Decizia civilă nr. 4816/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 4816/2011

Ședința data de 17 N. 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR M. B. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.

S-a luat în examinare plângerea formulată de petenta C. C. SA împotriva Deciziei nr. 3817/C(...),4502 din data de (...), pronunțată de C. N. de S. a C. în contradictoriu cu intimata-autoritate contractantă U. B. - B. și intimații-ofertanți I. T. SRL, E. C. S. SRL și ECO F. S. SRL, având ca obiect - litigiu privind achizițiile publice.

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 09 noiembrie 2011, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, fiind amânată pronunțarea la data de 14 noiembrie 2011 și ulterior la data de 17 noiembrie 2011.

CURTEA

Constată că prin plângerea înregistrată la data de (...) sub nr.(...) petenta C. C. S.A a solicitat instanței anularea deciziei nr.3817/C(...), 4502 din (...) pronunțată de C. N. de S. a C. .

În susținerea celor solicitate se arată că decizia este netemeinică și nelegală întrucât nu au fost corelate dispozițiile OUG nr.34/2006 cu celelalte dispoziții legale aplicabile. Astfel, se arată că societatea poate desfășura activități în domeniul eliminării deșeuri periculoase atâta timp cât în autorizația de mediu este specificat codul CAEN al activității 3822 - Tratare și eliminare deșeuri periculoase. Ori în acest context eroarea consiliului se datorează probabil lipsei explicitării codului menționat din conținutul autorizației de mediu, atâta timp cât prin considerentele deciziei s-a reținut că în autorizația de mediu este înscris respectivul cod.

De asemenea arată petenta ca raportat la capacitatea tehnică a societății de a executa contractul așa cum a arătat prin adresa nr.1222/(...) expediată către autoritatea contractantă societatea urma să trateze chimic solvenții și substanțele insolvabile în apă, neutralizarea (eliminarea) acestora făcându-se exclusiv pe calea chimică.

Ca urmare a tratării chimice din substanțele preluate de la autoritatea contractantă rezultă alte substanțe a fi valorificate de societate precum și un blaz de distilare ce urmează a fi incinerat. Însă acest blaz de distilare nu reprezintă o substanță predată de către autoritatea contractantă în vederea eliminării

/incinerării ci o substanță rezultată în urma unor reacții chimice efectuate de societate, blazul de distilare fiind un produs al acesteia.

Prin urmare se arată nu se pune problema incinerării vreunei substanțe sau vreunui alt deșeu furnizat de unitatea achizitoare, aceste deșeuri fiindtransformate ca urmare a tratării chimice în alte substanțe chimice care sunt folosite în procesele de fabricație fie sunt comercializate.

În ceea ce privește angajamentul emis de M. SRL arată petenta ca acesta îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege atâta timp cât articolul 190 alin. 2 al OUG34/2006 prevede că ofertantul demonstrează susținerea acordată de regula prin prezentarea unui angajament ferm al persoanei respectiv, în forma autentică.

Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata S. IF T. SRL a solicitat respingerea plângerii cu cheltuieli.

Astfel se arată că argumentul referitor la capacitatea tehnică nu poate fi reținut întrucât prin adresa comunicată autorității contractante s-a menționat ca după neutralizarea deșeurilor va preda soluția rezultată unor unități specializate în vederea incinerării. Totodată a prezentat angajamentul S. Modeca SRL Suceava de susținere tehnică și profesională. Așa cum a explicat și CNS în decizie din corespondența prezentată rezultă că atât autoritatea cât și C. C. S.A recunosc că pentru prestarea serviciilor ce face obiectul procedurii este imperios necesară eliminarea prin incinerarea unor deșeuri periculoase. Totodată este dincolo de orice îndoială faptul că S. C. C. S.A. nu dispune de un incinerator și nu are capacitate de a asigura personal incinerarea deșeurilor.

Afirmația petentei din plângere prin care se susține ideea că „blazul"; realizat în urma tratamentului chimic al deșeurilor periculoase este un produs propriu, fără legătură cu eliminarea deșeurilor, este falsă și denotă reaua credință a petentei. În mod evident în procesul descris de petentă atât prin răspunsul la clarificări cât și prin plângere, incinerarea blazului reprezintă etapa de eliminare finală a deșeurilor periculoase iar tratarea lor chimică este doar o etapă intermediară. Acest lucru reiese și din faptul că așa cum s-a recunoscut de către petentă și autoritatea contractantă eliminarea finală a solvenților și substanțelor insolvabile în apă se poate realiza exclusiv prin incinerare.

Din cele de mai sus rezultă fără echivoc că S. C. C. S.A nu are capacitatea de a elimina legal mai multe din deșeurile generate de autoritatea contractantă prin urmare D. C. este legală și temeinică.

Totodată arată intimata că nici argumentele vizând autorizarea și angajamentul nu pot fi primite întrucât autorizația de mediu nu da dreptul petentei să desfășoare activitățile cerute iar angajamentul nu a fost depus împreună cu oferta și nu întrunește cerințele cerute de lege.

Analizând plângerea formulată în raport de actele dosarului de normele incidente Curtea reține următoarele:

În cursul anului 2011 autoritatea contractantă U. B.-B. a organizat procedura cerere de oferte cu faza finală de licitație electronică pentru obținerea contractului de achiziție publică având ca obiect servicii de colectare, transport, neutralizare și eliminare a deșeurilor periculoase rezultate din activitatea didactică și de cercetare CPV 90523000-9.Astfel a fost elaborată documentația de atribuire aferentă și a fost publicată MSEAP invitația de participare.

Prin documentația întocmită autoritatea contractantă a stabilit o serie de cerințe minimale privind capacitatea de exercitare a activității profesionale , capacitate tehnică, prezentare ofertă .In acest sens referitor la capacitatea de exercitare a activității autoritatea a prevăzut ca și cerință obligatorie „autorizația de mediu valabilă pentru anul 2011 emisă de autoritatea competentă după caz A.

Județeană sau Regională pentru protectia mediului iar autorizația va privi activități de colectare, transport neutralizare și eliminare deșeuri periculoase

(respectiv cod CAEN corespunzător acestei activități).

Cu privire la capacitatea tehnică și /sau profesională a stabilit autoritatea contractantă că nu se acceptă subcontractanți. Plecând de la cele statuate deautoritate și ulterior contestării rezultatului S. C. C. S.A susține că reținerile consiliului prin decizia contestată sunt greșite deoarece deține autorizație de mediu în care este specificat codul CAEN 3822- tratare și eliminare deșeuri periculoase. Atare susținere nu poate fi reținută. Societățile - respectiv potențiali ofertanți pot avea și desfășura într-adevăr activitățile specifice obiectului de activitate însă unele activități trebuiesc autorizate iar autorizația trebuie eliberată de autoritățile competente, aceasta fiind de altfel o cerință minimă cerută prin documentația intocmită de autoritatea contractantă. Societatea petentă a prezentat în condițiile ofertei făcute o autorizație însă având în vedere desfășurarea activității în mai multe regiuni cu impact asupra mediului, autorizația trebuia emisă conform normelor în vigoare de A. N. pentru protecția mediului. Autorizația prezentată de petentă nu este emisă de A. N. - ca organ competent - ci de către agenția de protecție a mediului I.. Ori în aceste circumstanțe câtă vreme autorizația nu a fost emisă de autoritatea competentă cerute de lege și prin documentație susținerile petentei apar ca nefondate și urmează a fi respinse ca atare.

Susține însă petenta că sunt greșite și reținerile consiliului cu privire la capacitatea tehnică întrucât nu se pune problema incinerării deșeurilor colectate. Așa cum se observă din expunerea rezumativă de mai sus referitor la capacitatea tehnică și /sau profesională autoritatea a solicitat ca și cerința obligatorie deținerea autorizației cu privire la activitatea de colectare , transport, neutralizare și eliminare deșeuri periculoase.

Referirea din documentație, eliminare are în vedere nu orice operațiune de tratare fizico chimică subsecvent ci eliminarea finală care potrivit normelor în materie anume OG nr.78/2000, HG nr.1470/2004 este incinerarea anexa 4-D8 și

D10-D12 respectiv L. 2..

Aceasta este de altfel și interpretarea expresă a autorității atunci când solicită clarificări potrivit adresei nr.1522/(...).

Legat de aceasta susține petenta că metoda de eliminare este cea care implică tratarea fizico chimică și ca incinerarea nu ar fi metoda finală.

Susținerea de asemenea nu poate fi reținută întrucât eliminarea avută în vedere prin caietul de sarcini și așa cum rezultă din solicitare-clarificări este cea finală ce include incinerarea. Aceasta a fost de altfel și interpretarea dată de petentă prin adresa răspuns clarificări prin care menționează că blazul va fi predat unor unități de profil în scopul incinerării iar în acest sens depune angajamentul S. Medaco SRL. Ori în condițiile în care se susține că materialul rezultat în urma tratării va fi predat pentru incinerare nu se poate susține că metoda de eliminare finală nu ar fi cea reținută de consiliul și că din această perspectivă soluția ar fi greșită.

Greșită nu este nici reținerea consiliului din decizie cu privire la angajament deoarece nu a fost depus odată cu oferta și în forma cerută - autentică - iar potrivit documentației nu era permisă subcontractarea.

Cum prevederea a fost cerută prin documentație nu se poate susține că consiliul a greșit atunci când nu a luat în considerare actul depus - angajament . Acceptarea și permiterea completărilor ulterioare ar fi dus la crearea unui avantaj în raport de ceilalți ofertanți de vreme ce această cerință a fost cerută tuturor ceea ce nu este permis în condițiile OG nr.34/2006. Ca atare susținerile petentei sunt nefondate și vor fi respinse.

Așadar constatând că nu sunt motive întemeiate în baza art.285 din OG nr.34/2004 Curtea urmează a da o soluție de respingere a plângerii formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge plângerea formulată de petenta S. C. C. S.A cu sediul în I. B-dul C. nr.14, zona 65000 în contradictoriu cu autoritatea contractantă U. B. B. C.- N. cu sediul în C.-N. str. Mihai Kogălniceanu nr.1, jud. C. și intimata IF T. SRL cu sediul în C.-N. B-dul M. nr.16, jud. C. împotriva Decizie nr. 3817/C(...),4502 din (...) a C., ca neîntemeiată.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimaților E. C. S. SRL cu sediul în B. A. Mizii nr.62, sector 3 și ECO F. S. SRL cu sediul în comuna L.,

S. A., jud. Constanța.

Respinge plângerea formulată de petenta S. C. C. SA în contradictoriu cu intimații E. C. S. SRL și ECO F. S. SRL ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Obligă petenta S. C. C. S.A. la plata, în favoarea intimatei IF T. SRL a sumei de 1860 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 17.XI.2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. H. M. B. F. T.

GREFIER D. C.

Red.F.T./S.M.D.

4 ex.(...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 4816/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal