Decizia civilă nr. 4329/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 4329/2011

Ședința publică de la 03 N. 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. U.

Judecător M. D.

Judecător R.-R. D.

Grefier M. T.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta A. F. P. A L. B. R. PRIN D. G. A F. P. C. și A. F. PENTRU M., împotriva sentinței civile nr. 1., pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamantul O. I., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantul intimat, avocat M. A., cu delegație la dosar.

Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr.

554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursurile sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea pune în discuție excepția tardivității recursului formulat de

A. F. pentru M..

Reprezentantul reclamantului intimat solicită admiterea excepției. Curtea, urmează a uni cu fondul pronunțarea asupra acestei excepți, astfel încât nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra fondului recuzrsului formulat de pârâta D. generală a F. P. C..

Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului DGFP, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 1934 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), a fost admisă acțiunea reclamantului O. I. în contradictoriu cu A. F. P. B. și a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de

3421 lei cu dobândă legală în materie civilă de la data de (...) și până la data restituirii efectivă; s-a respins acțiunea împotriva A.F.M.șis -a admis cererea de chemare în garanție formulată de A. împotriva chematei în garanție A.F.M. fiind obligată chemata în garanție la restituirea către pârâtă a sumei de 3421 lei cu dobânda legală.

T. a apreciat că taxa de poluare este contrară art.110 din TFUE.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. B. solicitând admiterea recursului, susținând inadmisibilitatea raportat la prev.art.218 C., și a arătat că dobânda legală ar fi datorată doar de la data cererii de chemare în judecată. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, recurenta a apreciat că nu i se poate reține o culpă procesuală întrucât a aplicat o taxă legală națională neavând atribuții cu privire la a face aprecieri referitor la normele comunitare.

A.F.M. a arătat în recursul său că taxa pe poluare este compatibilă cu dreptul comunitar, iar acțiunea este inadmisibilă raportat la prevederile art.207 C..

Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:

Reclamantul nu a urmat procedura contestației administrativ fiscale împotriva deciziei de calcul asimilată cu o decizie de impunere, ca mai apoi să formuleze acțiune în contencios fiscal împotriva deciziei finale și raportat la acest aspect, acțiunea reclamantului ar fi inadmisibilă potrivit art.218 C. însă, la data emiterii acestor acte administrativ fiscale nu era previzibilă încălcarea dreptului comunitar prin adoptarea OUG 5..

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J. că art. 110 din T.ul privind funcționarea U. E. (TFUE) și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător în spațiul U. E. are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din (TFUE) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab intio,, trebuie insa enunțată starea de fapt care sta la baza demersului dedus judecății și plecând de la aspectele concrete ale speței, trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul U. E..

Așa cum rezultă din dispozițiile legale pertinente taxa pe poluare se datorează la prima înmatriculare a vehiculului (art. 4 lit. a din OUG nr. 5.) încât dreptul intern aplicabil raportului juridic de drept material se circumscrie normelor juridice în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare.

Compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE, incidente trebuie analizata prin raportare efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234

CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un statmembru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Chiar dacă din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a OUG nr. 5., este necesar ca în lumina celor statuate să se deceleze dacă argumentele utilizate de Curtea de Justiție sunt valabile și față de normele juridice care reglementauobligativitatea plății taxei pe poluare în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din

TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Aceste statuării sunt valabile în opinia Curții de A. și în cauza de față.

Și este așa, deoarece raționamentul CJUE din cauza T. este valid și în legătură cu reglementările succesive primei forme a OUG nr. 5..

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Astfel fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din

TFUE.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății.

Or, statuând astfel Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum

și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).

Față de cele ce preced, raportat la considerentele menționate în precedent care înlocuiesc sentința pronunțată de instanța de fond, soluția de admitere a acțiunii și obligare a autorității administrative de resort la îndeplinirea operațiunii administrative de înmatriculare a autovehiculului, fără plata taxei pe poluare, este întemeiată.

Din această perspectivă, Curtea urmează ca în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 rap. la 312 C. să respingă recursul A. ca nefondat și raportat la data de comunicare a hotărârii de fond 10 mai 2011 și la data depunerii recursului AFM 27 mai 2011, va respinge recursul acesteia, ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E R espinge recursul declarat de A. F. pentru M. ca tardiv și ca nefondat recursul A. F. P. B. împotriva sentinței civile nr. 1934 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică} de la 3 noiembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER L. U. M. D. R. R. D. M. T.red.RRD/AC

2 ex. - (...)jud.fond.B. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4329/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal