Decizia civilă nr. 4488/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4488/2011
Ședința din data de 09 N. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR M. B. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta A. A.-L., împotriva sentinței civile nr. 1640 din data de (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâtul P. M. C.-N., având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (L. Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Se constată că recursul este declarat în termen iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art. 10 al. 2 din L. nr.554/2004, art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și art.105, 106, 109 din L. nr. 118/1999, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar. CURTEA Din examinarea actelor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr.1640 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al T.ui C. a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A. A. L. în contradictoriu cu Municipiul C. N.. Pentru a dispune astfel instanța a reținut că potrivit prevederilor art.3 lit.c din L. nr.3. sistemul de salarizare are printre altele la baza principiul luării în considerare a sporurilor a adaosurilor salariale, a majorărilor , a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi prin hotărâri judecătorești,prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat în salariul brut. Așa cum rezultă din prevederile art. 22 și art. 23 alin. 1 din lege sporurile care, potrivit prezentei legi sunt incluse în salariul de bază sunt prevăzute în notele din cuprinsul anexelor la prezenta lege, iar suma acestora nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor, funcțiilor de bază sau a îndemnizațiilor lunare de încadrare, după caz. În anexa I/3 la L. 3. privind „Administrația publică locală"; se prevede că în coeficientul prevăzut la coloana „. sunt cuprinse salariul de merit, sporul de confidențialitate, sporul de stabilitate și sporul de dispozitiv. Ulterior, la data de (...), după publicarea L. nr.3. în Monitorul Oficial, salariații aparatului de specialitate precum și salariații serviciilor publice înființate în subordinea Consiliului Local C.-N. încadrați cu contract individual de muncă și pârâtul au încheiat C. colectiv de muncă la nivel de instituție nr.2., înregistrat la D. C. la data de (...), contract care prevede la art. 16 alin. 5 literele „d"; și „e"; că pe lângă sporurile de bază, salariații vor beneficia și de sporul de fidelitate și de loialitate față de instituție în diferite procente, în funcție de vechime în instituție și de neaplicarea unei sancțiuni și de sporul de dispozitiv în cuantum de 25% pentru protecția civilă și P., poliția comunitară, serviciul voluntar pentru situații de urgență și dispeceratele pentru intervenții pe timp de iarnă. Conform art. 10 din O.U.G. nr. 1/(...) în conformitate cu prevederile art. 30 din L.-cadru nr. 3., la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu data de (...) nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contractele individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L.-cadru 3.. Pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale mai sus amintite au fost emise Ordinele nr.42/(...) și nr. 32/(...) a Ministrului Muncii Familiei și Protecției Sociale, prin care s-a aprobat organizarea unui sistem de monitorizare și control al aplicării L.-cadru nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice la nivelul instituțiilor și autorităților publice ale administrației locale prin agențiile teritoriale pentru prestații sociale și direcțiile generale ale finanțelor publice teritoriale. Astfel, potrivit acestor ordine ordonatorii de credite aveau obligația ca în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării să corecteze eventualele reîncadrări eronate și să retransmită situațiile prevăzute la alin.2. Sporul de stabilitate și cel de dispozitiv au fost negociate după publicarea L. nr.3. în Monitorul Oficial, și ca atare aceste reglementări exced prevederilor acestei Legi-cadru și nu pot fi luate în considerare la stabilirea salariului de bază al reclamantei, deoarece contravin și prevederilor art. 12 alin. 2 din L. nr.130/1996 care arată că, nu pot fi negociate prin contracte colective de muncă la nivelul instituției bugetare, clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Or, așa cum s-a arătat anterior, în anexa I/3 din L. nr.3. cele două sporuri sunt cuprinse în coeficientul prevăzut în coloana „Bază";. Curtea Constituțională s-a pronunțat prin D. nr. 1011/(...), nr.1250/(...) și 1280/(...) asupra excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 pct.5, art.50 lit.b din L.-cadru nr. 3. și art. 16 alin.1 si 2 din Ordonanța de U. a G. nr. 1. ce au fost abrogate prin L.-cadru nr. 3., excepții care au fost respinse. Pentru a dispune astfel, instanța de contencios constituțional a reținut că statul are deplină legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, înfuncție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare . De asemenea, a arătat că încheierea Convențiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii și deși aceste convenții sunt izvor de drept, forța lor juridică nu poate fi superioară legii. În acest context Curtea a amintit că prin decizia nr. 1414 din (...) a mai statuat că dispozițiile art. 41 alin.5 din Constituție , privind caracterul obligatoriu al convențiilor colective nu exclud posibilitatea legiuitorului de a intervenii, din rațiuni de interes general, pentru modificarea unor dispoziții din contractele colective de muncă, reglementând soluții care să răspundă nevoilor sociale existente la un moment dat. Pe de altă parte, trebuie arătat că, nu trebuie absolutizat caracterul obligatoriu a convențiilor colective deoarece legiuitorul poate să intervină, din rațiune de interes general pentru modificarea unor dispoziții din contractele colective de muncă , reglementând soluții care să răspundă nevoilor sociale existente la un moment dat. În acest context sporurile , primele și stimulentele nu se subsumează sintagmei de măsuri de protecție socială și ca atare, nu se poate vorbi de vreo intervenție a legislativului în sfera puterii executive sau judecătorești. Curtea Constituțională a stabilit că prin această reglementare, respectiv L.- cadru nr. 3., nu s-au încălcat prevederile art. 41 alin.2 și alin.5, art. 1 alin.4 și art.16 din Constituția României deoarece, dreptul la muncă fiind un drept complex care include și un drept la salariu, este reglementat de legiuitor acesta stabilind limitele și condițiile în care personalul plătit din fonduri publice poate beneficia de sporuri, prime sau alte stimulente care se adaugă la salariul de bază. S-a reținut de asemenea, că efectele raporturilor de muncă stabilite între angajat și angajator se concretizează în obligații de ambele părți, iar una din obligațiile esențiale ale angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestată. Curtea a reținut că recalcularea cuantumului salarialului / indemnizației / soldei, ca un corolar al dreptului la muncă este prevăzută prin legea criticată și se impune în vederea stabilirii unui sistem unitar de salarizare a personalului plătit din bugetul general consolidat al statului și care să fie sustenabil. Cu toate acestea, chiar dacă Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea unei legi, acest fapt nu împiedică instanța investită să cerceteze dacă aplicarea acestei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare, C.i E. a D. O.. După cum se cunoaște Curtea Constituțională verifică conformitatea legii cu prevederile Constituției României, fără a se pronunța asupra interpretării sau aplicării concrete a acesteia. La rândul său Curtea E. a D. O.(C.E.D.O.) nu verifică compatibilitatea în abstract a unei legi cu C. ci se pronunță cu privire la efectele pe care le poate avea aplicarea acesteia la o anumită situație de fapt. Curtea E. a D. O.(C.E.D.O.),verifică caracterul discriminatoriu al măsurii, gravitatea măsurii și efectele particulare ale acestei măsuri în cazul concret cu care a fost investită. În practica acestei instanțe au fost pronunțate mai multe hotărâri cu privire stabilirea drepturile salariale ale angajaților,plata acestora și ingerința statului în reglementarea acestor drepturi. Astfel, prin art. 1 alin.1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., s-a prevăzut că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică și în condiții prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. La alin. 2 din aceeași dispoziție se arată că dispozițiile de la alin.1nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau amenzilor. În jurisprudența C. E. a D. O. (C.E.D.O.) s-a statuat că noțiunea de „. înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la un salariu poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar salariul, unui bun proprietate privată. Dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O. nu este în orice caz un drept absolut, aceasta însemnând că el poate comporta anumite limitări de către stat, care are, sub acest aspect o largă marjă de apreciere. Pentru a se verifica dacă recalcularea drepturilor salariale ale reclamantei corespunde limitărilor prevăzute de C. trebuie avute în vedere următoarele aspecte:ingerința să fie prevăzute de lege, să existe un scop legitim pentru luarea măsurii de recalculare a drepturilor salariale și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru utilizarea lui. Astfel, prin H. în cauzele Vilho Eskelinen vs.Finlanda din 19 din 04.2007, Kechko vs.Ucraina din (...) și Lelas vs.Croația din (...) s-a stabilit că există o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată. De asemenea, s-a arătat că, C. nu conferă dreptul să primești un salariu într-un anumit cuantum, o creanță putând fi considerată o valoare patrimonială, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, doar dacă are o bază suficientă în dreptul intern (ex.prin jurisprudența stabilită de către instanțele de judecată ). Apoi, este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat și drept urmare acesta poate introduce, suspenda sau anula plata unor sporuri făcând modificările legislative necesare. În acest context recalcularea drepturilor salariale prin includerea sporurilor în salariul de bază a personalului plătit din fonduri publice nu poate fi considerată o încălcare a dreptului de proprietate, iar lipsa unei despăgubiri nu conduce eo ipso la încălcarea art.1 al Protocolului nr. 1 deoarece , așa cum am arătat mai sus, statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în domeniul salarizării, mai ales într-o perioadă de criză economică în vederea reducerii deficitului bugetar. Ca atare în spețele anterior menționate Curtea a reținut că nu este vorba de o privare de proprietate analiza făcându-se doar cu privire la ingerințele statului asupra drepturilor salariale anterior stabilite. Pe de altă parte Hotărârea în cauza Mureșanu vs. România din (...) și Hotărârea în cauza Aurelia P.a vs. România din (...) nu pot constitui un precedent în situația actuală întrucât, în aceste cazuri exista un titlu executoriu, o hotărâre judecătorească prin care autoritățile române erau obligate la plata unor creanțe de natură salariale dar au refuzat executarea acesteia. Așadar, nu a fost vorba de a se diminua, prin lege , drepturile salariale stabilite prin C. I. de M. și actele adiționale la acesta, ori prin C. C. de M.. Față de cele ce preced,retine instanța în temeiul art. 283 si următoarele Codul Muncii, având în vedere că ingerința statului a fost prevăzută printr-un act normativ cu putere de lege,a existat un scop legitim pentru recalcularea drepturilor salariale ale reclamantei-reglementarea salarizării unitare a tuturor categoriilor de personal plătite din fonduri publice conform importanței, răspunderii, complexității activității și nivelul studiilor necesare pentru desfășurarea activității-și că măsura luată nu a atins substanța drepturilor salariale cuvenite reclamantei, actiunea esteneîntemeiată . Împotriva soluției arătate a declarat recurs reclamanta susținând că sporul de stabilitate și de dispozitiv nu exced prevederilor L. nr.3. dimpotrivă ele sunt confirmate de notele de la anexa I/2 și I.. Astfel, în măsura în care un salariat a beneficiat în luna decembrie 2009 de acest spor inclus în baza contractului sau acordului colectiv de muncă ori în baza unui act administrativ, acesta trebuie inclus în salariu de bază în temeiul art.3 lit.c, art.7 alin.2, art.30 alin.5 coroborat cu notele din anexă din L. nr.3. texte reiterate de art.5 alin.1 lit.a și art.10 din OUG nr.1. și mai ales confirmate de decizia CC . Acesta era obiectul cauzei,instanța a fost investită să aprecieze legalitatea și temeinicia dispoziției nr.661/(...) prin raportare la aceste dispoziții respectiv prin raportare la salariul avut în plată la (...) și cel stabilit în urma concedierii. Ceea ce s-a omis a se observa sub acest aspect al încheierii și negocierii sporului de stabilitate după publicarea în monitor a L. nr.3. este că la nivelul precizat și anterior în actele de negociere colective ultimul fiind contractul/acord nr.1193/2006 și în vigoare până la (...) respectiv (...) când a fost încheiat -pentru continuitate) acest nou contract/acord cu clauze similare. Cât privește argumentul adus de instanță constând în aceea că sporul contravine dispozițiilor art.12 alin.2 din L. nr.130/1996 arată recurentul că practica Înaltei Curți de C. și Justiție și a C. C. (decizia CC380/2004 și nr.46/2008) a concluzionat că toate convențiile colective prin care salariații beneficiază de unele drepturi suplimentare celor expres prevăzute drepturi având ca temei principiul negocierilor colective în funcție de posibilitățile financiare ale fiecărei instituții care realizează venituri proprii.In aceste conditii interpretand sistematic și per a contrario dispozițiile art.8 și 12 din L. nr.130/1996 și ținând seama de principiile ce stau la baza raporturilor de muncă rezultă că personalul din instituții bugetare poate negocia prin acorduri/contracte clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispozițiile legale. Salarizarea personalului din instituții publice este reglementată de dispozițiile art.31 din L. nr.188/1999 privind statutul funcționarilor și respectiv art.155 și urm. din L. nr.53/2003 potrivit cărora salariul este compus din salariu de bază stabilit conform legii și o parte variabilă constând în sporuri și drepturi suplimentare. Ca atare din interpretarea normelor citate rezultă că personalul instituțiilor publice are dreptul de a negocia prin acorduri drepturi. În ceea ce privește motivele de nelegalitate și netemeinicia a dispoziției arată recurentul că a fost în afara legii controlul A. aceasta neavând nici un fel de atribuții legale de control asupra activității și asupra actelor autorităților administrației publice locale. La data adoptării dispoziției nr.3021/(...) Ordinul nr.(...) indicat ca temei legal era abrogat prin ordinul comun al M. și NFP nr.(...) - art.3.De altfel se arată acest ordin a fost declarat și nelegal de instanță iar dispoziția inițială controlului nu a fost contestată. În plus adresa A. nu reprezintă nici măcar un act administrativ în sensul legii contenciosului ci o operațiune tehnică, sancțiunea nerespectării indicațiilor ei fiind una de recomandare a unei instituții locale fără atribuții în această materie. Pe fondul cauzei arată recurentul că dispoziția nr.3021/(...) prin care se impune modificarea dispoziției inițiale nr.1037 /(...) privind reîncadrarea sa și stabilirea drepturilor salariale prin includerea în dispozitiv încalcă mai multe principii: principiul ca la trecerea la noul sistem de salarizare nici o persoană să nu înregistreze vreo diminuare a venitului de care beneficiază potrivit reglementărilor aplicabile în decembrie: principiul luării în considerare a tuturor sporurilor indemnizațiilor sau altor drepturi de natură salarială recunoscute sau stabilite prin acte de negociere colectivă și prin acte specifice autorităților locale ,principiul privind garantarea și respectarea dreptului de proprietate privată și protecția banilor. Mai arata recurenta că dispoziția prin care se elimină sporul conduce la diminuarea drepturilor deși acestea erau recunoscute și stabilire prin contractul/acordul colectiv de muncă; consființite prin hotărâre judecătorească și însușite prin HCL nr.61/(...), HCL nr.545/2009, HCL nr.122/2009 în consecință drepturi câștigate ce impun o speranta legitimă la plată. Temeiurile legale ale acordării acestui spor în salariu de bază începând cu ianuarie 2010 mai arată recurentul sunt art.3 lit.c , art.7 alin.2 art.30 alin.5 din L. nr.3., art.10 din OUF nr.1.. Concluzionează recurenta dispoziția intimatului emisă în baza unui act normativ abrogat și a unei simple opinii a negat un drept salarial câștigat prin negociere colectivă consființit prin acte administrative și chiar judecătorești ceea ce conduce la diminuarea distinctă a drepturilor sale salariale. Analizând argumentele aduse prin recursul declarat prin prisma actelordosarului a normelor juridice incidente a art.304 C.pr.civ. Curtea reține că acestea nu pot conduce la modificarea hotărârii. Astfel se reține că stabilirea nivelului de salarizare respectiv reîncadrarea începând cu data de (...) sunt generate de dispozițiile L. nr. 3. privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia E. și Fondul Monetar Internațional și de dispozițiile OUG nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar. Astfel conform art. 30 din L. nr. 3.: Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile,acordate prin legi sau hotărâri ale G., și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere. Acest text legal trebuie însă corelat în aplicare și interpretare cu dispozițiile art. 10 din OUG nr. 1. conform cărora: În conformitate cu prevederile art. 30 din L.-cadru nr. 3., la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L.-cadru nr. 3.. Așadar, în condițiile reîncadrării ca operațiune legală în sarcina autorității aceasta este în drept să cenzureze și apoi să stabilească care sunt drepturile salariale ce urmează a fi plătite funcționarului respectiv, fiind expres autorizată de lege să nu includă în salariu acele drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L.-cadru nr. 3.. Din această perspectivă, dacă autoritatea publică ca parte a raportului de serviciu a fost autorizată de lege să facă o atare operațiune de verificare a legalității acordării drepturilor salariale aflate în plată în luna decembrie 2009 cu atât mai mult este abilitată instanța de contencios administrativ să facă o atare verificare în cadrul contenciosului de legalitate al actului administrativ contestat. Astfel fiind, Curtea constată că instanța de fond a statuat corect și legal asupra acțiunii îndeplinindu-și astfel rolul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. f) și g) din L. contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 1 din L. nr. 303/2004 coroborat cu art. 2 din L. nr. 304/2004. Împrejurarea că aceste sporuri au fost stabilite prin negociere ori prin altă modalitate nu are relevanță dacă nu concordă cu ordinea de drept în materia stabilirii drepturilor salariale în cadrul raportului de funcție publică. Din această perspectivă, aprecierile, statuările și rezolvările date de instanța de fond sunt la adăpost de orice critică. Astfel, instanța de fond corect a stabilit că atât sporul de dispozitiv cât și sporul de fidelitate nu au bază legală pentru a putea fi legal stabilite de angajator. Astfel, sporul de dispozitiv nu poate fi recunoscut și acordat funcționarilor publici raportat la efectele D. nr. 3. pronunțate de Î.-SU în recurs în interesul legii iar sporul de fidelitate nu poate fi validat din perspectiva limitelor imperative de stabilire pe cale contractuală a unor componente ale salariului funcționarilor publici prevăzute de art. 72 din L. nr. 188/1999. Astfel fiind, din această perspectivă statuările instanței de fond sunt la adăpost de orice critică de nelegalitate ori netemeinicie. Chiar dacă dispoziția criticată pentru nelegalitate în prezenta pricină a avut la bază, între altele adresa nr. 386/R/2010 a A. și cu toate că Ordinul comun al M. și MFP nr. (...) a fost anulat irevocabil de instanța de contencios administrativ acest element prin sine însuși nu conduce la reținerea nelegalității actului administrativ contestat. Curtea notează că ordinul specificat anterior a fost anulat pe considerentul că A. nu i se putea atribui prerogativa de control a aplicării L. nr. 3. dar aceasta nu exclude ca autoritatea publică, parte în raportul juridic de funcție publică, să examineze legalitatea actului administrativ de reîncadrare în funcție a funcționarului public independent de analiza legalității actului emis de A. C. Altfel spus, afirmata nelegalitate a acestuia nu influențează legalitatea actului administrativ supus cenzurii în speța de față. Pe fondul cauzei sub aspectul analizei legalității acordării celor două sporuri instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale pertinente incidente în materia analizată așa încât din această perspectivă nu sunt date motivele de recurs expuse de recurent și încadrate la art. 304 pct. 9 C.pr.civ. Cu toate că sporul de stabilitate și de dispozitiv au fost stabilite la nivelul P. C.-N. prin A. colectiv de muncă aplicabil la data de (...), aceasta nu înlătură, așa cum s-a afirmat și în precedent, posibilitatea stabilirii legalității acordării acestor sporuri cu prilejul operațiunii de reîncadrare în funcție în aplicarea dispozițiilor L. nr. 3. coroborată cu OUG nr. 1.. Chiar dacă aceste drepturi au născut o speranță legitimă titularilor, această speranță nu se poate fundamenta decât pe o bază juridică temeinică în dreptul intern în acord cu întreaga ordine de drept. Practica judiciară a C. E. a D. O. validează doar acele drepturi patrimoniale care au o suficientă bază legală în sistemul intern de drept, or L. nr. 3. și OUG nr. 1. sunt acte normative accesibile, previzibile și predictibile și ca atare îndeplinesc exigențele de calitate a legii în materie așa cum a fost interpretată în sens autonom această sintagmă de C. (a se vedea în special, cauza Sunday Times contra Regatului Unit, cauza Aurel R. împotriva României). Pentru toate aceste motive, Curtea reține că recursul reclamantei nu este fondat, sens în care în temeiul art. 20 alin. 3 din L. nr. 554/2004 corelat cu 109 din L. nr. 188/1999 se va respinge ca nefundat. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE: Respinge recursul declarat de A. A. L. împotriva sentinței civile nr. 1640 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 9.XI.2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. H. M. B. F. T. GREFIER D. C. Red.F.T./S.M.D. 2 ex./(...). Jud.fond.E. B.
| ← Decizia civilă nr. 3982/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Sentința civilă nr. 567/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
