Decizia civilă nr. 4762/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...) R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Nr. 4762/2011

Ședința de la 17 N. 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. M.

Judecător G.-A. N. Judecător L. U.

G. A. B.

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul S. C. V. împotriva sentinței civile nr. 5471 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al

T.ui M., în contradictoriu cu intimata I. P. M. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - înmatriculare fără plata taxei de poluare.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat de reclamantul S. C. V. este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar in valoare de 0,15 lei.

S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 2 noiembrie

2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatei I. P. M..

Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din

Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilănr.5471 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M. s-a respins acțiunea formulată de reclamantul S. C. V. în contradictoriu cu pârâta I. P. M. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V.

Pentru a hotărâ astfel instanța de fond a reținut următoarele:

La data de (...) reclamantul a solicitat pârâtei îndeplinirea formelor de înmatriculare pentru autoturismul marca FORD FIESTA, cu nr. de identificare W., pe care l-a achiziționat din Germania.

Reclamantului i s-a refuzat de către pârâtă înmatricularea autoturismului deoarece nu este achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule.

Analizând compatibilitatea acestei taxe în forma modificată a OUG nr.5., prin OUG nr.218/2008,OUG nr.7/2009 și OUG nr.117/2009, cu dreptul comunitar, tribunalul a apreciat că, în cauza de față, nu sunt încălcate dispozițiile art.25 și 90 din Tratatul de instituire a C. E.(actualmente art.30 și 110 TFUE).

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S. C. V. solicitând admiterea recursului formulat si pe cale de consecinta modificarea hotararii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare in judecata si obligarii intimatei la inmatricularea autoturismului marca FORD FIESTA, având număr de identificare W., achiziționat din Germania fără achitarea taxei de poluare; O. intimatei la plata cheltuielilor de judecata.

În motivare s-a arătat că taxa este discriminatorie și din punct de vedere a sferei de aplicabilitate taxând numai poluarea produsă de mașinile înmatriculate după (...). Mașini cu aceeași caracteristică deținute anterior datei de (...) poluează în egală măsură ca și cele înmatriculate după această dată - astfel că principiul "poluatorul plătește" se aplică numai ultimelor.

Prin urmare, raportat la argumentele expuse, contrar considerentelor instantei de fond, apreciază ca taxa de poluare, chiar si in urma modificarii

OUG nr.5. prin O. nr.117/2009, continua sa fie discriminatorie, orientand consumatorii spre autoturismele second-hand puse deja in circulatie in R.ia, pentru care nu se percepe taxa de poluare in caz de revanzare.

Totodata apreciază ca scopul declarat al O. nr. 5. modificata prin O. nr.117/2009 este mai putin relevant pentru stabilirea neutralitatii taxei de poluare, evaluarea caracterului discriminatoriu al acesteia trebuind sa se faca in primul rand in functie de efectele concrete ale actului normativ asupra liberei circulatii a marfurilor. Este lipsit de importanta ca prin acel act s-a dorit protejarea mediului prin instituirea unor obligatii fiscale potrivit principiului "poluatorul plateste, daca in mod concret, prin modalitatea efectiva de reglementare actul are un efect discriminatoriu.

Se arată că taxa nu respectă dispozițiile dreptului comunitar.

În drept s-au invocat prevederile: art.304 indice 1, art.304 pct. 9

C.pr.civ, art.312 C.pr.civ, art.274 C.pr.civ art. 90 alin.l din Tratatul Comunitatii E. O. nr.5. modificata si completata art.148 alin.2 din Constitutia R.iei.

În cauză a depus întâmpinare pârâta I. P. J. M. prin care a solcitat respingerea recursului, arătând că autoturismul a fost deja înmatriculat definitv, depunând dovezi în acest sens.(f.15).

Analizând recursul formulat, în considerarea dispozițiilor art. 304 1 c.pr.civ., având în vedere starea de fapt existentă în urma înmatriculării definitive a autoturismului, Curtea reține următoarele:

Interesul reprezintă o condiție de admisibilitate a oricărei cereri de chemare în judecată, indiferent de natura juridică a cauzei. Interesul trebuie să fie justificat de către reclamant și menținut pe tot parcursul judiciar al cauzei, indiferent de faza procesuală a litigiului.

În speță, prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamantul a urmărit înmatricularea definitivă a autoturismului său.

Recurentul a depus la dosar dovezi referitoare la înmatricularea definitivă a autoturismului pentru înmatricularea căruia s-a formulat cererea de chemare în judecată. (f.16)

Prin înmatricularea definitivă reclamantul a obținut satisfacție în demersul său judiciar și nu își mai justifică interesul în susținerea cererii de chemare în judecată, practic cererea sa de chemare în judecată nu mai are obiect.

În consecință, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va respinge ca lipsit de interes recursul declarat de reclamantul S. C. V. împotriva sentinței civile nr. 5471 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al

T.ui M., pe care o va menține în întregime.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de reclamantul S. C. V. împotriva sentinței civile nr.5471 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al

T.ui M., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17 noiembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI G.

D. M. G. A. N. L. U. A. B.red.DM/AC

2 ex. - (...)jud.fond.I. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4762/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal