Decizia civilă nr. 5398/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Nr. 5398/2011

Ședința de la 05 D. 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. A. M.

Judecător A. C.

Judecător C. P.

G. C. C.

S-au luat în examinare - pentru pronunțare - recursurile declarate de către reclamanta D. G. A F. P. M. în nume propriu și în numele A. F. P. B. M. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. B. împotriva sentinței civile nr.

1955 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. , având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.

Mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de (...), încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.

C U R T E A ,

Prin sentința civilă nr. 1955 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al

T.ui M., s-au respins excepțiile invocate de pârâte.

S-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC X. S. în contradictoriu cu pârâții D. G. a F. P. M., A. F. P. B. M., și A. F. pentru M. cu sediul în B., și, în consecință, s-a dispus:

- anularea D. de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr.37953/(...) emisă de AFP B. M. și a D. de respingere a contestației de

589/(...);

- anularea D. de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr.32033/(...) emisă de AFP B. M. și a D. de respingere a contestației de

583/(...);

- anularea D. de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr.33496/(...) emisă de AFP B. M. și a D. de respingere a contestației de

581/(...);

- anularea D. de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr.8345/(...) emisă de AFP B. M. și a D. de respingere a contestației de

672/(...);

- anularea D. de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr.12359/(...) emisă de AFP B. M. și a D. de respingere a contestației de

916/(...);

Pârâtele au fost obligate să restituie reclamantei aceste sume de 3.982 lei, 2604 lei, 2977 lei, 2306 lei, respectiv 2416 lei cu dobânda legală, de la data achitării sumelor și până la restituirea efectivă a acestora.

Pârâtele au fost obligate să plătească reclamantei suma de 968,6 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

R. SC X. S. este cesionarul creanțelor menționate în acțiune potrivit contractelor de cesiune anexate prezentei și notificările pârâtelor având ca obiect taxe de poluare pentru autoturisme achiziționate din state membre al U. E. mai multe autovehicule pe care a dorit să le înmatriculeze, fără plata taxei de poluare, însă pârâta A. F. P. B. M., prin deciziile emise a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumelor menționate în petit reprezentând contravaloarea taxei de poluare.

Conform prevederilor art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al U. E., nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.

T. a considerat că, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, România este stat membru al U. E., iar potrivit art. 148 din Constituția R., ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U. E., precum si celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, P., P. R., G. și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat.

De asemenea, prin L. nr. 1. de ratificare a T. de aderare a R. și B. la U.

E., statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.

În ce privește autoturismele indicate de reclamantă ce au făcut obiectul contractelor de cesiune vizând taxa specială încasată în baza OUG nr. 5. modificată, este contrară normelor comunitare, astfel că se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia iar actele administrativ fiscale atacate sunt nelegale.

Din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare precum și a dobânzii legale prevăzute de art. 3 din O.G. nr. 9/2000, calculată de la data solicitării restituirii sumei și până la plata efectivă a acesteia.

Constatând că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, dat fiind faptul că autoturismul reclamantului a mai fost înmatriculat într-un stat membru U.E., tribunalul a considerat că taxa trebuie restituită plătitorului, situație în care decizia prin care s-a stabilit taxa de poluare este nelegală.

În urma analizei conținutului Hotărârii Curții de Justiție a U. E. în cauza C-402/09 (Cauza Tatu), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O. nr. 5., în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial, partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, respectiv cu dispozițiile art. 110 din TFUE, se constată că aceasta are aplicabilitate, directă și obligatorie, în toate cauzele având ca obiect restituirea taxei de poluare achitată de către contribuabili în intervalul (...).

De asemenea, având în vedere conținutul identic al dispozițiilor ce reglementează modul de determinare al taxei de poluare în versiunea inițială O. nr. 5. și cel în vigoare începând cu (...), respectiv modificarea intervenită prin L. nr. 3., publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 761/2009,instanța a constatat că hotărârea pronunțată în Cauza Tatu poate fi reținută ca fiind aplicabilă în acele cauze în care se solicită restituirea taxelor de poluare achitate atât anterior cât și după data de (...).

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J. M. prin A. F. P. A M. B. M., prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.

S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O. nr. 5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

Pârâta a mai criticat și faptul că instanța de fond nu a făcut nici o referire la incidența art. 725 alin. 1 C.pr.civ. invocat în întâmpinarea depusă la fondul cauzei, text de lege ce nu încalcă dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție având în vedere că legea nouă se aplică din momentul intrării ei în vigoare, proceselor începute sub legea veche, dar aflate în curs de judecată.

Din această perspectivă, pârâta consideră că soluția legală pe care trebuia să o pronunțe prima instanță trebuia să fie în raport de noile dispoziții legale din O. nr. 5. prin care legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada (...) - (...) și nu restituirea integrală a taxei, aceste dispoziții fiind de imediată aplicare și neîncălcând principiul neretroactivității legii civile în timp, așa cum greșit a reținut instanța de fond.

A apreciat pârâta că OUG în forma aflată în vigoare la momentul solicitării înmatriculării autoturismului respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal..

Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită acordarea dobânzii legale aferentă sumei achitate de reclamantă, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la C. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs și A. F. pentru M. B., admiterea acestuia, casarea în întregime a hotătârii și rejudecând cauza pe fond, respingerea acțiunii reclamantului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs și chemata în garanție A. F. pentru M., solicitând casarea în întregime a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

1.Critică hotărârea instanței de fond sub aspectul determinării corecte a dispozițiilor din Tratatul Comunității E. în raport de care se impune a fi stabilită compatibilitatea prevederilor OUG nr. 5. pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu normele comunitare.

In privința analizei taxei prin prisma art. 110, teza 1, TFUE ,atunci când si o astfel de exigență a fost supusă analizei, opinează că, instanța de fond nu s-a referit la practica CEJ relevanta cu privire la înțelesul si întinderea art. 110, teza 1, TFUE în materia taxării interne, în genere, și a auto vehiculelor, în special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea româna, ci la cea comunitară.

Susține că taxa pe poluare pentru autovehicule este conformă cu articolul 110 TFUE și nu reprezintă o măsură discriminatorie. Obiectivul articolului 110 TFUE, așa cum a reținut avocatul general, este să interzică impozitarea internă care discriminează, direct sau indirect, produsele importate în favoarea produselor naționale.

2. Critică, de asemenea, soluția primei instanțe cu privire la capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată.

Consideră că instituția chemată în garanție nu poate fi obligată la plata acestora în primul rând pentru că nu a stabilit suma de plată reprezentând taxa pe poluare, respectiv nu a emis actul administrativ Decizia de calcul și, în al doilea rând, pentru că virarea sumelor în bugetul F. pentru mediu se face în temeiul OUG nr. 5., neputând fi reținută vreo culpă.

În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ., OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 1., precum și pe prevederile L. nr. 5. a contenciosului administrativ.

R. a depus întâmpinare (f.15), prin care a solicitat respingerea recursurilor.

Examinând recursurile formulate, curtea reține următoarele:

In analiza recursurilor declarate in cauza Curtea a analizat cu prioritate motivul de ordine publica pus in discutie din oficiu vizind calitatea procesual activa a reclamantei raportat la prevederile art. 30 C. ,motiv care daca ar fi intemeiat ar face inutila analiza celorlalte motive de recurs .

In analiza acestui motiv Curtea retine ca in prezenta cauza reclamanta in nu avea calitatea procesual activa de a cere anularea deciziile de calcul a taxei de poluare si restituitea taxelor de poluare pretinse in speta fie pe cale accesorie anularii ,fie ca petit de sine statator pentru urmatoarele :

R. a încheiat o serie de contracte de cesiune a creanțelor pe care B. L.

,M. R. R. ,H. C. N. ,L. V. C. ,A. C. I. le-ar avea împotriva S.ui constând in taxa pe poluare perceputa de administrațiile financiare în baza OUG 5. considerată ca fiind contrară dreptului comunitar .După încheierea contractelor, reclamanta a notificat cesiunea și a formulat contestație împotriva deciziilor de calcul conform articolului 205 cod procedură fiscală.

Aceste contestații au fost respinse ca nedepuse in termenul de 30 de zile prevăzut de articolul 207 cod procedură fiscală .

Potrivit articolului 23 cod procedură fiscală dreptul de creanță fiscală și obligația corelativă se nasc în momentul în care se constituie baza de impunere care le reglementează .Ca atare, de regulă S. și unitățile administrativ teritoriale au calitatea de subiect activ in raporturile de dreptprocesual fiscal iar pe cale de excepție această calitate aparține persoanelor fizice și juridice care au dreptul la rambursarea sau restituirea de impozite și taxe .

Articolul 30 cod procedură fiscală stabilește și posibilitatea de cesiune a creanțelor fiscale constând în dreptul de restituire sau rambursare a unor sume dacă sunt îndeplinite două condiții :creanța să fie stabilită în condițiile legii și cesiunea să fie notificată organului fiscal.

Prima condiție este o condiție de validitate deoarece creanța contribuabilului ce semnifică nașterea raportului de drept material fiscal prin recunoașterea creanței de către organul fiscal trebuie să rezulte din declarația de impunere ,decizia de restituire sau hotărâre judecătorească în condițiile articolului 117 cod procedură fiscală .

Această condiție nu este îndeplinită de reclamantul recurent pentru că cesiunea nu poate fi anterioară stabilirii sale prin decizie sau hotărâre judecătorească. Fiind o reglementare derogatorie de la prevederile Codului civil ,cesiunea de creanță fiscala poate avea loc și produce efecte față de organul fiscal cu condiția nașterii creanței contribuabilului. Cesiunea nu poate privi drepturi litigioase ci drepturi deja existente și recunoscute de către părți. R. nefiind parte in raportul de drept material fiscal născut prin emiterea deciziei de poluare și stins prin efectuarea plății în condițiile articolului 114 cod procedură fiscală, nu poate declanșa procedura fiscală prin efectuarea cesiunii și contestarea unei decizii definitivă in căile administrative de atac prin expirarea termenului prescris de articolul 207 cod procedură fiscală .

Articolul 30 C.pr. fiscala se coroboreaza in sensul celor mai sus mentionate si cu prevederile art. 116 alin. 5 lit h si alin 5 indice 1 C. si art. 117 alin. 6 C.pr. fiscala care in ipoteza formularii unui cereri de restituire a unor creante fiscale prevad obligativitatea in primul rind a compensarii sumei ce trebuie restituita cu eventualele datorii fata de buget ale contribuabilului urminind ca doar suma ramasa in urma compensarii sa fie supusa restituirii .Ca atare in toate situatiile in care o persoana a achitat o suma supusa restituirii in primul rind se verifica daca nu opereaza compensarea si doar apoi se stabileste suma de restituit .Astfel se explica si de ce art. 30 C. impune ca o conditie de validitate a cesiunii de creanta ca in cauza creanta cesionata sa fie stabilita.

Intrucit in speta dreptul cedentilor la restituirea taxei de poluare achitata contrar dreptului comunitar nu a fost stabilita in conditiile art. 117

C.pr fiscala fie prin decizie de restituire ,fie prin hotarare judecatoreasca rezulta ca cesiunea de creanta din speta nu este valabila ,iar cesionarul nu a dobandit nici un drept legal .Pe cale de consecinta cesionarul nu are calitate procesual activa nici pentru a urma procedura prevazuta de art. 205 si urm C. pr. fiscala care este deschisa numai celui care consideră că a fost lezat în drepturile sale si a solicita accesoriu anularii actului si restituirea sumei si nici de a solicita pe cale principala restituirea taxei de poluare intrucit nu este titularul vreunui drept care sa fie lezat in speta .

Este adevărat că organul fiscal nu a respins contestația administrativă pe excepția lipsei calității procesuale active iar principiul neagravarii situatiei in propria cale de atac functioneaza si in cazul exercitarii actiunii reglementate de art. 205-218 C. .

Curtea apreciaza insa ca in speta exceptia lipsei calitatii procesual active putea fi invocata de catre parate in fata instantei de fond (asa cum s-a si intimplat in speta -f. 45)si ca admiterea ei fie de catre instanta de fond, fiede instanta de recurs in recursul paratilor nu reprezinta o agravare a situatiei reclamantei in propria cale de atac .

Astfel asa cum s-a aratat mai sus contestatiile formulate de catre reclamanta au fost respinse ca neintemeiate sau ca nedepuse in termen .Din perspectiva dreptului material care se dorea a fi realizat prin prezentul demers judiciar indiferent ca realizarea dreptului este respinsa pe unul din argumentele sus mentionate pentru reclamanta situatia este aceeasi respectiv dreptul pretins nu a putut fi valorificat in acest demers judiciar .

Principiul agravarii situatiei in propria cale de atac trebuie analizat de la caz la caz in functie de interesele urmarite de catre parti in litigiul concret in care se analizeaza .

Din analiza cesiunilor de creanta rezulta ca aceasta cesiune a fost conceputa de catre parti ca un mecanism care sa usureze recuperarea taxei de poluare de catre cedenti .Din aceasta perspectiva respingerea actiunii ca fiind formulata de o persoana fara calitate procesual pasiva este chiar mai favorabila reclamantei care ar purtea uza in mod legal de prevederile art. 30

C. in faza unei eventuale executari silite a sumelor stabilite in favoarea cedentilor prin hotarari judecatoresti irevocabile .

In literatura de specialitate se arata ca nu se poate retine prevalenta principiului neagravarii situatiei in propria cale de atac in cazul in care este vorba de incalcarea unui norme imperative care atrag nulitatea absoluta dindu-se ca exemplu posibilitatea invocarii exceptiei de prescriptie ,a exceptiei autoritatii de lucru judecat pornind de la premisa ca nu se poate vorbi de o inrautatire a situatiei in propria cale de atac in situatia unui drept nul din start.Si in speta instanța de judecată nu poate recunoaște reclamantei un drept propriu la restituire pentru că acesta ar contraveni unor dispozitii legale imperative si practic prin invocarea acestui principiu s- ar recunoaste reclamantei un drept nul de la chiar data incheierii contractului de cesiune de creanta .

Imprejurarea ca taxa de poluare ce a facut obiectul cesiunii de creanta este contrara dreptului comunitar si ca pentru recuperarea ei nu mai este necesara parcurgerea procedurii prevazute de art. 205 si urm din C.pr fiscala asa cum s-a statuat prin decizia 2. de catre I. nu contrazic cele mai sus expuse .

Astfel si in cazul unei cereri simple de restituire reclamanta nu ar avea calitatea procesual activa asa cum s-a aratat deja intrucit nu este titulara unui drept legal dobandit .

Si in ipoteza in care o taxa este perceputa contrar dreptului comunitar asa cum se arata in literatura de specialitate caile procedurale de restituire ale acesteia sunt cele folosite si pentru recuperarea taxelor platite cu incalcarea dreptului intern cu conditia ca acestei cai sa fie efective si sa nu faca imposibla recuperarea taxei .

Ca atare si in ipoteza acestora exista un mecanism de verificare a existentei lor respectiv se verifica daca taxa a fost achitata pentru un autovehicul ce provine din spatiul U.E,verificare ce se face fie de catre organul care a colectat taxa in cazul in care se adreseaza cu o cerere acestuia , fie de catre instanta de judecata .Dar si in acest caz la fel ca si in cazurile din dreptul intern raman in vigoare celelalte reguli procedurale si materiale respectiv cele vizind compensarea si restituirea doar a sumei ramase dupa compensare si posibilitatea cesionarii doar dupa stabilirea lor

,aceste reguli neimpiedicind efectivitatea caii procedurale recunoscute celor in drept pentru recuperarea taxei de poluare achitata cu incalcarea dreptului UE .

Asa cum s-a aratat mai sus art. 30 C. este o prevedere legala cu caracter imperativ,iar vatamarea ce rezulta din nerespectarea sa consta in imposibilitatea aplicarii art. 116 alin. 5 si art. 117 alin alin. 6 C.pr. fiscala

,vatamare ce nu poate fi inlaturata decit prin respingerea actiunii pe lipsa calitate procesual activa .

În consecință ,in baza considerentelor de mai sus Curtea în baza articolului 312 cod procedură civilă raportat la articolul 20 din L. 5. va admite recursurile declarate in cauza si va modifica sentinta recurata in sensul admiterii exceptiei lipsei calitatii procesual active si respingerii actiunii ca fiind formulata de o persoana fara calitate procesual activa . PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE L. D E C I D E :

Admite recursurile declarate de parata D. G. A F. P. M. prin A. F. P. B. M. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. B. împotriva sentinței civile nr. 1955 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. , pe care o modifică în intregime în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale active si respinge acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 5 decembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. A. M. A. C. C. P.

G. C. C.

Red. A.A.M. dact. GC

2 ex/(...)

Jud.primă instanță: S.O.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 5398/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal