Decizia civilă nr. 401/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 401/2011

Ședința publică de la 02 F. 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. H.

Judecător M. B.

Judecător F. T.

Grefier M. T.

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul P. I., împotriva sentinței civile nr. 2492/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. C. T., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de primă înmatriculare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurent, avocat P. P., cu delegație la dosar, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este { F. |legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr.

554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar la data de (...) s-a depus la dosar întâmpinare, comunicată cu reprezentanta recurentului.

Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii, în sensul admiterii petitului referitor la cheltuielile de judecată, cu cheltuieli de judecată.

Curtea pune în vedere reprezentantei recurentului să precizeze caracterul dobânzii solicitate.

Aceasta arată că a solicitat acordarea dobânzii fiscale prin cererea de chemare în judecată, însă prima instanță i-a acordat dobânda legală.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.2492 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al

Tribunalului Cluj a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul P. I. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. câmpia T. și în consecință a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 3256 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare precum și dobânda legală aferentă calculată la data plății și până la restituirea integrală.

Totodată a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a dispune astfel instanța a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule este reglementată de art.214¹ Cod fiscal sub forma unui impozit nou, aplicabil de la data de (...), ca urmare a apariției Legii

343/2006 care a suferit modificări prin OUG 1., în sensul stabilirii unor categorii de persoane exceptate cât și situații de scutire de la plata acestei taxe. Rezultă din reglementările cuprinse la art.214¹ Cod fiscal că la data importului autoturismului de către reclamant taxa specială pentru autoturism este datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a acelui autoturism. Modul de stabilire a întinderii acestei taxe este determinat în raport de parametrii și după formula cuprinsă la art.214¹ alin. 3 Cod fiscal. Esențial este că taxa specială nu este percepută și pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și care în urma vânzării suferă o nouă înmatriculare, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale Comunității Europene și reînmatriculate în

România după aducerea acestora în țară. Procedându-se astfel, se constată existența unui regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană și reînmatriculate în țara noastră, în situația în care acestea au fost înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe. Reglementată în acest mod, taxa diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România.

Întrucât dispozițiile se regăsesc în art.214¹ din C. 2¹ Cod fiscal potrivit cărora persoanele care efectuează achiziții intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național sunt obligate să achite o taxă specială pentru înmatricularea autoturismelor în România, acestea instituie o taxă cu efect echivalent în înțelesul art.25 TCE, care are drept efect împiedicarea libertății circulației mărfurilor în spațiul Comunității Europene.

De altfel, noțiunea de taxă cu efect echivalent rezultă din jurisprudența Curții care constată ca fiind orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia (a se vedea în acest sens hotărârile din 17 iulie 1997, Haahr Petroleum, C-90/94, Rec.p.I-4085, punctul 20, din 2 aprilie 1998, Outokumpu, C-213/96, Rec.p.I-1777, punctul 20).

Potrivit dispozițiilor art.90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene

„Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție";. Mai mult, Curtea Europeană de Justiție a statuat deja că art.90 TCE reprezintă în cadrul Tratatului Comunității Europene o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (vezi hotărârile din 15 iunie 2006 Air Liquide Industries Belgium C-

393/04 și C-41/05 punctul 55 și jurisprudența citată, precum și Nadasdi et

Nemeth, punctul 45).

Astfel, prin taxa specială pe care o impune, textul din legea internă, respectiv C. 2¹, inclusiv art. 214¹ Cod fiscal contravine dispozițiilor cuprinse în Tratatul Comunității Europene arătate mai sus și care au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Prin urmare, rezultă că prin art.214¹ - 2. Cod procedură civilă se încalcă dispozițiile art.90 TCE care au prioritate de aplicare, ceea ce imprimă un caracter nedatorat taxei percepute în temeiul acestora.

De altfel, această situație a fost în mod implicit recunoscută de statul român, aceasta fiind rațiunea adoptării OUG 50/2008, prin care s-a stipulat că se vor restitui persoanelor plătitoare diferența dintre taxa de primă înmatriculare și o sumă de bani denumită taxă de poluare. I. apreciază că adoptarea acestui act normativ nu „validează"; dispozițiile din Codul fiscal în temeiul cărora s-a achitat taxa de primă înmatriculare, acestea rămânând percepute cu încălcarea dispozițiilor comunitare la acel moment inițial. Nu s-ar putea susține întemeiat că diferența de bani rămasă nerestituită ar fi legal percepută în temeiul OUG

50/2008 ca taxă de poluare, întrucât acest act normativ ar avea astfel efecte retroactive.

Cât privește cheltuielile de judecată se reține că în cazul pârâtei nu există o culpă procesuală Pârâta a făcut aplicarea în mod corect a textelor legale naționale în vigoare, nefiind îndrituită a face aprecieri cu privire la compatibilitatea acestora cu normele comunitare pentru a acționa în consecință.

Împotriva soluției menționate a declarat recurs reclamantul P. I. solicitândadmiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii petitului privind acordarea cheltuielilor de judecată cu cheltuieli și în faza procesuală a recursului.

În susținere se arată că motivarea instanței de fond vine în totală contradicție cu art.274 C.pr.civ. care precizează că partea căzută în pretenții este obligată la achitarea cheltuielilor de judecată când acestea au fost solicitate și s- au depus acte doveditoare.

Se consideră că o parte este datoare a suporta cheltuieli de judecată dacă nu și-a executat obligațiile și s-a admis acțiunea reclamantului, deoarece de la momentul comunicării cererii de chemare în judecată, partea adversă este pusă în întârziere.

Prin Memoriul înaintat recurentul și-a exprimat intenția de a acționa în judecată intimata în situația primirii unui răspuns negativ din partea acesteia.

Mai mult decât atât, chiar și înaintea instanței, intimata a solicitat respingerea acțiunii recurentului, fapt care îl îndreptățește la acordarea cheltuielilor de judecată.

Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata A. F. P. C. T. a solicitatrespingerea recursului în considerarea că în speță nu poate fi vorba despre un exces de putere al organului fiscal de a nu restitui reclamantului o taxă cu care acesta a venit de bună voie la T. S. să o achite fără ca organul fiscal să-i ceară în prealabil cum se întâmplă de regulă. Legislația Comunității Europene la care se referă reclamanta îndrituiește doar instanțele de judecată să aprecieze dacă legislația internă a statului în care judecă este, sau nu este, de acord cu cea europeană și nicidecum nu conferă această competență organului fiscal care în calitate de organ al statului ce pune în executare legile trebuie să se conformeze dispozițiilor acestora atâta vreme cât sunt în vigoare, neavând conferite competențele instanței de judecată și nici pe cele ale puterii legiuitoare.

Analizând argumentele aduse prin recursul declarat în raport de acteledosarului de normele juridice incidente și dispozițiile art.304 C.pr.civ. Curtea reține că acestea sunt întemeiate.

În acest sens se reține că potrivit art.274 C.pr.civ. partea care cade în pretenții va fi obligată să plătească cheltuieli de judecată. Principiul instituit de norma enunțată are în vedere culpa procesuală și dovada efectuării cheltuielilor cu acte justificative (chitanțe, ordine, facturi). Există culpa procesuală atunci când prin atitudinea sa pârâta a pus pe reclamant în situația de a sesizainstanța. Numai în situația în care anterior angajării raportului procesual respectiv al introducerii cererii pârâta ar fi restituit suma sau în situația în care prin întâmpinare nu s-ar fi opus se putea pune problema lipsei culpei. Cum însă o situație de restituire sau necompunere nu se relevă în cauză nu se poate reține lipsa culpei iar sub acest aspect reținerile primei instanțe sunt greșite. Obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabil numai jurisdicțiilor ci și executivului organelor competente ale acestuia cum sunt autoritățile fiscale. Ori în cauză organul fiscal a refuzat a dispune restituirea de considerarea compatibilității normei interne cu normele comunitare determinând prin aceasta promovarea demersului în instanță. În aceste condiții existând cerința impusă de principiul instituit de art.274 C. cât și dovada justificativă a cheltuielilor potrivit chitanței de la fila 24 dosar fond susținerile recurentului sunt întemeiate și vor fi admise.

Așadar față de cele arătate în baza art.312 C.pr.civ. Curtea va admite recursul. Cât privește cererea recurentului de obligare la cheltuieli de judecată în recurs Curtea apreciază că față de particularitățile concrete ale speței: complexitatea redusă a cauzei, previzibilitatea soluției raportat la cauze similare și de faptul că măsura depusă poate să asigure în parte repararea prejudiciului de ordin patrimonial prin declanșarea procedurii în fața instanței în cauză sunt întrunite cerințele cerute de art.274 alin.3 C.pr.civ. context în care va obliga intimata la cheltuieli parțiale în sumă de 200 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul P. I. împotriva sentinței civile nr.

2492/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Cluj, pe care o modifică în parte, în sensul că admite și cererea reclamantului pentru obligarea la cheltuieli și în consecință obligă A. F. P. C. T. să achite reclamantului P. I. suma de 602,3 lei, cheltuieli de judecată.

Obligă intimata A. F. P. C. T. să achite recurentului P. I. cheltuieli de judecată parțiale în recurs, în sumă de 200 lei.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 2 februarie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. H. M. B. F. T.

Red.F.T./S.M.D.

2 ex./(...) Jud.fond.C. P.

GREFIER M. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 401/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal