele considerente: - Fata de motivele de fapt si de drept ale acțiunii prin care, în esență reclamanta solicita sa se constate ca societatea ar fi trebuit sa fie scutita integral de obligația de plata a T. urmare a faptului ca bunurile au fost in întregime distruse, solicită respingerea acestui petit ca inadmisibil fiind in contradicție cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 111 Cod procedura civila. - In acest context , solicitarea de calcul privind valoarea reziduala este de asemenea inadmisibil prin raportare la considerentele cuprinse in Legea nr. 554/2004 . Reclamanta NU critica D. nr. 2. emisa de D. G. a F. P. a J. C. apreciind chiar ca a dat dovada de o oarecare neglijenta in ceea ce privește faptul ca nu a dovedit ca a adus la cunoștința organelor vamale situația de fapt intervenita privind regimul vamal si ca nu a solicitat de fapt acordarea unui alt regim. Din acest motiv, solicită să se observe că acțiunea este nemotivata si neîntemeiata așa cum in mod legal si temeinic a reținut si instanța de fond. Din cuprinsul D. nr. 2. emisa de D. G. a F. P. a J. C. rezulta ca organul de soluționare a contestațiilor a răspuns tuturor petitelor formulate pe calea contestației si a înlăturat aceste petite ca neîntemeiate având in vedere următoarele considerente de fapt si de drept: - Potrivit art. 155 alin (2) din H. nr. 1114/2007 ( in vigoare la data la care a fost depusa declarația vamala cât și la data la care s-a produs accidentul invocat) care prevede ca „. regimul vamal suspensiv nu încetează în condițiile alin. (1), taxele vamale și alte drepturi de import datorate se încasează din oficiu de birourile vamale în bara unui act constatator, iar operațiunea se scoate din evidenta biroului vamal. Taxele vamale și alte drepturi de import datorate se determină pe baza elementelor de taxare în vigoare la data înregistrării declarației vamale pentru acordarea regimului vamal suspensiv", rezultând neîndoielnic ca raportat la elementele de fapt a cauzei, reclamanta nu a respectat aceste dispozițiilor legale iar autoritatea vamala a procedat corect la calculul drepturilor vamale constând în TVA la valoarea de intrare a bunurilor in tara. - celelalte considerente invocate de reclamanta, legate de contractul de leasing au fost corect soluționate de organul de soluționare a contestațiilor si de către instanța de fond raportat la dispozițiile legale incidente. Astfel potrivit art. 10 lit. f) din O.G. nr. 5. reclamanta avea obligația expresa "să își asume pentru întreaga perioadă a contractului, în lipsa unei stipulații contrare, totalitatea obligațiilor care decurg din folosirea bunului direct sau prin prepușii săi, inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii bunului utilizat, din cauze fortuite, și continuitatea plăților cu titlu de rată de leasing până la achitarea integrală a valorii contractului de leasing": - din actele de la dosar rezulta ca organul de soluționare a contestațiilor a constatat corect ca, reclamanta - petenta avea obligația ca cel târziu, pana la data de (...), aprobata de autoritatea vamala pentru încheierea regimului de admitere temporara, sa solicite încheierea acestuia, in conformitate cu dispozițiile legale citate si cu condițiile in care s-a derulat aceasta operațiune, obligație încălcata de reclamanta ; - subliniază și pe aceasta cale așa cum a subliniat si organul de soluționarea contestațiilor si instanța de fond, ca legiuitorul nu prevede nicio derogare de la obligația titularului de regim (utilizatorul) de a încheia regimul vamal suspensiv in termenul acordat, pe motivul distrugerii bunurilor si nici nu stipulează , pentru acesta situație, posibilitatea încheierii din oficiu a operațiunii suspensive la valoarea reziduala . Fata de aceasta situație solicită să se constate ca acțiunea de anulare a deciziei, fără nici un temei legal si fără nici un motiv raportat la starea de fapt este neîntemeiata și nelegala . Pentru aceste motive de fapt si de drept solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea S. Civila nr. 3.. Analizând recursul declarat în cauză, Curtea reține următoarele: 1. Prima critică invocată de recurentă circumscrisă greșitei valorificări a conduitei acesteia pe planul neîndeplinirii obligației de a aduce la cunoștință organului vamal situația creată ca urmare a distrugerii bunurilor, înainte de expirarea termenului stabilit pentru finalizarea operațiunii vamale, respectiv înainte de 10 martie 2009, nu este întemeiată. Instanța de fond a reținut corect starea de fapt dedusă judecății generată de soluționarea contestației prin D. nr. 222 din (...), stabilind corect că în această situație importatorul care beneficiază de un termen înăuntrul căruia mărfurile importate care sunt admise temporar pentru utilizarea pe teritoriul R. cu exonerare totală sau parțială de plata drepturilor de import trebuie reexportate sau să primească o nouă destinație vamală. Regimul acestui termen este corect stabilit de către instanța de fond, mai precis regimul vamal suspensiv se încheie atunci când mărfurile primesc un alt regim vamal iar în ipoteza în care titularul regimului nu finalizează operațiunile specifice acestui regim vamal în termenul aprobat, autoritatea vamală este îndrituită să dispună din oficiu încheierea regimului vamal suspensiv cu toate consecințele ce decurg din nerespectarea termenului, inclusiv aceea de a suporta datoria vamală stabilită de autoritatea vamală de resort. Obligația de a informa autoritatea vamală despre încetarea contractului de leasing a bunurilor importate incumba titularului operațiunii și a regimului suspensiv aprobat până la data de (...) independent de cauza încetării contractului. Și este așa, deoarece titularul regimului vamal suspensiv stabilit pe baza și efectele contractului de leasing este terț față de organul vamal și prin urmare acestuia nu-i sunt opozabile aceste modificări decât sub condiția notificării în termenul stabilit. Prin urmare, relevanța notificării constă în aceea de a face opozabil autorității vamale schimbarea regimului vamal ori prezentarea altei situații care conduce la încetarea regimului vamal suspensiv. Numai că pentru a produce efectele juridice prevăzute de lege, notificarea respectivă trebuia să fie efectuată înăuntrul termenului suspensiv stabilit de autoritatea vamală, or probele dosarului, respectiv rezultatul cercetărilor întreprinse de organul fiscal și consemnate ca atare în decizia nr. 2., conduc la concluzia imposibilității dovedirii de către recurentă a înștiințării autorității vamale în termenul stabilit despre distrugerea bunurilor din litigiu. Curtea reține astfel că instanța de fond a reținut corect aplicabilitatea la speță a dispozițiilor art. 27 alin. 1 din OG nr. 5. și textele legale relevante privind regimul juridic al regimului vamal suspensiv de admitere temporară a bunurilor ce au făcut obiectul contractului de leasing precum și regimul juridic privind încheierea din oficiu a regimului vamal suspensiv, reglementate de dispozițiile pertinente din Legea nr. 141/1997 privind C. V. aplicabilă în speță potrivit principiului tempus regit actum instituit de art. 284 din Legea nr. 86/2006. Relevant privitor la criticile recurentului este dispoziția art. 93 din Legea nr. 141/1997 potrivit căreia titularul aprobării este obligat să informeze de îndată autoritatea vamală asupra oricăror modificări care influențează derularea operațiunii sub regimul vamal aprobat. Sub aspectul consecințelor juridice a nerespectării acestei obligații este important de reținut că nu numai în plan contravențional se produc efecte juridice cum pare a invoca recurenta ci și în plan fiscal. Astfel, conform art. 155 alin. 1 din HG nr. 1. privind Regulamentul de aplicare a C. V. al R., regimul vamal suspensiv încetează, între altele, dacă mărfurile plasate sub acest regim primesc, în mod legal, o altă destinație vamală sau alt regim vamal, ceea ce presupune desigur dacă analizăm dispozițiile legale anterioare și premisa acordării regimului suspensiv că titularul operațiunii respectă obligația impusă de lege în sarcina sa, respectiv aceea de informare a autorității vamale înăuntrul termenului stabilit și de îndată ce au survenit modificări care influențează derularea operațiunii sub regimul vamal aprobat. Or, în speță o atare conduită diligentă și prudentă nu a putut fi reținută în sarcina recurentei reclamante, motiv pentru care aceasta urmează să suporte toate consecințele pe cale legea le trage dintr-o astfel de faptă. Una dintre consecințe este reglementată de dispozițiile art. 144 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 141/1997 care are drept efect nașterea datoriei vamale în ipoteza în care nu este îndeplinită una dintre condițiile stabilite prin regimul vamal sub care au fost plasate, iar momentul nașterii datoriei vamale conform art. 144 alin. 2 este cel în care s-a produs situația care generează această neîndeplinire a condiției. În speță, se poate conchide că datoria vamală s-a născut nu la data stabilită de organul fiscal, data de (...) când a expirat termenul acordat pentru încheierea operațiunii vamale succesive ci chiar la momentul producerii evenimentului rutier în urma căruia mărfurile plasate sub regim vamal suspensiv au fost distruse în totalitate și când titularul regimului vamal trebuia să informeze de îndată autoritatea vamală despre acest incident. Cum însă, această statuare asupra momentului nașterii datoriei vamale și exigibilității acesteia nu-i profită reclamantei recurente Curtea reținând prin prsima principiului non reformatio in prejus că acesteia i s-ar înrăutăți situația în propria cale de atac. Pe cale de consecință, critica conform căreia reclamanta nu este în debit cu privire la datoria vamală în circumstanțele cauzei analizate în precedent este esențial nefondată și va fi înlăturată ca atare. 2. Cât privește critica cu referire la determinarea greșită a datoriei vamale, respectiv trebuia să fie calculată având în vedere ca reper valoarea integrală a bunurilor introduse în țară sau având în vedere ca reper valoarea reziduală a acestora, în situația în care titularul face dovada cazului fortuit (distrugerea totală a mărfurilor) și a existenței facturilor de valoare reziduală Curtea reține că în mod corect atât organul vamal, cât și organul de soluționare a contestațiilor confirmat de instanța de fond s-a ajuns la concluzia că baza de calcul a datoriei vamale trebuie să fie raportată la valoarea integrală a bunurilor introduse în țară. Și este așa, deoarece așa cum s-a arătat în precedent, reclamanta recurentă nu a îndeplinit obligația care-i incumba în calitate de titular al admiterii temporare a mărfurilor ce au făcut obiectul contractului de leasing impusă de art. 93 din Legea nr. 141/1997. Așa cum s-a arătat în precedent, obligația de informare a autorității vamale cu referire la modificările care au intervenit trebuia executată în speță de îndată ce a survenit acest eveniment pentru a solicita autorității vamale și schimbarea regimului vamal. Pentru a beneficia de facilitatea acordată inițial, respectiv de a se calcula datoria vamală la valoarea reziduală a mărfurilor, reclamanta recurentă trebuia să respecte obligația susmenționată, mai precis să depună o declarație vamală de import definitiv al bunurilor, la valoarea reziduală, conform contractului de leasing și facturilor de valoare reziduală. Dispozițiile legale speciale conținute de OG nr. 5. privind operațiunile de leasing prevăd doar două situații când taxele vamale se calculează având ca reper valoarea reziduală, care nu poate fi mai mică de 20% din valoarea de intrare în țară a bunurilor, respectiv cele prevăzute la art. 21 alin. 3 și 4. În speță, se poate reține că transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor ce au făcut obiectul contractului de leasing a operat la data emiterii de către operatorul de leasing a celor două facturi de valoare reziduală, respectiv la data de (...), reprezentând 20% din valoarea de intrare a bunurilor în țară, iar concomitent cu plata acestor sume de bani reclamanta avea obligația să înștiințeze conform art. 93 din Legea nr. 141/1997 asupra modificărilor intervenite în derularea regimului vamal. De altfel, riscul contractului de leasing este suportat de utilizator conform dispozițiilor art.10 lit. f) din OG nr. 5.. Lipsa notificării de îndată sau în termenul de admitere stabilit de organul fiscal conduce la inopozabilitatea efectelor stabilirii regimului vamal și deci a datoriei vamale pe baza valorii reziduale ci impune stabilirea din oficiu a regimului vamal și calculul datoriei vamale la valoarea de intrare în țară a bunurilor deoarece declarația vamală de import la această valoare este singurul act opozabil autorității vamale. În acest context, statuarea organului vamal, a organului de soluționare a contestațiilor și a instanței cu referire la baza impozabilă în cauză sunt corecte și legale, admiterea unei soluții contrare validând conduita ilicită a reclamantei și aspect inadmisibil deoarece ar conduce la încălcarea principiului de drept consacrat în adagiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans. În fine, Curtea reține că, în circumstanțele date și analizate în precedent, recurenta nu a indicat nici un text legal care să poată genera obligația autorității vamale de a încheia regimul vamal și de a calcula datoria vamală la valoarea reziduală adresele administrative invocate de aceasta nu sunt pertinente de vreme ce nu au acoperire în speța de față. 3. Cât privește critica privind nesoluționarea de către instanța de fond a excepției de nelegalitate, deși pertinentă sub aspect formal, Curtea reține că examinarea legalității dispozițiilor art. 155 alin. 2, fraza a doua, din Regulamentul de aplicare a C. V. al R. aprobat prin HG nr. 1. date în aplicarea art. 95 din Legea nr. 141/1997 nu prezenta o conexiune și nici relevanță cu soluția dată pe fondul cauzei. Rezumativ, nu era și nu este îndeplinită condiția privitoare la raportul de cauzalitate prevăzut la art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, mai precis nu s-a evidențiat clar dacă de actul administrativ (norma atacată) depinde soluționarea litigiului în fond. Curtea reține în primul rând că în concluziile orale pe fondul cauzei consemnate în practicaua încheierii de amânare a pronunțării din 10 iunie 2011 (f. 132 dos. fond) reprezentanta societății reclamante a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată omițând, intenționat sau nu, să solicite și deci să învestească la deliberare instanța cu cercetarea legalității textului art. 155 alin. 2 fraza a doua din Regulamentul V.. Dincolo de acest echivoc în ceea ce privește exercitarea drepturilor procesuale și care poate fi imputat recurentei sub aspectul dispozițiilor art. 108 alin. 4 rap. la art. 129 alin. 1 și art. 723 C., Curtea reține că dispoziția din Regulamentul vamal nu a făcut obiectul analizei de către organul de soluționare a contestațiilor și deci este irelevantă cercetarea nelegalității acesteia. De altfel acest text legal are în vedere, pentru celelalte ipoteze decât cele prevăzute la art. 144 alin. 1 din Reg. V., regimul juridic al stabilirii din oficiu a taxelor vamale și altor drepturi de import pe baza elementelor de taxare în vigoare la data înregistrării declarației vamale pentru acordarea regimului vamal suspensiv. Așa cum s-a arătat în precedent, singurul act opozabil autorității vamale pentru ipoteza reținută în speță este declarația vamală de import pentru acordarea regimului vamal suspensiv și pe temeiul elementelor de taxare evidențiate în acest act, independent de alte alegații ale recurentei, se poate determina datoria vamală inclusiv alte taxe adiacente cum ar fi bunăoară Taxa pe valoare adăugată. De altfel, textul analizat nu este în contradicție cu norma legală, deoarece ipotezele ambelor norme sunt diferite. Dacă în ceea ce privește norma din C. fiscal evocată de recurentă referitoare la baza de impozitare prevăzută la art. 125 lit. e) care trimite la valoarea reziduală în toate condițiile dar norma care stabilește plata datoriei vamale calculată la valoarea de intrare a bunurilor implică aplicarea dispozițiilor privind încheierea regimului vamal din oficiu pentru nerespectarea de către titularul regimului de admitere temporară a condițiilor impuse de art. 93 din Legea nr. 141/1997. Mai mult, dispoziția art. 128 alin. 8 din C. fiscal lit. a) este diferită ca ipoteză de starea de fapt dovedită în speță. Dacă legea fiscală are în vedere că nu constituie livrare de bunuri și deci nu se impun bunurile distruse ca urmare a unor calamități naturale sa a unor cazuri de forță majoră, precum și bunurile pierdute ori furate, dovedite legal, în speță incendiul în urma căruia s-au distrus bunurile nu s-a datorat forței majore, deci nu există o situație când paguba nu este imputabilă așa cum se arată în normele de aplicare a C. fiscal care explicitează sensul noțiunii de forță majoră utilizat de art. 128 alin. 8 lit. a ) din C. fiscal. Or, în speță din procesul verbal de cercetare la fața locului întocmit de organele de cercetare ale poliției municipiului A. I. la 20 iulie 2005 a rezultat că incendierea bunurilor s-a produs ca urmare a accidentului de circulație (f. 76 dos. fond). Pe cale de consecință, și acest motiv de recurs apare ca nefondat. 4. Cât privește critica privind data de la care se calculează accesoriile, Curtea reține că accesoriile în sumă de 7.588 lei au fost calculate pe perioada (...) - (...). Din economia contestației administrative formulată de recurenta reclamantă (f. 17) și cu care a învestit organul de soluționare a contestațiilor nu a evidențiat critica deciziei privind regularizarea situației nr. 30/2009 sub aspectul determinării în concret a calculului accesoriilor nu a format obiect de critică în acest sens și deci nici de analiză pe calea soluționării contestației prin decizia nr. 2.. Chiar dacă o atare critică a fost dedusă judecății pentru prima dată în cadrul acestui conflict la prima instanță absența pronunțării instanței de fond pe acest aspect nu este imputabilă și nici nelegală. Și este așa, deoarece conform art. 218 alin. 2 din C. de procedură fiscală obiectul acțiunii în contencios administrativ fiscal este format din decizia de soluționare a contestației emisă de organul administrativ fiscal competent. Astfel fiind, cercetarea judecătorească se limitează explicit la obiectul și motivele contestației așa cum au fost acestea determinate de contestator în faza administrativă și nu se poate primi omisso medio alte cereri sau critici suplimentare formulate direct în faza judecătorească și care deci nu au fost supuse analizei de către organul de soluționare a contestațiilor. Din această perspectivă acest motiv de recurs se privește ca neîntemeiat. Față de cele ce precedă, Curtea urmează ca în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 rap. la art. 312 C. să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. D. S. T. împotriva sentinței civile nr. 3031 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o va menține în întregime. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge recursul declarat de reclamanta S. D. S. T. împotriva sentinței civile nr. 3031 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 15 decembrie 2011. { F. | PREȘEDINTE, L. U. JUDECĂTOR, M. D. JUDECĂTOR, R.-R. D. GREFIER, M. T. } Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./(...) Jud.fond.A.M.B.
| ← Sentința civilă nr. 48/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3619/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
