Decizia civilă nr. 4060/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 4060/2011
Ședința publică de la 27 O. 2011
PREȘEDINTE R.-R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D.
Grefier M. T.
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâta A. F. P. A MUN.C. N. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., împotriva sentinței civile nr.
2., pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamanta SC A. S., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
P. de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursurile sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Curtea, după deliberare, având în vedere data comunicării hotărârii recurate cu recurenta A. F. pentru M., din oficiu, invocă excepția tardivității formulării recursului de către chemata în garanție. În ceea ce provește recursul formulat de către pârâtă, Curtea, după deliberare apreciază că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. CURTEA Prin sentința civilă nr. 2., pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), a fost respinsă excepția de inadmisibilitate a acțiunii. A fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulata de reclamanta SC A. S. C.-N. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A MUN C.-N. în consecință a fost obligată pârâta sa restituie reclamantului suma de 15154,00 lei cu titlu de taxa de poluare nedatorata cu dobânda legala in materie civila calculata de la data încasării sumelor și până la data restituirii efective a sumei sus indicate. A fost admisă cererea de chemare in garanție formulata de parata in contradictoriu cu A. F. PENTRU M. B., cu obligarea chematei în garanție sa plătească pârâtei suma de 15154 lei cu titlu de taxa nedatorata si dobânda legala. A fost obligată parata sa plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecata. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: T., a respins excepțiile invocate de pârâta A. F. P. , respectiv, calitatea procesuală pasivă a acestei pârâte este dată de faptul ca a stabilit și încasat de la reclamant sume cu titlu de taxă de primă înmatriculare pentru autovehicule;excepția inadmisibilității acțiunii și excepția tardivității plângerii prealabile nu pot fi primite întrucât tribunalul a apreciat că sunt incidente prevederile art. 8 al.1 din L. nr. 554-2004 coroborat cu art. 117 al.1 lit d, din Codul de procedura fiscală, reclamantul fiind în situația de a cere restituirea unei sume plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale . La momentul la care s-a stabilit si perceput taxa de poluare nu se cunnoștea și nu era verificată incidenta prevederilor legislației naționale în raport cu cerința comunitara în aceasta materie si deci, reclamantul nu a beneficiat , in mod practic si efectiv la acel moment, de posibilitatea exercitării caii de atac speciale prevăzută de art. 205 si urm din Codul de proc fiscală. Pe fond retine ca reclamantul a achiziționat a achiziționat trei autoturismeastfel un autoturism marca Audi A 4 tipo BE /ABKF1/A4 FAB RICAT IN ANUL 20024, o autoutilitara N1 marca Volswagen tip 2 DXADELT35 fabricata in anul 2003 , un autoturism M 1 marca Toyota tipul P 1 NCP 10 (L) YARIS fabricat in anul 2000 , Pentru înmatricularea acestor autoturism, a fost obligata reclamanta sa plătească in R. taxa de poluare pentru autovehicule in vederea efectuării primei înmatriculări in R. conform chitanței cu seria TS4A nr. 7576186 din data de (...) , in valoare de 3667,00 lei taxa de prima înmatriculare auto , a chitanței cu seria TS4Anr.7. din data de (...), in valoare de 10594 ,00 lei taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule si chitanței cu seria nr. TS 5 nr. 5967382 din data de (...), in valoare de 893,00 lei taxa de poluare asupra autovehiculelor. Taxa de prima înmatriculare a fost perceputa in baza prevederilor art. 241¹ si urm C.fiscal. Ca atare tribunalul a analizat compatibilitatea dispozițiilor art. 214¹ Cod fiscal cu dreptul comunitar. Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale U. E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar. Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din T.ul Comunității E.(art. 110 TFUE), aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a C. E., care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta. T. a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin L. nr. 3. sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 3. prin OUG nr. 1., a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în R. a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. T. observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în R., fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în R., după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al U. E. și care era înmatriculatîntr-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în R., astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din T.ul Comunității E. Este real că în lipsa unei armonizări la nivelul U. E. statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față. Constatându-se că taxa de prima înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din T.ul C. E. și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care R. a aderat la U. E. reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul apreciază ca fiind nejustificat refuzul pârâtei A. F. P. a municipiului C.-N. de a dispune restituirea acesteia. In ce privește reținerea acestei taxe cu titlu de taxa de poluare o asemenea reținere este ilegala . Astfel la data înmatriculării autoturismului erau in vigoare dispozițiile mai sus menționate din Codul fiscal ce reglementau taxa de prima înmatriculare. Așadar taxa din speță a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite Ca atare nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială . Instanța a reținut, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Totodată restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. In ceea ce privește dobânda pretinsa si cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat ca reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale . T. a apreciat ca in speță se poate acordă doar dobânda legala întrucât perceperea taxei din speța cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o fapta ilicita ce atrage răspunderea paratei in condițiile dreptului comun aceasta fiind obligata sa repare întreg prejudiciul suferit de reclamant si fiind totodată pusa in întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare in temeiul prevederilor OUG 9. reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale in materie civila de la data plății taxei din speță si pana la data restituirii sale integrale . Si in aceste condiții tribunalul nu a dat altceva si a înțeles să repare același prejudiciu respectiv lipsa folosinței banilor dar in alt cuantum decât cel pretins de reclamantă . Având in vedere considerentele mai sus expuse în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din L. nr. 554/2004, tribunalul a admis in parte cererea reclamantului fata de AFP C. și a obligat-o pe aceasta parata la plata sumelor sus indicate . Împotriva acestei hotărâri pârâta A. F. P. A M. C. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. au declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, apreciindhotărârea recurată ca nelegală și netemeinică. Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și pârâta A. F. P. C.-N. solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului. În motivarea recursului, pârâta arată că prima instanța in mod corect a reținut ca acțiunea formulata de către reclamant este neîntemeiata si a procedat la respingerea ei. Numai ca, excepțiile invocate de catre institutia pârâtă sunt întemeiate și trebuiau admise de catre prima instanta. Respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a institutiei s-a datorat încălcării de către prima instanta a prevederilor art.l coroborat cu cele ale art. 5 din OUG. Nr. 5., conform cărora, "Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului...", "Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă. " Având in vedere împrejurarea ca, reclamantul nu a înțeles sa atace modul de calcul efectuat de autoritatea fiscala, in speta de A. F. P. C.-N., ci s-a referit la probleme de nelegalitate a actului normativ precum si ca acesta ar genera discriminare intre cumparatorii de autovehicule, apreciază ca nu are calitate procesuala pasiva in cauza. În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, așa cum a arătat prin întâmpinarea depusa la dosarul primei instanțe, acțiunea in contencios administrativ formulata de reclamant este inadmisibila, pentru următoarele considerente: Taxa pe poluare a cărei restituire a solicitat-o a fost stabilita de catre institutia pârâtă prin D. de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule din (...) pentru suma de 3260 lei (depusă de către reclamant la dosarul cauzei), emisă urmare cererii depuse de către reclamant la instituția pârâtei. Așa cum se mentioneaza in cuprinsul ei, decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule putea fi contestata de catre reclamant in termen de 30 de zile de la data comunicarii, sub sanctiunea decaderii, potrivit art. 207 alin.1 din O. nr.92/2003 republicata si modificata, la organul fiscal competent potrivit art. 209 alin. 1 din acelasi act normativ. Reclamantul nu a exercitat, insa, calea administrativa de atac a contestatiei prevazuta de art. 205 si urm. Din O. nr.92/2003 republicata si modificata impotriva deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule, motiv pentru care actiunea formulata de catre reclamant este inadmisibila. În conf. cu art. 218 alin.2 din O. nr.92/2003 republicata și modificata, actul care ar fi putut fi atacat la instanța de contencios administrativ competenta ar fi fost decizia prin care D. G. a F. P. a J. C. ar fi solutionatcontestatia prevazuta de art. 205 si urm. din ordonanta, in cazul in care o astfel de contestatie ar fi fost formulata de catre reclamant. Deci, actul care a produs efecte juridice este decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule care constituie titlu de creanta si in baza careia reclamantul a achitat taxa pe poluare. Pentru motivele mai sus expuse, prima instanta trebuia sa respinga ca inadmisibila actiunea in contencios administrativ formulata de reclamant. Atata timp cat decizia de calcul al taxei pe poluare nu a fost desfiintata prin exercitarea caii speciale de atac a contestatiei administrative prevazuta de art. 205 si urm. din O. nr.92/2003 republicata si modificata, institutia noastra nu va putea fi obligata la restituirea catre reclamant a taxei pe poluare si nu poate fi vorba despre vreun refuz nejustificat din partea institutiei pârâte. În ceea ce privește fondul cauzei solicită să se observe că la baza stabilirii taxei de poluare au stat prevederile O. nr.5., fapt de asemenea ignorat de prima instanță. Dispozițiile tratatelor privind U. E. nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor și taxelor. În al doilea rând, acțiunea formulata de către reclamant trebuia respinsa ca neîntemeiata de către prima instanța, pentru următoarele considerente: . Așa cum a arătat mai sus, taxa pe poluare a fost stabilita de către instituția pârâtă la cererea reclamantului prin care acesta a solicitat stabilirea taxei pe poluare, in conformitate cu O. nr. 5.. Cererea reclamantului a fost soluționata favorabil de către instituție prin D. de calcul al taxei pe poluare (depusa la dosarul primei instanțe). Prin urmare, in speța nu poate fi vorba despre vătămarea vreunui drept al reclamantului sau despre refuzul nejustificat al instituției de a-l rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege. Având în vedere faptul ca taxa pe poluare a fost stabilita la cererea reclamantului, înseamnă ca la data respectiva reclamantul însuși a apreciat ca O. nr. 5. nu contravine normelor de drept comunitar. D. de calcul al taxei pe poluare nu a fost atacata de către reclamant în condițiile art. 205 si urm. din O. nr.9212003 republicata și modificata, astfel încât nu mai poate fi desființată. Deci, titlul de creanța (decizia de calcul al taxei pe poluare) prin care a fost stabilita taxa pe poluare nu a fost desființat prin exercitarea cailor speciale de atac, motiv pentru care acțiunea in contencios administrativ nu poate fi admisa astfel cum a fost formulata, indiferent de concordanta sau neconcordanta O. nr. 5. cu prevederile art. 90 din T.ul de I. a CE. O. nr. 5. nu este contrara normelor comunitare deoarece din modul in care este reglementata taxa pe poluare, rezulta in mod clar ca, cuantumul taxei este direct proporțional cu gradul de poluare a mediului. Astfel, din art. 6 lit. a) si b) din O. nr. 5. rezulta ca nivelul taxei este influențat direct de: norma de poluare, emisiile de C02 și capacitatea cilindrica a autovehiculului. Deci, cu cat poluarea adusa mediului de fiecare dintre autovehicule este mai mare cu atât și taxa pe poluare este mai mare. În susținerea celor de mai sus, pârâta solicită instanței să observe ca din formula de calcul al taxei pe poluare rezulta ca taxa este influențata considerabil de vechimea autovehiculului si anume cu cat autovehiculul este mai vechi cu atât taxa pe poluare este mai redusa, legiuitorul ținând cont de faptul ca un auto vehicul mai vechi va avea o durata de funcționare mai mica si va polua mai puțin mediul înconjurător. Așa cum rezulta din conținutul actului normativ, scopul instituirii OUG 5. este acela al asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, iar la emiterea acestuia s-a ținut cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a C. E. Apreciază ca, susținerile reclamantului cum ca ar fi discriminat si ca s-ar afla intr-un dezavantaj fata de cumpărătorii de auto vehicule rulate cumpărate din R. nu sunt reale. Astfel, în speța nu s-a demonstrat ca este vorba despre aplicarea unor condiții diferite în tranzacții echivalente cu alte părți, prin urmare nu se poate discuta despre faptul ca reclamantul s-ar afla intr-un dezavantaj concurențial. Dispozițiile tratatelor privind U. E. nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor. Așa cum a arătat mai sus, OUG nr. 5. nu contravine art. 90 din T.ul CE, scopul acestei ordonanțe fiind acela al asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, iar la emiterea acestui act normativ s-a ținut cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a C. E., O. nr.5. este aplicabila unor categorii de vehicule si nicidecum unor categorii de cumpărători pentru a se discuta despre discriminarea acestora. Prin D. nr.802/(...) (M.Of. nr.428/(...)), Curtea Constituționala a respins ca neîntemeiata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de U. nr. 5., reținând faptul ca aceasta ordonanța a fost adoptata pentru punerea de acord a legislației naționale cu cea comunitara in situația in care era iminenta declanșarea procedurii de infrigement in fata Curții de Justiție si ca taxa pe poluare este plătita de către "poluator" fiind stabilita "in funcție de gradul prestabilit de poluare al vehiculului ". Soluția de obligare a instituția la plata către reclamant a dobânzii legale este greșita si lipsita de temei legal deoarece instituția nu a săvârșit nici o fapta ilicita, plata taxei pe poluare a fost efectuata voluntar de către reclamant si in conformitate cu prevederile legale în vigoare. În ceea ce privește data de la care instituția ar putea fi, eventual, obligata la plata de dobânzi, consideră ca do banda legala nu poate fi datorata de către instituție decât începând de la data introducerii cererii de chemare in judecata. In concluzie, solicită ca, in conf. cu art. 304.1 Cod procedura civila, să se analizeze cauza sub toate aspectele și să se admită recursul formulat. Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și pârâta A. F. pentru M. B.,înregistrat la data de 20 iunie 2011, cu solicitarea admiterea acestuia,modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului. Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate și a acteloratașate la dosar, Curtea de apel constată următoarele: Reclamanta a achiziționat autovehiculele second-hand: iar în cadrul demersurilor în vederea înmatriculării în R. a plătit în total suma de 15.154 lei cu titlu de taxă pe poluare, numai că în urma unor demersuri administrative prealabile litigiului aceasta a obținut restituirea parțială a unor sume de bani rămânând în debit doar cu suma de 11394 lei. Din această perspectivă Curtea observă că instanța a dispus restituirea sumei de 15.154 lei cu neobservarea faptului că o parte din sumă a fost restituită reclamantei. În altă ordine de idei, este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja (a se vedea în acest sens CJCE, hotărârea din 3 aprilie 1968 pronunțată în cauza nr. 28/67, Molkerei-Zentrale Westfalen/Lippe GmbH contre Hauptzollamt Paderborn). Așa fiind, judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second- hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. Cum R. este stat membru al U. E. începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. T. ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele T.ului de așa manieră pentru a i se recunoaște particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în R. a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al U.. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată atât de T. cât și de L. de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978). Cât privește critica privind stabilirea neconcordanței între prevederile art. 2141-2143 din L. nr. 571/2003 privind Codul fiscal și norma prevăzută la art. 90 din T., Curtea reține că instanța de fond are competența de a consta o atare neconformitate, având în vedere principiile efectului direct al normei comunitarecu caracter obligatoriu față de dreptul intern și principiul efectului util al normei comunitare. Pe de altă parte, instanța de fond a procedat corect și legal și din perspectiva faptului că în conținutul art. 148 alin. 4 din Constituția României nu se prevede expres că instanța de contencios constituțional din R. ar avea competența constituțională de a garanta efectul prioritar al normei comunitare față de dreptul național și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978 unde s-a decis că eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa. Așa cum s-a arătat mai sus această decizie a definit misiunea judecatorului national când se confrunta cu problema contrarietății între un act national și o dispoziție comunitara, indicand că "orice judecător național sesizat în cadrul competentei sale, are obligatia de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le confera particularilor, lasand neaplicata orice dispozitie eventual contrară legii naționale". Această formula semnifică faptul că judecătorul național trebuie sa lase neaplicată orice dispoziție a dreptului national, fie ca este vorba de un act normativ sau un act individual. În plus, această decizie a demonstrat cu claritate că pentru a atinge acest rezultat, judecatorul național este abilitat dacă este necesar sa nu aplice regulile naționale care limitează eventual competența sa. Prin urmare, judecătorul național este învestit cu capacitatea și competența de a da el însuși efect util normei comunitare fără a apela la legiuitor pentru a abroga norma internă contrară ori la alte autorități, cum ar fi, bunăoară, Curtea Constituțională pentru a tranșa această chestiune. De altfel, a afirma că instanța de contencios constituțional poate tranșa conflictul între dispozițiile art. 90 parag. 1 din T. și o normă internă de drept (infraconstituțională) cu trimitere la dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție înseamnă pe de o parte a aplica acest text constituțional dincolo de marginile sale (protejarea și protecția drepturilor omului) și, totodată, a se ocoli nepermis atribuțiile cu care este dotată Curtea Constituțională atât de L. fundamentală cât și de L. nr. 4.. Astfel, Curtea Constituțională nu poate hotărî, între altele, decât asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, excepția de neconstituționalitate putând fi ridicată și direct de Avocatul Poporului. D. art. 148 din Constituție (și nu art. 145 cum indică greșit recurenta), nu pot fi invocate pentru a alega competența Curții Constituționale pentru a tranșa conflictul între T. și norma internă de drept. T. remarcat faptul că în speță nu se pune problema neconformității Constituției cu T.ului ci a neconformității legii infraconstituționale cu T.ul. Și este așa deoarece Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra conținutului art. 148 din L. fundamentală în D. nr. 148/2003 unde a constat practic conformitatea normelor constituționale interne cu normele T.ului, iar în cauză s-a tranșat un conflict între T. și o lege internă care a fost aplicată particularului. Acest din urmă conflict este supus spre analiză și judecată exclusiv judecătorului judiciar și nu a celui constituțional, așa cum s-a arătat pe larg mai sus. De altfel, recurenta nici nu a invocat, în calitate de parte în proces, neconstituționalitatea dispozițiilor din L. material fiscală cu vreo prevedere din Constituție pentru a se declanșa mecanismul prevăzut la art. 29 din L. nr. 4.. Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 5., Curtea reține următoarele: Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 6.. Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141-art.2143 C.fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din T.. Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială . Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de O. nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de O. nr. 5. dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic dedrept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Împrejurarea că la nivelul U. E. s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor O. nr. 5. nu este contrară T.ului nu are nici o influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile T.ului. Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente. Instanța de fond a obligat pârâta la plata dobânzii așa cum este reglementată de dispozițiile art. 124 din Codul de P. F. până la data plății efective. În ceea ce privește incidența în speță a dispozițiilor art. 124 C.pr.fisc., Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Pe de altă parte însă, nu sunt incidente dispozițiile referitoare la dobânzile de întârziere reglementate de dispozițiile art. 124 alin. 2 raportat la art. 120 alin. 7 Cod P. F., deoarece taxa nu a fost recuperată în baza unei proceduri de contestare a vreunui act administrativ fiscal, situație în care nu sunt incidente penalitățile de întârziere reglementate de textul anterior enunțat și nici termenul de 45 zile reglementat în domeniu pentru a fixa momentul de debut al intervalului pentru care curg aceste penalități. În consecință, devin incidente normele de drept comun în materie de dobândă legală în materie civilă reglementate de O. 9.. În baza dispozițiilor art. 304 alin. 1 punctul 9 C.p.c. sentința recurată va fi modificată sub acest aspect al stabilirii intervalului pentru care este datorată dobânda legală și al precizării naturii acestei dobânzi. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea apreciază că recursurile pârâtei A. F. P. C. este întemeiată în parte, impunându-se modificarea hotărârii recurate în sensul obligării pârâtei să restituie reclamantului S. A. S. suma de 11.934 lei cu dobânda legală de la data achitării până la data restituirii și pe cale de consecință admite cererea de chemare în garanție și va obliga A. F. pentru M. la plata acestei sume către A. F. P.. 2. În ce privește recursul formulat de pârâta A. F. pentru M. B. instanța a reținut că din dovezile de la filele 73 (dosar fond), sentința i-a fost comunicată pârâtei la data de 01 iunie 2011, iar termenul de recurs prevăzut de art. 301 C. raportat la art. 20 alin. 1 din L. nr. 554/2004 și calculat potrivit art. 101 C., a expirat la data de 17 iunie 2011. Conform art. 102 alin. 1 C., termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. 1 C., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legeadispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. Drept urmare, ținând seama că recursul a fost înregistrat la data de 20 iunie 2011, peste termenul legal, în baza considerentelor mai sus reținute și a textelor legale invocate în baza art. 312 alin.1 C.p.c. recursul pârâtei va fi respins ca tardiv, menținându-se în întregime sentința atacată. Recursul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de recurs privind fondul cauzei. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de A. F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 2040 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), pe care o modifică în sensul că admite în parte acțiunea și obligă pârâta să restituie reclamantului S. A. S. suma de 11.934 lei cu dobânda legală de la data achitării până la data restituirii și pe cale de consecință admite cererea de chemare în garanție și obligă A. F. pentru M. la plata acestei sume către A. F. P.. Respinge ca tardiv recursul A. F. pentru M. împotriva aceleiași sentințe. Menține dispozițiile sentinței cu privire la cheltuielile de judecată. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 27 octombrie 2011.{ F. | PREȘEDINTE, R.-R. D. JUDECĂTOR, L. U. JUDECĂTOR, M. D. GREFIER, M. T. } Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./(...) Jud.fond.A. Rădulescu
| ← Decizia civilă nr. 4191/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5873/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
