Decizia civilă nr. 3647/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 3647/2011

Ședința { F. publică} de la 06 O. 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE R.-R. D.

Judecător L. U.

Judecător M. D.

Grefier M. T.

S-a luat în examinare plângerea formulată de petenta SC P. SRL, împotriva deciziei nr. 2871/C1/2714, din data de (...), pronunțată de C. N. de S. a C., în contradictoriu cu autoritatea contractantă D. S. P. B., având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru petentă, avocat C. S. M., cu delegație la dosar.

Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. , după care, reprezentantul petentei depune la dosar taxa judiciară de timbru aferentă, precum și o cerere de renunțare la judecată, solicitând Curții să ia act de manifestarea de voință.

Curtea, după deliberare, ia act de renunțarea la judecata plângerii ce face obiectul prezentului dosar și rămâne în pronunțare asupra acestui aspect.

CURTEA

Prin plângerea formulată de petenta SC P. SRL, împotriva deciziei nr.

2871/C1/2714, din data de (...), pronunțată de C. N. de S. a C., în contradictoriu cu autoritatea contractantă D. S. P. B..

La termenul de judecată din data de (...) instanța a constatat că în data de (...) s-a înregistrat la dosarul cauzei din partea petentei o cerere de renunțare la judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 246 Cod pr.civ.

Potrivit art. 246 C.pr.civ. reclamantul poate renunța oricând la judecată, fie verbal fie prin cerere scrisă.

Cererea petentei se circumscrie dispozițiilor legale menționate.

În consecință, în temeiul art. 246 C.pr.civ., se va constata că petenta a renunțat la judecarea plângerii.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la judecata plângerii formulată de petenta SC P. SRL, împotriva deciziei nr. 2871/C1/2714, din data de (...), pronunțată de C. N. de S. a C., în contradictoriu cu autoritatea contractantă D. S. P. B..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 6 octombrie 2011.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

R. R. D. L. U. M. D.

M. T.

Red.RRD./A.C.

2 ex. - 1(...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3647/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal