Decizia civilă nr. 3710/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 3710/2011
Ședința data de 12 O. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H.
JUDECĂTOR A. C.
GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta I. F. împotriva Sentinței civile nr. 727 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., în contradictoriu cu pârâtul P. M. C.-N., având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (L. nr. 1.).
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Se constată că recursul este declarat în termen iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 pct. 2 C.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din L. nr.554/2004, art. 3 pct. 3 C. și art.105, 106, 109 din L. nr. 118/1999, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 C., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar. CURTEA Din examinarea actelor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr.727 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al tribunalului C. a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta I. F. în contradictoriu cu pârâtul P. M. C.-N. Pentru a dispune astfel instanța a reținut ca motivul vizând nulitatea dispoziției contestate nu încalcă principiul neretroactivității deoarece a fost emisă în baza O. nr.(...) și în baza actului ANP C. căreia i-au fost acordate atribuții de control asupra modalității de stabilire a drepturilor salariale potrivit L. nr.3.,de verificare a drepturilor acordate personalului plătit din fonduri publice și în conformitate cu care , începând cu data de 01 ianuarie 2010, toți funcționarii publici trebuie reîncadrați pe categorii de personal, funcție de prevederile acestei legi. Referitor la abrogarea O. (...) intervenit la (...) prin O. comun al M. și MFP NR. 727/(...) , emis în aplicarea acestei legi, reține instanța că în materie deabrogare ca formă de încetare în timp a unui act normativ, este un principiu general cunoscut și necontestabil acela că norma juridică activează atâta timp cât este în vigoare. În speță, acest ordin fost anulat prin S. civilă nr. 2. mai 2010 a C. de A. C., sentință nedefinitivă și care potrivit art. 23 din L. 554/2004 a contenciosului administrativ are putere numai pentru viitor. Mai apoi, reținem că în baza acestui ordin A. Județeană de P. S. C. a efectuat controlul sus amintit în cadrul P. M.C.-N., iar în urma controlului această agenție a emis adresa nr. 386/R/(...) prin care a încunoștiințat instituția primarului că există nereguli la reîncadrarea personalului propriu, în legătură cu modul de stabilire a salariilor în primul an de aplicare a L. 3., în sensul că sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate, nefiind prevăzute în legislația salarizării, aplicabilă până la (...), sunt nelegale, motiv pentru care nu mai pot fi acordate în anul 2010, începând cu data intrării în vigoare a L. - cadru 3.. Cu referire la îndreptățirea sau nu la acordarea sporului de dispozitiv se reține că în cauză a fost pronunțată și o decizie de recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv D. 3. prin care s-a stabilit că acest drept salarial se acordă doar funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul MAI și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de I. Potrivit art. 10 din OUG 1. dată în aplicarea L. 3., se arată că „înconformitate cu prevederile art. 30 din L. - cadru 3., la stabilirea salariilorpersonalului bugetar începând cu 01 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L. - cadru 3.";. Prin urmare, în raport de acest text de lege, rezultă că trebuie a se analiza dacă drepturile salariale stabilite anterior intrării în vigoare a L. 3. erau legale sau nu la momentul emiterii lor. În condițiile în care prin D. I. nr. 3. a stabilit în mod obligatoriu că acest spor era reglementat prin lege numai pentru personalul din instituțiile din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, acest drept salarial nu mai poate fi acordat începând cu data intrării în vigoare a L. 3.. Mai apoi, chiar dacă nu ar fi fost această decizie de recurs în interesul legii, trebuie să ne raportăm la temeiul invocat de reclamantă pentru acordarea acestui spor cât și a sporului de stabilitate, și anume, acordul colectiv de muncă încheiat la nivelul P. mun. C.-N., nr. 224076/(...). Reclamanta este funcționar public și în acest context îi sunt aplicabile dispozițiile L. 1. în conformitate cu care, respectiv în conformitate cu art. 31 din această lege, se stabilește că salariul funcționarului public este compus din salariul de bază și sporul pentru vechime în muncă, iar funcționarii publici mai pot beneficia și de alte drepturi salariale doar în condițiile legii. Urmează deci a se analiza dacă cele două sporuri solicitate de reclamantă și care nu sunt prevăzute de L. 1. pot fi negociate printr-un acord colectiv de muncă. A.e sporuri nu pot fi negociate printr-un atare acord deoarece potrivit art.29 din aceeași lege organizațiile sindicale ale funcționarilor publici pot să aibă ca scop doar protejarea intereselor profesionale, iar potrivit art. 72 din aceeași lege 1., autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele funcționarilor publici, care să cuprindă doar măsuri referitoare la:constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă; sănătatea și securitatea în muncă; programul zilnic de lucru; perfecționarea profesională; alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere al organizațiilor sindicale. În concluzie, acordurile colective de muncă ale funcționarilor publice pot viza doar măsurile sus menționate și nici într-un caz nu se pot referi la drepturile salariale. A. aspect rezultă și din interpretarea art. 12 din L. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, potrivit căruia acesta se poate încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă se stabilește în mod imperativ că nu se poate negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Împotriva soluției menționate a declarat recurs reclamanta I. F. solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii și anulării dispoziției nr.2765 din (...). În susținerea celor solicitate se arată că reținerile instanței cu privire la faptul că funcționarii nu pot negocia drepturile salariale este greșită în condițiile în care practica Înaltei Curți de C. și Justiție , a C. C. a concluzionat că toate convențiile colective pot cuprinde prevederi prin care salariații să beneficieze de unele drepturi suplimentare celor expres prevăzute de lege iar potrivit L. nr.188/1991 salariul se compune din salariu de bată, sporuri indemnizații și alte adaosuri suplimentare. Cele două sporuri de care s-a beneficiat până la (...) au fost incluse în salariu pe bază acordului colectiv care nu a fost declarat nelegal prin hotărâre. În cazul de față nu sunt aplicabile prevederile art.10 din OUG nr.1.. Din coroborarea normelor în materie reiese că respectivele clauze ale contractului colectiv/acordului colectiv reprezintă un veritabil izvor de drept contractual în domeniul dreptului muncii și raporturilor de muncă. Nici unul din sporuri nu exced prevederilor L. nr.3. ci dimpotrivă acordarea sporurilor este prevăzută din anexele I/2 și III/2. Tot astfel arată recurenta că decizia este nelegală și din perspective procedurale. Respectiv decizia a fost luată în baza unui act emis de A. T. pentru P. S. ce nu poate fi considerat act administrativ din perspectiva legii contenciosului și nu a fost dată în condițiile unui control de legalitate prevăzut de lege. A. aspect fiind reținut și prin sentința C. de A. prin care s-a dispus anularea ordinului. Cum această sentință a fost menținută prin respingerea recursurilor, anularea dispusă prin aceasta are efecte și asupra actelor și operațiunilor efectuate în temeiul O.. Respectiv actele ulterioare nemaiavând temei sunt considerate nule de drept. Mai arată recurenta că pe fond trebuie observat că decizia încalcă mai multe principii și anume : principiul enunțat de art.3 lit.a, art.7 alin.2 din L. nr.3., principiul garantării și respectării dreptului de proprietate privată și protecția bunurilor. În acest sens se arată că dispoziția atacată modifică drepturile salariale ce i se cuvin, drepturi ce reprezintă un bun în sensul convenției. Analizând recursul declarat Curtea reține următoarele: Recurenta critică mai întâi hotărârea primei instanțe sub aspectul că a statuat cu privire la legalitatea acordului colectiv fără a fi investită cu acest obiect. Raportat la natura actului suspus cenzurii ținând seama de starea de fapt și normele de drept invocate în partea introductivă a acestuia instanța a examinat corect raportul de dreptul funcției publice dedus judecății. Nu trebuie omis că actul administrativ contestat în litigiu rectifică dispoziția nr. 1062 din (...) în sensul că începând cu data de (...) drepturile salariale cuvenite reclamantei sunt compuse din salariul de bază, carecuprinde și sporul de vechime avut în luna decembrie 2009 la care se adaugă sporul pentru condiții periculoase (toxicitate) eliminându-se practic sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate avute în luna decembrie 2009. Reîncadrarea în funcție publică a reclamantei și stabilirea nivelului de salarizare începând cu data de (...) sunt generate de dispozițiile L. nr. 3. privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional și de dispozițiile OUG nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar. Astfel conform art. 30 din L. nr. 3.: Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere. A. text legal trebuie însă corelat în aplicare și interpretare cu dispozițiile art. 10 din OUG nr. 1. conform cărora: În conformitate cu prevederile art. 30 din L.-cadru nr. 3., la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele șiacordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L.-cadru nr. 3.. Așadar, cu prilejul reîncadrării în funcție a funcționarului public, ca operațiune legală în sarcina autorității publice, aceasta era în drept să cenzureze și apoi să stabilească care sunt drepturile salariale ce urmează a fi plătite funcționarului respectiv, fiind expres autorizată de lege să nu includă în salariu acele drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L.-cadru nr. 3.. Din această perspectivă, dacă autoritatea publică ca parte a raportului de serviciu a fost autorizată de lege să facă o atare operațiune de verificare a legalității acordării drepturilor salariale aflate în plată în luna decembrie 2009 cu atât mai mult este abilitată instanța de contencios administrativ să facă o atare verificare în cadrul contenciosului de legalitate al actului administrativ contestat. Astfel fiind, Curtea constată că instanța de fond a statuat corect și legal asupra acțiunii îndeplinindu-și astfel rolul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. f) și g) din L. contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 1 din L. nr. 303/2004 coroborat cu art. 2 din L. nr. 304/2004. Împrejurarea că aceste sporuri au fost stabilite prin negociere ori prin altă modalitate nu are relevanță dacă nu concordă cu ordinea de drept în materia stabilirii drepturilor salariale în cadrul raportului de funcție publică. Din această perspectivă, aprecierile, statuările și rezolvările date de instanța de fond sunt la adăpost de orice critică. Astfel, instanța de fond corect a stabilit că atât sporul de dispozitiv cât și sporul de fidelitate nu au bază legală pentru a putea fi legal stabilite de angajator. Astfel, sporul de dispozitiv nu poate fi recunoscut și acordat funcționarilor publici raportat la efectele D. nr. 3. pronunțate de Î.-SU în recurs în interesul legii iar sporul de fidelitate nu poate fi validat din perspectiva limitelor imperative de stabilire pe cale contractuală a unor componente ale salariului funcționarilor publici prevăzute de art. 72 din L. nr. 1.. Astfel fiind, din această perspectivă statuările instanței de fond sunt la adăpost de orice critică de nelegalitate ori netemeinicie. Chiar dacă dispoziția criticată pentru nelegalitate în prezenta pricină a avut la bază, între altele adresa nr. 386/R/2010 a A. și cu toate că O. comun al M. și MFP nr. (...) a fost anulat irevocabil de instanța de contencios administrativ acest element prin sine însuși nu conduce la reținerea nelegalității actului administrativ contestat. Curtea notează că ordinul specificat anterior a fost anulat pe considerentul că A. nu i se putea atribui prerogativa de control a aplicării L. nr. 3. dar aceasta nu exclude ca autoritatea publică, parte în raportul juridic de funcție publică, să examineze legalitatea actului administrativ de reîncadrare în funcție a funcționarului public independent de analiza legalității actului emis de A. C. Altfel spus, afirmata nelegalitate a acestuia nu influențează legalitatea actului administrativ supus cenzurii în speța de față. Pe fondul cauzei sub aspectul analizei legalității acordării celor două sporuri instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale pertinente incidente în materia analizată așa încât din această perspectivă nu sunt date motivele de recurs expuse de recurent și încadrate la art. 304 C. Cu toate că sporul de stabilitate și de dispozitiv au fost stabilite la nivelul P. C.-N. prin A. colectiv de muncă aplicabil la data de (...), aceasta nu înlătură, așa cum s-a afirmat și în precedent, posibilitatea stabilirii legalității acordării acestor sporuri cu prilejul operațiunii de reîncadrare în funcție în aplicarea dispozițiilor L. nr. 3. coroborată cu OUG nr. 1.. Chiar dacă aceste drepturi au născut o speranță legitimă titularilor, această speranță nu se poate fundamenta decât pe o bază juridică temeinică în dreptul intern în acord cu întreaga ordine de drept. Practica judiciară a C. E. a D. O. validează doar acele drepturi patrimoniale care au o suficientă bază legală în sistemul intern de drept, or L. nr. 3. și OUG nr. 1. sunt acte normative accesibile, previzibile și predictibile și ca atare îndeplinesc exigențele de calitate a legii în materie așa cum a fost interpretată în sens autonom această sintagmă de C. (a se vedea în special, cauza Sunday Times contra Regatului Unit, cauza Aurel R. împotriva României). Pentru toate aceste motive, Curtea reține că recursul reclamantei nu este fondat, sens în care în temeiul art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 corelat cu 109 din L. nr. 1. se va respinge ca nefondat. PENTRU A.E MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta I. F. împotriva sentinței civile nr.727 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al tic pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 12 octombrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI F. T. M. H. A. C. GREFIER D. C. Red.F.T./S.M.D. 2 ex./(...) Jud.fond.A. B.
← Decizia civilă nr. 4073/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 649/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|