Decizia civilă nr. 4088/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 4088/2011
Ședința publică de la 27 O. 2011
PREȘEDINTE R.-R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D.
G. M. T.
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâta D. G. A F. P.
M. ÎN NUME P. ȘI PENTRU A. F. P. T. L., A. F. P. T. L. și chemata în garanție A.
F. PENTRU M., împotriva sentinței civile nr. 4., pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamantul C. A., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursurile sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. CURTEA Prin sentința civilă nr. 467 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul C. A. în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. M. - A. F. P. T. și M. M. - A. F. pentru M. B. și, în consecință s-a dispus anularea Deciziei de calcul nr.932/(...) emisă de pârâta A. F. P. T., precum și a Deciziei nr.88 din (...) emisă de pârâta D. G. a F. P. a J. M.. S-a constatat nelegalitatea încasării sumei de 2576 lei reprezentând taxă de poluare, achitată cu chitanța seria TS4A nr.1055772 din data de (...). Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 2576 lei, cu dobânda legală, de la data achitării și până la restituirea efectivă. Pentru a hotărî astfel prima instanță a respins excepțiile invocate și areținut următoarele: Reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al U. E. autovehiculul menționat mai sus pe care a dorit să-l înmatriculeze, fără plata taxei de poluare, însă pârâta A. F. P., prin D. nr. 932 din (...) a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 2576 lei. Conform prevederilor art. 90 par. 1 din T.ul Constitutiv al U. E., nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. T. a considerat că, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, R. este stat membru al U. E., iar potrivit art. 148 din Constituția R., ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum si celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, P., P. R., G. și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat. De asemenea, prin L. nr. 1. de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E., statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale C., dinainte de aderare. Taxa speciala ce face obiectul prezentei cauze, încasată în baza OUG nr. 5. modificată, este contrară normelor comunitare, astfel că se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia iar actele administrativ fiscale atacate sunt nelegale. Din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare precum și a dobânzii legale prevăzute de art. 3 din O.G. nr. 9/2000, calculată de la data solicitării restituirii sumei și până la plata efectivă a acesteia. Constatând că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, dat fiind faptul că autoturismul reclamantului a mai fost înmatriculat într-un stat membru U., tribunalul consideră că taxa trebuie restituită plătitorului, situație în care decizia prin care s-a stabilit taxa de poluare este nelegală. Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea reclamantului a fost admisă în temeiul prevederilor art. 4 raportat la art. 18 din L. nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, conform dispozitivului. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele D. G. A F. P. M. înnume propriu și pentru A. F. P. T. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. (AFM). În recursul declarat de D. G. A F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. T., s-a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensulrespingerii acțiunii formulate de reclamant ca neîntemeiată, menținerea deciziilor de stabilire a taxei de poluare nr. 4453/(...) ca fiind legală și temeinică. În motivarea recursului său, pârâta susținut că organele fiscale au procedat conform prevederilor legale, respectiv prin aplicarea formulei de calcul prev. de art. 6 alin. 1 lit. a din O. nr. 5. și pe baza documentelor depuse de reclamant. Astfel, în privința legalității O. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare, pârâta a arătat că prin decizia nr. 802/(...) Curtea Constituțională a statuat că prin prevederile ordonanței S. Român își îndeplinește obligația pozitivă de a asigura un cadrul legislativ adecvat exercitării dreptului la un mediu sănătos, taxând în funcție de anumite criterii autovehiculele pentru poluarea pe care o produc, iar sub acest aspect fiscal, taxa este expresia la nivel legal a textului constituțional al art. 35. A mai menționat pârâta că art. 1 alin. 1 și 2 din O. nr. 5. prevede că taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M., iar obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R.. În susținerea legalității O. nr. 5. pârâta a invocat și dispozițiile art. 1 din L. nr. 1. precum și jurisprudența constantă a Curții de Justiție a C. E. din care rezultă că, tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul său fiscal, taxa intră în regimul intern de impozite, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre. De asemenea, nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual și starea generală standard și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului „poluatorul plătește"; principiu unanim acceptat la nivelul U. Drept