Decizia civilă nr. 4717/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 4717/2011

Ședința publică din 16 noiembrie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. B.

G. D. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanta P. I. împotriva sentinței civile nr. 5468 din data de (...) pronunțată în dosarul nr.

(...) al T.ui M., în contradictoriu cu pârâta I. P. M. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î.

A V., având ca obiect - anulare act de control taxe și impozite - înmatriculare auto fără taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.

Recursul declarat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 4 lei, achitată cu chitanța nr. 1525 din (...), aflată la fila 9 din dosar și timbru judiciar de 0,15 lei.

Prin S. Registratură, la data de (...), intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.

Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 pct. 2 C.pr.civ.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct.3

C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 5468 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) s-a respins acțiunea formulată de reclamanta P. I. în contradictoriu cu pârâta I. P. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a V. M..

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta a achiziționat din Austria autovehiculul menționat mai sus înmatriculat prima dată la (...) în țara de origine iar urmare cererii acesteia formulată și înregistrată sub nr. R/1095/(...) prin care a solicitat înmatricularea în România fără plata taxei de poluare, pârâta, i-a comunicat că acest lucru nu este posibil.

Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de poluare în vigoare în cursul anului 2010, instanța a apreciat că norma de drept intern nu este neconformă cu art.90 din TCE, actual art.110 TFUE.

Astfel, potrivit dispozițiilor OUG 5., astfel cum au fost modificate prin

OUG 1. care a abrogat, cu începere de la 1 ianuarie 2010, scutirea acordată în temeiul OUG 2., obligația de plată a taxei revine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără a se face nici un fel de diferențiere pe criterii de proveniență a autovehiculului, iar din sumele colectate se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului.

Reglementată în acest mod, taxa pe poluare nu mai apare a fi destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.

Având în vedere considerentele expuse, instanța a apreciat că taxa pe care reclamanta este obligată a o achita pentru înmatricularea autoturismului său nu apare ca fiind neconformă cu art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantei este neîntemeiată și a fost respinsă ca atare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta P. I. solicitândadmiterea recursului si modificarea hotărârii atacate, în temeiul art. 312 rap. la art. 304 pct. 9 si art. 3041 C.Proc.Civ.; admiterea actiunii si Î.a fără plata taxei de poluare a autovehiculului în favoarea reclamantei.

Sunt incidente prevederile art. 304 pct 9 C.Proc.Civ., solicitând să se analizeze cauza sub toate aspectele în conditiile art. 3041 C.Proc.Civ.

Astfel, a invocat nelegalitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr.

5. cu modificările ulterioare, ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare, prioritară fată de dreptul national. Acesta rezultă din următoarele argumente:

Conform art. 90 par. 1 din T.ul Constitutiv al U. E. nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor nationale similare.

Conform hotararii CJE in cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulatii a mărfurilor Între statele comunitare în condiii normale de concurentă, prin eliminarea oricărei forme de protectie care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii fată de produsele provenind din alte state membre.

Asadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate si cele similare autohtone.

În speta dedusă judecătii, reclamanta a cumpărat din Austria autovehiculul marca VOLKSWAGEN, serie sasiu WVWZZZ1HZVB037925, și marca OPEL ASTRA serie sasiu WOL000059R5284449 pentru a-l înmatricula în România.

Achizitionarea s-a făcut prin contractul de vânzare-cumpărare depus în probatiune în fata primei instante. Astfel, conform certificatului de înmatriculare anexat în traducere, autovehiculul au fost înmatriculat pentru prima dată în Anglia si a fost achizitionat din acest stat de către reclamant de la detinătorul legal, conform actelor de provenientă anexate prezentei. Pârâta a refuzat prin functionarii săi primirea documentatiei pentru înmatricularea autovehiculului până la prezentarea dovezii de achitare a taxei de poluare. În acest sens, prin adresa nr. R/1095/(...), pârâta a impus necesitatea depunerii dovezii privind plata taxei de poluare prev. de OUG 5., cu modificările ulterioare.

Solicită a constata că taxa nu este datorată potrivit legislatiei comunitare si să se dispună înmatricularea autovehiculului.

Pârâta intimată I. P. județului M. - S. public comunitar regim permise deconducere și înmatriculare a vehiculelor a formulat întâmpinare - fila 13.

Analizând recursul declarat prin raportare la prevederile art.304, 304ind. 1 Cod proced. civilă, Curtea reține următoarele:

Reclamanta a achiziționat din Austria un autovehicul înmatriculat prima dată la (...) în țara de origine iar urmare cererii acesteia formulată și înregistrată sub nr. R/1095/(...) prin care a solicitat înmatricularea în România fără plata taxei de poluare, pârâta i-a comunicat că acest lucru nu este posibil.

Pentru considerentele mai sus prezentate, tribunalul a apreciat că acest refuz este justificat, însă criticile din recursul reclamantului vor fi validate, pentru următoarele motive:

Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J. că art. 110 din T.ul privind funcționarea U.

E. (TFUE) și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător în spațiul U. E. are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din (TFUE) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate.

Așa cum rezultă din dispozițiile legale pertinente taxa pe poluare se datorează la prima înmatriculare a vehiculului (art. 4 lit. a din OUG nr. 5.) încât dreptul intern aplicabil raportului juridic de drept material se circumscrie normelor juridice în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare.

Instanța de recurs, urmărind modificările succesive ale O. 5., constată faptul ca solicitarea de înmatriculare a autoturismului și refuzul autorității administrative de a înmatricula acel autoturism, în absenta dovezii de achitare a taxei de poluare, a avut loc după data modificării O. 5. prin O. 2. și respectiv OUG 7.. În consecință, compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE, incidente, trebuie analizata la normele în vigoare la momentul plății taxei, prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-263/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare în procedura privind pe reclamantul I. N.

În această cauză, CJUE a făcut trimitere la jurisprudența sa anterioară în materie, statuând următoarele: „Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea Tatu, citată anterior, o reglementare precum OUG nr. 5. are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 5., astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 2., OUG nr. 7. și, respectiv, OUG nr. 1.. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a

OUG nr. 5. mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii Tatu, citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, înscopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum ceareglementată de OUG nr. 5., între versiunea inițială a OUG nr. 5. și versiunileulterioare ale acesteia.";

Prin cele două hotărâri, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Or, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Astfel fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din TFUE.

Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății.

Or, statuând astfel Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum

și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).

Față de cele ce preced, soluția de respingere a acțiunii este neîntemeiată, impunându-se admiterea recursului, în baza prev. art. 304 pct. 9, art. 312 C.pr.civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, moficarea sentinței, cu consecința admiterii actiunii și obligarea autorității administrative de resort la îndeplinirea operațiunii administrative de înmatriculare a autovehiculului, fără plata taxei pe poluare.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de către reclamanta P. I. împotriva sentinței civile nr. 5468/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modifică în sensul că admite cererea de chemare în judecată și dispune înmatricularea autoturismului marca VOLKSWAGEN, serie sasiu WVWZZZ1HZVB037925, și marca OPEL ASTRA serie sasiu WOL000059R5284449 fără plata taxei de poluare prevăzută de OUG nr. 5..

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința din 16 Noiembrie 2011.

Red.M.B./dact.L.C.C.

3 ex./(...)

Jud.fond: V. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4717/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal