Decizia civilă nr. 5144/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 5144/2011

Ședința publică de la 25 N. 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. Al H.

Judecător M.-I. I.

Judecător G.-A. N.

Grefier A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul R. M. împotriva sentinței civile nr. 4. pronunțată de Tribunalul Cluj, privind și pe intimat A. L. PENTRU O. F. DE M. C. N., având ca obiect anulare act administrativ decizia nr. 5981/2010 emisă de A. C. - art. 85 din Legea nr.

76/2002.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul R. M. personal, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea pune în discuție excepția de conexitate invocată de reclamant.

Curtea, după deliberare, în temeiul art. 164 C.pr.civ., apreciind că excepția este întemeiată, pentru o mai bună administrare a justiției, va dispune conexarea dosarului nr. (...) al Curții de A. C. la prezentul dosar.

Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.

Recurentul solicită admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate, pentru motivele arătate în scris. Depune la dosar concluzii scrise.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA P rin sentința civilă nr. 4436 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a respins acțiunea precizată formulată de reclamantul R. M. în contradictoriu cu pârâta A. L. PENTRU O. F. DE M. C. N., având ca obiect anulare act administrativ.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Dispoziția nr. 5981 înregistrată sub nr. 4210/(...) (f.16) pârâta a dispus că începând cu data de (...) încetează îndemnizația de șomaj acordată reclamantului, motivul încetării plății acesteia fiind încadrarea în muncă >

12 luni.

Așa cum atestă preambulul acestei dispoziții, la baza emiterii se află

Ordinul nr. 747/(...) și prevederile art. 44 lit. a din Legea nr. 76/2002.

Probațiunea administrată în cauză atestă că reclamantul urmare a concedierii dispuse în baza art. 65 Codul Muncii a fost luat în evidență ca persoană beneficiară a Legii 76/2002, respectiv a îndemnizației de șomaj începând cu data de (...), în cuantum de 660 lei lunar.

Actul de la fila 10-11 atestă că la data de (...) reclamantul a încheiat contract individual de muncă cu SC B. SA, circumstanțe în careîndemnizația de șomaj a fost suspendată ca urmare a angajării acestuia pe perioadă nedeterminată, în conformitate cu art. 45 alin. 1 lit. c din legea nr.

76/2002.

Este real că la data de (...) reclamantul a notificat angajatorul cu privire la încetarea raporturilor de muncă, în conformitate cu prevederile art. 55 lit. c din Codul Muncii, însă potrivit dispozițiilor art. 45 alin. 2 din Legea nr. 76/2002 avea posibilitatea de a solicita repunerea în plată ca urmare a suspendării îndemnizației de șomaj, solicitare pe care nu a probat-o.

A. obligație revine reclamantului în conformitate cu prev. art. 45 alin.

2 din Legea nr. 76/2002, în termen de 60 de zile de la expirarea termenului pentru care a fost suspendată.

Același act normativ stipulează în art. 44 alin. 1 lit. k că în situația în care această cerere nu este depusă în termenul legal, respectiv de 60 de zile de la expirarea termenului pentru care a fost suspendată, îndemnizația de șomaj încetează.

Apărarea formulată de reclamant în sensul că indemnizația de șomaj a fost suspendată în mod nelegal și apoi încetată este neîntemeiată deoarece în perioada 22.04.-(...) acesta a prestat muncă în baza contractului individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată cu societatea comercială menționată, muncă pe care a desfășurat-o în virtutea clauzelor contractuale și independent dacă în această perioadă este inclusă o anumită perioadă de probă.

Deoarece motivele invocate de reclamant nu au suport juridic iar actul atacat este temeinic și legal, instanța a dispus respingerea acțiunii formulate

și precizate ca nefondate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul R. M. solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței atacate și rejudecând cauza admiterea în totalitate a acțiunii și a se constata că decizia nr. 5981 privind încetarea indemnizației de șomaj este netemeinică și nelegală, urmând ca reclamantul să fie repus în plata ajutorului de șomaj din (...) și până la expirarea întregii perioade.

În motivare s-a arătat că:

1.Este încălcat art. 304 pct. 4 „când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești"; - instanța se pronunță pe cale de dispoziții generale adică considerentele C4-C8 sunt copiate de instanță din întâmpinarea juristului și ele nu au legătură cu cauza. De exemplu, la C4 contractul pe perioadă nedeterminată nu are legătură cu art. 45 alin. 1 lit. c) ci are legătură cu art. 44 lit. a) așa cum reiese din decizia nr. 5981 și adresa nr.

6998/(...) și deci mai departe tot demersul din C5, C6, C7, C8 și C9 reprezintă niște simple afirmații generale și ridicole.

Practic este încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 alin. 1 din Convenție, acest proces prin modul în care a fost rezolvat copiind întâmpinarea juristului nu este decât o „iluzie de proces";.

2.Este încălcat art. 304 pct. 7 „când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii"; - considerentul C4 este practic un motiv contradictoriu deoarece dacă contractul este pe perioadă nedeterminată nu este incident art. 45 alin. 1 lit. c) ci art. 44 lit. a) și este și străin de natura pricinii deoarece nu se poate întâmpla situația suspendării numai în situația încetării prevăzută de art. 44 lit. a). Mai departe, tot raționamentul din considerentele C5-C9 este străin de natura pricinii. În aceste condiții se poate considera că hotărârea este nemotivată sau motivată greșit în drept, instanța a procedat ca și în cazul procedurii formulate - copiind motivele părții care a câștigat procesul.

Considerentul C5 este de asemenea contradictoriu și străin de natura pricinii. Reclamantul a notificat A. de Ș. nu angajatorul în legătură cu încetarea contractului și a cerut să nu-i înceteze ajutorul de șomaj. A. cerere este foarte importantă deoarece prin ea reclamantul a informat A. despre schimbarea statutului social așa cum se arată prin întâmpinare, adică că i-a încetat contractul de muncă.

Considerentul C8 este tot contradictoriu și străin de natura pricinii deoarece reclamantul nu a susținut că îndemnizația a fost suspendată nelegal și apoi încetată, ci reclamantul a susținut prin acțiune că îndemnizația a fost încetată nelegal în perioada de probă când reclamantul a cerut încetarea contractului de muncă în perioada sa precară și neconsolidată când putea fi denunțat. Reclamantul numai în răspunsul la întâmpinare a arătat că situația suspendării este imposibilă deoarece contractul său este pe o perioadă nedeterminată nu pe o perioadă de 12 luni cum cere art. 45 alin. 1 lit. c). De asemenea, reclamantul nu a lucrat în perioada 22-(...) deoarece contractul a încetat în (...) după cum se arată și în decizia nr. 1217 din (...).

3.Este încălcat art. 304 pct. 8 „când instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia"; - actul juridic dedus judecății este dispoziția nr.

5981 privind încetarea îndemnizației de șomaj care privită prin prisma adresei nr. 6998 din (...) ne spune clar că a încetat la (...) atât ajutorul de șomaj, cât și dosarul de șomaj.

A. dispoziție, nr. 5981 fiind de încetare a ajutorului de șomaj instanța în considerentul C4 schimbă natura actului juridic și îl consideră de suspendare a ajutorului de șomaj, iar dosarul de șomaj acesta nu este încetat ci el există în continuare și art. 44 lit. a) este schimbat cu art. 45 alin. 1 lit. c).

În continuare, toată motivarea sentinței se bazează pe ideea că

șomajul este suspendat și reclamantul în 60 de zile nu a informat instanța de schimbarea statutului social și nu a cerut repunerea în plată.

Instanța schimbă și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acesteia deoarece dispoziția nr. 5981 are un singur înțeles și anume acela de încetare a îndemnizației de șomaj și aceasta este și mai clar explicat prin adresa nr.

6998 din (...) unde se arată că a încetat și dosarul de șomaj și cu toate acestea, instanța consideră ajutorul de șomaj suspendat.

4.Este încălcat art. 304 pct. 9 „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii"; - hotărârea este lipsită de temei legal deoarece instanța „rătăcește într-un domeniu al dreptului cu totul străin cauzei"; și anume art. 45 alin. 1 lit. c), art. 45 alin. 2, art. 44 alin. 1 lit. k) în loc de a aplica normele de drept substanțiale potrivite indicate și anume art. 44 lin. a), OUG nr. 6. care a adoptat noul conținut al art. 31 alin. 4 ind. 1 care instituie un nou caz de încetare unilaterală a contractului de muncă tipic art. 55 lit. c).

Legea este încălcată deoarece hotărârea ignoră un act administrativ și anume dispoziția nr. 5981 privind încetarea îndemnizației de șomaj care este

„însăși legea"; comparativ cu o ipotetică dispoziție de suspendare a îndemnizației de șomaj în baza art. 45 alin. 1 lit. c) și această dispoziție nr.

5981 nu a fost anulată ea existând în data introducerii recursului și deci nu mai există suport juridic al hotărârii recurate care consideră că există în realitate o dispoziție de suspendare a ajutorului de șomaj în baza art. 45 alin. 1 lit. c).

Dacă deci A. de Ș. și-ar anula propria dispoziție de încetare și ar înlocui-o cu una de suspendare reclamantul ar avea șanse și mai mari să primească înapoi ajutorul de șomaj deoarece notificarea depusă de reclamant la A. echivalează cu o informare că i s-a schimbat statutul social și cu o cerere de a fi repus în plata șomajului.

În actualele condiții, când există dispoziția nr. 5981 privind încetarea

șomajului instanța trebuie să se pronunțe dacă reclamantul poate sau nu să fie repus în plata ajutorului de șomaj dacă a denunțat contractul de angajare în perioada de probă când contractul are caracter precar și neconsolidat. Deci dacă până în 2004 când a apărut OUG nr. 65, ajutorul de șomaj înceta la angajare, după 2004 încetează după ce a trecut perioada de probă. Juristul A.i prin întâmpinare trebuia să menționeze acest aspect invers adică și după 2004 ajutorul de șomaj încetează tot la angajare și OUG nr. 6., noul conținut al art. 2 alin. 4 ind. 1 și noul caz de încetare prevăzut de art. 55 lit. c) nu are nici un efect. Dacă A. nu a mers pe această motivare înseamnă că reclamantul are dreptate și trebuie să fie repus în plata ajutorului de șomaj deoarece situația ca șomajul să fie suspendat este fantezistă în lipsa unei dispoziții de suspendare, dispoziție care de altfel vizează situația unui contract de 12 luni, ori al reclamantului era pe perioadă nedeterminată.

Legea este aplicată greșit deoarece ignoră existența unor norme inevitabile în cauză și anume art. 44 lit. a), art. 31 alin. 4 ind. 1, OUG nr. 6., art. 55 lit. c) aferente celor două acte juridice reale și existente, respectiv decizia nr. 1217/(...) privind încetarea contractului de muncă și dispoziția nr. 5981 privind încetarea indemnizației de șomaj și aplică niște norme juridice cum ar fi art. 45 alin. 1 lit. c), art. 45 alin. 2, art. 44 alin. 1 lit. k) aferente unui act fictiv și inexistent ca dispoziția de suspendare a indemnizației de șomaj.

5.Deoarece acest recurs este de fapt un apel dar totuși de deosebește de acesta în speță este incident art. 304 ind. 1 C.pr.civ. instanța putând examina cauza sub toate aspectele urmând să se pronunțe dată în situația reală în care reclamantul a denunțat contractul de angajare în perioada de probă când acesta avea caracter precar și neconsolidat, mai are dreptul la ajutor de șomaj în condițiile în care în situația inversă când contractul a fost denunțat de angajator două persoane de la B. primesc în continuare șomaj.

Prin sentința civilă nr. 1697 din (...) pronunțată de Tribunalul Clujîn dosar nr. (...) s-a respins cererea petentului R. M. în contradictoriu cupârâta A. J. PENTRU O. F. DE M. C., având ca obiect completarea dispozitivului Sentinței civile nr.4436/(...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.(...).

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit prev.art. 281 pct.l Cod Procedură Civilă „dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara după caz, apel sau recurs, împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond, după casarea cu reținere in termen de 15 zile de la pronunțare";.

Prin acțiunea înregistrată sub nr. (...) astfel cum a fost precizată prin înscrisul de la fila 15, reclamantul a solicitat anularea dispoziției nr. 5981 înregistrată sub nr. 4210/(...).

Așa cum rezultă din considerentele si dispozitivul hotărârii cu nr. de mai sus, instanța s-a pronunțat asupra temeiniciei si legalității dispozițieinr. 5981 dispunând respingerea acțiunii reclamantului astfel cum a fost precizată.

Deoarece prin hotărârea pronunțată instanța s-a pronunțat asupra acțiunii astfel cum a fost precizată de reclamant, acțiunea care are un singur petit - anularea actului administrativ cu nr. menționat, s-a dispus respingerea cererii ca nefondată întrucât nu sunt întrunite cerințele prev.de art. 281 pct.l Cod Procedură Civilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul R. M. solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii atacate și admiterea în întregime a cererii de îndreptare și completare și în final rejudecând cauza să se admită acțiunea și să se anuleze decizia nr. 5981, iar reclamantul să fie repus în plata ajutorului de șomaj din (...) până la expirarea întregii perioade.

În motivare s-a arătat că:

1.Este încălcat art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9 - instanța se pronunță pe cale de dispoziții generale și astfel ea soluționează o acțiune fictivă așa cum s-a reținut prin întâmpinare și nu soluționează acțiunea reală a reclamantului care constă de fapt în a tranșa dacă OUG nr. 6. care a adoptat nou conținut al art. 31 alin. 4 ind. 1 are influență asupra art. 44 lit. a din Legea nr.

76/2002 adică de când acționează art. 44 lit. a de la angajare sau după trecerea perioadei de probă; practic este încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 alin. 1 din Convenție, acest proces nu este decât

„o iluzie de proces";.

Instanța s-a pronunțat asupra legalității deciziei nr. 5981 dar în contextul fictiv reținut prin întâmpinare adică ca și cum șomajul reclamantului ar fi suspendat, iar reclamantul în 60 de zile nu a cerut reluarea plății deși decizia a fost emisă după 15 zile (21.04.-05.05.) deci instanța nu s-a pronunțat deloc asupra acțiunii reclamantului și nu a tranșat dacă se încetează contractul în perioada de probă se mai poate primi ajutor de șomaj.

Art. 281 ind. 2 pct. 1 obligă instanța să se pronunțe asupra legalității încetării plății șomajului în contextul real formulat de reclamant nu să rezolve contextul fictiv al pârâtei, adică reclamantul practic prin cererea de îndreptare și completare a readus în fața instanței încă o dată întreaga acțiune care nu are decât un capăt de cerere.

Actul juridic dedus judecății este decizia nr. 5981 ce arată că reclamantului i-a încetat ajutorul de șomaj, iar din adresa nr. 6998/(...) rezultă că nu i-a încetat însăși dosarul de șomaj, ori din acțiunea soluționată de instanță, copiindu-se întâmpinarea pârâtei rezultă că dosarul există, ajutorul de șomaj era suspendat, iar reclamantul nu a cerut în 60 de zile reluarea plăților; instanța schimbă înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al dispoziției nr. 5981 și a adresei nr. 6998 din (...) și consideră că dosarul de șomaj există, ajutorul de șomaj este suspendat și s-a perimat deoarece reclamantul în cele 60 de zile nu a cerut reluarea plăților, deși reclamantul prin notificarea din (...) a cerut menținerea plății ajutorului de șomaj.

Hotărârea este lipsită de temei legal deoarece instanța își menține

„rătăcirea"; într-un domeniu al dreptului cu totul străin cauzei și anume art. 45 alin. 1 lit. c), art. 45 alin. 2, art. 44 alin. 1 lit. k) în loc de a aplica normele de drept substanțiale indicate de reclamant și anume dacă OUG nr. 6. care a adaptat noul conținut al art. 31 alin. 4 ind. 1, adică a introdus perioada de probă și caracterul precar și neconsolidat al contractului în timpul perioadei de probă.

2.Deoarece acest recurs este în fapt un apel dar totuși se deosebește de acesta în speță sunt incidente prevederile art. 304 ind. 1 C.pr.civ. instanța putând examina cauza sub toate aspectele urmând să se pronunțe dacă în contextul real când reclamantul a denunțat contractul de angajare în perioada de probă când acesta avea caracter precar și neconsolidat, reclamantul mai are dreptul la ajutor de șomaj în condițiile în care în situația inversă când contractul a fost denunțat de angajator. De asemenea, s-a reușit corectarea deciziei de încetare a contractului prin sentința civilă nr. 295 din (...).

Deliberând asupra recursurilor, Curtea constată următoarele:

1. Reclamantul urmare a concedierii dispuse în baza art. 65 Codul

Muncii a fost luat în evidență ca persoană beneficiară a Legii 76/2002, respectiv a îndemnizației de șomaj începând cu data de (...), în cuantum de

660 lei lunar. Actul de la fila 10-11 atestă că la data de (...) reclamantul a încheiat contract individual de muncă cu SC B. SA, circumstanțe în care îndemnizația de șomaj a fost suspendată ca urmare a angajării acestuia pe perioadă nedeterminată, în conformitate cu art. 45 alin. 1 lit. c din legea nr.

76/2002.

2. La data de (...) reclamantul a notificat angajatorul cu privire la încetarea raporturilor de muncă, în conformitate cu prevederile art. 55 lit. c din Codul Muncii - fila 5.

3. La data de (...), potrivit dispozițiilor art. 45 alin. 2 din Legea nr.

76/2002 contrar susținerilor primei instanțe a solicitat repunerea în plată ca urmare a suspendării îndemnizației de șomaj, solicitare inregistrrata sub nr

6496 din (...) - fila 3. A. obligație revine reclamantului în conformitate cu prev. art. 45 alin. 2 din Legea nr. 76/2002, în termen de 60 de zile de la expirarea termenului pentru care indemnizatia a fost suspendată.

4. Prin Dispoziția nr. 5981 înregistrată sub nr. 4210/(...) (f.16) pârâta a dispus că începând cu data de (...) încetează îndemnizația de șomaj acordată reclamantului, motivul încetării plății acesteia fiind încadrarea în muncă > 12 luni. Așa cum atestă preambulul acestei dispoziții, la baza emiterii se află Ordinul nr. 747/(...) și prevederile art. 44 lit. a din Legea nr.

76/2002.

5. Prin sentința civilă nr. 4436 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a respins acțiunea precizată formulată de reclamantul R. M. în contradictoriu cu pârâta A. L. PENTRU O. F. DE M. C. N., având ca obiect anulare act administrativ.

6. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul R. M. solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței atacate și rejudecând cauza admiterea în totalitate a acțiunii și a se constata că decizia nr. 5981 privind încetarea indemnizației de șomaj este netemeinică și nelegală, urmând ca reclamantul să fie repus în plata ajutorului de șomaj din (...) și până la expirarea întregii perioade.

7. va fi admis recursul formulat de reclamantul R. M., împotriva sentinței civile nr. 4436 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., care va fi modificată în sensul căse va admite acțiunea precizată formulată de reclamant și se va dispune anularea dispoziției nr. 5981 din (...) emisă de pârâta A. J. PENTRU O. F. DE M. C.. Va fi obligată pârâta la plata în favoarea reclamantului a indemnizației de șomaj începând cu data de (...).

Prin notificarea nr 6496/(...) recurentul a inștiințat A. C., deoarece deși a încheiat contract de muncă pe durată nedeterminată cu SC B. SA acest contract a încetat la (...).

Potrivit art 44 al1 lit a din Legea nr 76/2002 încetarea plății indemnizațiilor de șomaj acordate beneficiarilor are loc la data încadrării in munca, conform legii, pentru o perioada mai mare de 12 luni. Ori potrivit contractului individual de muncă - fila11,acesta s-a încheiat pe o durată nedeteminată și nu pe o perioadă determinată de cel mult 12 luni. Nu are importantă perioada lucrată efectiv în baza contractului ci durata avută în vedere de părți pentru încheierea contractului.

Potrivit art 45 al 1 lit c din Legea nr 76/2002 suspendarea plății indemnizațiilor de șomaj acordate beneficiarilor are loc la data încadrării în muncă, conform legii, pe o perioadă de cel mult 12 luni;

Reclamantul numai în răspunsul la întâmpinare a arătat că situația suspendării este imposibilă deoarece contractul său este pe o perioadă nedeterminată nu pe o perioadă de 12 luni cum cere art. 45 alin. 1 lit. c). De asemenea, reclamantul nu a lucrat în perioada 22-(...) deoarece contractul a încetat în (...) după cum se arată și în decizia nr. 1217 din (...).

În actualele condiții, dispoziția nr. 5981 este nelegala, nefiind incidente prevederile art 45 al 1 lit c din Legea nr 76/2002 cum gresit a retinut prima instanta ci prevederiel art 44 al 1 lit a din Legea nr 76/2002. Prin notificarea formulata la (...) recurentul a instiințat despre încetarea contractului individual de muncă - împrejurare dovedită potrivit înscrisurilor depuse la dosar, astfel că începand cu data de (...) se impune plata indemnizației de șomaj de catre parata.

8. Prin sentința civilă nr. 1697 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a respins cererea petentului R. M. în contradictoriu cu pârâta A. J. PENTRU O. F. DE M. C., având ca obiect completarea dispozitivului Sentinței civile nr.4436/(...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.(...).

Prin acțiunea înregistrată sub nr. (...) astfel cum a fost precizată prin înscrisul de la fila 15, reclamantul a solicitat anularea dispoziției nr. 5981 înregistrată sub nr. 4210/(...). Așa cum rezultă din considerentele si dispozitivul hotărârii cu nr. de mai sus, instanța s-a pronunțat asupra temeiniciei si legalității dispoziției nr. 5981 dispunând respingerea acțiunii reclamantului astfel cum a fost precizată.

9. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul R. M. solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii atacate și admiterea în întregime a cererii de îndreptare și completare și în final rejudecând cauza să se admită acțiunea și să se anuleze decizia nr. 5981, iar reclamantul să fie repus în plata ajutorului de șomaj din (...) până la expirarea întregii perioade.

12. Recursul formulat de reclamantul R. M., împotriva sentinței civile nr. 1697 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. va fi respins ca nefondat recursul, iar sentința civila nr. 1697 din (...) va fi menținuta în întregime

Potrivit prev.art. 281 pct.l Cod Procedură Civilă „dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara după caz, apel sau recurs, împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond, după casarea cu reținere in termen de 15 zile de la pronunțare";.

Ori fata de modalitatea in care reclamantul a formulat actiunea si fata de solicitarea concreta dedusa judecatii nu exista nicio eroare materiala caresa impuna indreptarea. Aspectele invocate de recurent nu constituie motive de indreptare a unei erori materiale - fiind doar asertiuni clarificatoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul R. M., împotriva sentinței civile nr. 1697 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al

T.ui C., pe care o menține în întregime.

Admite recursul declarat de reclamantul R. M., împotriva sentinței civile nr. 4436 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o modifică în sensul că admite acțiunea precizată formulată de reclamant și dispune anularea dispoziției nr. 5981 din (...) emisă de pârâta A. J. PENTRU O. F. DE M. C..

Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a indemnizației de

șomaj începând cu data de (...).

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 N. 2011.

{ F. |

Președinte,

S. Al H.

Judecător,

M.-I. I.

Judecător,

G.-A. N.

Grefier, A. B.

}

Red.G.A.N./dact.L.C.C.

3 ex./(...) Jud.fond: G. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 5144/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal