Decizia civilă nr. 2292/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIE CIVILĂ NR. 2292/2011
Ședința ta de 23 mai 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : A. C.
JUDECĂTOR : M. S.
JUDECĂTOR : M. I. I.
GREFIER : L. F.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta D. G. A F. P. A J. S. ÎN NUME P. ȘI ÎN N. A. F. P. A M. Z. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. împotriva sentinței civile nr. 5074 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., în contradictoriu cu intimatul K. L. Z., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile promovate sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 17 mai 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatul K. L. Z.
Curtea, din oficiu, verificând competența generală, materială și teritorială potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ astfel cum a fost modificată prin L. nr. 2., constată că este legal investită raportat la dispozițiile art.3 pct.3 C.pr.civ coroborat cu art. 8 și art.10 din L. nr. 554/2004 și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 5074 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. s-a admis în parte acțiunea reclamantul K. L. Z. și a fost obligată pârâta A. F. P. A M. Z. la plata sumei de 2750 lei, cu dobândă legală aferentă de la data cererii acestei sume (...) și până la restituirea integrală a debitului. Prin aceeași sentință a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii formulată de D. G. A F. P. A J. S., în nume propriu și în numele A. F. P. Z. și s-a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului de anulare a înștiințării nr. 22439/(...) a A. F. P. Z.. S-a admis cererea de chemare în garanție a A. F. pentru M., care a fost obligă la restituirea către AFP Z. a sumei de 2750 lei. S-a respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a achitat în contul T.i municipiului Z. la data de (...) suma de 2750 lei cu titlu de taxă de poluare aspect dovedit prin chitanța seria TS5 nr. 1985654 (f.7 dosar fond). Prin cererea nr. 20587 din (...) (f. 5 dosar fond), reclamantul a dovedit că a solicitat restituirea acestei taxe, ca fiind contrară reglementărilor, iar că prin adresa nr. 22439/(...) a A.F.P. a municipiului Z. s-a respins cererea de restituire a taxei, pe motiv că suma solicitată nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor (f.4 dosar fond). Potrivit art. 2141 - 214 3 din Codul fiscal și pct. 311 - 312 din Normele Metodologice de aplicare a C. fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru persoane și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state. Conform art. 90 par. 1 din tratatul Constitutiv al U. E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect,produselor naționale similare. Conform hotărârii CJE în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. Așadar, a învederat instanța de fond, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici. Prin introducerea art. 2141 - 214 3 din Codul fiscal s-au încălcat prevederile art. 90 din T.C., în sensul că a introdus un regim discriminatoriu între autoturismele introduse în România și cele existente în România. Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a C. fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare. Instanța a constatat că într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Aceasta rezultă din două argumente: 1. Constituția R.: de la 1 ianuarie 2007, România este un stat membru al U. E.. Potrivit art. 148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin.2) , iar Parlamentul, Președintele R., Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 ( alin.4). De altfel, prin L. nr. 1. de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U. E., statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare al Comunității, dinainte de aderare. 2. Jurisprudența Curții de J. E. Prin D. în cazul Costa / Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de T. - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fațadreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin L. nr.343/2006 privind Codul fiscal. De asemenea în cauza Simmenthal ( 1976), CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri, constituționale. Chiar dacă hotărârile Curții nu au caracter normativ ele sunt obligatorii și produc efecte erga omnes. Și este ușor de observat că toate hotărârile Curții susțin ideea că regulile de drept comunitar se aplică de plin drept, cu efecte identice, pe toată suprafața Comunității E., fără ca statele membre să-i poată opune obstacole. Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate în T.ul CEE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre U.E., în competiția cu produsele similare autohtone. La data la care reclamantul a achitat taxa de poluare, erau în vigoare prevederile art. III din OUG nr. 218/2008 care dispun că „autovehiculele M 1 cu norma de poluare E. 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N 1 cu norma de poluare E. 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale U. E. în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a G. nr. 5.."; Printre argumentele care au stat la baza adoptării acestei măsuri legislative se află protejarea pieței interne prin „ păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar un loc de muncă în industria constructoare reprezintă patru locuri de muncă în industria furnizoare";, așa cum rezultă din preambulul OUG nr. 218/2008. De asemenea, scopul protejării pieței interne de autovehicule rezultă implicit din faptul că în România, piața este dominată de producătorii autovehiculelor ale căror caracteristici tehnice permit scutirea de la plata taxei de poluare. În această modalitate de reglementare, prin modul în care este formulată legislația românească, se urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi. În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de J. E., statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale. În urma cerinței de „. înmatriculare"; toate mașinile noi, înmatriculate în perioada (...)- (...), care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare. Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare, care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă, dar nu pentruprima dată, și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supune unei taxe substanțiale. Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat că această formă de reglementare națională a taxei de poluare, conform căreia taxa se suspendă pentru anumite autovehicule, însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, încalcă dispozițiile art. 90 alin. 1 din T.ul CE. Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită. Faptul că reclamantul a achitat voluntar această taxă este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Cererea de chemare în garanție a A. F. pentru M. a fost admisă și aceasta a fost obligată la restituirea către D.G.F.P. S. - AFP Z., care a încasat suma reprezentând taxa de poluare având în vedere că această taxă constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M. conform HG nr. 686/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 5., art. 3 alin. 6-8. Excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă pe motiv că reclamantul nu a atacat decizia prin care i s-a stabilit obligația de plată a taxei de poluare a fost apreciată de tribunal ca nefondată întrucât conform dispozițiilor din capitolul I pct. 3 alin. 1 din Ordinul nr. 1899/2004 emis de Ministerul Finanțelor Publice, pentru restituirea sau rambursarea sumelor de la buget, nu se cere efectuarea unor proceduri prealabile, singura condiție fiind depunerea cererii de restituire în cadrul termenului legal de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire. De altfel, în cazul în care o taxa a fost încasata in baza unei legislații interne contrara normelor comunitare, se aplică principiul confirm căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. In astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurala și îmbogățirea fără justa cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite(CJCE,cazul nr.68/79 Hans Just I/S contre Ministere danois des impots et accises precum si cauza conexata nr.C-290/05 si C-333/05 Akos Nadasdi si Ilona Nemeth parag..61-70). Instanța de fond a apreciat cererea de anulare a înștiințării nr. 22439/(...) ca fiind inadmisibilă, în condițiile în care această adresă nu este un act administrativ ce poate fi atacat în instanță, ci exprimă poziția pârâtei și nu cuprinde dispoziții ce urmează a fi aduse la îndeplinire În final, s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât pârâta a emis decizia atacată în îndeplinirea sarcinilor de serviciu și în baza unei legi naționale în vigoare și a activității pe care o desfășoară Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta D. G. A F. P. S. în nume propriu și în numele, A. F. P. Z., solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului, în principal ca inadmisibilă, iar pe fond ca nefondată, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 Cod procedură civilă și în considerarea dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta arătat că instanța de fond a dispus restituirea unei sume achitate în prealabil în temeiul legii, iarinstanța de contencios administrativ nu poate pronunța o astfel de soluție, aceasta, esențialmente, fiind chemată să cenzureze acte administrative emise de autoritățile publice, fără a avea în vedere dispozițiile art. 1, 7 și 8 din L. nr. 554/2004. Din această perspectivă, pârâta a învederat că în considerarea disp. art. 129 C.pr.civ. coroborat cu cele ale art. 84 C.pr.civ., instanța era obligată însă să dea acțiunii calificarea juridică exactă, în funcție de scopul urmărit, ea nefiind ținută de denumirea pe care partea a dat-o cererii. Astfel, pronunțându-se în limitele acestei învestiri, asupra acțiunii, instanta de fond trebuia să examineze admisibilitatea acesteia din perspectiva îndeplinirii conditiilor specifice de exercitare rezultate din dispoziiile art. 1 coroborat cu art. 8 din L. nr. 554/2004. Între conditiile de exercitare a actiunii directe în contencios administrativ se numără si acelea ca actul atacat sa fie un act administrativ, tipic sau asimilat, astfel cum este el definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) si art. 2 alin. (2) al Legii nr. 554/2004 si, respectiv, ca acest act să vatame un drept subiectiv sau un interes legitim privat ori public. Rezulta din aceste prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 18 din L. nr. 554/2004 care reglementează solutiile pe care le poate da instanta, ca judecătorul de contencios administrativ este obligat sa stabilească dacă actiunea priveste un act administrativ, tipic sau asimilat în sensul respectivei legi. Având în vedere aceste dispoziții legale, demersul judiciar al reclamantei nu se încadrează în prevederile textelor legale precizate, aceasta urmărind repararea unei pagube fără însă ca în prealabil, actul administrativ cauzator al pagubei să fi fost desfiintat. Fără a analiza actul administrativ prin care s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații fiscale, pârâta a opinat că instanța nu putea trece direct la a dispune restituirea sumei astfel achitată. În continuarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că taxa achitată de reclamantă conform O.U.G. nr. 5. este compatibilă cu prev. art. 90 din T.ul de instituire a C., prin noua taxă de poluare asigurându-se condițiile necesare respectării obiectivelor de protecție a mediului. Astfel, taxa pe poluare instituita de dispozițiile OUG nr. 5. nu poate fi asimilata impozitelor interne, aceasta taxa fiind perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora in România, înțeleg sa le utilizeze pe teritoriul R., contribuind astfel la poluarea mediului. Aceasta taxa nu este perceputa doar persoanelor care doresc sa înmatriculeze si sa utilizeze in România autoturisme second-hand importate din UE ci tuturor persoanelor care doresc sa înmatriculeze si sa utilizeze un autoturism indiferent de provenienta sau de vechimea acestuia! astfel incit nu se poate sustine caracterul discriminatoriu al taxei. A mai menționat pârâta că dispozitiile art. 25 si 28 din T.ul de instituire a comunitatilor E. nu sunt aplicabile in speta, deoarece acestea au in vedere taxele vamale la import si export sau taxele cu efect echivalent (art 25) , respectiv restricțiile cantitative la import precum si orice alte masuri cu efect echivalent. O taxa pe poluare nu poate fi asimilata nici cu una vamala si nici cu o restricție cantitativa la import. Mai mult, jurisprudența CJCE a stabilit constant ca un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu fata de autovehiculele de ocazie de import atunci când in calculul taxei nu se ia in considerare deprecierea reala a acestui autovehicul de import, si, in consecința i se impune o taxa mai mare decit valoarea reziduala a taxei ramaseneamortizata incorporata intr-un autovehicul national similar(D. Curtii de J. a C. E. in cauzaC-345/93 Nunes Tadeu, par. 20) Obiectivul taxei este de protejare a mediului, atât prin modul de utilizare a resurselor constituite cit si prin modul de impunere. De aceea, elementele ce stau la baza acesteia sunt emisiile de noxe si de dioxid de carbon si se poate conchide ca criteriile ce stau la baza taxei au un caracter adecvat obiectivului de protejare a mediului, având in vedere ca in calculul cuantumului acesteia sunt importante emisiile de noxe toxice precum si cele de dioxid de carbon iar nu alte criterii precum valoarea de facturare. Prin urmare întrucât taxa este stabilita în functie de gradul de poluare si de eficienta energetica, ea are un caracter proporțional fiind stabilita într-un cuantum mai mare pe măsura ce performantele de mediu scad. In aceasta privință, a apreciat pârâta, OUG nr. 5. a fost adus în conformitate cu principiile jurisprudentei europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unei valori reale de pierdere a valorii de piața si care, în plus, pot fi contestate de contribuabil dacă face dovada că autovehiculul său s-a depreciat în r-o măsura mai mare decât cea indicata în grila fixa. A mai subliniat pârâta faptul că în conformitate cu art. 1 din O.U.G. nr. 5. taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru M., iar în conformitate cu art. 3 alin. 2 din ordonanță, taxa se calculează de organul fiscal, dar banii încasați constituie venit la bugetul fondului, se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile T. S. pe numele A. pentru mediu și se gestionează de A. în vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului. Referitor la admiterea de către instanța de fond a capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale, pârâta solicită de asemenea, respingerea acesteia având în vedere faptul ca taxa a fost încasată în temeiul OUG nr. 5., act normativ care este în vigoare si pe care Curtea Constituțională, în numeroasele decizii emise cu ocazia soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor OUG nr. 5., le-a declarat ca fiind pe deplin constituționale. În final, pârâta arată că Tribunalul Sălaj a acordat majorări legale de întârziere fără a motiva și temeiul legal în caza căruia a obligat-o la plata acestor dobânzi. În recursul declarat de chemata în garanție A. F. PENTRU M. (AFM), întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. s-a solicitat admiterea acestuia, casarea în întregime a hotărârii atacate și pe cale de consecință, rejudecând cauza pe fond, respingerea acțiunii reclamantului. În speță, a apreciat pârâta, acțiunea este nelegală și netemeinică, fiind dată cu fără temei legal, motivat de faptul că reclamantul ar fi trebuit să atace un act administrativ și să îndeplinească procedura prealabilă a recursului grațios, conform dispozițiilor legale, în termen de 30 de zile, fiind incidente astfel dispozițiile art. 7 alin. 1 din L. nr. 554/2004. De asemenea, pârâta a precizat că decizia de calcul a taxei pe poluare reprezintă un act administrativ fiscal, condiții în care constatarea acesteia se face în limita termenelor și a procedurii speciale prev. de O. nr. 9. privind C.pr.fiscală, iar prin art. 206, 207 și 209 din acest act normativ se arată în mod expres forma și conținutul contestației, termenul de depunere a acestuia și organul competent de a o soluționa. Pe de altă parte, pârâta a susținut că interpretarea dată de prima instanță O.U.G. nr. 5. excede atât interpretărilor oficiale și jurisprudenței CE/CEJ dar și a textului propriu-zis al T. C. Din această perspectivă, pârâta a susținut că O.U.G. nr. 5., în vigoare la momentul achitării de către reclamant a taxei, stabilește măsuri care corespund pe deplin prev. art. 90 parag. 1 din T.ul C., taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal și mai mult, Comisia E. a recunoscut că această taxă corespunde normelor comunitare. Prin urmare, argumentele instanței de fond privind incompatibilitatea taxei de poluare achitată de acesta, cu domeniul de aplicare al art. 110 (fost art. 90) din T.ul CE, nu sunt justificate pentru motivele mai sus evocate. O ultimă critică formulată de pârâtă se referă la obligarea sa la plata dobânzii legale de la data plății, considerând că nu poate fi obligată la plata acesteia, în primul rând pentru că nu a stabilit suma de plată reprezentând taxa pe poluare, respectiv nu a emis actul administrativ - decizia de calcul - nu este titulara vreunei obligații în raport de contribuabil și, în al doilea rând, pentru faptul că virarea sumelor în bugetul F. pentru M. se face în temeiul O.U.G. nr. 5., neputând fi reținută vreo culpă în sarcina sa. Totodată, pârâta a susținut că dispozițiile C. de pr. fiscală și ale Ordinului nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire, prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 124 alin. 1 și art. 70 alin. 1 și 2 din O. nr. 9.. Astfel, conform Cap. I pct. 2 din Ordinului M.F. nr. 1899/2004 restituirea către contribuabil se efectuează în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării cererii acestuia, prin urmare nu se cuvine plata daunelor începând cu data plății taxei, așa cum a solicitat reclamantul. În concluzie, pârâta a apreciat că acordarea și calcularea dobânzii, în mod legal ar trebui să se facă potrivit O. nr. 9. privind C.pr. fiscală, adică după ce contribuabilul a formulat cerere de restituire la organul fiscal competent și acesta i-a respins-o, se adresează instanței care acordă dobânda începând cu data respingerii cererii de restituire de către organul fiscal. Prin întâmpinare, reclamanta D. R. a invocat și a dezvoltat pe larg mai multe aspecte privind prioritatea dreptului comunitar față de prevederile naționale, respectiv tratamentul discriminator al taxei speciale de poluare, cu cheltuieli de judecată. Analizând recursurile formulate, raportat la probele administrate în cauză și la dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele: 1. O primă critică adusă hotărârii instanței de fond vizează aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 2 din L. nr. 554/2004 și ale art. 207 și 218 din Codul de procedură fiscală. Curtea reține că susținerea recurentei DGFP S. potrivit căreia demersul reclamantului excede controlului de legalitate din partea instanței de contencios administrativ pe motiv că nu a contestat decizia de calcul a taxei de poluare și nu a solicitat anularea acesteia, nu poate fi primită pentru cele ce se vor arăta în continuare. În cauză, reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne privitoare la taxa de poluare și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii). Art. 8 alin. 1 teza finală din L. nr. 554/2004 prevede că se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana care se consideră vătămată într-un drept al său prin refuzul nejustificat desoluționare a unei cereri. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. Căile ori alte mijloace pe care le indică pârâtele și pe care reclamantul le-ar fi putut urma nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii. Art. 8 al. 1 din L. nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale. Atât timp cât reclamantul s-a aflat în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii, acesta are deschisă calea prev. de art. 1 al. 1 din L. 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente. 2. Reclamantul intimat a achitat potrivit chitanței seria TS5 nr. 1985654 din (...) suma de 2750 lei cu titlu de taxă de poluare. P. A. F. P. Z. a refuzat restituirea acestei sume, comunicând reclamantului că aceasta este datorată în conformitate cu prevederile OUG nr. 5.. Prima instanță, prin sentința recurată, a verificat compatibilitatea acestei taxe cu prevederile art. 90 din T.ul de instituire a C. E. și a conchis că taxa de poluare percepută în baza OUG nr. 5., în forma inițială, contravine normelor de drept comunitar. La aceeași concluzie s-a oprit și Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C- 402/09 cunoscută sub denumirea C. T. împotriva S. Român. Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 5. în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008. Prin hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de J. a U. E. în cauza nr. C-402/09, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, s-a stabilit că: „ articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională";. Curtea de Justiție a conchis că introducerea taxei de poluare prin OUG nr. 5. a avut ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre de vreme ce vehiculele de ocazie importate, caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, sunt supuse unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a mai adăugat că obiectivul protecției mediului menționat de guvernul român putea fi realizat mai coerent prin instituirea unei taxe anuale rutiere aplicabilă oricărui vehicul care a fost pus în circulație în România, fără a se favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate, respectându-se totodată și principiul „poluatorul plătește";. Din moment ce Curtea de Justiție a U. E. a constatat că, de la 1 iulie 2008, O.U.G. nr. 5. în forma inițială este incompatibilă cu art. 110 TFUE, rezultă cu prisosință că prelevarea taxei de poluare este rezultatul unei aplicări eronate a prevederilor legale, iar în temeiul art. 148 alin. (4) din Constituția R ., instanțele au obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, respectiv art. 110 TFUE, așa cum a fost acesta interpretat în C. T.. Întrucât Guvernul român nu a solicitat limitarea efectelor temporale ale hotărârii Curții, interpretarea oferită de instanța europeană în C. T. produce efecte începând cu data de 1 iulie 2008, data de intrare în vigoare a OUG nr. 5., act normativ care a introdus taxa de poluare. Prin urmare, de această interpretare trebuie să se țină seama și în prezenta cauză pendinte. De altfel, trebuie subliniat faptul că începând cu data de 7 aprilie 2011 Curtea de A. C. a revenit asupra jurisprudenței pe care a adoptat-o în ce privește modul de soluționare a cererilor de restituire a taxelor de poluare achitate în perioada 1 iulie -14 decembrie 2008 tocmai ca o consecință a concluziei exprimate de Curtea de Justiție a U. E. în cauza T.. 3. O altă critică adusă de recurente are în vedere dispoziția primei instanțe de acordare a dobânzii legale. S-a obiectat că instanța a obligat pârâtele la plata dobânzii legale în favoarea reclamantului, fără a motiva în vreun fel această dispoziție. Solicitarea de acordare a dobânzii legale este întemeiată întrucât suma de 2750 lei a fost încasată și folosită fără să existe temei legal. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate. Dacă s-ar admite teza conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință. Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului. Pe de altă parte, s-ar eluda înseși principiile statornicite în practica Curții de J. care au fost mai sus redate, respectiv obligația impusă statelor membre de a asigura rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, Curtea de Justiție a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 C.proc.civ., Curtea apreciază că recursurile formulate în cauză sunt neîntemeiate și prin urmare vor fi respinse ca nefondate. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII D E C I D E : Respinge recursurile declarate de D. G. A F. P. S. și A. F. PENTRU M. împotriva sentinței civile nr. 5074 din 21 octombrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 23 mai 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, A. C. M. S. M. I. I. L. F. GREFIER, Red.M.I.I./ Dact.H.C./2 ex./ Jud.fond: K. M.
| ← Decizia civilă nr. 4740/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3916/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
