Decizia civilă nr. 5008/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

D. CIVILĂ Nr. 5008/2011

Ședința publică de la 24 N. 2011

PREȘEDINTE L. U.

Judecător M. D.

Judecător R.-R. D.

Grefier M. T.

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta D. A. L., împotriva sentinței civile nr. 1., pronunțată Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâtul P. M. C.-N., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (L. Nr.1.).

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 1658 din (...), pronunțată Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de D. A. L. în contradictoriu cu pârâtul P. M. C.-N., având ca obiect anularea D. P. M. C.-N. 2. mai 2010 și plata drepturilor salariale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În speță au fost depuse la dosarul cauzei dispoziția contestată precum și datele referitoare la modalitatea de calcul a drepturilor salariale ale reclamantului atât în luna decembrie 2009, anterior reîncadrării cât și ulterior reîncadrării, în luna ianuarie 2010.

Reține că reclamanta este funcționar public în cadrul P. mun. C.-N., iar prin D. 2773 din 26 mai 2010 emisă de P. mun. C.-N. s-a modificat dispoziția P. nr. 640 din (...) în sensul că începând cu data de 01 ianuarie 2010 drepturile salariale cuvenite reclamantei sunt compuse doar din salariul de bază, spor de vechime și spor pentru condiții periculoase, fiind eliminate din drepturile salariale sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate.

La baza emiterii dispoziției contestate au stat D. 2142/(...), privind modificarea statului de personal al primăriei și al serviciilor publice din subordinea Consiliului Local al mun. C.-N. precum și a dispozițiilor / deciziilor de reîncadrare a personalului acestora, adresa nr. 386/R/(...) a Agenției J. de P. S. C., O. comun al M. M., F. și protecției S. și al Misterului F. P. nr.(...)privind monitorizarea și controlul aplicării prevederilor L. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice la nivelul instituțiilor și autorităților publice ale administrației locale.

Modul de calcul al drepturilor salariale, potrivit dispoziției contestate, a fost făcut în baza prevederilor art. 30 din L. 3. și OUG 1/2010, fără a se mai acorda indemnizația de dispozitiv și sporul de stabilitate.

Cu referire la primul motiv de nelegalitate al dispoziției contestate, și anume cel care se referă la nulitatea absolută a acesteia, reținem că aceasta nu încalcă principiul neretroactivității deoarece a fost emisă în baza O. (...), menționat mai sus, și în baza căruia Agenția Națională de P. S. C., căreia i s- au acordat atribuții de control asupra modalității de stabilire a drepturilor salariale potrivit L. 3., a fost îndrituită să verifice drepturile salariale acordate funcționarilor publici în baza acestei legi care se referă la salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, și în conformitate cu care, începând cu data de 01 ianuarie 2010, toți funcționarii publici trebuie reîncadrați pe categorii de personal, funcție de prevederile acestei legi.

Referitor la abrogarea O. (...) intervenit la (...) prin O. comun al M. și MFP NR. 727/(...) , emis în aplicarea acestei legi, reține că în materie de abrogare ca formă de încetare în timp a unui act normativ, este un principiu general cunoscut și necontestabil acela că norma juridică activează atâta timp cât este în vigoare. În speță, acest ordin fost anulat prin S. civilă nr. 2. mai 2010 a C. de A. C., sentință nedefinitivă și care potrivit art. 23 din L. 554/2004 a contenciosului administrativ are putere numai pentru viitor. Mai apoi, reținem că în baza acestui ordin Agenția Județeană de P. S. C. a efectuat controlul sus amintit în cadrul P. M.C.-N., iar în urma controlului această agenție a emis adresa nr. 386/R/(...) prin care a încunoștiințat instituția primarului că există nereguli la reîncadrarea personalului propriu, în legătură cu modul de stabilire a salariilor în primul an de aplicare a L. 3., în sensul că sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate, nefiind prevăzute în legislația salarizării, aplicabilă până la (...), sunt nelegale, motiv pentru care nu mai pot fi acordate în anul 2010, începând cu data intrării în vigoare a L. - cadru 3..

În baza acestei adrese, P. mun. C.-N. a emis dispoziția 2142/(...) prin care a fost modificat statul de personal al P. mun.C.-N. și al serviciilor publice aflate în subordinea Consiliului Local al mun.C.-N.

Din cronologia actelor sus expuse rezultă că D. 2142/(...) a fost emisă în intervalul în care O. (...) producea efecte, nefiind abrogat și tocmai în scopul respectării prevederilor L. 3., lege declarată constituțională în urma controlului de constituționalitate declanșat în condițiile legii.

Apoi, cu referire la problema de fond a speței, și anume dacă reclamanta este îndreptățită sau nu la acordarea sporului de dispozitiv și sporului de stabilitate, respectiv dacă dispoziția contestată este nelegală în contextul în care a eliminat aceste două sporuri fără un temei legal, reținem următoarele:

Cu referire la sporul de dispozitiv reține că în cauză a fost pronunțată și o decizie de recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv D. 3. prin care s-a stabilit că acest drept salarial se acordă doarfuncționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul MAI și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de I.

Potrivit art. 10 din OUG 1/2010 dată în aplicarea L. 3., se arată că „înconformitate cu prevederile art. 30 din L. - cadru 3., la stabilirea salariilorpersonalului bugetar începând cu 01 ianuarie 2010 nu vor fi luate în consideraredrepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L. - cadru 3.";.

Prin urmare, în raport de acest text de lege, rezultă că trebuie a se analiza dacă drepturile salariale stabilite anterior intrării în vigoare a L. 3. erau legale sau nu la momentul emiterii lor.

Apreciază că în condițiile în care prin D. I. nr. 3. a stabilit în mod obligatoriu că acest spor era reglementat prin lege numai pentru personalul din instituțiile din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, acest drept salarial nu mai poate fi acordat începând cu data intrării în vigoare a L.

3..

Mai apoi, chiar dacă nu ar fi fost această decizie de recurs în interesul legii, trebuie să ne raportăm la temeiul invocat de reclamantă pentru acordarea acestui spor cât și a sporului de stabilitate, și anume, acordul colectiv de muncă încheiat la nivelul P. mun. C.-N., nr. 224076/(...).

Reclamanta este funcționar public și în acest context îi sunt aplicabile dispozițiile L. 1. în conformitate cu care, respectiv în conformitate cu art. 31 din această lege, se stabilește că salariul funcționarului public este compus din salariul de bază și sporul pentru vechime în muncă, iar funcționarii publici mai pot beneficia și de alte drepturi salariale doar în condițiile legii.

Urmează deci să analizăm dacă cele două sporuri solicitate de reclamantă și care nu sunt prevăzute de L. 1. pot fi negociate printr-un acord colectiv de muncă.

Apreciază că aceste sporuri nu pot fi negociate printr-un atare acord deoarece potrivit art.29 din aceeași lege organizațiile sindicale ale funcționarilor publici pot să aibă ca scop doar protejarea intereselor profesionale, iar potrivit art. 72 din aceeași lege 1., autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele funcționarilor publici, care să cuprindă doar măsuri referitoare la: constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă; sănătatea și securitatea în muncă; programul zilnic de lucru; perfecționarea profesională; alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere al organizațiilor sindicale.

În concluzie, acordurile colective de muncă ale funcționarilor publice pot viza doar măsurile sus menționate și nici într-un caz nu se pot referi la drepturile salariale. A. aspect rezultă și din interpretarea art. 12 din L.

130/1996 privind contractul colectiv de muncă, potrivit căruia acesta se poate încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă se stabilește în mod imperativ că nu se poate negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.

În raport de toate considerentele anterior expuse, rezultă că funcționarii publici nu își pot negocia drepturile salariale, drepturile acestea și compunerea lor, fiindu-le stabilite prin lege.

Așa fiind, deși art.30 alin.5 din L. 3. arată că în anul 2010 personalul aflat în funcție la (...) își va păstra salariul avut, acest text de lege trebuie raportat la condițiile stabilite de aceeași lege pentru reîncadrarea legală a personalului din instituțiile publice, în speță din cadrul P. mun.C.-N.

Cu referire la cererea de suspendare a dispoziției primarului contestată, instanța s-a pronunțat în ședința publică din (...).

Prin urmare, în raport de considerentele sus menționate, s-a respins cererea de anulare a dispoziției contestate precum și plata drepturilor salariale compuse din cele două sporuri începând cu luna aprilie 2010.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta D. A.-L. solicitând în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 C.proc.civ., modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii și a anulării D. P. municipiului C.-N. nr. 2773/(...), ca nelegală și netemeinică.

În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanta critica de recurs are în vedere interpretarea și aplicarea eronată a prevederilor legale incidente în cauză, caz circumscris de arte 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.

În fapt, prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta a solicitat, ca prim capăt de cerere, anularea D. P. municipiului C.-N. nr. 2773/(...) privind modificarea și completarea art. 2 din D. nr. 640/(...) privind reîncadrarea mea și stabilirea salariului de bază și a sporurilor începând cu data de (...).

Prin S. civilă nr. 1. contestată, instanța de fond s-a pronunțat și a dispus respingerea acțiunii mele.

În motivare, instanța a analizat prezenta cauză, în mod superficial și eronat de altfel, prin prisma unui singur aspect - și anume faptul că la nivelul P. municipiului C.-N., a cărei salariată sunt, contractul colectiv de muncă a fost încheiat "după publicarea L. nr. 3.", deși motivele acțiunii noastre au fost multiple, atât de formă cât și de fond.

Reclamantul consideră că în mod eronat tribunalul a reținut că cererea nu este fondată rezumându-se, în esență, la motive în funcție de care a interpretat și aplicat în mod eronat și necoroborat dispozițiile legale incidente în cauză.

A., primul argument reținut de către instanța de fond în motivarea hotărârii se referă la faptul că contractul colectiv de muncă a fost încheiat după publicarea în Monitorul Oficial a L. nr. 3..

Este real faptul ca L. nr. 3. a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 9 noiembrie 2009 iar contractul colectiv de munca a fost încheiat în data de

(...) și înregistrat la D .M.P. S. C. la data de (...), însă consider că data publicării

L. nr. 3. în Monitorul Oficial este lipsită de relevanță juridică, în condițiile în care, este de notorietate împrejurarea că acest act normativ intră în vigoare la data de (...), astfel cum rezultă și din dispozițiile art. 47.

Practic, instanța de fond a confundat data publicării în Monitorul Oficial a L. nr. 3. cu data intrării în vigoare a acestei legi, abordare care contravine flagrant dispozițiilor art. 78 din Constituția R. și dispozițiilor art. 12 din L. nr.

24/2000.

Mai reține instanța de fond faptul că sporul de stabilitate și cel de dispozitiv exced prevederilor L. nr. 3. și, pe cale de consecință, nu pot fi luate în considerare la stabilirea salariului de bază, deși în cuprinsul hotărârii recurate sunt invocate dispozițiile art. 22 și ale anexei 1/3 din L. nr. 3..

Contrar acestor argumente, solicit Onoratei Instanțe a observa faptul că nici unul din cele două sporuri, respectiv sporul de stabilitate și cel de dispozitiv nu exced prevederilor L. nr. 3., dimpotrivă ele sunt confirmate de notele de la anexa I/2 și I. pentru salariații personal contractual, respectiv funcționari publici, din administrația publică din municipii re ședință de județ, cum este Municipiul C.-N.

A., în măsura în care un salariat a beneficiat în luna decembrie 2009 de aceste două sporuri, inclusiv în baza contractului sau acordului colectiv de muncă, ori în baza unui act administrativ, acestea trebuiau incluse în salariul de bază în temeiul art. 3 lit. c), art. 7 alin. (2), art. 30 alin. (5) coroborat cu notele de la anexa 1/2 și 1. din legea nr. 3., texte reiterate și de art. 5 alin. (1) lit. a)și art. 10 din OUG nr. 1/2010, și mai ales confirmate prin D. C. C. a R. nr. 1.. A.a era obiectul acestei cauze. Instanța de fond a fost investită să aprecieze legalitatea și temeinicia D. P. municipiului C.-N. nr. 2773 din data de

(...), prin raportare la aceste dispoziții legale, respectiv prin raportare la salariul avut în plată de subsemnata-reclamantă la data de 31 decembrie 2009, și cel stabilit în urma reîncadrării de această dispoziție, prin eliminarea celor două sporuri.

De asemenea, Onorată Curte, ceea ce instanța de fond a "omis" să observe sub acest aspect al "încheierii și negocierii celor două sporuri după publicarea în Monitorul Oficial al legii nr. 3.", este că la nivelul P. municipiului C.-N., sporul de stabilitate și respectiv cel de dispozitiv existau și erau prevăzute și anterior, în actele de negociere colectivă, ultimul fiind C. colectiv de muncă nr. 1193/(...) (înregistrat la D. C. la data (...) și în vigoare până la data de (...), respectiv (...) când a fost încheiat (pentru continuitate, de altfel) acest nou contract și acord, cu clauze similare, dacă nu chiar identice.

Mai mult, legalitatea contractului colectiv de muncă și respectiv a sporului de stabilitate au fost confirmate încă din 2003, când instanța de judecată prin S. civilă nr. 1. a T. C. - hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, a statuat legalitatea clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul P. municipiului C.-N. A. instanța a constatat că „clauzele ... contractului colectiv de muncă ... sunt respectate și concordă cu dispozițiile legale";, și a statuat că „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor constituie legea părților";. În temeiul principiului identității de rațiune și a securității și stabilității raporturilor juridice, precum și având în vedere că legislația incidentă nu a fost modificată esențial până la 1 ianuarie

2010, au fost negociate și încheiate subsecvent contracte și acorduri colective de muncă, cu clauze contractuale similare, chiar identice celor asupra legalității cărora instanța s-a pronunțat încă din 2003. De asemenea, acordarea sporului de dispozitiv a fost stabilită încă din 2007, prin actul administrativ de autoritate reprezentat de HCL nr. 61/(...) prin care s-a aprobat în mod expres acordarea sporului de dispozitiv personalului din Primăria municipiului C.-N.

Cât privește argumentul invocat de către prima instanță în sensul că acordarea sporului de dispozitiv și stabilitate contravine dispozițiilor art. 12 alin. (2) din L. nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, arăt că practica Înaltei Curți de C. și Justiție și a C. C. (a se vedea D. CCR nr.

380/2004 și D. I. nr. 46/2008) a concluzionat faptul că toate convențiile colective cuprind prevederi prin care salariații beneficiază de unele drepturi suplimentare celor expres prevăzute de lege, drepturi având ca temei juridic principiul negocierilor colective, în funcție de posibilitățile financiare ale fiecărei instituții care realizează venituri proprii.

În aceste condiții, interpretând sistemic și per a contrario dispozițiile art. 8 și 12 din L. nr. 130/1996, ținând seama si de principiile care stau la baza raporturilor de muncă, rezultă că personalul din instituțiile bugetare poate negocia, prin acorduri/contracte colective de muncă, clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.

Un alt argument în susținerea validității raționamentului expus vine și din interpretarea teleologică "a dispozițiilor legale menționate. A., scopul vizat de legiuitor a fost acela de a limita posibilitatea de negociere a drepturilor salariale prin acorduri/contracte colective de muncă exclusiv în privința drepturilor a căror acordare este stabilită prin dispoziții legale, inclusiv sub aspectul cuantumului.

Apoi, pe aceeași linie logică, trebuie reținut că salarizarea personalului din instituțiile publice este reglementată de dispozițiile art. 31 din L. nr. 1. privind statutul funcționarilor publici și respectiv art. 155 și urm. din L. nr.

53/2003 privind Codul muncii, potrivit cărora, salariul este compus dinsalariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în sporuri

și alte drepturi suplimentare.

Concluzionând, din interpretarea tuturor textelor legale citate, rezultă ca personalul din instituțiile publice are dreptul de a negocia, prin acorduri/contracte colective de muncă, acele drepturi suplimentare a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale. În același sens a fost și soluția T. C. încă din 2003 - sentința civilă nr. 1..

În consecință, s-a apreciat că în mod eronat și superficial, instanța de fond a respins acțiunea raportându-se doar la momentul încheierii contractului/acordului colectiv de muncă "după publicarea legii nr. 3.".

În ceea ce privește motivele de ne 2773/(...), așa cum le-a arătat în actele depuse la dosar, s-a apreciat oportun să reiterez următoarele aspecte și solicit instanței de recurs să le aibă în vedere la pronunțarea asupra prezentului recurs:

1. Din punct de vedere procedural formal. D. P. municipiului C.-N. nr.

2773 din data de (...), ce modifică D. inițială de reîncadrare nr. 640 din data de

(...), a fost emisă în urma controlului și a Adresei nr. 3..03.201O a Agenției de

P. J. C., control efectuat în baza O. comun al M. M., F. și P. S. și a M. F. P. nr.

(...), și are ca temei aceste acte.

Controlul A. a fost și este unul înafara legii, A. neavând niciun fel de atribuții legale de control asupra activității și asupra actelor autorităților administrației publice locale. Mai mult, la data adoptării D. P. municipiului C.- N. nr. 2773/(...) privind modificarea reîncadrării și drepturilor mele salariale O. nr. (...) indicat ca temei legal era ABROGAT.

Agenția Județeană de P. S. C., așa cum admite și pârâtul, a efectuat un control asupra modului de aplicare a L. nr. 3., de reîncadrare a personalului și de stabilire a drepturilor salariale, în baza unor atribuții conferite prin O. nr. (...), a M. și M. A. ordin a fost emis în aplicarea L. nr. 3., în speță a art. 10, text care dispune: "Monitorizarea și controlul aplicării prevederilor lega le privind salarizarea personalului bugetar se realizează de către G., prin M. M., F. și P. S. și Ministerul Finanțelor Publice, potrivit atribuțiilor din domeniul de activitate al acestora". A. text este valabil pentru sectorul bugetar, dar nu și pentru administrația publică locală, deoarece aceste două instituții, M. și MFP nu au nicidecum atribuții de acest fel în domeniul lor de activitate. A. actele normative ce reglementează organizarea și funcționarea celor două ministere, în special art. 2 și 3 din H.G. nr. 1112009 și art. 2 și 3 din H.G. 34/2009 privind atribuțiile MMFP și respectiv MFP, rezultă că niciuna dintre acestea nu prevăd atribuții de control asupra activității autorităților publice locale, organigramei sau bugetului local. Atât C. europeană a autonomiei locale ratificată de R. prin L. nr. 1., în art. 6, cât și L. nr. 215/2001 a administrației publice locale, în art. 81 alin. (2) lit. d) și lit. e), prevăd în mod expres și ne echivoc că autoritățile publice locale au competențe exclusive în a-și stabili organigrama, numărul de personal, structura administrativă internă, și respectiv bugetul alocat în vederea adaptării la nevoile specifice și asigurării unei gestiuni eficiente. Iar controlul de legalitate al actelor administrative este atributul exclusiv al P.ui, conform normelor constituționale. În același sens a reținut și Curtea de A. C., care sesizată cu cerere de anulare a acestuia, a anulat O. nr. (...), declarându-l nelegal, tocmai pe acest considerent al lipsei de atribuții de control a M. și MFP, implicit a instituțiilor subordonate acestora, asupra actelor administrației publice locale. Actele administrative ale autorităților locale sunt supuse exclusiv controlului de legalitate al P. În acest sens, , precizez că D. inițială de reîncadrare, nr. 640/(...), emisă înaintea controlului A., NU a fost contestată de către P. județului C.

Dar și mai important, la data emiterii D. P. nr. 3058, respectiv la data de (...). O. nr. 32/4212010, avut și indicat ca temei în considerentele dispoziției, ERA ABROGAT. Prin ordinul comun al M. și MFP nr. (...), publicat în Monitorul Oficial al R. la (...), a fost abrogat O. nr. (...). A., la art. 3 se prevede în mod expres că „La data publicării în Monitorul Oficial al R., Partea I, a prezentului ordin se abrogă O. ministrului muncii, familiei și protecției sociale și al ministrului finanțelor publice nr. (...) pentru monitorizarea și controlul aplicării prevederilor L.-cadru nr. 3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice la nivelul instituțiilor și autorităților publice ale administrației locale, publicat în Monitorul Oficial al R., Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie

2010";.

Referitor la conținutul adresei și la susținerea A. că „nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contracte și acorduri colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative și care exced prevederilor L.-cadru nr. 3.";, precizez următoarele:

- Sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate erau acordate unor categorii de personal la (...), în baza Contractului colectiv de muncă și a A. colectiv de muncă, legal încheiate și înregistrate, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la acea dată. De asemenea, cele două sporuri nu exced legii-cadru, ele fiind recunoscute de anexele la aceasta. A., în opinia mea, acest text de lege este tocmai cel care recunoaște valabilitatea și aplicabilitatea contractelor și acordurilor colective de muncă încheiate în conformitate cu dispozițiile legii.

- A. text confirmă și recunoaște caracterul obligatoriu al convențiilor colective, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale. Executarea contractului și acordului colectiv este obligatorie pentru părțile contractante, ele nu pot eluda obligațiile asumate prin negociere colectivă, sub sancțiune a răspunderii părții culpabile pentru neexecutare. Mai mult, drepturile câștigate prin negociere si prevăzute în contractele si acordurile colective nu pot fi înlăturate atâta timp cât clauzele referitoare la ele nu au fost declarate nule de către o instanță judecătorească, la cererea uneia dintre părți, în procedura specială. În speță, , vă rugăm să observați că nu a fost inițiată niciun fel de acțiune în nulitatea acestor clauze, nici nu a fost contestată legalitatea lor în vreun fel. În plus, clauzele contractului și acordului colectiv de muncă încheiate la nivelul P. municipiului C.-N. au fost consfințite și prin acte administrative cu putere de lege la nivel local, prin hotărâri de consiliu - HCL nr. 6.- privind acordarea indemnizației de dispozitiv, HCL nr. 5. de aprobare drepturilor salariale - acte administrative necontesate și neatacate de P. județului C., singurul în măsură să conteste legalitatea actelor administrative ale autorităților publice locale. Efectul implicit al D. nr. 2142/2010 este practic suspendarea unilaterală a efectelor unui contract respectiv unui acord colectiv legal încheiat și înregistrat, respectiv reținerea unor drepturi câștigate prin negociere colectivă. Ori, conform art. 32 din L. nr. 130/19996 privind contractul colectiv de muncă și a art. 246 din L. nr. 53/2003 privind Codul M., aplicarea convenției colective de muncă poate fi suspendată prin acordul de voință al părților, pe timpul grevei, ori în caz de forță majoră, deci în niciun caz în mod unilateral și fără declararea nulității clauzelor de către o instanță de judecată competentă, legal investită în acest sens.

În ceea ce privește forța juridică a acestei Adrese A. nr. 386/R/2010, menționez că ea nu reprezintă un act administrativ în sensul legii contenciosului administrativ, ci este o simplă operațiune tehnică, sancțiunea nerespectării indicațiilor ei fiind una de pur șantaj, respectiv controlul C. de C. Mai mult, răspunderea pe care și-o asumă această instituție asupra celorconstatate și asupra indicațiilor date („Controlul exercitat, rezultatul verificării și prezenta comunicare nu exonerează de răspundere ordonatorul de credite, în eventualitatea unor iregularități, constatate ulterior în legătură cu modul de reîncadrare a personalului";), ridică încă un grav semn de întrebare asupra competențelor și legalității controlului acestei instituții și asupra asumării celor constatate.

Această adresă reprezintă o simplă opinie, o recomandare a unei instituții locale, fără atribuții de altfel în această materie, lipsită de precizie și neasumată, și nu poate sta ca temei pentru emiterea unui act administrativ, și mai mult, pentru diminuarea drepturilor salariale ale subsemnatei și implicit, încălcarea dreptului meu fundamental la proprietate privată și la protecția bunurilor.

În acest sens, solicită să se constate că instanța de fond a omis cu desăvârșire aceste aspecte de legalitate a actului contestat, considerând legală o dispoziției emisă în baza unui text abrogat și a unei recomandări a unei instituții locale fără atribuții în acest sens, în detrimentul unei dispoziții, cea anterioară din februarie, emisă în temeiul L. nr. 3..

II. Pe fondul problemei, solicită să se observe că D. P. municipiului C.-N. nr. 2773/(...) prin care se impune modificarea D. inițiale nr. 640/(...) privind reîncadrarea și stabilirea drepturilor salariale, prin neincluderea în salariul de bază a sporului de dispozitiv și a sporului de stabilitate, încalcă următoarele principii:

1. principiului ca la trecerea la noul sistem de salarizare nicio persoană să nu înregistreze vreo diminuare a venitului de care beneficiază potrivit reglementărilor aplicabile în decembrie 2009 (art. 7 alin. (2) din L. nr. 3.). Referitor la acest principiu, Curtea Constituțională în exercitarea controlului de constituționalitate a acestei legi, a reținut, cu titlu imperativ, că „în intervalul

2010-2015 niciun angajat să nu cunoască, prin trecerea la noul sistem de salarizare, vreo diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit reglementărilor în vigoare. Curtea reține că noțiunea de salariu brut include, potrivit alt. 155 din Codul muncii, atât salariile de bază, soldele pentru personalul militar și indemnizațiile lunare de încadrare, după caz, cât și sporurile sau alte adaosuri aflate deja în plată";. Prin neluarea în calcul a sporului de stabilitate și a celui de dispozitiv de care am beneficiat în decembrie 2009, există diferențe semnificative față de salariul brut, așa cum este acesta definit de Curtea Constituțională, de care am beneficiat în decembrie și chiar în ianuarie, când în mod corect s-a efectuat reîncadrarea, și cel din luna mai, în aplicarea D. nr. 2773/(...), ceea ce contravine principiului statuat în mod definitiv și imperativ de instanța constituțională - menținerea în cursul anului 2010 a aceluiași salariu în plată din luna decembrie 2009.

2. principiului luării în considerare a tuturor sporurilor, indemnizațiilor sau altor drepturi de natură salarială recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a acestei legi prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă și prin acte specifice autorităților locale (art. 3 lit. c) din L. nr. 3.).

Reiterează, la nivelul P. municipiului C.-N., sporul de stabilitate și cel de dispozitiv au fost prevăzute prin contractul și respectiv acordul colectiv de muncă, legal încheiate și înregistrate, necontestate, și mai mult, au fost confirmate prin hotărâri ale consiliului local, toate aceste acte fiind în vigoare și perfect aplicabile la data de (...).

Rezultatul actelor de negociere colectivă - respectiv clauzele contractului și acordului colectiv de muncă - reprezintă mai mult decât legea părților, reprezintă un veritabil izvor de drept contractual în domeniul dreptului muncii

și raporturilor de muncă și de serviciu, conform art. 236 alin. (4) și art. 243 alin. (1) din Codul M., caracterul lor obligatoriu fiind consfințit și garantat și la nivel constituțional prin art. 41 alin. (5), și nu în ultimul rând, prin C. S. E. (art. 1). D. P. M. C.-N. nr. 2773/(...) neagă efectele acestor acte de negociere colectivă, suspendând practic unilateral și fără declararea nulității clauzelor contractuale de către o instanță printr-o hotărâre judecătorească, aplicarea lor

(încălcând prevederile art. 32 și art. 246 din Codul muncii), iar în ceea ce privește raporturile individuale modifică în mod unilateral și abuziv drepturile salariale ca și componentă esențială a contractului individual de muncă și a raportului de serviciu (contrar art. 41 alin. (1) din Codul muncii).

3. Principiile generale, constituționale și internaționale ale tratatelor și pactelor internaționale la care R. este parte, și care se aplică în mod obligatoriu și direct în dreptul nostru, precum și reținerile obligatorii ale forurilor internaționale competente, în speță ale C. Europene de Justiție (CEDO) privind garantarea și respectarea dreptului de proprietate privată și protecția bunurilor, reglementate de D. U. a D. O. (art. 17, art. 23, art. 25), de C. pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale la care U. E., prin T. de la L., a aderat și care a fost ratificată de R. prin L. nr. 30 din 18 mai 1994, și de art. 1 din Primul Act Adițional la C.

D. P. municipiului C.-N. nr. 2773/(...) modifică drepturile mele salariale, prin eliminarea celor două sporuri, ceea ce conduce la o diminuare a drepturilor salariale care i se cuvine. Solicită să se observe că la momentul intrării în vigoare a L. nr. 3., sporul de dispozitiv și cel de stabilitate erau recunoscute prin acte de negociere colectivă, prin acte administrative cu putere de lege la nivel local, consfințite ca drepturi contractuale și printr-o hotărâre judecătorească, și în consecință se impun ca drepturi câștigate, sau cel puțin ca o ". legitimă", la plata lor de către salariați pentru munca prestată și obligațiile instituite prin raporturile de muncă în sarcina lor.

Drepturile salariale reprezintă un „bun"; în sensul Convenției pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale la care U. E. a aderat, precum și în lumina interpretărilor și jurisprudenței C. Europene a D. O. de la S. (CEDO) - Hotărârea din 2 martie 2004 în Cauza Sabin P.escu împotriva R., publicată în M Of nr. 770 din 24 august 2005; Hotărârea din 15 februarie 2007 în cauza Rock și Palade împotriva R. - cererea nr. 21740/02; Hotărârea din 21 februarie 2008 în cauza Driha împotriva R. - cererea nr. 29556/02; Hotărârea din 6 decembrie 2007 în cauza Beian împotriva R. - cererea nr. 30658/05. Recent, în Hotărârea din 15 iunie 2010 în cauza Mureșanu împotriva R. (cererea nr. 12821105), Curtea E. a D. O. de la S. s-a pronunțat în mod expres în sensul că salariul reprezintă un "bun" în sensul art. 1 alin. 1 din Primul protocol.

În acest sens, sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate, ca drepturi personale patrimoniale câștigate și ca „. patrimoniale"; se bucură și de protecția juridică europeană, motiv pentru care vă rugăm să rețineți că Încălcarea acestor drepturi fundamentale nu poate fi justificată prin opinia (nelegală și nesusținută) exprimată de o instituție cum este Agenția Județeană de P. S. C. O. A., pe de-o parte, și respectiv însăși D. nr. 2773/(...) contestată conduc la diminuarea drepturilor salariale ale subsemnatei și reprezintă o veritabilă ingerință în dreptul de proprietate al salariaților și o restrângere nejustificată și de neadmis în respectarea și protecția bunurilor, prin prisma P. nr. 1 la C.

Temeiurile legale ale includerii sporului de stabilitate și sporului de dispozitiv acordate în decembrie 2009 sunt:

1. Art. 3 lit. c) și art. 7 alin. (2) din L. nr. 3.. A. principii trebuie coroborate cu reținerea imperativă a C. C., conform căreia „niciun angajat sănu cunoască, prin trecerea la noul sistem de salarizare, vreo diminuare a salariului brut"; iar prin salariu brut se înțeleg și se includ, în acest context „și sporurile sau alte adaos uri aflate deja în plată";.

Practic, este vorba de luarea în considerare a tuturor sporurilor și adaosurilor recunoscute la data intrării în vigoare a legii prin acte de negociere colectivă sau acte administrative și respectiv, de menținerea în cursul anului

2010 a aceluiași salariu în plată din luna decembrie 2009!

2. Art. 30 alin. (5) din L. nr. 3., coroborat cu notele de la anexa 1/3, unde este specificat sporul de dispozitiv în administrația publică locală, reiterat și în textul arte 5 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 1/2010.

3. De asemenea, art. 10 din OUG nr. 1/2010 este explicit în privința luării în considerare la stabilirea drepturilor salariale începând cu (...) a drepturilor stabilite prin contractele și acordurile colective de muncă sau prin acte administrative ("în conformitate cu prevederile art. 30 din L.-cadru nr. 3., la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor lega le în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor L.-cadru nr. 3.""), astfel încât, per a contrario, vor fi luate în considerare acele drepturi acordate prin acordurile colective și contractele colective de muncă legal încheiate, în vigoare, și pentru a căror respectare sumele necesare au fost aprobate și prevăzute în buget - în același sens s-a pronunțat recent și Tribunalul Dâmbovița, prin s.c. nr. 5., ori nelegalitatea lor se constată exclusiv de către instanța de judecată, cu atât mai mult cu cât însăși L. nr. 3., în notele de la anexă, le prevede și le confirmă. Mai mult, acest articol nu poate fi invocat ca și contraargument, adică în sensul reținut de A. prin A. nr. 386/R/(...) (prin care această instituție practic își arogă atribuții de control de legalitate exclusiv judecătoresc, asupra unor acte în vigoare și cel puțin prezumate ca fiind valabile) sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate fiind acordat salariaților în baza unui contract și a unui acord colectiv de muncă, acte de negociere colectivă ce nu au fost contestate și anulate, astfel încât nu se poate nici măcar susține, cum încearcă A., că acestea ar fi fost emise cu încălcarea normelor legale în vigoare la data emiterii lor. Cu atât mai mult cu cât aceste două sporuri nu sunt interzise prin L. nr. 3., ci dimpotrivă sunt menționate printre sporurile specifice funcționarilor publici și personalului contractual din administrația publică locală. În același sens s-au pronunțat și Tribunalul Iași, prin S. civilă nr. 1931108 octombrie 2010, și Tribunalul Gorj, prin S. nr. 2. octombrie 2010 (pe care le anexez) în spețe similare.

În concluzie, D. P. municipiului C. - emisă în baza unui act normativ abrogat și a unei simple opinii, a negat două drepturi salariale câștigate prin negociere colectivă, consfințite prin acte administrative și chiar judecătorești, ceea ce a condus la diminuarea drastică a drepturilor salariale ale subsemnatului.

Față de toate considerentele de mai sus, recurentul consideră că instanța de fond în mod superficial s-a limitat la un singur aspect, și în mod eronat a interpretat și aplicat prevederile legale incidente în cauză. Prin urmare, solicit Onoratei Curți admiterea recursului formulat și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii mele de anulare a D. P. municipiului C.-N. nr.

2773/(...).

Asupra recursului, Curtea va reține următoarele:

Prin dispoziția nr. 2773 din (...) s-a eliminat sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate al reclamantei fiind stabilit salarul fără includerea acestor sporuri, modificându-se astfel dispoziția nr. 640/2010. Potrivit acordului colectiv de muncă încheiat la nivelul P. municipiului C.-N., aceste sporuri au fost negociate pentru funcționarii publici și pentru personalul contractual, situație confirmată și prin hotărâri ale Consiliului local al municipiului C.-N. A. acte normative și acordul colectiv de muncă nu au fost atacate în justiție însă din perspectiva legalității, tribunalul a aplicat în mod corect prevederile stipulate în art.10 din OUG nr. 1/2010 în conformitate cu prevederile art.30 din L. cadru nr. 3..

A. prevederi arată că începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturile salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contractele individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierilor sau prin alte acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care exced prevederilor L. cadru nr. 3..

Prin urmare, prin lege s-a stabilit nevalabilitatea unor astfel de acorduri și unor acte administrative, astfel că tribunalul a procedat în mod corect neluând în considerare aceste acte, din moment ce a constatat că sporurile au fost stabilite peste prevederile legale în vigoare. De asemenea, chiar dacă O. nr. (...) a fost abrogat de O. nr. (...), actele emise în baza acestui ordin rămân în vigoare fiind emise și în raport cu prevederile L. nr. 3. și OUG 1/2010.

În acest sens, sunt și prevederile art.71 din L. nr. 1. și ale art.22 din HG

833/2007 care stabilesc faptul că acordurile colective de muncă cuprind aspecte de ordin social privitor la condițiile de muncă, sănătate și perfecționare profesională, fără să dea posibilitatea negocierii salariilor sau acordării unor prime sau sporuri neprevăzute de lege.

Așa fiind, doar sporurile legal stabilite care se aflau în plată la finalul

2009 urmează să fie acordate și nu cele care au fost stabilite contrar dispozițiilor legale pentru că în sensul acesta sunt prevederile legale ale L. 3..

Așa fiind, în conformitate cu prevederile art.312 C.proc.civ., va respinge recursul declarat de reclamanta D. A.-L. și va menține în totalitate sentința civilă atacată.

PENTRU A. MOTIVE, ÎN NUMELE L.

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de reclamanta D. A. L., împotriva sentinței civile nr. 1658 din (...), pronunțată Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), pe care o menține în întregime.

D. este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 24 noiembrie 2011.

{ F. |

PREȘEDINTE,

L. U.

JUDECĂTOR,

M. D.

JUDECĂTOR,

R.-R. D.

GREFIER, M. T.

}

Red.L.U./Dact.S.M

2 ex./(...)

Jud.fond.A.M.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 5008/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal