Sentința civilă nr. 691/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 691/2011
Ședința 22 N. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE : C. I. GREFIER : M. N. ȚÂR
S-a luat în examinarea acțiunea formulată de reclamanta N. E., cauza privind și pe pârâta C. J. DE P. C., având ca obiect refuz acordare drepturi conform L. nr. 189/2000.
La apelul nominal făcut în cauză, la a doua strigare s-a prezentat reclamanta însoțită de avocat C. Dan C. și martora K. G.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se menționează că acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru, procedura de citare este îndeplinită.
La data de 02.2011 se înregistrează din partea reclamantei un script prin care se comunică datele persoanei care urmează a fi citată în calitate de martor, T. I.
Față de prezența la dezbateri a martorei, K. G., în raport de care au fost depuse la termenul de judecată anterior scripte medicale din care reieșea imposibilitatea prezentări acesteia în vederea audierii, fila 46 din dosar; precum și reținând că la data de (...) se înregistrează din partea reclamantei un script prin care se indică ca și martor, doamna T. I. Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că nu se impune înlocuirea martorei K. G., cu martora T. I., și în considerarea împrejurării că doamna K. G. a susținut declarație autentificată în fața notarului.
Curtea făcând aplicarea dispozițiilor art.192 și urm. C.pr. civilă audiază martora K. G. a cărei depoziție este consemnată la fila 56 din dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea acțiunii.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris. Nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin acțiunea în contencios administrativ reclamanta N. E. s-a solicitat anularea hotărârii nr.30136/(...) emisă de C. J. de P. C. prin care s-a respins cererea reclamantei nr.7147/(...); obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri prin care să recunoască reclamantei calitatea de persoană beneficiară a L. nr.189/2000 și O.G. nr.105/1999, în calitate de soție supraviețuitoare a persoanei refugiate; obligarea pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de OG nr.105/1999 aprobată prin L. nr.189/2000, începând cu data de (...) și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii a arătat că în urma Dictatului de la V. în urma persecuțiilor etnice a soțul reclamantei a fost nevoit cu familia să refugieze din localitatea V. jud. C. în localitatea B. jud. C., motivul refugiului s-a concretizat prin diverse acțiuni ale legionarilor și jandarmilor, care presupuneau inclusiv violență fizică.
Reclamanta s-a adresat cu cererea nr.7147/(...) pârâtei C. J. de P. solicitând stabilirea calității de beneficiar al L. nr.189/2000 în calitate de soție supraviețuitoare însă cererea a fost respinsă pe motiv că nu a depus acte suficiente.
Consideră că motivul respingerii cererii este fără temei legal deoarece cererea a fost însoțită de cerere tip, adeverință eliberată de A. N., cupon de pensie, acte de stare civilă, declarație pe proprie răspundere, declarații notariale autentice de martor, astfel că nu cunoaște ce acte au lipsit.
Apreciază că prin felul în care a înțeles pârâta C. J. de pensii C. să soluționeze cererea și timpul pe care l-a necesitat emiterea hotărârii, 16 luni, reprezintă o dovadă a dezinteresului față de cererea reclamantei și expresia unei rele-credințe.
În concluzie solicită admiterea acțiunii cu obligarea pârâtei la emiterea unei noi hotărâri prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a L. nr.189/2000 și să acorde drepturile aferente începând cu data de (...).
C. J. de P. C. prin întâmpinare (f.19) a solicitat respingerea acțiunii.
Examinând acțiunea prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, Curtea reține că nu este întemeiată.
Astfel, prin hotărârea nr. 30136 din (...) emisă de pârâtă s-a respins cererea formulată de reclamantă reținându-se că actele depuse sunt insuficiente în dovedirea calității de beneficiar al L. nr.189/2000.
Reclamanta a depus la dosar declarațiile autentice ale martorilor C. M. (fila 16) K. G. (f.17) care au declarat în fața notarului public că soțul reclamantei, N. F. născut la (...) în loc. B. jud. C. a fost nevoit să se refugieze împreună cu părinți săi din localitate a V. în C.-N.
Curtea, în temeiul art.129 Cod pr.civ. raportat la art.4 alin.2 din HG nr.127/2002 a dispus citarea reclamantei cu mențiunea de a asigura prezența a doi martori fără citație, în vederea audierii lor, pentru asigurarea respectării principiului nemijlocirii, sub sancțiunea decăderii din probă, în vederea stabilirii împrejurării dacă părăsirea domiciliului familiei soțului reclamantei a fost determinată de presiunile etnice care se exercitau asupra românilor de către regimul instaurat după 6 septembrie 1940, urmare a Dictatului de la V.
În plus în exercitarea rolului activ instanța a dispus citarea celor doi martori cu mandat de aducere, așa încât s-a reușit audierea acestora nemijlocit la două termene, respectiv la data de (...) martorul C. M. și la data de (...) martora K. G. (f.47,56).
Potrivit art.1 din O.G. nr.105/1999, aprobată prin L. nr.189/200, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la (...) până la (...) a suferit persecuții etnice.
Art.2 din Normele de aplicare a prevederilor Ordinului Guvernului nr.
105/1999 prevede că persoana strămutată este aceea care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Coroborând dispozițiile legale sus amintite cu probele administrate în cauză rezultă că soțul reclamantei N. F. s-a născut în anul 1944, în refugiul părinților săi, însă ambii martori nu au fost în măsură să indice instanței motivele reale ale refugiului părinților soțului reclamantei.
Astfel, martora C. M. a arătat că revoluționarii români au agresat persoanele de etnie maghiară, fără să arate în concret, cum au fost exercitate aceste presiuni, și în plus teritoriul unde își aveau domiciliul părinții soțuluireclamantei se afla sub ocupație maghiară, iar etnia acestuia era una maghiară. Dimpotrivă, celălalt martor K. G. a arătat că refugiul persoanelor a constituit un fenomen de masă „. lumea se refugia"; potrivit susținerilor acesteia, iar motivul refugiului îl constituia lipsurile materiale respectiv faptul că familia soțului reclamantei nu avea ce să mănânce, așa încât s-a refugiat în C.-N., unde familia acestuia avea rude care le-au ajutat.
Din întreaga probațiune, reiese faptul că refugiul părinților soțului reclamantei nu are la bază persecuții de natură etnică, așa cum impun dispozițiile art.1 din L. nr.189/2000, astfel încât, aceasta nu poate beneficia în calitate de soție supraviețuitoare de aceste dispoziții legale.
Întrucât reclamanta nu a făcut dovada că refugiul soțului său s-a datorat persecuțiilor din motive etnice, reținând incidența dispozițiilor art.1169 Cod civil, urmează ca acțiunea reclamantei să fie respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE :
Respinge acțiunea formulată de reclamanta N. E. domiciliată în com.
V. sat V. nr.200 jud. C., în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. C. cu sediul în
C.-N. str. G. Coșbuc nr.2 jud. C..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 22 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE GREFIER I. C. ȚÂR M. N.
Red.CI Dact.SzM/4ex. (...)
← Sentința civilă nr. 559/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 4465/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|