Decizia civilă nr. 4180/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 4180/2011

Ședința publică de la 28 O. 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE G.-A. N.

Judecător S. Al H.

Judecător M.-I. I.

G. A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. C. V. împotriva sentinței civile nr. 4. pronunțată de Tribunalul Maramureș, în contradictoriu cu intimat I. P. M.-S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite înmatriculare auto fără taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. erează} faptul că recursul declarat este legal timbrat, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2

C.pr.civ.

La data de 5 octombrie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare, prin care se solicită respingerea recursului.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4

C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.

După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 427 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a respins acțiunea formulată de reclamantul S. C. V. în contradictoriu cu pârâta I. P. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a V. M..

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamantul a achiziționat autovehiculul menționat în petitul acțiunii la (...) înmatriculat prima dată la (...) în Germania, țara de origine iar urmare cererii acestuia formulată și înregistrată sub nr. R./(...) prin care a solicitat înmatricularea în România fără plata taxei de poluare, pârâta i-a comunicat că acest lucru nu este posibil.

Potrivit dispozițiilor art. 3 din OUG 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M (1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselorutilizate la acestea, aprobate prin O. ministrului lucărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003.

Conform art. 4 lit. a, autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei de poluare în sensul art. 3 alin. 2 și art. 9 alin. 1, iar obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România nu și pentru cele aflate deja în circulație și înmatriculate în țară.

Din analiza prevederilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de poluare în vigoare la data de (...), instanța a considerat că norma de drept intern nu este neconformă cu art. 90 din TCE, actual nr. 110 TFUE.

Astfel, potrivit normelor OUG 5., astfel cum au fost modificate prin OUG 1. care a abrogat, cu începere de la 1 ianuarie 2010, scutirea acordată în temeiul OUG 2., obligația de plată a taxei revine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără a se face nici un fel de diferențiere pe criterii de proveniență a autovehiculului, iar din sumele colectate se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului.

Reglementată în acest mod, taxa de poluare nu mai apare a fi destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second

- hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.

Scopul general al art. 90 TCE, în prezent art. 110 din T.ul de funcționare a U. E., este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne, ceea ce nu este cazul în speță, concluzie la care a ajuns însăși Comisia Europeană în urma numeroaselor sesizări pe acest aspect.

Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse, instanța a constatat că taxa pe care reclamantul este obligat să o achite pentru înmatricularea autoturismului său, nu apare ca fiind neconformă cu art. 110 din TFUE, situație în care acțiunea este neîntemeiată și a fost respinsă ca atare ținând seama de art. 18 al. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S. C. V. solicitând admiterea recursului si modificarea hotărârii atacate, în temeiul art. 312 rap. la art. 304 pct. 9 si art. 3041 C.Proc.Civ.; admiterea actiunii si Î.a fără plata taxei de poluare a autovehiculului în favoarea reclamantului.

Sunt incidente prevederile art. 304 pct 9 C.Proc.Civ., solicitând să se analizeze cauza sub toate aspectele în conditiile art. 3041 C.Proc.Civ.

Astfel, a invocat nelegalitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr.

5. cu modificările ulterioare, ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare, prioritară fată de dreptul national. Acesta rezultă din următoarele argumente:

Prin Decizia în cauza Costa/Enel (1964), ClE a stabilit că legea care se îndepărtează de T. - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală si specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară si fără ca baza legală a Comunitătii însăsi să fie pusă la îndoială.

Mai mult, aceeasi decizie a definit relatia dintre dreptul comunitar si dreptul national al statelor membre arătănd că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar si în fatadreptului national ulterior or, în spetă, taxa specială de poluare a fost introdusă în legislatia internă prin OUG nr. 5..

De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul national este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau astepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constitutionale.

Conform art. 90 par. 1 din T.ul Constitutiv al U. E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor nationale similare.

Conform hotararii CJE in cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulatii a mărfurilor Între statele comunitare în condiii normale de concurentă, prin eliminarea oricărei forme de protectie care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii fată de produsele provenind din alte state membre.

Asadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate si cele similare autohtone.

În speta dedusă judecătii, reclamantul a cumpărat dintr-un stat al U.

E. autovehiculul marca MITSHUBISHI, serie sasiu JMBS(...)000271, pentru a-l înmatricula în România.

Achizitionarea s-a făcut prin contractul de vânzare-cumpărare depus în probatiune în fata primei instante. Astfel, conform certificatului de înmatriculare anexat în traducere, autovehiculul au fost înmatriculat pentru prima dată într-un stat al U.E. si a fost achizitionat de către reclamant de la detinătorul legal, conform actelor de provenientă anexate prezentei. Pârâta a refuzat prin functionarii săi primirea documentatiei pentru înmatricularea autovehiculului până la prezentarea dovezii de achitare a taxei de poluare. În acest sens, prin adresa nr. R. din (...), pârâta a impus necesitatea depunerii dovezii privind plata taxei de poluare prev. de OUG 5., cu modificările ulterioare.

Solicită a constata că taxa nu este datorată potrivit legislatiei comunitare si să se dispună înmatricularea autovehiculului.

Cum pârâta a refuzat înmatricularea în lipsa achitării taxei arătate, acest refuz, materializat prin adresa nr. R. din (...), constituie un act administrativ cenzurabil pe calea contenciosului administrativ în conditiile art. 2 alin 2 din Legea 554/2004.

Din păcate, taxa de poluare are un caracter discriminatoriu, ea aplicându-se diferit unor situații juridice identice, fără a exista vreo justificare obiectivă pentru acest lucru. De pildă, trebuie comparată situația juridică a unei persoane care deține un autoturism înmatriculat în România în anul 2006 și situația juridică a unei persoane care înmatriculează un autoturism identic în România după data de 1 iulie 2008.

Ambele mașini circulă în România și este evident că, în principiu, având aceleași caracteristici, ambele mașini poluează în egală măsură.

Potrivit O. U G nr. 5. însă, principiul ""poluatorul plătește" este aplicat doar în cazul autoturismului înmatriculat după 1 iulie 2008, al cărui proprietar datorează taxa de poluare, devenind astfel principiul "unii poluatori plătesc". În schimb, deși autoturismul său poluează, proprietarul autoturism ului înmatriculat în 2006 nu plătește nimic.

În concluzie, solicită admiterea recursului si modificarea hotărârii atacate, în temeiul art. 312 rap. Ia art. 304 pct. 9 si art. 3041 C.Proc.Civ. și admiterea actiunii si înmatricularea fără plata taxei de poluare aautovehiculului marca MITSHUBISHI, serie sasiu JMBS(...)000271, în favoarea reclamantului, fără cheltuieli de judecată.

Pârâta intimată I. P. județului M. - S. public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor a formulat întâmpinare - fila 17 din dosar.

Analizând recursul declarat prin raportare la prevederile art.304,

304 ind. 1 Cod proced. civilă, Curtea reține următoarele:

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J. că art. 110 din T.ul privind funcționarea U. E. (TFUE) și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător în spațiul U. E. are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din (TFUE) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab intio,, trebuie insa enunțată starea de fapt care sta la baza demersului dedus judecății și plecând de la aspectele concrete ale speței, trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul U. E..

Reclamantul a achiziționat din Germania un autoturism second-hand, iar la data de (...), a adresat o cerere recurentei pârâte, I. P. J. M. - S. P. C. R. P. de C. si Î. a A. prin care a solicitat înmatricularea autoturismului fără achitarea taxei de poluare.

Cererea a fost respinsă, invocându-se faptul ca nu se poate proceda la înmatricularea autoturismului in lipsa dovezii achitării taxei de poluare, cu motivarea ca prima înmatriculare a vehiculelor in România se poate efectua doar daca sunt respectate dispozițiile art. 7 din OMAI 1501/2006, atât în sensul prezentării documentelor cât și în sensul achitării tuturor taxelor prevăzute de legislația în vigoare, inclusiv taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, stabilita de OUG 5. argumente pe care se bazează și recursul promovat.

Așa cum rezultă din dispozițiile legale pertinente taxa pe poluare se datorează la prima înmatriculare a vehiculului (art. 4 lit. a din OUG nr. 5.) încât dreptul intern aplicabil raportului juridic de drept material se circumscrie normelor juridice în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare.

Instanța de recurs, urmărind modificările succesive ale O. 5., constată faptul ca solicitarea de înmatriculare a autoturismului și refuzul autorității administrative de a înmatricula acel autoturism, în absenta dovezii de achitare a taxei de poluare, a avut loc după data modificării O. 5. prin O. 2. și respectiv OUG 7.. În consecință, compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE, incidente trebuie analizata prin raportare efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M.

F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru Mediu și M. Mediului.

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un statmembru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statulmembru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Chiar dacă din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 5., este necesar ca în lumina celor statuate să se deceleze dacă argumentele utilizate de Curtea de Justiție sunt valabile și față de normele juridice care reglementau obligativitatea plății taxei pe poluare în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare.

Trebuie notat că la data formulării cererii de înmatriculare ca efect al

OUG nr. 1. a încetat efectul art. III introdus prin OUG nr. 2. și ca atare practic s-a revenit la forma inițială de calcul și stabilire a taxei pe poluare cu mențiunea că nivelul taxei pe poluare percepută în noile condiții legale era mai mare ca și cea stabilită ca datorată în prima variantă a OUG nr. 5..

Or, Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din

TFUE plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Aceste statuării sunt valabile în opinia Curții de A. și în cauza de față cu atât mai mult cu cât reglementarea aplicabilă în această cauză prevede plata unei taxe pe poluare mai mare ca și cuantum decât cea reglementată în forma inițială.

Or, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Astfel fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din TFUE.

Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății.

Or, statuând astfel Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).

Față de cele ce preced, raportat la considerentele menționate în precedent care înlocuiesc sentința pronunțată de instanța de fond, soluția de admitere a acțiunii și obligare a autorității administrative de resort laîndeplinirea operațiunii administrative de înmatriculare a autovehiculului, fără plata taxei pe poluare, este întemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite recursul declarat de S. C. V. împotriva sentinței civile nr. 427 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modifică în sensul că admite acțiunea formulată de către reclamantul S. C. V. în contradictoriu cu pârâta I. P. J. M. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V.,LOR și în consecință obligă pârâta să înmatriculeze fără plata taxei de poluare autovehiculul MITSHUBISHI, serie sașiu JMBS(...)000271.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 O. 2011.

{ F. |

Președinte,

G.-A. N.

Judecător,

S. Al H.

Judecător,

M.-I. I.

G., A. B.

}

Red.G.A.N./dact.L.C.C.

3 ex./(...) Judecător fond: V. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4180/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal