Decizia civilă nr. 3720/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3720/2011
Ședința publică de la 13 O. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D.
Judecător D. M.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul I. V., împotriva sentinței civile nr. 5., pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâții D. G. A F. P. A J. S., A. F. P. A M. Z. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. - M. M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul nu este timbrat, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Constatându-se totodată faptul că, deși a fost citat cu mențiunea achitării taxelor judiciare de timbru aferente recursului, în sumă de 21,5 lei și 0,15 lei timbru judiciar, recurentul nu s-a conformat acestei dispoziții, motiv pentru care, din oficiu, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, coroborat cu art. 9 alin. 2 din OUG nr. 32/1995 invocă excepția netimbrării recursului și rămâne în pronunțare pe excepția invocată. CURTEA Prin sentința civilă nr. 49 din (...), pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), a fost admisă excepția inadmisibilității cererii de anulare a adresei 56656/2010 și s-a respins cererea pentru anularea adresei ca inadmisibilă, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii ridicată de D. G. a F. P. S. și în numele A. F. P. Z., s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul I. V. pentru restituirea sumei de 3301 lei cu dobânzile aferente și s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de D. G. a F. P. S. în contradictoriu cu AFM. T. a reținut că taxa de poluare în forma în vigoare la data cererii de înmatriculare este conformă cu normele comunitare respectiv art.90 din T.ul Comunității E.. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul I. V. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, admiterea acțiunii formulate. În motivarea recursului, reclamantul a arătat că taxa pe poluare prevăzută de OUG 5. nu este conformă cu normele comunitare, având un efect protecționist, astfel că în baza jurisprudenței CJE solicită a fi aplicat cu prioritate dreptul comunitar. Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele: Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J. că art. 110 din T.ul privind funcționarea U. E. (TFUE) și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător în spațiul U. E. are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din (TFUE) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab intio,, trebuie insa enunțată starea de fapt care sta la baza demersului dedus judecății și plecând de la aspectele concrete ale speței, trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul U. E.. Reclamantul a achitat pentru înmatricularea definitivă în România a autoturismului marca Volkswagen Passat a unei taxe pe poluare în sumă de 3301 lei la data de (...) în baza deciziei de calcul 5630/(...). Este real că reclamantul nu a formulat contestație administrativ fiscală împotriva deciziei de calcul însă, acest lucru nu îi poate fi imputat conform art.205-218 C.proc.fiscală deoarece nu era previzibilă încălcarea dreptului comunitar iar reclamantul nu avea de ce să conteste o taxă achitată potrivit normelor legale în vigoare. Doar după ce încălcarea dreptului comunitar a fost cunoscută de reclamant, acesta a formulat cerere de restituire conform art.117 alin.1 lit.d C.proc.fiscală,a stfel că în mod întemeiat prima instanță a respins excepția inadmisibilității formulării acțiunii raportat la lipsa procedurii administrativ fiscale. Așa cum rezultă din dispozițiile legale pertinente taxa pe poluare se datorează la prima înmatriculare a vehiculului (art. 4 lit. a din OUG nr. 5.) încât dreptul intern aplicabil raportului juridic de drept material se circumscrie normelor juridice în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare. Instanța de recurs, urmărind modificările succesive ale O. 5., constată faptul ca solicitarea de înmatriculare a autoturismului și refuzul autorității administrative de a înmatricula acel autoturism, în absenta dovezii de achitare a taxei de poluare, a avut loc după data modificării O. 5. prin O. 2. și respectiv OUG 7.. În consecință, compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE, incidente trebuie analizata prin raportare efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.. Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un statmembru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocaziaprimei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre,fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeașivechime și aceeași uzură de pe piața națională. Chiar dacă din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 5., este necesar ca în lumina celor statuate să se deceleze dacă argumentele utilizate de Curtea de Justiție sunt valabile și față de normele juridice care reglementau obligativitatea plății taxei pe poluare în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare. Trebuie notat că la data formulării cererii de înmatriculare ca efect al OUG nr. 1. a încetat efectul art. III introdus prin OUG nr. 2. și ca atare practic s-a revenit la forma inițială de calcul și stabilire a taxei pe poluare cu mențiunea că nivelul taxei pe poluare percepută în noile condiții legale era mai mare ca și cea stabilită ca datorată în prima variantă a OUG nr. 5.. Or, Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Aceste statuării sunt valabile în opinia Curții de A. și în cauza de față cu atât mai mult cu cât reglementarea aplicabilă în această cauză prevede plata unei taxe pe poluare mai mare ca și cuantum decât cea reglementată în forma inițială. Și este așa, deoarece raționamentul CJUE din cauza T. este valid și în legătură cu reglementările succesive primei forme a OUG nr. 5.. Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Astfel fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din TFUE. Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății. Or, statuând astfel Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal). Față de cele ce preced, raportat la considerentele menționate în precedent care înlocuiesc sentința pronunțată de instanța de fond, se impune soluția de admitere a recursului modificare a sentinței în sensul admiterii acțiunii și obligare a autorității administrative de resort larestituirea taxei pe poluare, în sumă de 3301 lei cu dobânda legală prevăzută de OG 9. de la data achitării sumei și până la restituirea integrală. În conformitate cu prevederile art.5 alin.4 din OUG 5. și alin.3 din HG 686/2008 va admite cererea de chemare în garanție, obligând chemata în garanție A. F. pentru M. la achitarea către A. F. P. Z. a sumelor pe care aceasta a fost obligată să plătească reclamantului. Din această perspectivă, Curtea urmează ca în temeiul art. 304 pct.9 C.proc.civ. rap. la 312 C. să admită recursul. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul I. V. împotriva sentinței civile nr. 549 din (...), pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. (...), pe care o modifică în sensul că admite în parte acțiunea reclamantului și obligă pârâta A. F. P. Z. la restituirea taxei pe poluare de 3301 lei cu dobânda legală de la data achitării și până la restituirea integrală. Admite cererea de chemare în garanție și obligă A. F. pentru M. să achite Administrației F. P. Z. suma de 3301 lei cu dobânda legală de la data achitării și până la restituirea integrală. Menține restul dispozițiilor sentinței. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică} de la 13 octombrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER M. D. R. R. D. L. U. M. T.red.RRD/AC 2 ex. - (...)
← Sentința civilă nr. 623/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 4786/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|