Decizia civilă nr. 42/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 42/2011
Ședința publică de la 28 O. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE G.-A. N.
Judecător S. Al H.
Judecător M.-I. I.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de căte revizuienta SC L. CAR SRL împotriva deciziei civile nr. 2. pronunțată de Curtea de A. C., în contradictoriu cu intimat D. G. A F. P. M. IN R. A. B. M., intimat A. F. PENTRU M., având ca obiect, anulare act de control taxe și impozite taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că cererea de revizuire este legal timbrată, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.
După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat.
INSTANȚA
Prin Decizia civilă nr. 2512/(...) a cărei revizuire se solicită s-au admis recursurile declarate de pârâtele D. G. a F. P. M., în reprezentarea Administrației F. P. B. M. și A. F. pentru M., împotriva sentinței civile nr. 1509/(...), pronunțată în Dosarul nr. (...) al T.ui M., care a fost modificată în întregime, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă ca inadmisibilă.
În motivarea cererii se relevă că la data de (...) Curtea de Justiție a U. E. a emis hotărârea privind răspunsul la întrebările preliminare în cauza C 402/2009, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului nr. 234 CE de Tribunalul Sibiu (România).
Curtea (Camera Întâi) a declarat că articolul 110 T. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechim și aceeași uzură de pe piața natională.
În motivare s-a arătat că își susține prezenta revizuire pe urmatoarele argumente:
1. Art. 148 alin. 2 din C. R.
2. Principiile U. E. regasite in art. 110 din T.
3. Jurisprudenta CJCE (cauzele Simrneuthal II, Factortame 1, Comisia C.
Republica E., Nadasdi si Nemeth,
4. Jurisprudenta Curtii de A. C., edificatoare si constanta pana la un moment
(dosarele cu nr. (...), (...), (...) ( ... ).
Începând cu anul 2007 si pana in prezent, pe rolul acestei instante au fost numeroase cauze ce au avut ca obiect "taxa auto" indiferent sub ce denumire s-a regasit. In majoritatea cauzelor (cu anumite perioade in care taxa s-a considerat ca fiind compatibila cu art . 110 din T.) deciziile au fost favorabile, in sensul restituirii acestei taxe.
De fiecare data instanta a inlaturat de la aplicare dreptul national retinand aplicabilitatea prioritara si directa a dispozitiilor din dreptul comunitar. A inlaturat astfel atat dispozitiile din C.pr.fisc. cat si articolele din ordonantele care reglementau aceasta taxa auto.
Exceptiile de inadmisibilitate, sau de tardivitate invocate au fost inlaturate, uneori pe considerentul ca odata efectuata procedura prealabila, fie pe temeiul art. 7 coroborat cu art. 1 din L. nr. 5., fie pe temeiul art. 205 C. actiunea este admisibila; alteori pe motivul ca dreptul comunitar produce efecte directe raportat la dreptul national, inlaturand astfel orice dispozitiie nationala contrara.
Pornind de la aceste considerente susține ca instanța , in cauza dedusa judecatii, nu a mai facut aplicare dispozitiilor legale mai sus amintite si nici a jurisprudentei anterioare si oarecum constanta. S-a facut doar aplicare dreptului national, in sensul ca s-a pronuntat doar cu privire la respectarea procedurii prealabile prevazute de art. 205 C. A omis astfel sa se pronunte, considera revizuienta prioritar, cu privire la incompatibilitatea dintre actele normative nationale respectiv cele comunitare.
Susține pe mai departe ca in astfel de litigii in primul rand ne raportam la dispozitiile din T.ul privind functionare U. E. (art 110) si doar in cazul in care nu se constata incompatibilitati intre cele doua categorii de norme invocate se poate face aplicare dreptului national.
In concluzie, considera ca instanta nu s-a pronuntat cu privire la primul capat de cerere privind incompatibilitatea dintre cele doua categorii de norme invocate, desi era obligata (raportat la temeiurile de drept mai sus amintie), aplicand in cauza dedusa judecatii doar dreptul national in dauna celui comunitar; prejudiciind astfel dreptul particularilor prevazut de art. 110 T., iar pe de alta parte imbogățind S. Roman fara un just temei.
Deliberând asupra cererii, Curtea constată următoarele:
Curtea urmează a analiza solicitările formulate din perspectiva acestui text legal, respectiv a art. 21 alin. 2 din L. nr. 5., având în vedere atât pretenția concretă invocată, cât și modul de formulare al cererii de revizuire.
Fiind astfel delimitate limitele învestirii instanței, se reține că prin decizia contestată, a fost admis recursul declarat de către D. G. a F. P. a jud. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr.1509/2010, pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M.
, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a respins acțiunea ca inadmisibilă.
Temeiul de drept al cererii de revizuire promovate îl constituie dispozițiile art.21 alin.
2 din L. nr.5., motiv de revizuire care așa cum se evidențiază în textul legal indicat se adaugă la cele expres și limitativ prevăzute de art.322 C., în ipoteza în care hotărârea a fost pronunțată prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar reglementat de art.148 alin.2 coroborat cu art.20 alin.2 din C. R..
Un prim aspect controversat este cel legat de admisibilitatea cererii de revizuire astfel formulată, în condițiile în care o parte a doctrinei a admis că prin sintagma utilizată de legiuitor respectiv de motiv de revizuire care se adaugă la cele prevăzute de art.322 C. se admite că trebuie îndeplinite toate condițiile necesare pentru exercitarea cererii de revizuire.
S-a arătat că interpretarea sintagmei „rămase definitive și irevocabile"; determină aplicarea acestor dispoziții derogatorii și în ceea ce privește deciziile pronunțate în recursînsă în această ipoteză se va reține că pot face obiectul unei cereri de revizuire deciziile date de o instanță de recurs doar atunci când evocă fondul potrivit exigențelor instituite prin art.322 alin.1 teza a II-a C.
Condiția impusă de legiuitor referitoare la evocarea fondului implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare fie aplicarea altor dispoziții legale în privința acelorași stări de fapt, raportul juridic dedus judecății având o altă dezlegare în drept.
Pe de altă parte, o altă posibilă orientare ar fi aceea potrivit căreia, în cazul special de revizuire incident în materia contenciosului administrativ, în lipsa unei dispoziții exprese, condiția referitoare la evocarea fondului nu trebuie să fie îndeplinită.
Raportat la specificul cauzei, instanța achiesează acestei ultime opinii, care pare a avea suport și în practica Curții Constituționale, care, prin decizia nr. 233/(...), a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prev. art. 322 pct. 9 sunt neconstituționale în măsura în care nu permit revizuirea unei hotărâri judecătorești prin care, fără a se evoca fondul, s-au produs încălcări ale unor drepturi și libertăți fundamentale, constatate de Curtea E. a D. O.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a apreciat că prin impunerea unei astfel de condiții de admisibilitate se ajunge la lipsirea de conținut al unui drept garantat de C. R., aceste statuări fiind valabile, în opinia instanței, și în prezenta speță.
Pentru a aprecia astfel, s-a luat act de faptul că este unanim admis, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J., că art. 110 din T.ul privind funcționarea U. E. (T.) și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător în spațiul U. E. are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din (T.) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab intio,, trebuie insa enunțată starea de fapt care sta la baza demersului dedus judecății și plecând de la aspectele concrete ale speței, trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul U. E..
Reclamanta-revizuientă a achiziționat dintr-un stat comunitar autoturisme second- hand iar în baza unor decizii de calcul, s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de 58902 lei, reprezentând taxă de poluare. U., a solicitat restituirea acestei taxe, dar cererea i-a fost respinsă .
Curtea constată faptul ca taxa de poluare a fost achitată în baza O. 5.. În consecință, compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din T., incidente, trebuie analizata la normele în vigoare la momentul plății taxei, prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuieinterpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din T. plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate șicaracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
A. statuării sunt valabile în opinia Curții de A. și în cauza de față, cu atât mai mult cu cât reglementarea aplicabilă în această cauză prevede plata unei taxe pe poluare mai mare ca și cuantum decât cea reglementată în forma inițială.
Or, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din T..
Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de J . în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauzapendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății.
Or, statuând astfel, Curtea își îndeplinește misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din C. R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a
Curții de J. (cauza Simmenthal). Din această perspectivă, având în vedere imperativitatea asigurării preeminenței dreptului comunitar, prin prisma efectelor produse de hotărârile C., Curtea apreciază că la acest moment sunt neavenite orice apărări care s-ar raporta la normele naționale și care ar fi de natură să pună un obstacol în calea cererilor de restituire a taxelor de poluare percepute în temeiul OUG nr. 5., cum ar fi, spre exemplu, cele referitoare la excepția inadmisibilității.
Curtea admite că în absența unor reglementări comunitare în materie de restituire a taxelor naționale percepute necuvenit, este de competența ordinii juridice interne din fiecare stat membru să desemneze instanțele competente și să stabilească modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție menite să asigure protejarea drepturilor conferite justițiabililor prin efectul direct al dreptului comunitar, înțelegându-se că aceste modalități nu pot fi mai puțin favorabile decât cele care vizează acțiuni similare din dreptul intern, fiind însă important de precizat că, în nici un caz, acestea nu pot fi modificate astfel încât să facă practic imposibilă exercitarea drepturilor pe care instanțele naționale au obligația să le apere.( cauza Hans Just I/S împotriva M.ui danez al impozitelor și accizelor - cauza nr.C/79; cauza Aprile Srl, în lichidare împotriva Amministrazione delle Finanze dello Stato
- cauza nr.C -228/96, paragraful nr.18).
Condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții E. de J., respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară.
Pentru a dispune astfel, s-a luat act și de faptul că, dacă particularii nu ar avea posibilitatea de a obține o despăgubire atunci când le-au fost lezate drepturile printr-o încălcare a prevederilor dreptului comunitar, imputabilă unui stat membru, atunci s-ar limita însăși eficacitatea normelor comunitare, împiedicându-se și apărarea drepturilor pe care acestea le-a consacră. Organele fiscale din România trebuie să țină cont atunci când fac aplicarea normelor fiscale naționale, de un aspect important și anume că, întotdeauna impozitele și taxele prelevate ilegal, cu încălcarea dreptului comunitar trebuie restituite. Curtea de Justiție E. a consacrat în altfel în afaceri ,precum SpA San Giorgio sau Weber’s Wine W orld Handels GmbH, o jurisprudență în materia îmbogățirii fără justă cauză la nivel european.
Ca atare, Curtea apreciază că orice critică care s-ar putea invoca cu privire, pe de o parte, la admisibilitatea cererii de revizuire, iar, pe de altă parte, la admisibilitatea demersului reclamantei, din perspectiva prev. art. 205 și urm. C.pr.fisc., sunt neavenite, imperfecțiunile legislației naționale din perspectiva art.6 paragraful 1 din Convenția E. a D. Omului și a Libertăților Fundamentale și a art.13 din Convenție și care ar putea duce, în final, la situația în care reclamanta-revizuientă ar fi lipsită de dreptul la un proces echitabil și dreptul la recurs efectiv, putând fi înlăturate prin maniera de interpretare adoptată conform celor mai sus expuse.
Cu privire la consecințele necontestării de către reclamant a deciziei de calcul a taxei de poluare în termenul prevăzut de lege Curtea observă următoarele:
Curtea reține că A. F. P. B. M. a emis, în regim de putere publică, un act administrativ care reflectă manifestarea sa de voință act în baza căruia taxa de poluare a fost încasată de la reclamant. U. prelevării taxei, administrația a refuzat restituirea acestei sume.
Curtea nu poate nesocoti legătura strânsă care există între emiterea acestui act administrativ și cererea de restituire formulată de reclamant.
Problema care se ridică în speță este aceea de a determina dacă o restituire a taxei era posibilă în condițiile în care decizia de calcul a taxei de poluare nu a fost contestată în termenul prevăzut de art. 205 din OG 92/2003
R. a relevat că una din condițiile preliminare ale reparării pagubei pretinse de reclamant, și anume, restituirea sumelor încasate de organele fiscale cu titlu de taxă de poluare, este aceea a anulării actului de impunere. R. a susținut că cererea reclamantului este inadmisibilă deoarece acesta nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 205-
207 din O.G. nr. 92/2003.
Curtea admite că în absența unor reglementări comunitare în materie de restituire a taxelor naționale percepute necuvenit, este de competența ordinii juridice interne din fiecare stat membru să desemneze instanțele competente și să stabilească modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție menite să asigure protejarea drepturilor conferite justițiabililor prin efectul direct al dreptului comunitar, înțelegându-se că aceste modalități nu pot fi mai puțin favorabile decât cele care vizează acțiuni similare din dreptul intern și că, în nici un caz, acestea nu pot fi modificate astfel încât să facă practic imposibilă exercitarea drepturilor pe care instanțele naționale au obligația să le apere (cauza Hans Just I/S împotriva M.ui danez al impozitelor și accizelor - cauza nr.C/79; cauza Aprile Srl, în lichidare împotriva Amministrazione delle Finanze dello Stato - cauza nr.C -228/96, paragraful nr.18).
Condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții E. de J., respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară.
Curtea remarcă faptul că reglementarea procedurii de contestare a taxei de poluare astfel cum este prevăzută de O. nr. 5. și de C. de procedură fiscală, este aplicabilă și în cazul contestării dreptului de stabilire a celorlalte impozite interne, oricare ar fi acestea, reglementarea având caracter general.
Din această perspectivă, principiul echivalenței este respectat de legislația română în materia contestării taxei de poluare percepută cu încălcarea dreptului comunitar.
Rămâne de stabilit dacă procedura reglementată respectă principiul eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă, exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară.
Curtea observă că potrivit procedurii reglementate prin art. 205 și urm. C., persoana interesată poate formula o contestație în termen de 30 de zile de la data comunicării actuluiadministrativ fiscal sub sancțiunea decăderii - termen stabilit de art. 207 C., iar împotriva deciziilor emise în soluționarea contestațiilor se poate formula o acțiune în justiție în fața instanțelor de contencios administrativ, în termenele și condițiile prevăzute de L. nr. 5., respectiv în termen de 6 luni de la comunicarea deciziei emise în soluționarea contestației, conform art.11 din L. contenciosului administrativ.
Curtea consideră că, față de caracteristicile prezentului litigiu, termenul de 30 de zile prevăzut pentru formularea contestației administrative, nu este unul proporțional și rezonabil, astfel încât persoana vătămată să aibă un interval de timp suficient pentru a acționa.
Taxa internă de poluare a fost instituită prin O. nr. 5. care a abrogat prevederile C.ui fiscal referitoare la taxa primei înmatriculare, reglementarea taxei de poluare suferind mai multe modificări.
Pentru prima oară a modificată prin O. nr. 208 din 4 decembrie 2008 pentru a doua oară, a fost modificată prin O. nr. 218 din 10 decembrie 2008. La rândul său, primul act de modificare a O. nr. 5., respectiv O. nr. 2. a fost abrogată prin art. I din O. nr. 218/2008. Așadar, la numai un interval de 6 zile legiuitorul a găsit să modifice primul act prin care aducea schimbări în privința reglementării taxei de poluare.
Pentru a treia oară O. nr. 5., modificată prin O. nr. 7/(...), schimbare care intervine la aproximativ 2 luni de la intrarea în vigoare a O. nr. 218/2008. Pentru a patra oară, a fost modificată prin O. nr. 1..
Inițial, scopul declarat al adoptării O. nr. 5., înscris în preambulul acestui act normativ, a fost acela de a asigura „. mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de J. a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,. Prin adoptare O. nr. 218/2008 legiuitorul s-a îndepărtat substanțial de la scopul urmărit prin adoptarea O. nr. 5..
În preambulul acestei ordonanțe se relevă faptul că adoptarea acesteia a fost necesara având în vedere: „concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională; faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare";. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O. nr. 5. s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.
Ținând cont de aspectele anterior relevate, Curtea apreciază că O. nr. 5. nu îndeplinește cerințele de coerență, claritate și previzibilitate impuse de practica C., ea suferind modificări de substanță de la momentul adoptării ei și până în prezent, fapt ce a determinat, într-o măsură considerabilă și schimbarea jurisprudenței naționale în această materie.
În legătură cu reglementarea română a taxei de poluare, au existat și două comunicate ale Comisiei E.. Dacă în cazul primului comunicat s-a relevat că dispozițiile tratatului de instituire a C. E. nu pot fi invocate pentru a limita nivelul excesiv al taxării, în cel de-al doilea comunicat, comisia europeană a solicitat R. să-și modifice legislația în ceea ce privește aplicarea taxei pe poluare pentru autoturisme. Această scrisoare de somare a fundamentat intervențiile legislative care au avut loc după data de 25 iunie 2009, fiind evident faptul că în privința reglementării taxei de poluare nu au fost îndeplinite cerințele de coerență, claritate și previzibilitate impuse de practica C.
Nu trebuie ignorat faptul că la nivelul instanțelor din țară mai există o practică neunitară cu privire la chestiunea compatibilității taxei de poluare cu dreptul U. E..
Contribuabilii au dreptul să tindă către securitatea fiscală, care include dreptul de a putea prevedea consecințele de natură fiscală ale actelor lor viitoare.
Activitatea de interpretare și aplicare a normelor fiscale trebuie pusă în corelație cu principiile de bază ale dreptului fiscal iar atunci când norma nu este clară, previzibilă și predictibilă pentru utilizatorul normelor fiscale decizia de a contesta sau nu o măsură fiscală nu este facilă.
În litigiile de natura celui dedus judecății de către reclamant se ridica o problemă extrem de sensibilă deoarece, în logica deciziei de a contesta măsura de prelevare a taxei, intra clarificarea aspectului referitor la dominanța principiului egalității, față de principiul legalității pentru a se stabili dacă doar corpul legii va fi avut în vedere la analiza compatibilității sale cu normele dreptului comunitar sau poate fi avută în vedere ca sursă interpretativă și expunerea de motive. Ori, nu se poate pretinde utilizatorului un standard atât de ridicat ca cel ce poate fi cerut unui profesionist. D. urmare cerința privitoare la instituirea unui termen rezonabil pentru exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară este justificată în opinia Curții.
Curtea apreciază că, față de caracteristicile litigiului, termenul de 30 de zile face excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară, el impunând o sarcină excesivă contribuabililor cărora li se cere o diligență maximă pentru a-
și conserva dreptul de a accede la justiție (a se vedea în special Hotărârea din (...), Peterbroeck, C-312/93, Rec.p. I-4599, pct.12, și Hotărârea din (...), FMC ș.a., C-212/94, Rec.p. I-389, considerentul 71).
Această sarcină nu poate fi justificată numai de necesitatea asigurării securității juridice. Și asta deoarece, principiul securității juridice nu poate asana neregularitățile ce decurg din încălcarea unui principiu de ordine publică.
Deși termenul de 30 de zile se aplică și în privința exercițiului drepturilor derivate din legislația internă, el nu este unul adecvat în litigiul dedus judecății. Ținând cont de natura reglementării, de circumstanțele concrete ale cauzei, considerăm că el nu asigură un just echilibru pentru regulile procedurale care trebuie să guverneze exercițiul drepturilor derivate din legislația comunitară, nefiind suficient pentru a asigura un drept de rambursare efectiv. Mijloacele procedurale necesare pentru aplicarea corectă a dreptului comunitar nu pot fi valorificate în interiorul acestui termen. Caracterul rezonabil al termenului trebuie raportat și la calitatea normei care guvernează exercițiul dreptului dedus judecății.
În primul rând, chiar nesiguranța legiuitorului în domeniul reglementării taxei de poluare explicată prin multiplele intervenții legislative justifică aplicarea unui termen mai flexibil pentru a fi asigurat pe deplin principiul efectivității.
În această procedură autoritatea fiscală mai reproșează reclamantului că nu a solicitat în mod expres organelor fiscale anularea deciziei de calcul a taxei de poluare, adresându-i-se acesteia direct cu o cerere de restituire a taxei pe care o consideră contrară dreptului comunitar.
Rămâne de analizat în ce măsură neîndeplinirea acestei proceduri atrage inadmisibilitatea cererii sale.
În ceea ce ne privește, socotim că, în circumstanțele concrete ale cauzei, neexercitarea recursului administrativ după procedura reglementată de art.205 și urm. C., nu atrage inadmisibilitatea acțiunii.
Concluzia se sprijină pe următoarele considerente: chiar dacă se admite că regulile procedurale care guvernează exercițiul drepturilor derivate din legislația comunitară respectă principiul echivalenței și efectivității, ne urmarea acestora în cazurile de restituire a taxei de poluare și în speța particulară dată, nu poate antrena sancțiunea inadmisibilității exercițiului dreptului la acțiune.
Recursul administrativ este justificat din mai multe puncte de vedere. Din punctul de vedere al administrației se dă posibilitatea organului emitent sau al celui ierarhic superiorsă-și repare eventualele greșeli, asigurându-se astfel o cale mai rapidă de restabilire a legalității. Recursul prealabil este un mijloc de protecție al autorității publice emitente, evitând chemarea sa în judecată ca pârât, suportarea unor cheltuieli de judecată, plata unor daune mai mari particularului lezat în dreptul său și chiar lezarea principiului său în pierderea unui proces public prin care s-a dovedit nu numai ca vătămat în particular dar și că a rămas pasivă în înlăturarea acestei vătămări.
În același timp, recursul prealabil are ca scop și protecția particularului, el având posibilitatea de a obține corelarea actului sau admiterea lui printr-o procedură administrativă, simplă, rapidă, scutită de taxă de timbru. Pe de altă parte, dacă administrația răspunde negativ la recurs fiind considerate neîntemeiate, acesta va avea posibilitatea să-și evalueze obiectiv șansele de a câștiga procesul și va putea opta în cunoștință de cauză pentru această cale de drept. La aceste scopuri se mai pot adăuga și cel privitor la degrevarea instanțelor de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluționate pe cale administrativă. În materia recursurilor administrative, având ca obiect reclamațiile adresate administrației pentru prelevarea nelegală a taxei de poluare, practica administrației este clară, răspunsurile nefavorabile reprezentând o constantă în această materie. Această optică a fost exprimată de autoritate și pe parcursul derulării procesului când s-a susținut că taxa a fost prelevată în mod legal, ea necontravenind prevederilor din T.ul privind instituirea U. E..
Efectivitatea accesului la justiție implică ca accesul la justiție să fie eficace. O procedură în urma căreia o persoană nu și-ar putea vedea cauza analizată în mod complet, nu este o procedură care să realizeze condiția efectivității accesului la justiție. D. urmare, statul are obligația ca prin mijloace legislative ori legislative să permită în mod real a oricărei persoane la serviciile instanțelor. D.ul oferit nu trebuie să fie unul teoretic ori iluzoriu ci, unul concret și efectiv, fiindcă posibilitatea concretă de sesizarea unei instanțe de către persoana interesară constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiție. S. că dreptul de acces la justiție, nu este un drept absolut. Ca orice libertate, el poate suferi limitări din partea puterii de stat cu scopul salvgardării altor interese, precum drepturile și libertățile altora, principiul securității raporturilor juridice. A. limitări se conciliază cu prevederile art.6 doar în măsura în care ele vizează un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele utilizate de stat și scopul vizat de către acesta. Astfel, statele pot să impună condiții privind parcurgerea unor proceduri prealabile sesizării instanței cât timp acestea sunt rezonabile. Obligativitatea procedurii prealabile, vine să asigure un climat de securitate juridică și să evite procedurile abuzive.
Curtea recunoaște că, de lege lata, accesul la justiție, în cazul exercițiului drepturilor derivate din legislația comunitară este limitat de reguli procedurale. Rămâne însă să stabilească dacă, dreptul autorității de a invoca excepția de inadmisibilitate întemeiată pe neparcurgerea acestor proceduri, poate fi calificat ca excesiv, nerezonabil ori disproporționat. Admitem că, în mod tradițional, autoritatea poate să formuleze apărării întemeiate pe excepția de inadmisibilitate, atât timp cât o procedură prealabilă a fost instituită pentru a asigura coerența ordinii juridice, protejarea intereselor generale ale comunității și valorizarea principiului securității ordinii juridice. Cu toate acestea, Curtea apreciază că această apărare, a fost făcută prin deturnarea, ignorarea de la scopul pentru care dreptul a fost recunoscut și garantat. Curtea nu neagă existența dreptului exercitat de autoritate și anume, a dreptului de a invoca inadmisibilitatea, dar nu poate ignora efectele admiterii unei astfel de apărări și care ar face de prisos cercetarea fondului raportului juridic litigios. Atitudinea pe care autoritatea a avut-o în cursul soluționării procesului constituie un argument puternic, care pledează în speță pentru inutilitatea parcurgerii procedurii prealabile, atât timp cât timp politica organelor fiscale de a răspunde nefavorabil acestor contestații, este una constantă. Chiar și la momentul procesual al soluționării recursului recurenta neagă existența unor incompatibilități ale O. nr. 5. cu normele dreptului comunitar.
De aceea, Curtea a manifestat flexibilitate în aprecierea exigențelor formale ale judecății și s-a delimitat de apărările autorității pe care le-a considerat abuzive. Și astadeoarece ele sau îndepărtat de la scopul în care procedura grațioasă a fost recunoscută, urmărind să obstrucționeze în mod nelegitim abordarea fondului raportului juridic litigios.
Pentru a ajunge la această concluzie, a avut în vedere și faptul că neparcurgerea acestei proceduri nu a afectat celeritatea procesului, iar parcurgerea ei nu ar fi condus la descongestionarea instanței. Litigiul dintre stat și particular oricum ar fi avut loc atât timp cât și în prezent autoritatea susține că această taxă are caracter legal, fiind refuzată la restituire.
De aceea, autoritatea publică emitentă nu poate să invoce că ar fi fost vătămată prin aceea că nu i s-a dat șansa de a-și repara eventuala greșeală într-un mod mai rapid.
Mai mult, formele inerente configurării clare a litigiului și cele necesare pentru buna administrare a acestuia sunt reperabile și, în circumstanțele date, Curtea a decis că cercetarea fondul raportului juridic litigios este admisibilă chiar în absența neparcurgerii procedurii prealabile privitoare la anularea deciziei prin care s-a calculat taxa de poluare.
Curtea a pus în balanță interesele procesuale ale părților și posibilitățile lor efective de a le valorifica și a decis să acționeze în sensul prevenirii oricăror forme de dezechilibru procesual, eliminând obstacolele care puteau vicia substanța principiului egalității.
Pentru ipoteza concretă, instanța a procedat la o interpretare teleologică și dinamică a normelor în discuție, acționând în sensul de a le conferi acestora utilitate și finalitate. Instanța a ales să aprecieze de această dată rezonabil exigențele formale ale judecății și s-a delimitat de formele excesive, reținând că în materia restituirii taxelor de poluare prelevate în baza O. nr. 5., autoritatea publică are și a avut o politică constantă și fermă de a soluționa nefavorabil aceste contestații. Din acest motiv parcurgerea procedurii administrative devine lipsită de utilitate și finalitate, și nu se mai poate vorbi de imperativele respectării celerității procedurii, ci, din contră, s-ar putea vorbi de o prelungire nejustificată a rezolvării litigiului între stat și particular dacă procedura ar mai fi urmată.
De aceea, conchidem că o astfel de procedură nu este o procedură care să realizeze condiția efectivității, motiv pentru care poate fi abandonată fără ca exigențele inadmisibilității să afecteze exercițiul dreptului la acțiune.
Referitor la fond:
În prezent, compatibilitatea O. nr. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din
T. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-
402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul
Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 5. aplicabilă în prezentul litigiu.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din T., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care sepoate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din T. interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 T. de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din C. R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de
J. (cauza Simmenthal).
Referitor la cererea de acordare a dobânzilor:
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din C. de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală, iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza recurentei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificare acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel înpericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Așa fiind, se va admite cererea de revizuire, va fi schimbată în tot decizia atacată, iar având în vedere cele anterior evocate, se va constata că dispoziția tribunalului referitoare la restituirea taxei de poluare este legală și temeinică, recursul declarat de către pârâte fiind, din această perspectivă, nefondat.
PENTRU A. MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E
Admite cererea de revizuire formulată de către SC L. CAR SRL împotriva deciziei civile civile 2512 din (...) pronunțată de către Curtea de A. C. în dosar nr.(...) pe care o schimbă în parte în sensul că respinge recursurile declarate de către recurentele D. G. a F. P. M. pentru A. F. P. B. M. și de către A. împotriva sentinței civile nr.1509 din (...) pronunțată de către Tribunalul Maramureș în dosar nr.(...), pe care o menține în întregime.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2011.
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR G REFIER G . A. N. S. AL H.
M.-I. I.
A. B.
2 ex. - (...)
| ← Decizia civilă nr. 4697/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5455/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
