Decizia civilă nr. 3917/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR.3917/2011
Ședința din data de 24 octombrie 2011
I. constituită din:
PREȘEDINTE : M. S.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: A. C.
G.: L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. M. PRIN A. F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr. 434 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu intimatul C. G., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 14 octombrie
2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatului C.
G.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 434 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta D. G. a F. P. M. prin A. F. P. B. M.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul C. G. împotriva pârâtelor
D. G. a F. P. M. și A. F. P. B. M. și, în consecință:
S-a constatat încasarea de către pârâta A. F. P. a M. B. M. a sumei de
5.752 lei, achitată cu chitanța nr. 8670228 din (...) cu titlu de taxă de primă înmatriculare pentru autovehicule, ca fiind nelegală.
S-a anulat actul administrativ nr. 35569 din (...) emis de A. F. P. B. M.
A fost obligată pârâta A. F. P. B. M. la restituirea sumei de 2778 lei reținută cu titlu de taxă de poluare, cu dobândă legală începând cu 27 octombrie 2010 până la plata efectivă a sumei.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului 323,3 lei cheltuieli parțiale de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei municipiului B. M. suma totală de 5.752 lei cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța nr. 8670228/(...).
Prin cererea înregistrată sub nr. 27523/(...), reclamantul s-a adresat A. F. P. B. M. pentru restituirea acestei sume, considerând-o nedatorată raportat la art. 90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a C. E., însă pârâta prin decizia nr. 27523/(...) a dispus restituirea doar a sumei de 2974 lei reprezentând diferența dintre taxa specială achitată pentru autoturisme și autovehicule și taxa de poluare instituită prin O. nr. 5..
Ulterior, prin cererea nr. 35569 din (...), reclamantul a solicitat restituirea diferenței de 2778 lei însă a primit un răspuns negativ la aceeași dată și având același număr.
Potrivit dispozițiilor art. 2141 - 2143 din Codul Fiscal și pct.311 - 312 din N. Metodologice de aplicare a C. fiscal, text de lege în vigoare la data plății, taxa specială pentru autoturisme si autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări in România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme si autovehicule noi cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state. Conform prevederilor art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii E., în prezent art. 110 din T.F.U.E nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. In contextul celor de mai sus, instanța consideră că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii E., iar potrivit art. 148 din Constituția R., ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii E., precum si celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, P., P. R., G. și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat. Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze, încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008, este contrară normelor comunitare, ipoteză în care, se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare și nu poate fi primită apărarea pârâtei conform căreia Statul R. are un temei legal de reținere a taxei de poluare percepută în baza O.U.G. nr. 5., act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal potrivit căruia s-a încasat nelegal taxa specială. Constatând că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, dat fiind faptul că autoturismul reclamantului a fost înmatriculat pentru prima dată la (...) în Germania, stat membru U.E., tribunalul consideră că taxa trebuie restituită în întregime, prin actul administrativ nr. 35569 din (...) este nelegal. Pentru repararea în întregime a prejudiciului cauzat reclamantului, se impune acordarea dobânzii legale prevăzute de art. 3 din O. nr. 9/2000 începând cu data la care a cerut restituirea sumei și până la restituirea efectivă a acesteia. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta D. G. A F. P. M. PRIN A. F. P. B. M., solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului. În motivarea recursului recurenta arată că la data soluționării cauzei sunt în vigoare prev. OUG nr. 5. privind restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, iar reclamantul are dreptul la restituirea diferenței dintre taxa de înmatriculare și taxa pe poluare, acest drept putând să și-l exercite printr- o procedură necontencioasă prevăzută de N. metodologice emise în aplicarea OUG nr. 5.. Cu privire la efectul retroactiv al OUG nr. 5., curtea constituțională a reținut că „redefinirea unei taxe printr-un act normativ distinct față de cel inițial nu echivalează cu instituirea unei noi taxe, atâta timp cât natura juridică a celor două taxe este identică."; Natura juridică a taxei a rămas nealterată - taxă pe poluare - modificându-se doar modalitatea de calcul a acesteia și nume cuantumul ei, iar aplicarea art. 11 al OUG nr. 5. dă posibilitatea contribuabilului care a achitat o sumă mai mare în raport cu cea datorată să își recupereze suma plătită în plus. Cu privire la dobânda legală, acordarea acesteia este neîntemeiată, repararea prejudiciului invocat de reclamant s-ar putea realiza în condițiile dreptului comun - art. 1088 alin. 2 C. civil, de la data cererii de chemare în judecată. Cu privire la cheltuielile de judecată, solicită respingerea acestora, întrucât nu se poate reține vreo culpă din partea organului fiscal care a aplicat dispozițiile legale în vigoare, a căror legalitate a fost confirmată și de Curtea Constituțională. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor art. 304 și 3041 C.proc.civ., Curtea reține următoarele: Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule este reglementată de art.214¹ Cod fiscal sub forma unui impozit nou, aplicabil de la data de (...), ca urmare a apariției Legii 343/2006 care a suferit modificări prin OUG 1., în sensul stabilirii unor categorii de persoane exceptate cât și situații de scutire de la plata acestei taxe. Rezultă din reglementările cuprinse la art.214¹ Cod fiscal că la data importului autoturismului de către reclamant taxa specială pentru autoturism este datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a acelui autoturism. Modul de stabilire a întinderii acestei taxe este determinat în raport de parametrii și după formula cuprinsă la art.214¹ alin. 3 Cod fiscal. Esențial este că taxa specială nu este percepută și pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și care în urma vânzării suferă o nouă înmatriculare, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale C. E. și reînmatriculate în România după aducerea acestora în țară. Procedându-se astfel, se constată existența unui regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană și reînmatriculate în țara noastră, în situația în care acestea au fost înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe. Reglementată în acest mod, taxa diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România. Întrucât dispozițiile se regăsesc în art.214¹ din C. 2¹ Cod fiscal potrivit cărora persoanele care efectuează achiziții intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național sunt obligate să achite o taxă specială pentru înmatricularea autoturismelor în România, acestea instituie o taxă cu efect echivalent în înțelesul art.25 TCE, care are drept efect împiedicarea libertății circulației mărfurilor în spațiul C. E.. De altfel, noțiunea de taxă cu efect echivalent rezultă din jurisprudența Curții care constată ca fiind orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia (a se vedea în acest sens hotărârile din 17 iulie 1997, Haahr Petroleum, C-90/94, Rec.p.I-4085, punctul 20, din 2 aprilie 1998, Outokumpu, C-213/96, Rec.p.I-1777, punctul 20). Potrivit dispozițiilor art.90, paragraful 1 din Tratatul C. E. „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție";. Mai mult, Curtea Europeană de Justiție a statuat deja că art.90 TCE reprezintă în cadrul Tratatului C. E. o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (vezi hotărârile din 15 iunie 2006 Air Liquide Industries Belgium C-393/04 și C- 41/05 punctul 55 și jurisprudența citată, precum și Nadasdi et Nemeth, punctul 45). Astfel, prin taxa specială pe care o impune, textul din legea internă, respectiv C. 2¹, inclusiv art. 214¹ Cod fiscal contravine dispozițiilor cuprinse în Tratatul C. E. arătate mai sus și care au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Prin urmare, rezultă că prin art.214¹ - 2. Cod procedură civilă se încalcă dispozițiile art.90 TCE care au prioritate de aplicare, ceea ce imprimă un caracter nedatorat taxei percepute în temeiul acestora. De altfel, această situație a fost în mod implicit recunoscută de statul român, aceasta fiind rațiunea adoptării OUG 5., prin care s-a stipulat că se vor restitui persoanelor plătitoare diferența dintre taxa de primă înmatriculare și o sumă de bani denumită taxă de poluare. I. apreciază că adoptarea acestui act normativ nu „validează"; dispozițiile din Codul fiscal în temeiul cărora s-a achitat taxa de primă înmatriculare, acestea rămânând percepute cu încălcarea dispozițiilor comunitare la acel moment inițial. Nu s-ar putea susține întemeiat că diferența de bani rămasă nerestituită ar fi legal percepută în temeiul OUG 5. ca taxă de poluare, întrucât acest act normativ ar avea astfel efecte retroactive. Cât privește cererea privind acordarea dobânzii legale, instanța constată că aceasta se datorează până la restituirea integrală, în temeiul art.1084 raportat la art.1082 C. De asemenea, este legală soluția de obligare la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere faptul că reclamantul a fost obligat să recurgă la prezentul demers judiciar față de refuzul de restituire exprimat de organele fiscale. I. va respinge cererea de acordare în recurs a onorariului avocațial în cuantum de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive: art.274 alin.2 C.proc.civ. prevede că se acordă cheltuielile pe care „. care a câștigat va dovedi că le-a făcut";. Or, chitanța prezentată în copie de către intimat nu poartă nici o mențiune care să facă referire la încasarea onorariului de către avocat pentru prezentul dosar (respectiv numărul de dosar sau numărul contractului de asistență juridică). I. apreciază că prin simpla prezentare a chitanței în care se prevede cuantumul onorariului nu se face dovada achitării acestuia pentru dosarul nr.(...). De asemenea, trebuie avut în vedere și temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată - răspunderea civilă delictuală (art.998 - 999 C.), în cadrul căreia trebuia probat un prejudiciu produs din culpa pârâtelor, în speță, achitarea efectivă a onorariului avocațial în prezentul dosar. Având în vedere considerentele expuse, curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a stării de fapt și de drept, astfel că, în temeiul art.312 C.proc.civ., va respinge recursul ca neîntemeiat, cu consecința menținerii sentinței atacate. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E: Respinge recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. M. PRIN A. F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr. 434 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M., pe care o menține. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. M. S. C. P. A. C. L. F. Red. C.P./Dact. GC 2 ex/(...) Jud. primă instanță: V. I.
← Decizia civilă nr. 5790/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 1912/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|