urmare, pârâta a susținut că instituirea taxelor, fie de înmatriculare, fie de poluare nu a avut ca scop atingerea libertății circulației produselor din U., ci este vorba de realizarea unei politici de mediu specifice fiecărui stat, astfel că simpla existență a taxei nu duce la reținerea autonomă ca fiind aplicabile dispozițiile art. 90 din T.. În ce privește solicitarea cheltuielilor de judecată, pârâta a menționat, pe de o parte faptul că taxa de poluare achitată de reclamant nu a rămas la bugetul de stat, ci a fost virată în contul A., iar pe de altă parte, că o eventuală culpă procesuală poate fi reținută în sarcina organului fiscal doar dacă prin modul de calcul sa taxei pe poluare, reclamantul a suferit un prejudiciu, or, criticile aduse de reclamant vizează însăși actul normativ în baza căruia a fost calculată taxa pe poluare. În ce privește solicitarea dobânzii legale, pârâta a solicitat respingerea acestei cereri ca neîntemeiată, având în vedere că taxa pe poluare nu este o taxă fiscală și nu se circumscrie situațiilor limitativ prev. de art. 117 C., iar repararea prejudiciului se realizează în condițiile dreptului comun, respectiv art. 1088 alin. 2 cod civil cu aplicarea O.G. nr. 9/2000 de la data cererii de chemare în judecată și nu de la data achitării taxei. În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, O. nr. 5., ale O. nr. 92/2003 privind C. și T.ul CE. Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și chemata în garanție A. F. PENTRU M. (AFM) prin care a solicitat admiterea acestuia și modificarea în tot asentinței pronunțate de instanța de fond, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. O primă critică formulată de recurenta este sub aspectul determinării corect a dispozițiile din T.ul C.E. în raport de care se impune a fi stabilită compatibilitatea O. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. Astfel, în analiza taxei prin prisma art. 90 din T.ul C.E., recurenta susține că instanța de fond nu s-a referit la practica CEJ relevantă cu privire la înțelesul și întinderea art. 90 din T. în materia taxării interne, în genere, și a autovehiculelor, în special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea rămână ci la cea comunitară. A mai învederat recurenta și faptul că art. 1 din O. nr. 5. a stabilit coordonatele pentru instituirea taxei pe poluare care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A., în vederea programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Totodată, această ordonanță a creat posibilitatea restituirii sumelor în plus pentru taxa pe poluare față de valoarea mult mai redusă a taxei pe poluare în prima variantă, pentru cei care dovedesc plata taxei în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008. Rezultă dintr-o jurisprudență constantă că articolul 90 primul paragraf din T. este încălcat atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după metode diferite care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import. De asemenea, O. nr. 5. este în conformitate cu principiile jurisprudenței europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unor valori reale de piață și care, în plus, pot fi contestate de contribuabil dacă autovehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată în grila fixă. În plus, se susține că instanța de fond nu a observat că prin art. 8 alin. 1 și 2 din O. nr. 5. s-a prevăzut posibilitatea restituirii valorii reziduale a taxei. Drept urmare, recurenta a apreciat că instanta fondului a dat o interpretare ce excede atât interpretărilor oficiale și jurisprudențiale ale CE/CEJ, dar și textului propriu-zis al T. CE, deoarece O. nr. 5. respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 parag. 1 din T.ul C.E. O altă critică formulată de pârâtă privește soluția primei instanțe cu privire la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată, considerând că în mod nelegal s-a dispus obligarea sa la plata către reclamant a acestora, deoarece nu este titulara vreunei obligații în raport de contribuabil, respectiv nu a emis actul administrativ - decizia de calcul - iar virarea sumelor în contul său de se face în temeiul O. nr. 5., neputând fi reținută vreo culpă. Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea, reține următoarele: Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T.ul CE, actual art. 110 din T.ul privind Funcționarea U. E. (TFUE) produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Referitor la invocata regularitate a OUG nr. 5. prin prisma examenului de constituționalitate realizat de Curtea Constituțională trebuie să se rețină extrem de clar faptul că jurisdicția națională de contencios constituțional nu are nicio atribuție și competență de supune examinării actul legislativ intern cu dispoziții ale Tratelor U. E.. Curtea Constituțională realizează un control de constituționalitate abstract al unei legi, dispoziții din lege, ordonanțe de G. ori dispoziții ale acesteia exclusiv prin prisma cadrului impus de L. fundamentală națională și din poziția acestei jurisdicții de gardian al C. Gardianul T.elor a căror dispoziții obligatorii se impun ca atare statelor membre prin efectul principiului priorității dreptului UE și al principiilor aplicării directe și imediate a acestora ori a efectului util este Comisia E., iar asupra interpretării și aplicării acestora decide suveran Curtea de Justiție de la L. și conform jurisprudenței acesteia decide în ultimă instanță și judecătorul național ca prim judecător al dreptului U.. De altfel, acest aspect rezultă și din perspectiva faptului că în conținutul art. 148 alin. 4 din Constituția R. nu se prevede expres că instanța de contencios constituțional din R. ar avea competența constituțională de a garanta efectul prioritar al normei comunitare față de dreptul național și ținând seama de principiile și regulile desprinse din hotărârea Curții de Justiție în cauza Simmenthal II din anul 1978 unde s-a decis că eficiența deplină a dreptului comunitar ar fi afectată, dacă o regulă de drept intern ar putea împiedica o instanță, care are pe rol o problemă de drept comunitar, să nu o poată tranșa. Această decizie a definit misiunea judecătorului național când se confrunta cu problema contrarietății între un act național și o dispoziție comunitara, indicând că "orice judecător național sesizat în cadrul competenteisale, are obligația de a aplica integral dreptul comunitar si de a proteja drepturile pe care acesta le conferă particularilor, lăsând neaplicata orice dispoziție eventual contrară legii naționale". Această formula semnifică faptul că judecătorul național trebuie sa lase neaplicată orice dispoziție a dreptului national, fie ca este vorba de un act normativ sau un act individual. În plus, această decizie a demonstrat cu claritate că pentru a atinge acest rezultat, judecatorul național este abilitat dacă este necesar sa nu aplice regulile naționale care limitează eventual competența sa. Prin urmare, judecătorul național este învestit cu capacitatea și competența de a da el însuși efect util normei comunitare fără a apela la legiuitor pentru a abroga norma internă contrară ori la alte autorități, cum ar fi, bunăoară, Curtea Constituțională pentru a tranșa această chestiune. De altfel, a afirma că instanța de contencios constituțional poate tranșa conflictul între dispozițiile art. 90 parag. 1 din T., actual art. 110 din TFUE și o normă internă de drept (infraconstituțională) cu trimitere la dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție înseamnă pe de o parte a aplica acest text constituțional dincolo de marginile sale (protejarea și protecția drepturilor omului) și, totodată, a se ocoli nepermis atribuțiile cu care este dotată Curtea Constituțională atât de L. fundamentală cât și de L. nr. 4.. Astfel, Curtea Constituțională nu poate hotărî, între altele, decât asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, excepția de neconstituționalitate putând fi ridicată și direct de Avocatul Poporului. Dispozițiile art. 148 din Constituție (și nu art. 145 cum indică greșit recurenta), nu pot fi invocate pentru a alega competența Curții Constituționale pentru a tranșa conflictul între T. și norma internă de drept. T. remarcat faptul că în speță nu se pune problema neconformității Constituției cu T. ci a neconformității legii infraconstituționale cu T.ul. Și este așa deoarece Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra conținutului art. 148 din L. fundamentală în D. nr. 148/2003 unde a constat practic conformitatea normelor constituționale interne cu normele T., iar în cauză s-a tranșat un conflict între T. și o lege internă care a fost aplicată particularului. Acest din urmă conflict este supus spre analiză și judecată exclusiv judecătorului judiciar și nu a celui constituțional, așa cum s-a arătat pe larg mai sus. Dimpotrivă, speța de față se impune a fi analizată mai ales prin prisma efectelor produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din R., primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.. Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O. 5. are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă cu libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. În urma acestei decizii instanța reține că a dispărut cu efect retroactiv temeiul juridic în baza căruia taxa de poluare a fost percepută reclamantei iar actul administrativ fiscal anterior enunțat este total lipsit de temei legal. T. precizat în acest context faptul că C. nu limitează efectele deciziei analizate doar pentru viitor, iar în lipsa oricărei precizări și limitări în timp a efectelor acestei decizii, consecințele se răsfrâng și pentru trecut (ex tunc), încă de la momentul adoptării actului normativ. Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea R. la U. E., taxa trebuie restituită de către S. Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de către despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de R. prin aderarea la acest spațiu. În lipsa unei reacții a legiuitorului la decizia pronunțată în cauza nr. C - 402/09 T. împotriva R., reacție prin care să fie armonizată taxa de poluare cu concluziile Curții de Justiție a U. E., judecătorul național nu are la îndemână criteriile în baza cărora să aprecieze care ar fi cuantumul care trebuie restituit din taxa percepută și care ar fi cuantumul care poate fi menținut fără riscul de a afecta libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. O. apreciere în acest moment ar fi una pur subiectivă care ar afecta previzibilitatea actului de justiție, iar în lipsa unor repere obiective care nu pot fi trasate decât de legiuitor taxa trebuie restituită integral. Instanța de recurs, urmărind modificările succesive ale O. 5., constată faptul ca achitarea sumei în litigiu a avut loc sub imperiul ultimei forme a taxei pe poluare, la data de (...). Compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE, incidente trebuie analizată prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 (ulterior pronunțării prezentei decizii) de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din R., prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M. amintită în precedent. Nu în ultimul rând, Curtea are în vedere și recenta hotărâre pronunțată de aceeași instanță de la L. care a întărit practic soluția din prima hotărâre citată. Astfel, prin hotărâre pronunțată la data de 7 iulie 2011 în cauza Iulian Nisipeanu vs. D.G.F.P. Gorj, A. T. Cărbunești și A. F. pentru M. nr. C-263/10, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Spre deosebire de hotărârea pronunțată în cauza T., în cauza Nisipeanu s- au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2010, situație care este incidentă și în speța de față. Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului,reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, O. nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în R. a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea aplicată în speță produce efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Aceste statuării sunt valabile în opinia Curții de A. și în cauza de față cu atât mai mult cu cât reglementarea aferentă anului 2009 în materia taxei de poluare aplicabilă în această cauză prevede plata unei taxe pe poluare mai mare ca și cuantum decât cea reglementată în forma inițială, avută în vedere de către C. la pronunțarea deciziei în speța T.. Și este așa, deoarece raționamentul C. din cauza T. este pe deplin valid și aplicabil și în legătură cu reglementările succesive primei forme a OUG nr. 5.. Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Astfel fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din TFUE. Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății. Or, statuând astfel Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal). În ceea ce privește critica privind acordarea dobânzilor legale solicitate până la data plății și incidența la speță a dispozițiilor C.pr.fisc. precum și a procedurii de restituire prevăzute de acest act normativ, Curtea reține următoarele: Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe,contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil. Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate. Dacă s-ar admite teza recurentei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință. Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului. Pe de altă parte, dacă am accepta teza recurentei, s-ar eluda însăși principiile statornicite în practica Curții de Justiție care au fost mai sus redate, respectiv obligația impusă statelor membre de a asigura rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Urmând aceste rațiuni este greșită afirmația recurentei conform căreia dobânda s-ar putea cerere doar de la data cererii de chemare în judecată deoarece în cauză nu este vorba despre daune interese pentru neexecutarea unei obligații ci despre daune interese pentru cauzarea unui prejudiciu printr-o faptă ilicită și prejudiciabilă. Or, în această ipoteză despăgubirea se face potrivit regulilor de derpt comun, adică răspunderea patrimonială este integrală și completă. Așa fiind, în temeiul art. 20 alin. 3 și art. 28 alin. 1 din L. nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 C.pr.civ., recursurile declarate de pârâtele A. B. și A. se vor respinge ca nefondate și se vor menține în întregime dispozițiile sentinței. Curtea urmează ca în temeiul art. 274 C.pr.civ. să respingă cererea de plată a cheltuielilor de judecată reținând că intimatului reclamant nu i se poate reține o culpă procesuală în litigiul pendinte. Practic culpa procesuală aparține statului român care prin puterea executivă și legislativă nu a respectat dispozițiile constituționale consacrate la art. 148 alin. 2 și alin. 4 din Constituția R.. Astfel fiind, cheltuielile de judecată se vor putea recupera pe calea prevăzută de art. 998 și art. 999 Cod civil printr-o acțiune separată îndreptată împotriva S.ui român prin M. F. în armonie și cu prevederile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge recursurile declarate de pârâții D. G. a F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. T. L. și A. F. pentru M. B. împotriva sentinței civilenr. 467 din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), pe care o menține în întregime. Respinge cererea de obligare a recurentelor la plata cheltuielilor de judecată. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 27 octombrie 2011. { F. | PREȘEDINTE, R.-R. D. JUDECĂTOR, L. U. JUDECĂTOR, M. D. G., M. T. } Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./(...) Jud.fond. S. O.
| ← Decizia civilă nr. 2159/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 2263/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
