Decizia civilă nr. 301/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 301/2011

Ședința publică de la 27 I. 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE R.-R. D.

Judecător Ana M. T.

Judecător L. U.

G. M. T.

S-a luat în examinare recursul formulat de M. C. M., împotriva deciziei civile nr. 590/R/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL J. M., având ca obiect alte cereri contestație în anularea deciziei pronunțată de instanță.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., raportat la art. 317 și urm., 320 C. Pr. Civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. , după care, Curtea, din oficiu invocă excepția inadmisibilității prezentului recurs și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.

Prin decizia civilă nr. 590/R/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., a fost respinsă ca nefondată contestația în anulare formulată de petentul M. C. M. din B., împotriva deciziei civile nr. 221/R/(...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...).

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr.

2..XI.2009, pronunțată de J. V. de Sus în dosar nr. (...) a fost respinsă plângerea formulată de petentul M. C. M., împotriva proceselor-verbale de contravenție seria PCA nr. 3433681/(...) și seria PCA nr. 3512287 din (...), încheiate de I. de poliție al J. M..

Petentul a susținut că a fost amendat pe nedrept.

La termenele din (...), (...), petentul a lipsit, la termenul din 22.X.2008 s-a obligat să prezinte doi martori care n-au fost prezentați.

La data de 19.XI.2008 cauza a fost suspendată în vederea soluționării dosarului nr. (...). Acest dosar a fost soluționat prin decizia civilă nr.

1370/(...).2008, când s-a constatat nulitatea recursului declarat de contravenientul de azi împotriva sentinței civile nr. 2406/(...) a Judecătoriei V. de S. cauza a fost repusă pe rol din oficiu, pronunțându-se sentința civilă nr.

2..XI.2009.

Recursul împotriva acestei din urmă hotărâri a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 221/R/(...) cu motivarea că în materie contravențională perimarea nu operează.

Recurentul din dosarul nr. (...) a criticat sentința susținând că nu s-a reținut perimarea și că a soluționat cauza fără ca la dosar să fie depus procesul-verbal de contravenție.

Instanța de recurs a analizat toate motivele de recurs situație în care nu au fost întrunite cerințele prevăzute de art. 318 (1) Cod procedură civilă pentru ca să poată fi admisă prezenta contestație în anulare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs M. C. M. solicitând casareahotărârii și modificarea acesteia cu admiterea acțiunii introductive.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că soluția pronunțată de prima instanță a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzută sub sancțiunea nulității, prevăzute de art.304 pct.5 C.pr.civ.

În drept, invocă dispozițiile art.299 - 316 C.pr.civ.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilorformulate, Curtea reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 320 alin. 3 C.pr.civ., hotărârea dată în contestație în anulare este suspusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată, întrucât aceasta are un caracter accesoriu, din punct de veder e procedura, în raport de judecata propriu-zisă, în fond sau în recurs.

În ipoteza în care contestația în anulare a fost introdusă împotriva unei decizii a tribunalului prin care s-a judecat recursul formulat pe fondul litigiului, potrivit art. 377 alin. 2 pct. 4 C.pr.civ., hotărârea pronunțată în contestație este , de asemenea irevocabilă,, având în vedere prevederile art. 320 alin. 3 C.pr.civ.

În aceste condiții, decizia tribunalului data în contestația în anulare nu mai este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, sens în care în temeiul art. 312 C.pr.civ. recursul va fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de M. C. M. împotriva deciziei civile nr. 590/R/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 27 ianuarie 2011.

{ F. |

PREȘEDINTE,

R.-R. D.

JUDECĂTOR,

ANA M. T.

JUDECĂTOR,

L. U.

G., M. T.

}

Red.L.U./Dact.S.M/2 ex./(...).

Jud.fond. N.B., Ș.S. și M.P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 301/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal