Decizia civilă nr. 5286/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 5286/2011
Ședința din data de 30 N. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR M. B.
JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanta G. C. împotriva sentinței civile nr. 1818 din data de (...) pronunțată de Tribunalul
Cluj în dosar nr. (...), în contradictoriu cu pârâtul M. C.-N. - D. DE I. ȘI T. L., având ca obiect - anulare act emis de autorități publice locale decizie de impunere - impozit pentru folosință teren.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta- reclamantă personal, identificată cu CI seria KX, nr. 6., lipsind intimatul- pârât.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 4 lei, achitată cu chitanțele nr. 516700162 din (...) aflată la fila 9 bis și nr. 510601695 din (...) aflată la fila 16 din dosar și timbru judiciar de
0,3 lei.
Prin S. Registratură, la data de (...) intimatul-pârât a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din L. nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra recursului. Recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului așa cum acesta a fost formulat, cu cheltuieli de judecată, învederând instanței că a contestat decizia de impunere emisă de D. I. și T. locale prin care i s-a stabilit un impozit pentru folosința unui teren închiriat de la autoritatea publică locală având în vedere că până în anul 2010 nu i s-a adus la cunoștință existența unei asemenea obligații, pe care, dacă ar fi cunoscut-o nu ar mai fi prelungit contractul de închiriere care nu cuprindea vreo asemenea clauză. Apreciază că autoritățile se află în culpă întrucât, la puțin timp înainte de împlinirea termenului de prescripție, acestea au adus la cunoștința reclamantei și au calculat în sarcina sa o suma de plată, cu titlu de taxă. Schimbarea terminologiei din impozit în taxă nu prezintă relevanță, având în vedere că pe parcursul perioadei de timp cât a posedat terenul a plătit autorităților impozitul și chiria datorată, la termenele fixate. Susține recurenta că nu se află în culpă în privința majorărilor de întârzierilor calculate dorește a fi scutită de plata acestei sume. P. aceste motive, solicită admiterea recursului și obligarea intimatului- pârât la plata taxelor judiciare de timbru achitate pentru prezenta cale de atac. Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare. CURTEA Din examinarea actelor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr.1818 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al T.ui C. a fost admisă în parte contestația formulată de reclamanta G. C. în contradictoriu cu pârâtul M. C.-N., dispusă eșalonarea obligației de plată stabilite în sarcina reclamantei în 6 rate lunare egale plătibile începând cu luna următoare rămânerii irevocabile a hotărârii. P. a dispune astfel instanța a reținut că prin decizia de impunere emisă de M. C. - N., D. de I. și T. L., S. C. I. și C. P. fizice la data de (...), reclamantei G. C. i s-a stabilit o obligație de plată pentru terenul situat în C. - N., str. E. R., nr.16, ap.3, jud. C. închiriat conform contractului nr.761/2001 prelungit succesiv, denumită taxă de teren, conform art.256 alin.3 din Codul fiscal, în cuantum total de 702 lei, câte 138 lei pentru fiecare din ultimii 4 ani. P. perioada (...) - (...), s-a adoptat HCL 23/2010, prin care s-a dispus scutirea de la plata majorărilor de întârziere aferente obligației de plată în sarcina titularilor contractelor de închiriere a terenurilor aferente apartamentelor vândute/închiriate persoanelor fizice. Prin urmare, obiectul prezentei cauzei îl constituie exclusiv obligația principală de plată stabilită în sarcina reclamantei, respectiv dacă aceasta datorează sau nu taxa pe terenul închiriat. Principalul argument al reclamantei a fost acela că nu a cunoscut faptul că în sarcina sa există această obligație de plată și timp de 5 ani nu a fost informată în acest sens de către organele competente; de altfel și-a achitat toate celelalte obligații față de stat integral și la timp, iar dacă ar fi cunoscut că are și obligația de plată a taxei inclusiv pe teren nu ar mai fi încheiat contractul. Reclamanta deține terenul de la adresa menționată mai sus încă din anul 2001, când a încheiat cu consiliul local contractul de închiriere nr.761/2001, apoi nr.38807/2007 și 55661/2008, acesta din urmă încetând la data de (...). Potrivit art.256 alin.3 din Codul fiscal (L. 571/2003), în forma actuală, pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren. A. sarcină fiscală a fost introdusă prin L. 4., în vigoare începând cu data de (...), și trebuia plătită în contul bugetului local al municipiului, fiind stabilită și colectată prin organele de specialitate ale unității administrativ - teritoriale. Deși este culpa administrației locale că nu a adus la cunoștința reclamantei, care beneficiază și de elementul atenuant al vârstei mai înaintate, la încheierea contractului de închiriere și mai apoi, anual, că are obligația de a plăti un asemenea impozit, totuși această obligație de plată este stabilită prin lege și nu poate fi înlăturată prin neincluderea ei în clauzele contractuale sau prin necunoștința de cauză, deși scuzabilă, în cares-a aflat reclamanta. De altfel, este foarte probabil ca acest element să fi fost determinant pentru adoptarea HCL 23/2010, prin care persoanele aflate într-o situație similară să fie scutite de plata majorărilor de întârziere aferente, având în vedere că neplata taxei pe teren nu le era imputabilă. Mai mult, cuantumul anual al taxei în litigiu (138 lei) nu este într-atât de nerezonabil sau de împovărător încât să fi fost determinant la prelungirea contractului de închiriere, în sensul că reclamanta să nu mai dorească să închirieze terenul în continuare. Întrucât reclamanta și-a manifestat voința de a nu mai prelungi contractul la data de (...), obligațiile sale de plată au fost recalculate până la această dată, fiindu-i comunicate prin înștiințarea de plată nr.358338/(...) ca fiind în cuantum de 488 lei - taxa și 93 lei - majorări de întârziere calculate de la scadență ((...)) și până la data de (...), iar aceste majorări curg în continuare până la achitarea integrală a creanței. Reclamanta a arătat, în subsidiar, că are o situație materială care nu îi permite plata integrală a unei asemenea sume de bani (a depus două cupoane de pensie în acest sens), ținând cont și de buna sa credință și de faptul că s-a ajuns la cumularea impozitului pe câțiva ani din culpa autorității, astfel că instanța, în temeiul art.125 din Codul de procedură fiscală, va dispune eșalonarea obligației de plată stabilite în sarcina reclamantei în 6 rate lunare egale, plătibile începând cu data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri (mai exact, din luna următoare acestei date). P. a ajunge la concluzia că poate aplica în speță textul legal invocat, instanța a aplicat argumentul de interpretare conform căruia „cine poate dispune mai mult, poate dispune și mai puțin"; - în sensul că dacă instanța ar putea, teoretic, înlătura obligația de plată, ar putea, cu atât mai mult, să dispună și eșalonarea acesteia, precum și argumentul că dacă organul fiscal poate acorda, pentru motive temeinice, diverse înlesniri la plată, cu atât mai mult și instanța, care are plenitudine de competență în materie, ar putea lua același tip de măsuri. Împotriva soluției arătate a declarat recurs reclamanta arătând că art.125 din C.pr.fiscală la punctul e menționează posibilitatea de scutiri de impozite și taxe locale. Administrația locală a omis să aducă la cunoștința reclamantei, la încheierea contractului de închiriere și mai apoi anual, faptul că are de plătit un asemenea impozit (taxă pe teren) calificând aceasta drept o culpă. Observând starea sănătății și vârsta reclamantei cât și buna credință a acesteia în achitarea impozitelor și taxelor la zi cât și cumularea impozitului pe câțiva ani din culpa autorității, instanța a considerat că în cazul de față al reclamantei se cuvine a se aplica art.125 C.pr.fiscală., dispunând eșalonarea obligației de plată în sarcina sa în 6 rate egale plătibile începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii. Concomitent instanța invocă argumentul de interpretare conform căruia „cine poate dispune mai mult, poate dispune și mai puțin"; relevând că ar putea teoretic înlătura obligația de plată. În virtutea aceluiași articol solicită instanței să fie scutită de obligația de plată . O plată lunară înseamnă să renunțe la unele medicamente care sunt vitale. Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea recursului în considerarea că în condițiile contractelor încheiate recurenta este titularul unui drept de folosință a terenului în suprafață de 186 mp iar potrivit art.256 alin.3 C.fiscal are obligația plății taxei/impozit pe teren. Cât privește invocarea prevederilor art.125 lit.e din OG nr.92/2003 arată intimatul că este neavenită deoarece există o competență exclusivă în acordarea beneficiului deținută de entitatea juridică prevăzută de legiuitor sub denumirea de creditor bugetar. Acesta este definit ca fiind persoana titulară a unor drepturi de creanță context în care în nicio ipoteză instanța nu deține calitatea de creditor bugetar deoarece acesta nu administrează nici un buget. Conform legislației instanța nu are competența de a soluționa vreo cerere în temeiul normei instituite prin OG nr.92/2003. singura scutire pe care o poate face instanța se rezumă la plata taxelor juridice în lumina dispozițiilor Legii nr.146/1997. În plus se arată argumentul a fortiorii în sensul că dacă instanța ar putea înlătura obligația atunci ar putea și eșalona/scuti plata nu are incidență pentru cele deja expuse. Analizând argumentele aduse de recurentă prin prisma actelor dosarului a normelor juridice incidente a art.304 C.pr.civ.reține că acestea nu pot conduce la modificarea hotărârii. Astfel se reține că în urma verificărilor efectuate organele fiscale au constatat că raportat la dispozițiile art.256 alin.3 C.fiscal recurenta datorează impozit/taxă pentru terenul închiriat. Drept consecință a fost emisă și obligația de impunere cuprinzând sarcina fiscală și majorările aferente. Cele stabilite au fost contestate de către recurentă care a susținut că în contractul încheiat nu a fost prevăzută o clauză de închiriere , are un venit modest aceasta fiind și motivul pentru care nu a semnat un nou contract sau act adițional de prelungire. Autoritatea intimată a susținut că obligația fiscală este stabilită prin normele fiscale.Codul fiscal prin art.256 prevede că pentru terenurile proprietatea publică sau privată a statului ori unităților administrativ teritoriale, concesionate , închiriate date în administrare ori în folosință se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor de administrare sau folosință după caz în condiții similare impozitului pe teren. Potrivit pct.73 din normele metodologice în cazul terenurilor proprietate publică și privată a statului ori a unităților administrativ teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare se stabilește taxa pe teren în sarcina concesionarilor, locatarilor. Cu alte cuvinte pentru terenul folosit indiferent de forma de deținere, concesiune, închiriere titularul contractului are obligația achitării taxei. În speță recurenta deține în baza contractului de închiriere o suprafață de 186 mp. P. acesta în condițiile normelor fiscale datorează taxa și din această perspectivă constatările autorității fiscale nu pot fi considerate greșite. Susține însă recurenta că nu a fost prevăzută în contract o clauză vizând sarcina fiscală. Faptul că nu s-a convenit o atare clauză nu poate exonera de obligație câtă vreme legea fiscală o prevede iar o exonerare nu poate fi posibilă nici în caz de necunoaștere a normelor fiscale. Nici susținerea ca în conformitate cu prevederile legale se pot acorda scutiri nu poate fi reținută ca motiv de admitere a recursului câtă vreme o atare cerere nu a fost adresată mai întâi autorității iar obiectul acțiunii l-a constituit anularea actului de impunere și nu refuzul autorității de a soluționa o cerere de scutire . O cerere de scutire nu poate fi admisă direct de instanță dacă nu este sesizată autoritatea și nu este urmată procedura administrativ jurisdicțională. În lipsa unei cercetări efectuate de autoritate și în lipsa unei motivări dispuse de aceasta, a unui răspuns nu se poate cenzura și stabili dacă într- adevăr există un motiv pentru a se beneficia de scutire, dacă refuzul este sau nu nejustificat. În acest context ar însemna ca în lipsa unui atare demers instanta să se substituie autorității ceea ce ar duce la încălcarea principiului egalității și echilibrului puterilor în stat. Ori în lipsa cererii adresată autorității, a elementelor vizând un refuz, solicitarea în recurs nu poate fi conformă cu legea în sensul invocate de recurentă. Prin urmare constatând că nu sunt motive întemeiate în baza art.312 C.pr.civ. coroborat cu art.20 din L. nr.554/2004 Curtea va da o soluție de respingere a recursului declarat. P. ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta G. C. împotriva sentinței civile nr. 1818 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 30 noiembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. H. M. B. F. T. GREFIER D. C. Red.F.T./S.M.D. 2 ex./ (...) Jud.fond.C. P.
| ← Decizia civilă nr. 1433/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 818/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
