Decizia civilă nr. 452/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
S.IA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 452/2011
Ședința publică de la 03 F. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ana M. T.
Judecător R.-R. D.
Judecător L. U.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. ÎN NUME P. ȘI ÎN N. A. F. P. A M. Z., împotriva sentinței civile nr. 2., pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. în contradictoriu cu reclamantul B. L., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 2.497 din data de 13 mai 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) de Tribunalul Sălaj s-a admis acțiunea reclamantului B. L., împotriva pârâtelor D. G. A F. P. S. și A. F. P. Z. și s-a dispus anularea adresei nr. 10.550/(...) emis de pârâtă care a fost obligată la restituirea către reclamant a sumei de 4.627 lei, reprezentând de taxă de primă înmatriculare cu dobânda legală aferentă. Deliberând cu prioritate asupra excepției inadmisibilității, tribunalul a reținut următoarele: Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricăreipersoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată. Reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal. Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, instanța de fond a apreciat că cererea reclamantului se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, de 1 an de zile. În speță, a mai precizat instanța de fond, reclamantul nu contestă cuantumul taxei de poluare, modul de calcul al acesteia, ci invocă, după cum deja s-a arătat, caracterul său discriminator. Prin urmare, refuzul de a i se restitui această taxă se constituie într-un act administrativ de natură să vatăme interesul său, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar nu decizia de calcul, care nu face decât să exprime cuantumul taxei de poluare pentru autovehiculul achiziționat de reclamant. Asupra cauzei pe fond, tribunalul a învederat că la data de 19 iunie 2007 reclamantul a achitat suma de 9.788 lei taxă de primă înmatriculare (f. 9 dosar fond). A solicitat restituirea acesteia și prin decizia nr. 3. AFP Z. a stabilit cuantumul sumei de restituit ca fiind de 5.161 lei, iar cel reprezentând taxa de poluare de 4.627 lei (fila 8 dosar fond). Cererea de restituire a taxei reținute cu titlu de taxă de poluare a fost respinsă, refuzul pârâtei fiind comunicat cu adresa nr. 10550/2010 (fila 5 dosar fond). T. a reținut că taxa specială (de primă înmatriculare) a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008, când a intrat în vigoare O. nr. 5., care instituie taxa de poluare pentru autovehicule. Perceperea taxei de primă înmatriculare sub imperiul art. 2141 - 2143 Cod fiscal a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, în speță prevederilor art. 90, paragraful 1 din T.ul Comunității E.. Taxa instituită prin O. nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și o altă destinație. Cu toate acestea, tribunalul a apreciat că nu poate opera o compensare între sumele achitate anterior la bugetul de stat și sumele ipotetic datorate în temeiul O. nr. 5., din perspectiva prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituția României. O altfel de interpretare ar echivala cu retroactivarea legii civile, deoarece s-ar valida, chiar și numai în parte, un act normativ inexistent la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal. Pentru cele ce preced, acțiunea a fost admisă, astfel cum a fost formulată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta- recurentă D. G. A F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. a mun. Z., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțate deinstanța de fond în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca nefondată și menținerea actului administrativ nr. 10.550/(...) precum și a actelor subsecvente ca temeinice și legale. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, pârâta a arătat că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor art. 2141-3 din Legea nr. 571/2003 a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, astfel cum au fost prev. de art. 2141-3 din același act normativ, această soluție fiind nelegală, deoarece Codul fiscal prevedea în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de primă înmatriculare. În concluzie, raportat la aceste dispoziții legale care erau în vigoare la momentul formulării acțiunii, rezultă că suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului. Pe de altă parte, pârâta a învederat faptul că soluția legală pe care trebuia să o pronunțe prima instanță trebuia să fie în raport de noile dispoziții legale din O. nr. 5. instituite prin art. 11, prin care legiuitorul adispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada (...) - (...) și nu restituirea integrală a taxei, iar procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența între taxa specială și taxa pe poluare pentru autovehicule este reglementată la C. VI S.. I, art. 6 din H. nr. 668/2008, aceste dispoziții fiind de imediată aplicare și neîncălcând principiul neretroactivității legii civile în timp. In privința solicitării reclamantului de plată a dobânzii legale, pârâta a învederat că în mod nelegal a admis acest capăt de cerere fără nici o justificare legală și fără a avea în vedere dispozițiile C.pr.fiscală coroborate cu dispozițiile Ordinului nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O. nr. 92/2003, republicată, după caz, acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor și se calculează numai asupra sumei care a fost aprobată a fi restituită . Din această perspectivă, pârâta menționează că reclamanta nu a solicitat organului fiscal acordarea dobânzii aferente sumei solicitate la restituire reprezentând taxa specială de primă înmatriculare conform art. 124 alin. 1 din O. nr. 92/2003 republicată și modificată. Referitor la obligarea sa la dobânda legală, pârâta a arătat că reclamanta are dreptul la dobânda legală doar de la data înregistrării cererii, respectiv (...) și până la data plății efective a debitului. Pe de altă parte, pârâta a învederat faptul că prin O. nr. 5. a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule începând cu data de (...), iar prin H. nr. 6. s-au emise normele metodologice de aplicare a ordonanței, astfel că soluția legală pe care trebuia să o pronunțe prima instanță trebuia să fie în raport de noile dispoziții legale din O. nr. 5. prin care legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada (...) - (...) și nu restituirea integrală a taxei, aceste dispoziții fiind de imediată aplicare și neîncălcând principiul neretroactivității legii civile în timp, așa cum greșit a reținut instanța de fond. Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită restituirea sumei actualizată cu rata dobânzii legale de la data plății până la data restituirii efective, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la C. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor. În acest context, pârâta a precizat că reclamantul nu a solicitat organului fiscal acordarea dobânzii aferente sumei solicitate la restituire reprezentând taxă specială de prim,ă înmatriculare, conform art. 124 alin. 1 din O. nr. 92/2003. În final, pârâta a menționat că în ipoteza în care instanța de recurs va considera că reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale, aceasta să- i fie acordată de la data înregistrării cererii, respectiv (...) și până la data plății efective. Intimatul B. L. prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, deoarece taxa de poluare stabilită în sarcina sa încalcă dreptul la libera circulație a mărfurilor în cadrul C.E. și principiul nediscriminării între produsele comunitare și cele naționale. De asemenea, noua taxă instituită prin O. nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și o altă destinație și ca atare nu i se poate impune să solicite o diferență așa cum prevede O. nr. 5. modificată. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate ladosar, Curtea de apel constată că este fondat pentru următoareleconsiderente: Verificând hotărârea recurată sub toate aspectele și prin raportare la toate apărările invocate de recurentă atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de recurs, împrejurare permisă de dispozițiile art. 3041 C.proc.civ. în condițiile în care sentința atacată nu este supusă apelului, Curtea constată că instanța de fond în mod greșit a reținut că înscrisul intitulat adresă și înregistrat sub nr. 10.550/(...) este un act administrativ fiscal și, ca atare, a dispus anularea acestuia. Definiția actului administrativ fiscal este dată de art. 41 din Codul de procedură fiscală, în conformitate cu care prin act administrativ fiscal se înțelege actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale. Adresa nr. 10.550/(...) (f. 5 dosar fond) a cărei anulare s-a solicitat nu întrunește caracteristicile enunțate anterior pentru a putea fi calificat drept un act administrativ fiscal întrucât acesta nu este emis de către organul fiscal competent cu scopul stabilirii, modificării sau stingerii drepturilor și obligațiilor fiscale, fiind doar expresia materială a refuzului autorității administrativ-fiscale de a recunoaște un drept legitim al reclamantului. Cu toate acestea nu este mai puțin adevărat că art. 8 alin. 1 teza finală din Legea nr. 554/2004 prevede că se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana care se consideră vătămată într-un drept al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată. În cauză reclamanta a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii). Art. 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit de soluționare favorabilă a cererii sale. Atât timp cât reclamanta este în posesia actului din care rezultă refuzul de soluționare favorabilă a cererii are deschisă calea prev. de art. 1 al. 1 din Legea 554/2004, respectiv de a se adresa instanței de contencios administrativ competente. Așadar, sub acest aspect se impune admiterea recursului și modificarea hotărârii pronunțate de instanța de fond în sensul înlăturării mențiunii referitoare la anularea actului administrativ 10.550/(...) emis de pârâta A. Z., fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc civ, respectiv prima instanță a interpretat în mod greșit natura actului juridic dedus judecății. Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. Ab initio trebuie insa enuntata starea de fapt care sta la baza demersului dedus judecații si plecând de aspectele concrete ale spetei trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul comunitar. Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate. Cum R. este stat membru al U. începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de R. ca stat membru. Î.-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a T.ului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util. În speță reclamantul a făcut dovada provenienței intracomunitare a autoturismului pentru care a achitat taxă specială de primă înmatriculare, depunând atât certificatul ce probează faptul că autoturismul a fost înmatriculat în Belgia, cât și copia contractului de vânzare cumpărare al acestuia (filele 10-16 dosar recurs). Referitor la eventuala incidență a disp. O. nr. 5., Curtea constată următoarele: Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată cadiferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normelemetodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin H. nr. 6.. Curtea constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141 - art.2143 C.fisc.), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din T.. Curtea reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Î.-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamantul-intimat are dreptul la restituirea i ntegrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrarenormelor comunitare. În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: C.J.C.E., cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61-70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială. Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de O. nr. 5. este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație. Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de O. nr. 5. dar, pe de altă parte, nici nu se poate respinge recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar. Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Împrejurarea că la nivelul U. E. s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor O. nr. 5. nu este contrară T.ului (procedura de infringement) nu are nicio influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile T.ului. Din această perspectivă, aplicarea O. nr. 5. nu poate paraliza demersul reclamantului. În privința solicitării reclamantului de restituire a întregii sume achitată cu titlu de taxă specială de înmatriculare cu dobânda legală conform art. art. 1084 Cod civil, Curtea reține următoarele: Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului. Curtea constată că nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală, iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate. Dacă s-ar admite teza pârâtelor, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificarea acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință. Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să nu fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l- ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului. Pe de altă parte, dacă am accepta teza pârâtei, s-ar eluda înseși principiile statornicite în practica Curții de Justiție care au fost mai sus redate, respectiv obligația impusă statelor membre de a asigura rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din T., cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, Curtea de Justiție a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite. Față de aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, va fi admis recursul declarat de pârâtele D. G. a F. P. S. și A. F. P. Z. și va fi modificată în parte sentința atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind anularea adresei nr. 10.550/(...) emis de pârâta A. Z. Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței atacate. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de pârâtele D. G. A F. P. S. și A. F. P. A M. Z., împotriva sentinței civile nr. 2.497 din 13 mai 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o modifică în parte, în sensul că înlătură mențiunea privind anularea adresei nr. 10.550/(...) . Menține restul dispozițiilor sentinței. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 03 februarie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, ANA-M. T. R.-R. D. L. U. GREFIER, M. T. Red.A.M.T. Dact.H.C./2 ex./(...) Jud.fond:I. D.D.
| ← Decizia civilă nr. 1570/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 4565/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
