Decizia civilă nr. 4187/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 4187/2011

Ședința publică de la 28 O. 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE G.-A. N.

Judecător S. Al H.

Judecător M.-I. I.

Grefier A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. M. împotriva Sentinței civile nr. 4. pronunțată de T. B.-N., în contradictoriu cu intimat I. P. - J. B.-N. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite înmatriculare auto fără taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este legal timbrat, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4

C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.

După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 4. din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) de T. B.-N. s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul B. M., împotriva pârâtei I. P. J. B.-N. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a dobândit un autovehicul marca OPEL ASTRA cu nr. de identificare W., înmatriculat inițial în Germania, țară membră a U. E..

Prin adresa nr. III/D/13732/2045/(...), pârâtul i-a comunicat reclamantului că în vederea înmatriculării autovehiculului sus menționat, este necesar să depună la dosar și dovada achitării taxei de poluare instituită prin art. 4 din O. nr. 5., după care solicitarea sa va fi soluționată favorabil.

Cu toate acestea, instanța de fond a constatat că acțiunea reclamantului, având ca obiect contestarea refuzului de înmatriculare fără achitarea acestei taxe, nu poate fi admisă, deoarece taxa de poluare este datorată de reclamant prin raportare la data când acesta a solicitat înmatricularea.

În cauza dedusă judecății, instanța este obligată să facă aplicabilitatea principiului tempus regit actum și să constate că pentru perioada 1 iulie 2008 -

15 decembrie 2008 și după data de 1 ianuarie 2010, taxa de poluare nu poate fi apreciată decât ca o taxă legală, deoarece nu există diferențe de tratament legal între autovehiculele importate din statele membre UE înmatriculate prima dată în România și autovehiculele produse și comercializate în România, înmatriculate - de asemenea - pentru prima dată în România, astfel încât OUG.5. (în forma în care actul apare în perioadele indicate) este compatibil atât cu disp.art.23 - 25 cât și cu disp. art. 90 din TCE.

A., este real că potrivit art. 23 - 25 din T.C.E. sunt interzise, între statele membre U.E., taxele vamale la import și export, precum și orice taxe cu efect echivalent. Pentru atingerea obiectivelor prevederilor art. 23 - 25, același tratat a prevăzut că sunt interzise și taxele discriminatorii interne pentru produsele ce provin din statele membre (art. 90 alin. 1 T.C.E.).

Curtea de Justiție a C. E. a stabilit că o taxă care se aplică autovehiculelor în temeiul primei lor înmatriculări pe teritoriul unui stat membru și nu pentru că bunul respectiv a trecut frontiera, ci pe alt temei, nu constituie o taxă vamală.

Instanța de fond a constatat că nu există diferență de tratament legal în cazul taxei de poluare, între autovehiculele importate din statele membre U.E. (noi sau utilizate) înmatriculate prima dată în România și autovehiculele produse și comercializate în România, înmatriculate - de asemenea - pentru prima dată în România, astfel că O. nr. 5. este compatibilă cu dispozițiile art. 90 din T.C.E. T. este percepută ținând cont de parametrii obiectivi (art. 6 O. nr. 5.) și care nu au nici o legătură cu proveniența autovehiculului înmatriculat pentru prima oară în România, iar Curtea E. a stabilit că, criteriile ce privesc emisia de CO2, capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului, etc., constituie criterii obiective ce pot fi folosite într-un sistem de taxare bazat pe o grilă de impozitare. T. este caracterizată prin dispozițiile art. 1 alin. 2 din O. nr. 5., care enumeră categoria de programe și proiecte pentru protecția mediului ce urmează a fi finanțate din sumele colectate cu titlu de taxă de poluare, iar trăsăturile taxei nu impun prin ele însele caracteristici discriminatorii, așa încât, în modalitatea instituită prin O. nr. 5., taxa apare ca fiind în concordanță cu principiile de drept și legislația europeană.

T. a mai învederat că aprecierea de mai sus se circumscrie perioadei cuprinse între data de 1 iulie 2008 (data de aplicare a O. nr. 5.) și până la 15 decembrie 2008 (data prin care ordonanța a fost modificată prin O. nr. 2.), acest din urmă act introducând elemente de discriminare între autovehiculele supuse primei înmatriculări.

După data de 15 decembrie 2008 și până la 31 decembrie 2009 ce constituie perioada de aplicare a O. nr. 2. decembrie 2008, taxa de poluare a dobândit un evident caracter discriminatoriu care rezultă cu claritate din expunerea de motive a actului legal menționat, expunere care se referă la măsuri de susținere a sectorului de automobile intern, păstrarea locurilor de muncă în economia românească, precum și scutirile de la plata taxei a autovehiculelor cu capacitate cilindrică mai mică de 2000 cm, ce reprezintă caracteristici ale autovehiculelor preponderent produse în România.

Așa fiind, rezultă că s-a instituit un tratament diferențiat pentru diferite categorii de autoturisme, iar acest tratament nu este compatibil cu art. 90 alin.

1 din TCE, motiv pentru care pentru taxele achitate în perioada 15 decembrie

2008 - 31 decembrie 2009, s-a impus restituirea acestora către plătitor.

După data de 31 decembrie 2009 (data ieșirii din vigoare a O. nr. 2.), respectiv din data de 1 ianuarie 2010, a reintrat în vigoare O. nr. 50/2010 în forma nemodificată de O. nr. 2. și, în consecință, a apreciat tribunalul, în speță este aplicabilă taxa de poluare ce nu conține elemente de discriminare directă sau indirectă între autovehiculele supuse primei înmatriculări în România, fiind indiferent locul de origine al acestora.

Cum în privința autovehiculului proprietatea reclamantului nu s-a solicitat înmatricularea în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009, ci în luna august 2010, taxa de poluare se impune a fi achitată, astfel încât tribunalul a apreciat acțiunea formulată de reclamant ca nefondată și a respins- o ca atare.

Împotriva acestei hotărâri reclamantul B. M. a declarat recurs prin care asolicitat admiterea acestuia, modificarea în totalitate a sentinței atacate și, în consecință, anularea actului administrativ nr. III/D/ 13732/2045/(...), obligarea pârâtei la înmatricularea fără plata taxei de poluare a autoturismului marca OPEL ASTRA, cu nr. de identificare W. și obligarea pârâtei la plata de daune interese moratorii și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, reclamantul arată că refuzul pârâtei de a înmatricula autoturismul în lipsa plății taxei de poluare este în contradicție cu dispozițiile Tratatului U.E., respectiv art. 90, parag. 1, din punctul de vedere al autovehiculelor înmatriculate în România după ce anterior mai fuseseră înmatriculate și în alte țări membre ale U.E., astfel că dispozițiile O. nr. 5. încalcă prevederile Tratatului U.E. totodată, reclamantul consideră taxa specială de poluare pentru autoturisme si autovehicule, prevăzuta Ordonanța de U. a G. nr. 5. cu modificările și completările ulterioare ca fiind nelegală întrucât în cauză se impune a se constata aplicarea dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale U. E. au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Alin. 4 al aceluiași articol prevede că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.

În opinia reclamantului, taxa specială este în mod clar discriminatorie întrucât nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară. A., diferența de aplicare a taxei introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea E. în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru autovehiculele înmatriculate deja în România taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare.

Mai mult, taxa de poluare are un caracter discriminatoriu, ea aplicându-se diferit unor situații juridice identice, fără a exista vreo justificare obiectivă pentru acest lucru, sens în care compară situația juridică a unei persoane care deține un autoturism înmatriculat în România în anul 2006 și situația juridică a unei persoane care înmatriculează un autoturism identic in România după data de 1 iulie 2008. T. de poluare este o taxă cu efect echivalent ilegală aceasta fiind și poziția CJCE exprimată în data de (...) în cauza C-524/2007 împotriva Austriei care a impus o taxă identică,

Reclamantul consideră că între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru autoritățile române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 si 4 din Constituție, esențială pentru situația de față este supremația dreptului comunitar, în speța a art. 90 par. 1 din Tratat, astfel că prin modificarea C. fiscal și introducerea taxei speciale de poluare pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului al cărui articol 25 prevede: "Între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent.

Aceasta interdicție se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal." Totodată, articolul 28 TCE prevede: "Între statele membre sunt interziserestricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent."

Din această perspectivă, a susținut reclamantul, O. nr. 5. este contrară art. 90 din Tratatul de I. a C. E., întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în

România. Sub acest aspect, reclamatul a învederat că este lipsit de echivoc faptul că intenția legiuitorului nu mai are nici o legătură cu scopul declarat al adoptării O. 5., care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmărea inițial „asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale".

Schimbarea de intenție declarată expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. A., de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, scopul declarat al O.

5. s-a transformat în protejarea industriei interne de autovehicule și păstrarea locurilor de muncă angrenate în producția de autovehicule.

Trebuie enunțat în acest context și faptul că, deși inițial taxa de poluare era datorată la prima înmatriculare a autoturismelor în România, indiferent dacă este vorba despre autoturisme noi sau second-hand, prin actul normativ enunțat, O. 2., o anumită categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. A. „. Ml cu norma de poluare E. 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele NI cu norma de poluare E. 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale U. E. în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a G. nr. 5.,,. Într-un mod deloc întâmplător, categoria de autoturisme exceptată de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România, o noua dovadă a intenției clare de protejare a industriei interne in detrimentul produselor importate.

În final, reclamantul a subliniat faptul că incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusă în discuție și prin lansarea unei proceduri de „.,, de către C. E., la data de (...), în temeiul art. 226 din Tratatul CE.

În drept, s-au invocat disp. art. 148 alin 2, 4 din Constituția României, art. 1082 si 11084 Cod Civil, art. 23,25,28,30,90 din Tratatul C. E. ratificat prin

L. nr. 1., art. 7 si urm L. 554/2004.

Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-aapreciat ca fiind fondat din următoarele considerente:

In cazul concret dedus judecații, reclamantul-recurent a solicitat înmatricularea autoturismului în cursul lunii august 2010, data la care era in vigoare ultima formă a O. nr. 5., după modificările introduse prin O. nr. 2. si prin O. nr. 7..

La data de (...), (f. 28 din dosarul de fond) intimata I. P. J. B.-N. - S. P. C.

R. P. de C. si Î. a A. a respins solicitarea reclamantei, cu motivarea că primaînmatriculare a vehiculelor în România se poate efectua doar dacă sunt respectate dispozițiile art. 4 și 4 din O. nr. 5.. În conformitate cu dispozițiile art. 4 lit. a din OUG nr. 5. taxa pe poluare se datorează la prima înmatriculare a vehiculului.

Cu titlu preliminar, trebuie subliniat faptul că începând cu data de 7 aprilie 2011 Curtea de A. C. a revenit asupra jurisprudenței pe care a adoptat-o în ce privește modul de soluționare a cererilor de înmatriculare a autoturismelor fără plata taxei de poluare înregistrate la I. P. după data de 15 februarie 2010 ca urmare a concluziei exprimate de Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-

402/09 cunoscută sub denumirea C. T. împotriva Statului Român. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O. nr. 5. în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie

2008 - 14 decembrie 2008. Întrucât O. nr. 5. în forma aplicabilă după data de

15 februarie 2010 nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare (semnificativ mai mare), concluzia incompatibilității taxei de poluare cu dreptul comunitar se impune și pentru intervalul de timp ulterior datei de 15 februarie 2010.

Prin hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de

Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, s-a stabilit că: „ articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională";.

Curtea de Justiție a conchis că introducerea taxei de poluare prin OUG nr.

5. a avut ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre de vreme ce vehiculele de ocazie importate, caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, sunt supuse unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a mai adăugat că obiectivul protecției mediului menționat de guvernul român putea fi realizat mai coerent prin instituirea unei taxe anuale rutiere aplicabilă oricărui vehicul care a fost pus în circulație în România, fără a se favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate, respectându-se totodată și principiul „poluatorul plătește";.

Din moment ce Curtea de Justiție a U. E. a constatat că, de la 1 iulie

2008, O. nr. 5. în forma inițială este incompatibilă cu art. 110 TFUE, rezultă cu prisosință că prelevarea taxei de poluare este rezultatul unei aplicări eronate a prevederilor legale, iar în temeiul art. 148 alin. (4) din Constituția României, instanțele au obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, respectiv art. 110 TFUE, așa cum a fost acesta interpretat în C. T..

Întrucât Guvernul român nu a solicitat limitarea efectelor temporale ale hotărârii Curții, interpretarea oferită de instanța europeană în C. T. produce efecte începând cu data de 1 iulie 2008, data de intrare în vigoare a OUG nr. 5., act normativ care a introdus taxa de poluare. Prin urmare de această interpretare trebuie să se țină seama și în prezenta cauză pendinte.

Aceste statuări sunt valabile în opinia Curții de A. și în cauza de față cu atât mai mult cu cât la data formulării cererii de înmatriculare, nivelul taxei pepoluare percepută în noile condiții legale era mai mare ca și cea stabilită ca datorată în prima variantă a OUG nr. 5..

Ca atare se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă înmatriculării unui vehicul importat menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 304 alin. 1 pct. 9 C.p.c., recursul declarat de reclamantul B. M. va fi admis, iar sentința recurată va fi modificată în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantului și obligării pârâtei I. P. J. B.-N. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A A. la înmatricularea autovehiculului marca OPEL ASTRA, cu nr. de identificare W., în favoarea reclamantului, fără plata taxei de poluare.

Curtea va respinge capătul de cerere referitor la anularea actului nr. III/D/13732/2045/(...) deoarece acesta din urmă nu întrunește caracteristicile actului administrativ în sensul articolului 2 alin. 1 lit. c din L. nr. 554/2004 și capătul de cerere referitor la acordarea unor daune interese moratorii deoarece nu s-a estimat și nu s-a dovedit întinderea acestora.

În temeiul art. 274 C.pr.civ., pârâta va fi obligată să plătească reclamantului suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând cheltuieli judiciare și onorariu avocațial, în fond și recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de reclamantul B. M. împotriva sentinței civile nr. 4. din 17 decembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N. pe care o modifică în sensul că admite în parte acțiunea reclamantului B. M. în contradictoriu cu pârâta I. P. J. B.-N. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A A. și, în consecință, obligă pârâta să înmatriculeze fără plata taxei de poluare autovehiculului marca OPEL ASTRA, cu nr. de identificare W..

Respinge restul capetelor de cerere.

Obligă pârâta să plătească reclamantul suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată .

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 octombrie 2011.

{ F. |

PREȘEDINTE,

G.-A. N.

JUDECĂTOR,

S. AL H.

JUDECĂTOR,

M.-I. I.

GREFIER, A. B.

}

Dact.M.I.I./(...) Dact.H.C./3 ex./ Jud.fond: M. A.P.;

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4187/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal