Decizia civilă nr. 2108/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.(...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2108
Ședința publică din 17 mai 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE:C. I. JUDECĂTORI:D. P. A. A. I.
GREFIER: M. ȚÂR
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâta A. F. P. T. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. împotriva Sentinței civilă nr. 4325 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al T.ui C. în contradictoriu cu intimatul M. C. G. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile promovate sunt scutite de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea intimatului - întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului ca nefundat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.3 pct.3 C.pr. civilă și art. 10 alin.2 din Legea nr.554/2004 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată apreciază recursul ca fiind în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 4325 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al T.ui C. s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă și chemata în garanție.
Prin aceeași sentință s-a admis în parte acțiunea reclamantului M. C.-G., împotriva pârâtelor A. F. P. A M. și D. G. A F. P. C. și, în consecință, a fost obligată pârâta AFP a M. T. să restituie reclamantului suma de 1.544 lei cu dobânda legală de la data achitării (...) până la data restituirii integrale. S-a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. formulată de pârâta de rândul 1 și a fost obligă chemata în garanție să plătească pârâtei de rândul 1 suma de 1.544 lei cu dobânda legală de la data achitării până la data restituirii integrale. În final, s-a respins atât petitul având ca obiect anularea adresei nr. 6751/(...) cât și acțiunea reclamantului împotriva pârâtei D. a jud. C., iar pârâta AFP a M. T. a fost obligată să plătească reclamantului suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
Prealabil analizei fondului pricinii, instanța a analizat excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă și chemata în garanție prin întâmpinări, pe care a apreciat- o ca fiind nefondată deoarece obiectul juridic dedus judecății îl constituie restituirea sumei menționate, urmare a refuzului de nerestituire din partea pârâtei și nu anularea unui act administrativ fiscal care să determine incidența în speță a proceduriinecontencioase prevăzută în Capitolul VI din Normele metodologice de aplicare a
OUG nr. 5., motiv pentru care se va dispune respingerea acesteia.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a achitat prin chitanța seria TS6 nr. 2015730/(...) suma de 1.544 lei, reprezentând taxă de poluare. U., la data de (...) apreciind taxa achitată ca nelegală s-a adresat pârâtei pentru restituirea acesteia, însă a refuzat prin adresa 6751/(...), circumstanțe în care a promovat prezenta acțiune.
Atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E este unanim admis că art.90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct disp.art.90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie pe deplin și efectiv protejate.
În jurisprudența referitoare la art.90 din T.ul CE, Curtea de Justiție E. a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text, respectiv:. să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate; trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurența între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze chiar și potențial consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Așa fiind atunci când produsele interne și produsele importate se afla intr-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă, art.90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art.90 trebuie înlăturată de la aplicare.
În urma modificărilor aduse prin OUG 2. și OUG 7. norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art.90 din T.ul CE deoarece:
Exista atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja intr-un stat membru al U. E. și care se înmatriculează în R. și autoturismele second- hand deja înmatriculate în R. și pe de altă parte exista și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în R. și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de munca și capitalului. Există un raport de concurență intre produsele importate și produsele naționale astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumita categorie de produse fie înspre cele deja înmatriculate în R. fie înspre cele produse în R..
Incompatibilitatea ultimei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusă în discuție și prin lansarea unei proceduri de ". de către C. E. la data de (...) în temeiul art.226 din T.ul CE.
Prin declanșarea acestei proceduri , C. consideră că prevederile legislației românești conform cărora taxa pe poluare se suspendă pentru anumite autovehicule însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria naționala a autovehiculelor noi.
C. a menționat două aspecte care ridică semne de îndoială asupra compatibilității taxei pe poluare, în ultima formă a acesteia motivând, declanșarea procedurii pe argumentele: criteriul primei înmatriculări nu este o cerință pe deplin obiectivă deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor, iar în anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre,pe de altă parte în urma aplicării cerinței de prima înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate în perioada stabilita de legislația româneasca care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din această țară circulă fără a fi supuseacestei taxe iar mașinile de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în R. în aceeași perioadă dar nu pentru prima dată și care intră în concurentă directă cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale.
În condițiile în care R. a semnat T.ul de aderare la U. E. are obligația să respecte dreptul comunitar și să-și alinieze legislația la reglementările europene. Conform art.11 alin.1 și 2 din Constituția R. "statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte iar tratatele ratificate de P., potrivit legii, fac parte din dreptul intern";. Potrivit art.148 alin.2 din Constituția R., urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U. E. precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Normele dreptului comunitar, cele cuprinse în tratatele la care R. a aderat prevalează față de dreptul intern motiv pentru care și în ipoteza în care există o lege internă care contravine normelor cuprinse în tratatele la care R. este parte are prioritate norma legală prevăzută în tratat.
În condițiile în care există contradicție între prevederile codului fiscal astfel cum acesta a fost modificat prin OUG nr.5. și prevederile T.ului Constitutiv al Comunității E., trebuie să se acorde prioritate normelor cuprinse în T..
Prin acordare priorității normelor cuprinse la art.90 (1) din T.ul menționat în raport cu prevederile Codului Fiscal și ale OUG nr.5., aceste norme rămân fără aplicabilitate prevalând disp.art.90 din T..
Din considerentele menționate mai sus, instanța de fond, în baza art. 1,8 și 18 din Legea 554/2004 a dispus admiterea în parte a acțiunii reclamantului în sensul obligării pârâtei de rândul 1 să restituie acestuia suma de 1.544 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală de la data de achitării -(...) până la data restituirii integrale, în conformitate art.2, art.3 alin.1 și 3 din Ordonanța nr. 9/2000.
Deoarece acțiunea reclamantului a fost admisă în parte, s-a dispus admiterea cererii de chemare în garanție și obligarea chematei în garanție să plătească pârâtei de rândul 1 suma de 1.544 lei cu dobânda legală de la data achitării - (...) până la data restituirii integrale, apreciind că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 60-63 Cod procedură civilă.
Petitul având ca obiect anularea adresei nr. 6751/(...) a fost respins deoarece aceasta nu reprezintă un act administrativ fiscal ci un răspuns urmare a cererii depuse de reclamant și înregistrată sub nr. 6539/(...), deci o operațiune materială tehnică. Acțiunea reclamantului față de pârâta de rândul 2 a fost respinsă, pentru lipsa identității între subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății și cel chemat în judecată în calitate de pârât. Pe de altă parte, adresa a cărei anulare se solicită nu emană de la această pârâtă, iar suma a fost achitată în contul pârâtei de rândul 1.
Potrivit prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a pârâtei de rândul 1 s-a dispus obligarea acesteia la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial (f.34), în favoarea reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. A M. T. și chemata în garanție ADMINISTRAȚIE F. PENTRU M. B., solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. T. s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, iar în subsidiar, respingerea cererii de obligare a organului fiscal la plata taxei calculate de la data plății și a cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului, pârâta a arătat că taxa de poluare a fost percepută sub incidența OUG nr. 5. în forma modificată prin O. nr. 2. și O. nr. 7., în baza acestei forme fiind emisă decizia taxei de poluare, ca atare, această decizie și dreptul pretins de reclamant trebuie examinate prin prisma prev. O. nr. 5. în forma indicată.
Pe de altă parte, pârâta susține că prin art. 1 din O. nr. 5. se stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A., în vedere a finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în R.. A., O. nr. 5. urmărește asigurarea protectiei mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislatia comunitara in acest domeniu.
De asemenea, taxa pe poluare nu se aplica exclusiv autoturismelor second- hand provenind din alte state membre ale U. ci ea se aplica tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în R., indiferent de proveniența lor geografica sau nationala.
Apoi, pârâta a precizat că OUG 2., nu creează un regim distinct pentru autovehiculele aduse din celelalte state membre, referirea din cuprinsul ei făcându-se la înmatricularea pentru prima data in R. "sau în alte state membre ale U. E.", sau la înmatricularea in afara U. E.. Prin OUG 2. se realizează modificarea cuantumului taxei de poluare, rațiunea instituirii acesteia rămânând aceeasi.
În concluzie, pârâta a învederat că dispozițiile tratatelor privind U. nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor.
În argumentarea poziției sale, pârâta a mai menționat că prin decizia nr.
802/(...), Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a disp. O. nr., 5., reținând faptul că această ordonanță a fost adoptată pentru punerea de acord a legislației naționale cu cea comunitară în situația în care era iminentă declanșarea procedurii de „. în fața C. de Justiție și că taxa pe poluare este plătită de către „. fiind stabilită „în funcție de gradul prestabilit de poluare al vehiculului";.
În final, se arată că dobânda legală se datorează conform C.pr.civ. de la data punerii în întârziere, în speță de la data introducerii acțiunii, (...), și nu de la data la care s-a efectuat plata.
În recursul declarat de chemata în garanție A. F. PENTRU M. (AFM), întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.pr.civ. s-a solicitat admiterea acestuia, casarea în întregime a hotărârii atacate și pe cale de consecință, rejudecând cauza pe fond, respingerea acțiunii reclamantului. În primul rând se solicită suspendarea cauzei în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. până la soluționarea dosarului ce se află pe rolul C. de Justiție a U. având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminarii în cauza C-402/09 cu privire la compatibilitatea reglementărilor naționale referitoare la taxa pe poluare cu dreptul comunitar, înregistrată la C. ca urmare a demersului T.ui S.. În speță, a apreciat pârâta, acțiunea este nelegală și netemeinică, fiind dată cu fără temei legal, motivat de faptul că reclamantul ar fi trebuit să atace un act administrativ și să îndeplinească procedura prealabilă a recursului grațios, conform dispozițiilor legale, în termen de 30 de zile, fiind incidente astfel dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. De asemenea, pârâta a precizat că decizia de calcul a taxei pe poluare reprezintă un act administrativ fiscal, condiții în care constatarea acesteia se face în limita termenelor și a procedurii speciale prev. de O. nr. 9. privind C.pr.fiscală, iar prin art. 206, 207 și 209 din acest act normativ se arată în mod expres forma și conținutul contestației, termenul de depunere a acestuia și organul competent de a o soluționa. În continuarea motivelor de recurs, recurenta a criticat hotărârea instnaței de fond sub aspectul determinării corect a dispozițiile din T.ul C.E. în raport de care se impune a fi stabilită compatibilitatea O. nr. 5. pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. A., în analiza taxei prin prisma art. 90 din T.ul C.E., recurenta susține căinstanța de fond nu s-a referit la practica CEJ relevantă cu privire la înțelesul și întinderea art. 90 din T. în materia taxării interne, în genere, și a autovehiculelor, în special, fapt ce a condus la concluzii greșite, dar nu cu privire la legea rămână ci la cea comunitară. A mai învederat recurenta și faptul că art. 1 din O. nr. 5. a stabilit coordonatele pentru instituirea taxei pe poluare care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A., în vederea programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Totodată, această ordonanță a creat posibilitatea restituirii sumelor în plus pentru taxa pe poluare față de valoarea mult mai redusă a taxei pe poluare în prima variantă, pentru cei care dovedesc plata taxei în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008. Rezultă dintr-o jurisprudență constantă că articolul 90 primul paragraf din T. este încălcat atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după metode diferite care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import. De asemenea, O. nr. 5. este în conformitate cu principiile jurisprudenței europene prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unor valori reale de piață și care, în plus, pot fi contestate de contribuabil dacă autovehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată în grila fixă. În plus, se susține că instanța de fond nu a observat că prin art. 8 alin. 1 și 2 din O. nr. 5. s-a prevăzut posibilitatea restituirii valorii reziduale a taxei. Drept urmare, recurenta a apreciat că instanta fondului a dat o interpretare ce excede atât interpretărilor oficiale și jurisprudențiale ale CE/CEJ, dar și textului propriu-zis al T.ului CE, deoarece O. nr. 5. respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 parag. 1 din T.ul C.E. O ultimă critică formulată de pârâtă se referă la obligarea sa la plata dobânzii legale de la data plății, considerând că nu poate fi obligată la plata acesteia, în primul rând pentru că nu a stabilit suma de plată reprezentând taxa pe poluare, respectiv nu a emis actul administrativ - decizia de calcul - nu este titulara vreunei obligații în raport de contribuabil și, în al doilea rând, pentru faptul că virarea sumelor în bugetul F. pentru M. se face în temeiul O. nr. 5., neputând fi reținută vreo culpă în sarcina sa. Totodată, pârâta a susținut că dispozițiile Codului de pr. fiscală și ale Ordinului nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire, prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 124 alin. 1 și art. 70 alin. 1 și 2 din O. nr. 9.. A., conform Cap. I pct. 2 din Ordinului M.F. nr. 1899/2004 restituirea către contribuabil se efectuează în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării cererii acestuia, prin urmare nu se cuvine plata daunelor începând cu data plății taxei, așa cum a solicitat reclamantul. În concluzie, pârâta a apreciat că acordarea și calcularea dobânzii, în mod legal ar trebui să se facă potrivit O. nr. 9. privind C.pr. fiscală, adică după ce contribuabilul a formulat cerere de restituire la organul fiscal competent și acesta i-a respins-o, se adresează instanței care acordă dobânda începând cu data respingerii cererii de restituire de către organul fiscal. Drept urmare, recurenta a apreciat că instanta fondului a dat o interpretare ce excede atât interpretărilor oficiale și jurisprudențiale ale CE/CEJ, dar și textului propriu-zis al T.ului CE. Intimatul MELICEANU C.-G. a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate ca nefondate și netemeinice și, pe cale de consecință menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, deoarece taxa de poluare stabilită în sarcina sa încalcă dreptul la libera circulație a mărfurilor în cadrul C.E. și principiul nediscriminării între produsele comunitare și cele naționale, iar în urma modificărilor aduse prin O. nr. 2. și O. nr. 7., norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din T.ul C.E. Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele: Referitor la excepția inadmisibilității, derivată din neexercitarea de către reclamant a procedurii administrative prealabile reglementată de art. 205 și următoarele din O. 93/2003, Curtea reține următoarele: În opinia redactorului acestei decizii, aspectul legat de obligativitatea procedurii prealabile în domeniul contenciosului fiscal trebuie analizată mai ales prin prisma efectelor produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din R., primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui. Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O. 5. are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă cu libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. În urma acestei decizii instanța reține că a dispărut cu efect retroactiv temeiul juridic în baza căruia taxa de poluare a fost percepută reclamantei iar actul administrativ fiscal anterior enunțat este total lipsit de un temei legal. Trebuie precizat în acest context faptul că C. nu limitează efectele deciziei analizate doar pentru viitor, iar în lipsa oricărei precizări și limitări în timp a efectelor acestei decizii, consecințele se răsfrâng și pentru trecut (ex tunc), încă de la momentul adoptării actului normativ. Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea R. la U. E., taxa trebuie restituită de către S. Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de către despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de R. prin aderarea la acest spațiu. În lipsa unei reacții a legiuitorului la decizia pronunțată în cauza nr. C - 402/09 T. împotriva R., reacție prin care să fie armonizată taxa de poluare cu concluziile C. de Justiție a U. E., judecătorul național nu are la îndemână criteriile în baza cărora să aprecieze care ar fi cuantumul care trebuie restituit din taxa percepută și care ar fi cuantumul care poate fi menținut fără riscul de a afecta libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. O. apreciere în acest moment ar fi una pur subiectivă care ar afecta previzibilitatea actului de justiție, iar în lipsa unor repere obiective care nu pot fi trasate decât de legiuitor taxa trebuie restituită integral. În acest context instanța apreciază că procedura prealabilă administrativă reglementată de art. 205 și următoarele din Codul de procedură fiscală își găsește rațiunea și justificarea în condițiile în care există o minimă îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ fiscal. În cazul concret analizat, subsecvent deciziei în cauza T. împotriva R., actul administrativ fiscal în baza căruia taxa a fost percepută este lipsit de orice suport normativ prin efectul deciziei C. de Justiție a U. E., așa încât nu există nici o îndoială cu privire la nelegalitatea acestuia, dispărând cu efect retroactiv temeiul legal în baza căruia actul administrativ a fost emis. Prin maniera și contextul în care este invocată, procedura prealabilă administrativă reglementată de art. 205 și următoarele din Codul de procedură F. este pe deplin denaturată de la scopul său legal și firesc. A., a cea stă p roce du ra nu ma i e ste p rivită d e către o rg a nu l fisca l ca o mo d alita te în sp rijin u l co n trib u ab ilu lui p rin ca re s e o fe ră șan sa ad mini stra ție i să -și revo ce actu l a d ministrat iv fisca l n e leg a l to ta l sau p a rția l ci e ste invo cată ca o b a rie ră în ca lea rest itu irii u n e i ta xe p e rcep u tă cu î n că lcarea d rep tu lui co mu n ita r, ta xă ca re a r tre b u ie rest itu ită din o ficiu de către org a nu l a d ministraț iei ca re a p e rcepu t -o subsecvent deciziei în cauza T. împotriva R.. Procedura administrativă este justificată din mai multe puncte de vedere. Din punctul de vedere al administrației se dă posibilitatea organului emitent sau al celui ierarhic superior să-și repare eventualele greșeli, asigurându-se astfel o cale mai rapidă de restabilire a legalității. Recursul prealabil este un mijloc de protecție al autorității publice emitente, evitând chemarea sa în judecată ca pârât, suportarea unor cheltuieli de judecată, plata unor daune mai mari particularului lezat în dreptul său și chiar lezarea principiului său în pierderea unui proces public prin care s-a dovedit nu numai ca vătămat în particular dar și că a rămas pasivă în înlăturarea acestei vătămări. În același timp, procedura prealabilă are ca scop și protecția particularului, el având posibilitatea de a obține corelarea actului sau admiterea lui printr-o procedură administrativă, simplă, rapidă, scutită de taxă de timbru. Pe de altă parte, dacă administrația răspunde negativ la recurs fiind considerate neîntemeiate, acesta va avea posibilitatea să-și evalueze obiectiv șansele de a câștiga procesul și va putea opta în cunoștință de cauză pentru această cale de drept. La aceste scopuri se mai pot adăuga și cel privitor la degrevarea instanțelor de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluționate pe cale administrativă. Curtea admite că, de lege lata, accesul la justiție, în cazul exercițiului drepturilor derivate din legislația comunitară este limitat de reguli procedurale. Rămâne însă să stabilească dacă, dreptul autorității de a invoca excepția de inadmisibilitate întemeiată pe neparcurgerea acestor proceduri, poate fi calificat ca excesiv, nerezonabil ori disproporționat. Admitem că, în mod tradițional, autoritatea poate să formuleze apărări întemeiate pe excepția de inadmisibilitate, atât timp cât o procedură prealabilă a fost instituită pentru a asigura coerența ordinii juridice, protejarea intereselor generale ale comunității și valorizarea principiului securității ordinii juridice. Cu toate acestea, instanța apreciază că această apărare a fost făcută prin deturnarea, ignorarea de la scopul pentru care dreptul a fost recunoscut și garantat, având ca unic efect blocarea posibilității contribuabilului de a-și recupera taxa percepută cu încălcarea dreptului comunitar. Cu privire la fondul cererii deduse judecății, raportat la motivele de ansamblu evidențiate în cele două recursuri, Curtea reține că taxa internă de poluare a fost instituită prin O. 5. care a abrogat prevederile Codului fiscal referitoare la taxa primei înmatriculare, reglementarea taxei de poluare suferind mai multe modificări. Pentru prima oară a fost modificată prin O. 208 din 4 decembrie 2008, iar pentru a doua oară a fost modificată prin O. 218 din 10 decembrie 2008. La rândul său, primul act de modificare a OUG nr.5., respectiv OUG 2. a fost abrogată prin art.I din OUG 2.. Inițial scopul declarat al adoptării O. 5. înscris în preambulul acestui act normativ a fost acela de a asigura „. me d iulu i p rin re a li za rea u n o r p rog rame și p roie cte p e n tru îmb u n ă tățirea ca lită ții a e rulu i și pe n tru î n ca d rare a î n va lorile li mită p revă zu te d e l eg isla ția co mu n ita ră în a ce st d o me n iu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de Justiție a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,. Prin adoptare OUG 2. legiuitorul s-a îndepărtat substanțial de la scopul urmărit prin adoptarea OUG 5.. În preambulul acestei ordonanțe se relevă faptul că adoptarea acesteia a fost necesara având în vedere: ,,concluziile analizei gradului de a d ân cire a cri ze i fin a n ciare și e co no mice în luna o cto mb rie , ca re rele vă o scă de re i mp o rta n tă a p ieț e lo r a u to și a p rod u cție i ind u strie i fu rni zo a re, p recu m și mă su rile d e s u sțin e re a se cto rulu i d e a uto mo b ile , a fe cta t d e cri za fin a n ciară int e r n a țion a lă ;faptulcă Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure pă stra rea locu rilor d e mu n că în e co n o mia ro mâ n e a scă , iar la u n loc d e mu n că în ind u stria c o n stru cto a re sun t 4 lo cu ri d e mu n că în ind u stria fu rni zo a re ,, A., de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O. 5. s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule. Instanța de recurs, urmărind modificările succesive ale O. 5. constată faptul ca achitarea sumei în litigiu a avut loc după data modificării O. 5. prin O. 2.. În consecință, compatibilitatea O. 5. cu prevederile comunitare incidente trebuie analizata prin raportare la modificările aduse formei inițiale a ordonanței, având în vedere faptul că taxa a fost achitată la data de (...), în baza deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule emisă la acceași dată. Analiza trebuie efectuata in primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor doua ordonanțe de urgenta. A., în preambulului ordonanței de urgenta 2. se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesara având in vedere: ,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei fin a n ciare și e con o mice în lun a o cto mb rie , ca re rele vă o scă d e re imp o rta ntă a p iețe lor a u to și a p rod u cție i ind u strie i fu rni zo a re, p recu m ș i mă su rile d e su sțin e re a se cto rulu i d e au to mo b ile , a fe cta t d e cri za f ina n ciară in terna țio na lă ; - faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure p ă stra rea locu rilor d e mu n că în e co no mia româ n e a scă , iar la u n loc d e mu n că în industria co n stru cto a re su n t 4 lo cu ri d e mu n că î n in d u stria f u rni zo a re ,, Este lipsit de echivoc faptul ca intenția legiuitorului nu mai are nicio legătura cu scopul declarat al adoptării O. 5., care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmarea inițial ,, a sigu rarea p rote cție i me d iulu i p rin rea li za rea un o r p rog rame și p roie cte p en tru îmb u n ă tă țirea ca lită ții a e ru lui și p e n tru în ca d ra rea în va lo rile li mită p revă zu te d e leg isla ția co mu n ita ră în a ce st d o me n iu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței C. de Justiție a C. E., având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,. Schimbarea de intenție declarata expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. A., de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O. 5. s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule. Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin O. 7. sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-si înlăturarea discriminărilor intre contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării in vigoare a O. 2.. Impactul negativ in plan social enunțat in preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, insa acest fapt nu a produs nici o modificare cu privire la scopul declarat al O. 2., anterior analizat. Trebuie enunțat in acest context si faptul că, deși inițial taxa de poluare era datorată la prima înmatriculare a autoturismelor în R., indiferent daca este vorba despre autoturisme noi sau second hand, prin modificările O. 5., o anumită categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. A. ,,autovehiculele M1 cu norma de poluare E. 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare E. 4, care se înmatriculează pentru prima dată în R. sau în alte state membre ale U. E. în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pepoluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a G. nr. 5.,,. Într-un mod deloc întâmplător, categoria de autoturisme exceptata de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în R., o noua dovada a intenției clare de protejare a industriei interne in detrimentul produselor importate. A., in jurisprudența referitoare la art. 110 din T.ul CE, (fostul art. 90) Curtea de Justiție E. a explicat care sunt condițiile in care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele naționale si produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala naționala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. In consecință atunci când produsele interne si produsele importate se afla intr- un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate in vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale si a locurilor de muncă, art. 110 este aplicabil, iar norma fiscala naționala contrara art. 110 trebuie înlăturată de la aplicare. Compatibilitatea O. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE, incidente trebuie analizată prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 (ulterior pronunțării prezentei decizii) de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din R., prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui. Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Din paragraful 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul C. de referă la varianta inițială a O. nr. 5., anterior modificărilor anterior enunțate. Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din T.F.U., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, O. nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în R. a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Este necesar ca în lumina celor statuate să se deceleze dacă argumentele utilizate de Curtea de Justiție sunt valabile și față de normele juridice care reglementau obligativitatea plății taxei pe poluare în vigoare la data nașterii raportului de drept fiscal în cazul concret analizat. Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxeimenționate ajungând la concluzia că OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în R. a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Aceste statuării sunt valabile în opinia C. de A. și în cauza de față cu atât mai mult cu cât reglementarea aplicabilă în această cauză prevede plata unei taxe pe poluare mai mare ca și cuantum decât cea reglementată în forma inițială. Și este așa, deoarece raționamentul CJUE din cauza T. este valid și în legătură cu reglementările succesive primei forme a OUG nr. 5.. Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. A. fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din TFUE. Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății. Or, statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a C. de Justiție (cauza Simmenthal). Pentru toate aceste considerente, întemeiate pe dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 C.proc.civ. Curtea, va respinge recursurile exercitate de către pârâta A. F. P. T. și chemata în garanție A. F. pentru M. împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Cluj, pe care o va menține în întregime. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge recursurile declarate de pârâta A. F. P. T. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. B. împotriva sentinței civile nr. 4.325 din 10 decembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 17 mai 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, C. I. D. P. A. A. I. GREFIER, M. ȚAR R ed.A.A.I. Dact.H.C/2 ex./(...) Jud.fond: G. G.;
← Sentința civilă nr. 737/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3358/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|