Decizia civilă nr. 5320/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR.5320/R/2011
Ședința publică din 30 noiembrie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : D. M. JUDECĂTOR : M. B. JUDECĂTOR : F. T. GREFIER : L. S.
S-a luat spre examinare recursurile declarate de pârâtele D. G. A F. P. S. ȘI A. F. P. M. - M. M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite, restituire taxă de poluare OUG nr. 5., împotriva sentinței civile nr.2466/(...) a T.ui Maramureș.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul C. D. personal, lipsă fiind pârâții A. F. P. M. - M. M., D. G. a F. P. I.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se procedează la identificarea intimatului C. D., acesta având datele personale CNP.1., fiul lui D. și R., domiciliat în comuna C., sat L., nr.86, jud.S..
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea recursurilor.
Intimatul C. D., solicită respingerea recursurilor declarate în cauză și în consecință a se dispune restituirea taxei de poluare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 2466/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. G. a F. P. S. invocată din oficiu și s-a respins în consecință acțiunea formulată de reclamantul C. D. împotriva acesteia.
Respinge excepția inadmisibilității cererii de restituire, invocată de A. F.
P. a comunei I.
Admite în parte acțiunea formulată de C. D. și în consecință, a fost obligată pârâta A. F. P. I. la restituirea sumei de 1337 lei în favoarea reclamantului, încasată cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală de la data de 15 septembrie 2010 până la plata efectivă.
S-a admis cererea de chemare în garanție și a fost obligată chemata în garanție A. F. P. M. să restituie pârâtei A. F. P. I. suma de 1337 lei cu dobânda legală de la data de 15 septembrie 2010 până la plata efectivă.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de D. G. a F. P. S.
În final, pârâta A. F. P. I. a fost obligată să plătească reclamantului suma de 39 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Conformându-se exigentelor articolului 137 alin.1 C.pr.civ., instanța a soluționat cu prioritate excepțiile invocate.
Instanța de fond din oficiu a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. G. a F. P. a J. S., care a fost admisă, acțiunea formulată de reclamant împotriva acesteia fiind respinsă, întrucât înscrisurile a căror anulare se solicită nu au fost emise de aceasta.
Deliberând asupra excepției inadmisibilității, instanța de fond a constatat că art. 1 alin. (1) din L. nr. 5. consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată.
Reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.
Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din L. nr. 5., iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, cererea reclamantei se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din
L. nr. 5..
În speță, reclamantul nu contestă cuantumul taxei de primă înmatriculare, modul de calcul al acesteia, ci invocă, după cum deja s-a arătat, caracterul său discriminator. Prin urmare, refuzul de a i se restitui această taxă se constituie într-un act administrativ de natură să vatăme interesul său, în sensul art. 1 din L. nr. 5., iar nu decizia de calcul, care nu face decât să exprime cuantumul taxei de poluare pentru autovehiculul achiziționat de reclamant.
Asupra cauzei pe fond, tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări în România a unui autovehicul anterior înmatriculat într- un stat membru al C.E., reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. I. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, reclamantul achitând taxa stabilită în cuantum de 1.337 lei.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5., tribunalul a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție, instanța de fond a reținut că raportat la prevederile H. nr. 6. privind normele metodologice de aplicare a O. nr. 5., taxa de poluare se achită la unitățile T. S., însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 C.pr.civ., din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs chemata în garanție A. F. P.
M. - M. M. solicitând modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului .
1.Critică hotărârea instanței de fond sub aspectul determinării corecte a dispozitiilor din Tratatul Comunitatii E. în raport de care se impune a fi stabilită compatibilitatea prevederilor OUG nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu normele comunitare.
In privinta analizei taxei prin prisma art. 110, teza 1, TFUE ,atunci când si o astfel de exigență a fost supusă analizei, opinează că, instanța de fond nu s-a referit la practica CEJ relevanta cu privire la întelesul si întinderea art. 110, teza 1, TFUE în materia taxării interne, în genere, și a auto vehiculelor, în special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea româna, ci la cea comunitară.
S. că taxa pe poluare pentru autovehicule este conformă cu articolul 110
TFUE și nu reprezintă o măsură discriminatorie. Obiectivul articolului 110
TFUE, așa cum a reținut avocatul general, este să interzică impozitarea internă care discriminează, direct sau indirect, produsele importate în favoarea produselor naționale.
2. Critică, de asemenea, soluția primei instanțe cu privire la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată.
Consideră că instituția chemată în garanție nu poate fi obligată la plata acestora în primul rând pentru că nu a stabilit suma de plată reprezentând taxa pe poluare, respectiv nu a emis actul administrativ Decizia de calcul și, în al doilea rând, pentru că virarea sumelor în bugetul F. pentru mediu se face în temeiul OUG nr. 5., neputând fi reținută vreo culpă.
În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ., OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 1., precum și pe prevederile L. nr. 5. a contenciosului administrativ.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâta D. G. a F. P. S., în nume propriu și în numele A. F. P. a comunei I., prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, iar pe fond ca nefondată și respingerea capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată ca nefondat.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit dispozițiile art.1 din O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantei și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății. S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului. Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prevăzută de dispozițiile C. de procedură fiscală. Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă. De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al U. E. își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal. Referitor la capătul de cerere prin care reclamant solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere că taxa de poluare a fost reținută în temeiul unui act normativ în vigoare. Analizând recursurile formulate, Curtea reține următoarele: Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art. 205 și urm. din O. nr. 93/2003, Curtea a reținut următoarele: În ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - C. competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze - a emis Decizia nr. 24 în dosarul nr. 9/2011, iar prin această hotărâre a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, C. de conducere al C. de A. I. și C. de conducere al C. de A. C. și a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 5. raportat la art. 205 - 218 C., nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin.1 lit. d din același cod. Decizia pronunțată fiind obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 C.pr.civ., Curtea constată că excepția de inadmisibilitate este nefondată. Referitor la fond, în prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.. Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul C. de referă la varianta inițială a OUG nr. 5. aplicabilă în prezentul litigiu. Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajezecumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. P. a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din TFUE, interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare. Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008. Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamantă nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc). Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a C. de Justiție (cauza Simmenthal). Referitor la obligația de plată a dobânzii, Curtea constată că reclamantul a achitat la A. F. P. de poluare și a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii potrivit art. 124 C., iar prima instanță a acordat altceva decât s-a solicitat, respectiv dobânda legală în materie civilă de la data plății taxei și până la data restituirii sale integrale. Încasarea nelegală a unei taxe produce un prejudiciu prin lipsirea de respectiva sumă de bani pentru perioada cuprinsă între data încasării taxei si data restituirii efective. Normele speciale din materia dreptului fiscal nu reglementează acoperirea acestui prejudiciu, situație în care devin incidente normele dreptului comun. Nu se poate accepta aplicarea prin analogie a dispozițiilor art. 124 alin. 2 raportat la art. 120 alin. 6 si art. 117 C.pr.civ., deoarece este vorba despre norme de excepție, de stricta interpretare si aplicare doar la situația pe care o reglementează. Este important a se avea în vedere dispozițiile art. 3 alin. 3 din O. nr. 9/2000 dacă ar fi fost formulat un astfel de petit, or un capăt de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale în materie civilă nu a fost formulat. În temeiul art. 304 1 c.pr.civ. instanța va analiza obligația de plată a dobânzii stabilită în sarcina chematei în garanție. Curtea observă că în cuprinsul cererii de chemare în garanție, pârâta solicită obligarea chematei în garanție doar la restituirea taxei pe poluare și nu și la plata dobânzii. În această situație în mod neîntemeiat a fost obligată chemata în garanție și la plata dobânzii, motiv pentru care, în temeiul art. 304 pct. 9 c.pr.civ. rap. la dispozițiile art. 20 din L. nr. 5. Curtea va admite recursul declarat de A. F. pentru M. și va modifica în parte sentința recurată în sensul că va înlătura obligația de plată a dobânzii fiscale stabilită în sarcina A.F.M. Totodată, în temeiul art. 20 alin. 3 din L. nr. 5. recursul formulat de D. S. în nume propriu și în numele A. I. va fi respins. Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat. P. ACESTE MOTIVE, ÎN N. L. D E C I D E : Admite recursul declarat de chemata în garanție A. F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 2.466/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui S., pe care o modifică în parte în sensul că va înlătura obligația de plată a dobânzii fiscale stabilită în sarcina A.F.M. Respinge recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. S. în nume propriu și în numele A. F. P. I. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 30 noiembrie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, D. M. M. B. F. T. L. S. Red.D.M./ (...) Dact.H.C./2 ex. Jud.fond:A.R.P..
| ← Decizia civilă nr. 3635/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5443/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
